Mihaela BANU: Definiția poeziei

Definiția poeziei

 

Oglinda gândului aparte
E plânsul sufletului trist
O inimă închisă-n carte
Vârf cucerit de-un alpinist.
Sclipirea ce-ți despoaie sensuri
Sărutul viselor în doi
Enigme-nchise-n universuri,
Îmbrățișând senin și ploi.
Zorii grăbiți ai libertății,-
Urma lăuntricului pas,
Când muze dau umanității
Cheia bătrânului Parnas.
Muzica sferelor și-a firii
E răsărit de curcubeu
Izvor sublim al nemuririi
Atotputernic panaceu.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

21 martie 2019

Lasă un răspuns