Mai veche decât vechimea, rămas de pe vremea începuturilor noastre, cultul comemorării morţilor ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu vremelnica existenţă, pentru că mereu şi mereu vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi veşnicească somnul sub coasta unui deal, în umbroase ţintirime din frumosul, doritul şi pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri îşi torc somnul de veci, dimpreună cu toţi cei pe care neamul acesta i-a avut, născând şi umplând din fântâna timpului acea neştiută lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai frumoasă decât cea în care vieţuim acum.
Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre cele curate şi adevărate înălţate la Măritul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun, să-i fi pus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă.
Şi poate tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut datoria creştinească, să nădăjduim că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în faptele noastre cele de zi cu zi.
Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru dimpreună cu toți cei mutați la ceruri, trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care ni-i le-au lăsat, pentru mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm pe nepoți a simţi că pe umerii lor stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, că din firava lor Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: 1 Noiembrie – ZIUA TUTUROR MORȚILOR”
Colț
Ceea ce caracterizează Neamul Românesc este statornicia lui, în Ortodoxie, în Tradiție, în mod de gândire,în aprecierea diferenței dintre bine și rău și încăpățânarea de a fi același mereu. Românii nu au doar calități, dar nu au numai defecte. Au și defecte și moduri specifice de a reacționa, care pot fi enervante. Dar acest mod de comportament s-a alcătuit într-o istorie de mii de ani. O istorie care a cunoscut mai multe nenorociri și necazuri decât bucurii. Acestea au fost circumstanțele exterioare și prin ele au trecut Românii cu voință neclintită de a răzbate și de a dăinui; „am fost și om fi”. Dar aceste defecte minore sunt din plin compensate de omenie, echilibru psihic, generozitate, toleranță și neclintita viețuire în Ortodoxie.