Azi, de ziua ta!
Azi e ziua ta poeme,
Zi de mare-nsemnătate,
Uneşte frate cu frate
Despărţiţi de multă vreme…
Azi se scrie despre tine,
Minunată poezie,
Eşti izvor de apă vie
Pentru suflete străine…
Azi se cântă despre tine,
Adorată poezie,
Muza sfântă să îţi fie
Versul nopţilor divine…
Azi de ziua ta uneşte,
Într-un neam, pentru vecie,
Pe cei într-u poezie
Şi-n ETERN îi veşniceşte…
Azi e ziua ta POEME…
LA MULŢI ANI, Măria Ta!
——————————
Daniel BARBU
21 Martie 2019
Imposibilă Arcadie
Frumusețea aceasta
te rănește
pașii tăi
nu duc neapărat undeva
clipa în care
iubita îți cere
să renunți
cerul albastru
și gândul că
nu înțelegi
cărei lumi aparții
construiești
încă o dată
planuri
până la
următoarea prăbușire
păsări arbori soare valuri
imposibilă Arcadie.
——————————-
Ioan POPOIU
21 martie 2019
DĂRUIND LUMII SENINUL…
Privesc în jur și totu-mi pare-așa de trist…
E tot mai tern, parcă privirea îmi orbește…
Sunt oare-aici, altundeva sau nu exist ?
Mă uit spre cer căutându-l pe-al meu Crist,
Că poate mi-o răspunde, de-o vrea, firește,
De ce soarele-adumbrește ?
De ce îl văd parcă din ce în ce mai stins
Și norii grei se-ngemănează cu pământul ?
Chiar luna, stelele, ca ceara s-au prelins,
Cenuș-a mai rămas, din focu-acela-ncins,
Natura întreagă și-a schimbat veșmântul,
N-auzi nici cântul, nici cuvântul…
Aș dori să schimb lumea asta ursuză,
De culori, iar să mi se bucure vederea…
Să țâșnească scânteieri din recea spuză,
Grai frumos, doinit s-aud, prelins pe buză,
Să nu mai curgă-n fluvii sângele și fierea,
Nici tăcerea și durerea…
De-aș putea, c-un gest aș anula osânde,
Neputinț-aș alunga-o din brațe istovite…
Cu mâna mea și cu-atingerile-mi blânde,
Aș închide plăgi putrefiate, sângerânde,
Dăruind lumii seninul, verzi lanuri zugrăvite,
Cu floarea-soarelui tivite…
Și-acolo unde totul pare cenușiu și trist,
Cu speranțe-mprăștiate, ca-n vânt eșarpe,
Picta-voi zorii roz, amurg roș, cer de-ametist,
Cât sânge-mi curge-n vene, pâlpâi și rezist,
Cu sunetele m-oi juca pe corzi de harpe,
Alungând vicleanul șarpe…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
21 martie 2019
MAI LASĂ-MĂ
Mai lasă-mi viață misterul zilelor ce vin
Mi-s încă anii cruzi și fructele amare
Iar sufletul mi-e tânăr, e încărcat de spin,
De vis nemărginit și de caldă culoare.
Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern
Flori de cireși sălbatici în sufletu-mi nătâng,
Liniști adânci și clipe pudrate de etern,
Ce-mi risipesc din frici atunci când plâng.
Mai lasă-mi curcubee în inima rănită
Să-mi vindece de vrăji al ei poem bizar,
Alungă-mi norii negri din soarta mea ciobită
Și lasă-mă să mai întârzii un pic doar…
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
Definiția poeziei
Oglinda gândului aparte
E plânsul sufletului trist
O inimă închisă-n carte
Vârf cucerit de-un alpinist.
Sclipirea ce-ți despoaie sensuri
Sărutul viselor în doi
Enigme-nchise-n universuri,
Îmbrățișând senin și ploi.
Zorii grăbiți ai libertății,-
Urma lăuntricului pas,
Când muze dau umanității
Cheia bătrânului Parnas.
Muzica sferelor și-a firii
E răsărit de curcubeu
Izvor sublim al nemuririi
Atotputernic panaceu.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
21 martie 2019
Poezia
e un izvor profund printre umbre de dor legănat
în care valul emoţiei nu e niciodată secat.
e o lumină fosforescentă care-mi aprinde culorile împrejur
dând un sens sentimentelor ăstora fără contur.
e muzica pe care-o înalţ în timpanele tale,
ispita cu care-ți pictez aurore boreale,
e mătasea cuvintelor cu care glasul mi-l îmbrac
după ce părea că-nvăţasem să tac,
e santinela neuitărilor înfipte în viaţă,
biruinţa luminii peste-ntuneric şi ceaţă.
e ţărm, eu sunt valul dăruindu-mă lui necontenit
amestecând în nisipuri ce-am iubit cu ce n-am iubit.
e haosul în care mă prăbușesc din când în când
ascultând cum crește neștiutoare iarba pe sub pământ.
clepsidra asta în care nemărginirile curg în spirală mereu
e Poezia – altar al eternităţii la care mă-nchin eu.
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
21 Martie 2019
Foto: Internet
E ziua ta iubită Poezie
Îmi las povara sufletului ție
Poezie
Culoarea cerului și soarele și luna să le cânți
Eu ți le las tot ție Poezie
Și zborul de condor…
Și parfumul florilor de iasomie
Eu îl adun din lume
Și ți-l ofer doar ție Poezie !
Și cântecul de țară
Și bucuria toată și ură și necazul
Le las în seamă ta să le exprimi cu meșteșug
Iubită poezie !
De ziua ta,de este-o zi anume
Zilele toate ție-ți aparțin!
Eu îți spun că te iubesc
Mărită poezie
Și ție cu dragoste mă -nchin!
————————–—————–
Mariana Zorița TURDA
Dor divin
Mi-e dor de alte lumi cu sarcedoți pe munte,
De un portal divin, spre ceruri ca o punte.
De zeii triști și singuri ce-aprind lumini în ceruri,
Când noi eram un dans de pulbere prin ierburi.
Mi-e dor de-albastru viu din care bea Artemis
Plantând iubiri stelare pe țărmul de la Tomis.
Când geții prind săgețile din Troia fumegândă,
Și ultimul războinic războiul îi instigă.
Aș vrea să mă îmbăt din vraja ta Selena,
Să fiu ostatecă iubirii ca falnica Elena.
Apollo, zeu suprem ce soarele-l zidești,
Redă-mi puterea sacră din sferele cerești.
———————————-
Tamara Tomiris GORINCIOI
Chișinău, Republica Moldova
21 Martie 2019
Las să-mi curgă călimara de cuvinte înflorate,
Pe a foilor splendoare, redând gust de mere coapte,
Căci mi-i sufletul o harpă ce suspină printre rime,
Când din astre, surând îngerii, nopților diamantine.
Cobor lin în slova vremii spre a căuta iubirea,
Înflorită-n crini idilici, redând lumii fericirea
Și, dorind să aduc versul, pentru sfântă pomenire,
Înfloresc tot universul cu a inimii trăire.
Ce sunt eu? Mă-ntreb cu teamă și, cu lacrima fierbinte,
Dăruind din suflet vamă, vorba dulce de părinte,
Privind viitorul care, se întrevede ca un vis,
Așteaptând la poarta sorții de-a intra în paradis.
Catedrală ridica-voi la un ceas de împlinire,
Să mă-nchin lui Eminescu cu adâncă plecăciune,
Căci doar el a fost alesul Domnului de a reda,
Veșniciei Universul, scris în poezia Sa.
Și cât Doamne nu mă plec, tuturor acelor care,
Din a sufletului casă, versul scriu spre alinare,
Înflorind a poeziei, Floare de Nu-Mă-Uita,
Pentru sfânta noastră Glie. Pentru Țara mea și-a ta.
———————————-
Ioana CONDURARU
21 martie 2019
ECOURI
În zori îmi surâd ecouri,
Sculptate în aroma unui vis
Ce-mi leagănă versu-n tangouri
Parcă dintr-un talmud desprins.
Roua îmi șoptește-n necuvânt,
I-aud ecoul ca pe un colind
Mi-atinge gândul ca pe un alint
Ca pe un tămâiet veșmânt.
Privesc ecoul unei raze,
Ce se ascunde-ntr-un poem
Ceruri de jad îmi desenează
Pe-al mării mele șevalet peren.
Ascult ecoul unei morți,
Și ceasul ei crăpat la miazănoapte
Când s-a tras destinul meu la sorți
La ruleta profanelor păcate.
Eu sunt ecoul ce urlă-n necuvânt,
Cu osârdie prea nerostit în rugi
Ca într-un sacru legământ
Cu mir de nard cântat de Demiurgi.
—————————–––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
21 martie 2019