George ANCA: Wendy

            (Scenariu, film)

      Anahoretul scriind rostirea în ce piesă, conăcari? Noiane, noi Nae. Rolul în Williamsburg.   Principal harpist. Asistent de producţie.  Speakeriană la BBC.

 

Indicativ: Numitul vizitează un element lucrat de indicativul nostru. Nu veţi da curs scrisorii la destinaţie. Să fie perfecţionate/percheziţionate amănunţit.  Obiectivul a fost căsătorit până în 1953 cu cetăţeana engleză Muston Wendi. Pe parcursul meditaţiilor, este posibil să-l întrebe pe agent ce interes are să înveţe limba engleză şi de ce tocmai la el a venit să facă meditaţiile, întrucât există şi alţi profesori în oraşul Câmpulung. Scontăm că agentul odată contactat cu suspectul sub pretextul mai sus documentat, vom realiza infiltrarea lui şi în cazul că Noica Constantin face spionaj, va apela la serviciile agentului şi astfel vom reuşi să aflăm ce date îl interesează, canalul ilegal, prin care ar transmite datele vreunui serviciu de spionaj, prin ce mijloace realizează el acest lucru.

Cu Noica  pe el, orice vapor devine Titanic. Wallace, diabetul. Pază, nu piesă.  Să fi fost mai interzis ca Noica, din cauza lui (toţi cei ce l-au întâlnit că ar scoate un manuscris din ţară, Geistes).   Esenian, noicar.   Primul an după zdup. Răni în clocot. Vezi, să se înţeleagă, ca la estradă, altfel cine mai citeşte. Drace, şi Wallace, şi Noica, şi taică-meu, câte două soţii, le ştiu, sunt fiul celei dintâi, călugăr de mic.

Celălalt Noica, păr. Rafail, tuns în monahism, la Essex, de păr. Sofronie. Sf. Siluan Athonitul. Frământaţi un pic de Doamne, atunci gândirea începe să vă devină rugăciune. Cu mine mântuirea este total cu neputinţă, cu Dumnezeu a se pierde este total cu neputinţă. În Dumnezeu nu este şi nu poate fi tragedie, oricât de tragică ar fi viaţa noastră. Când ne-am născut pe lumea asta şi am murit pentru lumea din pântecele maicii. Porunca lui Dumnezeu este pentru noi devenire întru fiinţă, calea spre a deveni ca el.

Gestra (revistă, editură). Am de scris piesa Noica. Rolul lui Hegel (cam tot două neveste). James Mason. Ben Beranke. Clipuri acţioniste la picioarele crucii constantine. De unde acţiune sub interdicţie? Iar suferirea acţiunii claustrale să nu apară fatalitate. Să-i zic Filosoful. Expresia “absolutul” provine din religiile păgâne. “Fiul Tatălui” depersonalizează pe Dumnezeu, creează confuzie. Suntem urmaşii unor maimuţe modificate genetic de extratereştri. În palimsest-seco, Hegel ia locul lui Nae? Fried Naegel. Cu dumneata mă întâlnesc în paradis (în Jilava? aşa m-a citit?)

Noica: De luni de zile sunt pierdut în Hegel. Din Hegel în recluziune. După: “Sunt desprins de toate”. A spune lucrurilor pe nume şi, simultan, a camufla ceea ce spune. “Nu mai poţi fi doar alexandrin după aceste evenimente”. Concluziile de învinuire. Vrea cineva să-i majească una?

Teatrul, dacă nu înţeleg stilul şi cuvintele e la revedere. Cască lumea. Les images sont les images. Ce-aş bea o bere. Îi zicem noi bere. Dacă-i zicea pere, hai să bea pere.  Noi, ca Wallace. Specatacol-cupeu, nu mai e o piesă, şapte scheciuri, Faca-Millo. Ce faci, Găbiţă, bine-merci, săru’mâna. Dacă n-o iau razna, totul e-n regie.

Titlul piesei e Wendy. Faci aşa. Ghimbaţi. Din tren vine Wendy. Începe scena. Şi să nu uiţi de Noica. Nu e realitate ca joc, ce-a făcut în viaţă, altfel, la bibliotecă. A vorbit-n-a vorbit, vorbeşte-nu vorbeşte, foarte bine, a vorbit dar n-a vorbit, cam aşa. Te iubesc da’ nu te iubesc. Undeva să spun, s-o dau pe ceva clar, lămuritor şi clasic. Nu a vorbit pentru că era ascultat. Cameră de microfoane transformabilă. Mă întorc la muzică, salvarea mea. Acordurile disonante. Beethoven de la coadă la cap. Cum e cu Wendy. Să bem un pahar. Afară ninge, o splendoare fantastică. A dat jos bluza. Gică (personajul) a fost uimit, şi-a scos cămaşa şi a uract fără să urce. Lumea, a, ce face ăsta, când tu ai trecut la alta.

Spaţiu, timp, acţiune, mai e una, îţi spun pe e-mail. Spaţiu Boemia, loc aici. Nu sunt atât de mare cât aş fi putut să fiu dacă eram băgat într-un scandal. Amarillo. Gemelare. Îl băgară pe Wallace în maimuţă. Felicia, înainte de toate, Răzvan şi Melissa. În ce mă priveşte, prost filmat, vorbesc cu spatele, din profil. Au micşorat din rol, au scos secvenţa finală, faţa tristă, bolnav de cancer, mă făceam mic, au vrut să se refilmeze dar îmi tăiasem mustaţa. Filmul ieşea mult mai bine dacă ne dădea libertate, tot cum vrea el, conversaţiile în olandeză nu se traduc, nu vrea băiatul. Locaţia (locul), juma de oră în taxi, nimic de pe stradă, iar adorm.

Sunt singurul profesor universitar care cântă muzică uşoară. Franc Sinatra nu cânta, şi făcea şi film? Sunt Vrăjitorul, rolul principal, am succes mai mare decât Aladin. Nu puteau să facă ce le ceream eu. Textul, nu fraze întoarse, că îl înnebuneşti pe actor. Altfel, de citit, nu de jucat. Fetele sunt studente, poate rămân tâmpite de ce le spui.

Reînvii conversaţii, de unde matriarhatul – pe istorie, pe şcoală? Îl chiar văd, maică vorbitoare, persoană conversantă, meditator, la surpriză, vorbindu-şi sieşi, verificându-se, dozându-se. Pentru actul I am rezolvat povestiri dintr-un manuscris indian, pe principiul – discipolul spune poveşti maestrului, eu lui Dinu, Dinu lui Nae. Lui Ganesh să-i caut şoarecele, ucigaşul lui Noica, în versiunea peronajelor secundare din real. În rolul lui Noica: Vasile Menzel, Nae/Hegel: Dragoş Pâslaru/Dan Puric, Madi: Irina Velcescu. La harpă, Iwy Wallace. Regia: Puşi Dinulescu (în timp ce scrie la Manolescu sub aripa diavolului).

Are pact, are dosar, scrie Lăbescu, să nu zgândări. Lăbescu e ca Vitner, da’ ăla a condus licenţa lui Vasile Văduva despre Gib Mihăiescu, aşa că în stilul dosargiului nu dau pe Vitner pe zece Lăbeşti. În catacombă am fost fericit că n-ai denigrat şi acum vii cu ăsta care scrie cu p mic Pământuri, de-aia a murit Preda. Iar Noica-Hegel a făcut puşcărie din cauza manuscrisului trimis-pierdut la Paris. Şi când am plecat în India, prorectorul cadrist al lui Răutu mi-a spus că s-a primit o anonimă la CC al PCR că vreau să scot un manuscris din ţară – protestez vehement – nu, că aţi fost urmărit, ştim că nu vei scoate – ba scot, doctoratul meu e manuscris. Probabil, care plecau, manuscris scoteau, tot după Hegel. Iată manuscris indian i-am trimis lui Noica, nu l-a primit, Eliade da. C-ai vrut să mă ajuţi, că poate nu ştiai că l-a făcut Lăbescu comunist pe Noica. Sunt avansat. Greu l-aţi urni pe Ganesh (căprioara s-a vaporizat). Mă duc la supraveghetori. Ţi-am dat rolul suspectului.

Vespasian i-a pictat peştera cu bizoni, d-na Kogălniceanu a scris o carte despre Noica. D.D. Roşca traducea în foileton Fenomenologia, mai şi Maxim. L-am cunoscut pe taică-tău, cânta, n-am ştiut, şi eu cu doinele din satul meu, era mai înalt ca tine, paladin într-o fabulă, trimit prin poştă. Sunt obligat să mă salvez. Lechea că are o sută de scrisori de la Noica, paralizat, sub teroarea custodei, şi Carandino. Ortodoxia e singura noastră şansă de a rezista la globalizare, nu şi la a treia Romă, noi pe când a patra. Enclave de români ortodocşi în latinitate, vin şi localnicii la liturghiile lor. În tinereţe ne-am fi vrut într-o lume mai dinamică. Vezi că dacă-l face Boia pe Mihai mit, fă-l şi tu pe Wilhelm mit. Nu există numai rădăcina de mapamondizare umbrind necunoacute absolute. În piesă se întâlnesc trei limbaje: Hegel/teză, Noica/antiteză, dodii/sinteză.

Se joacă Noica, vol I. Pictorul s-a înecat în Dunăre. Noica show. Astă-seară se joacă Noica. Un accident fellinian, cu lume la etaje şi în subteran, o curgere atotbanală. A fost răpit de muză-securitate. În câte caiete şi piesa coborâtoare-urcătoare-smeie. Tot nu mă opresc în biografie, în gândire, în supraveghere. Nu e una, sunt toate filosofiile şi represiunile, de câte ori e minge şi zid, că la un meci cu capul lui, cum şi l-ar fi aruncat minge de arbitru. Misiune în munte, pelerinar, toţi pe arest, pe reţinere, pe sine. Spovedanii de unul şi de toţi, în dosare. Ce mi se întâmplă mie cu piesa, nu încă nici în roluri, nici în stal. Ne simbolizăm decomplexarea, dedemitizarea, nu mai râdem de filosof, al nostru e, el suntem.

Nu mi-aţi spus că vă vedeaţi cu Noica, frica. Nici d-stră că sunteţi din Clisura, cu Marcu Beza, aromân de-al lui Noica. N-aveţi concurenţă la jurnal, a, Noica lăuda jurnalul lui Peyps, codificat să nu-l prindă nevasta cu altele – codul lui, pe N’alte subiecte. Uitasem, tot spăimos, l-am scris invers, Acion, în India, în memorii la mijlocul vieţii: ţii jurnal? Aţi ţinut d-stră şi pentru mine. Arhiva primeşte manuscrise, biblioteca le pierde, copiii nici atât. Actul I, cerc – Sita/căprioara, Ravana/tigrul. II, triunghi (?), III, pătrat (cub? Atunci şi primele: sferă, con). Noica, pe scaun (fotoliu) în centrul scenei, cu faţa spre public. Al doilea personaj, cu faţa la el. În spatele lui Noica, al treilea personaj/peisaj, variabil, replicator şi pantomim, gesticulant în replică-Noica spre interlocutorul-comun-public.

Taică-său a fost mare torţionar. Ăsta e nivelul când eşti criminal. M-ai lăsat cu gura mută. Face urâtă o miss, o fi şi ăsta un criteriu, e dreptul lui democratic. Nu-i încap gradele pe umăr. În pod, în puşcărie, în Cuba. Bucătărie de carribi-canibali. La fiecare ascultare un meniu new, niet. Şerpii-eroii, Achileea, scanează, ce o stâncă, Pietricică la Continue reading „George ANCA: Wendy”

Elena NEAGU: Și atunci, să știi c-am încolțit la tine-n gând

Și atunci, să știi c- am încolțit la tine-n gând

Am să te caut în toate viețile mele
și-am să te iubesc în fiecare.” Free Lif Style

 

Și dacă vara ne-a plecat cu maci
și vise
și ninge peste dor cu frunze arămii,
mă voi muta-n poemele nescrise,
o vară toată, iar să-mi fii.
Și dacă plânsul toamnei
m-o biciui cu nostalgii,
mă voi ascunde pe cerul tău albastru
de sub pleoape,
să fiu și să-mi rămâi cât mai aproape…
Și dacă iarna va urla sub geam
ca fiara,
mai vifor, mai câinoasă ca oricând,
m-oi cuibări sămânță
sub soarele-ți din gând..
mi-oi aminti cum e
să mă aștepți în gară…
Și dacă peste toate ,
s-or așeza uitări
și-o viscoli cu fluturi grei de nea,
tu să mă cauți pe băncile din gări,
în zborul frânt ca o cădere
dintr-un stins de stea…
și dacă nicăieri eu n-am să fiu
și-o să te dor, de dor plângând,
atunci să știi
c -am încolțit la tine-n gând…

——————————–

Elena NEAGU

Septembrie 2019

Claudia BOTA: Trupurile iubirii noastre

TRUPURILE IUBIRII NOASTRE

 
Într-un asfințit purpuriu neîmblânzit,
Trupurile iubirii noastre sunt de rouă,
Când respirația tantrică ne-a încălzit,
Doar visul tainic îl împărțim în două.
Să ascult inima ta și apoi să ți-o dezleg,
În ticăitul ceasului fără de minut să o leg,
De număr orele târzii și în lumină ne iubim,
Cu veșnicia într-o oglindă noi ne asemuim.
La auzul șoaptei neîntinate porni desculț,
Tresar la auzul unui murmur de vioară,
În vălul alb al nopții luminoase mă-nalț,
Pe sânu-mi de Madonă căldura te înfioară.

———————————

Claudia BOTA

Septembrie 2019

 

Emilia-Paula ZAGAVEI: Mai lasă-mi

MAI LASĂ-MI

Mai lasă-mi viață misterul zilelor ce vin
Mi-s încă anii cruzi și fructele amare
Iar sufletul mi-e tânăr, e încărcat de spin,
De vis nemărginit și de caldă culoare.

Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern
Flori de cireși sălbatici în sufletu-mi nătâng,
Liniști adânci și clipe pudrate de etern,
Ce-mi risipesc din frici atunci când plâng.

Mai lasă-mi curcubee în inima rănită
Să-mi vindece de vrăji al ei poem bizar,
Alungă-mi norii negri din soarta mea ciobită
Și lasă-mă să mai întârzii un pic doar…

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

26 septembrie 2019

Elena TUDOSA: Potirul destinului (poeme)

Lângă al apelor învolburate larg hotar,
Îmi caut astăzi un strop de mângâiere,
Destinul m-a-necat doar in suspin amar,
Al sau potir mi-a fost numai venin si fiere.

În valuri ce se zbat ,puternic către mal,
Voi arunca potirul din care am băut,
Durerile din mine sa se înece-val,
Și drumul vieții mele sa-l iau de la-nceput.

Din zarea-ndepartată a apelor ce curg,
Potirul sa se umple cu mângâieri și șoapte,
Și-n râuri de iubire al vieții mele-amurg,
Spre veșnicia sfânta in dragoste sa-l poarte.

Acolo-n veșnicie, în lumea celor sfinte,
La țărmul unui vis,la granița de timp,
Să te adun în vers din lacrima fierbinte,
Să te învii iubire în suflet și în gând,

Din potirul destinului sa sorb si eu alint!

 

 

Te las cu bine drag sătucul meu

 

Noaptea tiptil se va îndepărta,
Lăsând sa se ivească iarăși zorii,
Pustie voi lasa căsuța drag-a mea,
Căci voi pleca, cum au plecat cocorii.

Din nou la drum printre străini,
Însoțită doar de-amarul dor,
Cu ochii triști, de lacrimi plini,
Ce-or șiroi asemeni apei de izvor.

Atât îmi e de greu după o vreme,
Să mă despart de locul strămoșesc,
Dar iată viaț- asta a mea pesemne,
Departe mi-e sortită s-o trăiesc.

Doar gândul și speranța ma vor însoți,
Ca bunul Dumnezeu s-aibe grija de mine,
Sa-mi dăruiască și mie ca într-o zi,
Sa nu mai bat la porțile străine.

În Dumnezeu nădejdea mi-am pus mereu,
Și astăzi tot cu El pornesc la drum,
Te las cu bine drag sătucul meu,
Mi-e greu,dar asta imi e viata acum.

Pentru un colț de pâine suspinând,
Sa sufăr singura precum puiul cucului,
Cu sufletul răpus de dorul cel flamand,
Abătut și-nsotit doar de mila străinului!

Continue reading „Elena TUDOSA: Potirul destinului (poeme)”

Nicu GAVRILOVICI: Poezii

La fel ca Iov

La fel ca Iov
în lacrimi și durere focu-mi sting
în așteptarea unui trist sfârșit
hrănindu-mă cu fir’mituri de mov,
dar ale mele răni câini nu le ling
și nici măcar nu sunt neprihănit.

La fel ca Iov
cerșesc frumoasa mea un colț de viață
în feeria miezului de noapte…
Primește-mă în sfântul tău alcov
să fiu, de nu ibovnic, doar paiață
hrănindu-te cu sori și versuri coapte.

La fel ca Iov, speranța viu mă ține…
Să-l văd pe Dumnezeu,
apoi pe tine.

 

 

Alegeri

,,Pilat i-a întrebat din nou: ,,Pe cine alegeți? ” ….-,,Pe Baraba” ,au răspuns ei. Atunci, le-a slobozit pe Baraba

 

Baraba și Isus stau față-n față,
Reprezentantul urii și-al iubirii…
Vrând să obțină votul omenirii,
Unul oferă moarte, altul viață.

Pilat la mijloc este alb ca varul,
Prins între nicovală și ciocan;
Ar vrea să-l scape pe Samaritean,
Dar preoți-amenință cu Cezarul.

Rostește apăsat și rar sentința
Apoi își spală mâinile romanul,
Dar simte că nici apa, nici ligheanul
Nu pot ca să îi spele conștiința.

De-atunci două milenii au trecut
Și omenirea, încă la răscruce,
Cu spatele întoarsă înspre cruce
Își joacă fericirea la barbut….

Isus, la ușa inimii, sărac
Cu mântuire încă ne îmbie,
Vrând în a noastre inimi să învie,
Se roagă: ,,Iartă-i, că nu știu ce fac!”

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Septembrie 2019

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poezii”

Florentina SAVU: Tristețea unei frunze

TRISTEȚEA UNEI FRUNZE

Eu sunt o frunză trecătoare
Din pomul vieții scuturată,
Întinsă stau pe o cărare
Și în picioare sunt călcată.

De m-o durea ceva nu-i bai
Că nimănuia nu îi pasă,
În agonie îmi duc trai,
Puterile de tot mă lasă!

Am fost cândva un muguraș
Și-am înflorit în pom cu drag,
Mă tot curta un fluturaș
Ce zbura-ntruna tot pribeag.

Am devenit o frunză verde
Și străluceam de frumusețe,
Azi mai că nu-ți vine a crede
Că am ajuns la bătrânețe!

Foșneam prin pom ca și mătasea
Când vântul pielea-mi mângâia
Și mai verde-mi era cămașa
Sub soarele ca purpura

Și păsări îmi cântau aproape,
Și somnul blând mi-l desfătau
Și-n depărtări valuri de ape
Auzul verde-mi încântau

Dar, toamna a sosit hapsână
Și verdele mi-a-ngălbenit,
Am devenit tot mai bătrână
Și pielea mea a ruginit!

Văntul cu adierea-i dulce,
Din vara care a trecut
Bătăi puternice mi-aduce
Și astăzi…din pom am căzut,

Sub grei bocanci voi fi strivită,
Pământul mă va înghiți,
O amintire zdrențuită
Pentru tot omul, eu voi fi!

———————————–

Florentina SAVU

Septembrie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Mugur de vis

MUGURI DE VIS

 

Mugur de vis sculptat în val,
În pântec de ramuri de rouă
Sărut al tău soare de cristal
Ce țese a infinitului aromă.

Tu ești corola unei dimineți,
Și acuarela lui Orfeu
Pe azur te lacrimă poeții
Clipă de basm răpită de la zeu.

Te venerez, dulce ispită,
Lumina mea în visul diafan
Te visez în nuferi poleită
Îți ascult glasul în șoapte de pian.

Sculptură-n vis, mugur de rouă,
Mă lasă să îți fiu luceafăr
Să îți ascult dragostea cum plouă
În călimara unei flori de nufăr.

Un val mi te-a-mbrăcat mireasă,
În mantie de heruvimi
A cerului împărăteasă
Și a profanei mele inimi.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Flori GOMBOȘ: Poesis

URME

 

se deșiră amintiri
și pașii
tot mai rari
lasă urme
prin dorințe
destrămate
jalnice surghiunuri
mă seduc
prin fumul veșnic
ce peste ochi
se-așază
iartă-mi durerea
uitată-n țesătura
liniștii ascunse
ori prin roua dimineții

 

 

PLÂNG

Plâng!!
Plânge şi vioara!
Arcuşul se
îndoaie,
atins de
ploaia neagră.
Cui i-aş lipsi?!
Înlăuntru doare…
doare tare…
E atâta
cenuşă din
focul ars…
ars din
rugul vieţii…
Plâng!!
Plânge şi vioara!
Se-ndoaie şi
arcuşul de
atâta gol în
suflet.
Nu vezi?
E sărac şi gol!
Ce-am pierdut?!
Puţin?…
mult?…
tot?…
Zâmbesc?…sau
plâng?
(Plânge şi vioara…?!)
Continue reading „Flori GOMBOȘ: Poesis”

Ileana VLĂDUȘEL: Nimic

Nimic

 

Nu spun nimic
Doar tac și te privesc,
Că pentru mine
Ochii mei vorbesc.
Nu spun nimic
Doar stau și te aștept.
Melodioase ritmuri
Se aud,
În timp ce tac
Și stau să te ascult.
Și-ntre tăceri
Se scrie epopee,
Pe pergament
Din piele de femeie.
Seara când tu nu vii
Stau și citesc,
Fragmentele rămase
Fără sens.
Când restul vorbelor
S-au rătăcit
În universul inimii
De lut.
Nimic nu se aude
Doar tăcerea,
Când stă închisă-n vifor
Mângâierea.
Și când căldura
Dintr-o îmbrățișare,
A spulberat-o crivățul,
Cel care
Te-a prins între dantele
Argintate.
Toate sunt reci
Nimic, nimic, nu poate,
Să mai topească
Gheața dintre noi.
Nimic, nimic,
Doar recile scîntei
Au mai rămas .
Și-n pielea-mi tatuată
Nu mai ești scris.
Doar resturi scrijelite,
Au mai rămas
Pe pergament înscrise.

28.02.2018

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL