Lia RUSE: Frig îmbătrânit

FRIG ÎMBĂTRÂNIT

Ca inima prinsă-n sunete de nai

Martie-n raze muzicale s-a trezit,

Lujere de abur priponesc albii lui cai

Pe tristeţea unui frig îmbătrânit.

Se desluşesc, rar, petice de sare

Prea multe semne încearcă să le şteargă,

Umbrele împlinesc frageda mişcare.

-Prin raiul mătăsii dufletu-mi aleargă-

Şi fac spre ceruri veşnic reverenţe,

Ducând dulceaţa primăverii în cuvânt,

Straturi de aer se prefac în zdrenţe

Când ară, spaţiul, sabia unui vânt.

Lumină multă curge la-ntâmplare,

Arde văzduhul! E-o pură despletire…

Secundele, în pământ, ajung cu soare

Învolburând şi sevă şi uimire…

Urnele iernii să le poarte munţii

În orologiu timpul cochetează,

Dorul picură pe dedesubtul frunţii

-Imensa roată iar disimulează-

……………………………….

Tandră, clipa se prinde-n poezie

Ritmuri râd în sânge, tremură o floare,

Se-aude un pas şi…e armonie

Sfioase iluzii plutesc cântătoare…

——————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

19 martie 2018

Florica PĂȚAN: Harul ce curge spre cer al Dorinei Stoica

Adevăruri general-umane sunt preluate și redate de o conștiință lirică ce a devenit porta-voce a celor oropsiți într-un timp al ostilităților existențiale, prin asumare conștientă și cuprinse în ciclul de poezii spirituale apărute de curând în „Confluențe.ro”

Citindu-le, intrăm într-un lirism cu valențe confesive, remarcabil prin forța de cuprindere a realității, prin frumusețea și rafinamentul în simplitate al construcției poetice, precum și sinceritatea expresiei.

Scrise în tonalitate elegiacă, versurile Dorinei Stoica sunt o simfonie a durerii unei existențe bântuite de nenorocul soartei, în care doar mintea sclipește, în adevăruri dureroase, ce-și lasă vălul trist și greu.

„Pantofii și uniformele refuzau să crească odată cu noi” într-o familie cu mulți copii; „visam că am sandvișuri cu pâine albă și unt” ( „Poem de trecut prin viață” ) este mărturia unui suflet a cărui inimă bate „ca un clopot de mănăstire” , invocând pronia cerească.

Realitatea tangibilă este figurată în imagini sfâșietoare :„în seara asta nu avem pâine” doar „lacrimile au gust de pâine” . Dar speranța aceleia care la cinci ani avea conștiința propriei maturizări împlinite cu mult înainte de vreme „Dacă aș vorbi oamenii ar înțelege / că sunt cu mult mai înțeleaptă / decât înțelepții lumii” („Pâinea seamănă cu Anușca” ), speranța așadar își urcă sevele în mintea eroului liric sclipind de inteligență: „aștept un tren care să mă ducă în al noulea cer”, pentru că prima și ultima nădejde a celor oropsiți rămâne cerul, altarul nostru de rugăciune.

Și pentru că Cerul unui suflet ce „poartă universul pe umeri” și „are o foame cumplită de iubire” este darnic pentru toți cu minunățiile simple și adevărate ale vieții în cele spirituale, poeta rostește o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu „cu sufletul fărâmițat în bobițe de mătănii” pentru „că am o pâine pe masă”, „pentru fructe, păsări și flori / pentru soarele care răsare în zori”, „pentru firul de apă”, „pentru harul din a mea mână”, „pentru harul ce curge din mine spre cer”. ( „Dincolo de aparențe” ). Simțim în substratul acestor versuri fermitatea unei conștiințe ce-și cunoaște propria valoare și verticalitate în lume. Continue reading „Florica PĂȚAN: Harul ce curge spre cer al Dorinei Stoica” →

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii (2)

https://bureriu.wordpress.com/…/…/editorial-de-viorel-roman/

https://bureriu.wordpress.com/…/dr-viorel-roman-vox-populi…/

http://www.logossiagape.ro/…/viorel-roman-vox-populi-vox-d…/

http://www.marianagurza.ro/…/viorel-roman-vox-populi-vox-d…/

http://www.contributors.ro/…/romania-tot-mai-departe-de-eu…/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

XY: Ma bucura faptul ca s-a sesizat si de catre altii prostia cu „generozitatea“ UE. Occidentul nu a vrut decat sa-si mareasca pietele de desfacere folosind entuziasmul tamp al noiler veniti. Si, fireste, tinerea in inferioritate – tipica inegalitatilor capitalismului – e o ticalosie in lumina ideilor pendinte de drepturile omului si egalitatea natiunilor. Dar, precum se vede, se justifica prin diferente religioase medievale care nu au nici o relevanta dar pot justifica ticalosia sus amintita. Cat priveste credinta religioasa n-are nimic comun cu comportamentul: cele mai mari crime si cei mai mari criminali, catolicismul si inchizitia le-au dat, dar n-as invinovati catolicii de rand pentru asta. Fara sa mai vorbesc de intoleranta si persecutiile celor de alta credinta pe care, in premiera, le-au practicat catolicii si urmasii lor protestantii. Descentralizarea puterii? Care descentralizare a pureté in biserica Romei? In CDU a lui Mutti (Angela Merkel)? In Franta cu regim prezidential? In Spania lui Rajoy – vezi cazul Cataloniei si al Tarii. Bascilor? Iar prostiile lui Daniel David, lasa-le si pe astea, mai ales prostia cu individul autonom si cel colectivist. Ce, solidaritatea au inventat-o ortodocsii? Dar centrele de putere euro-atlantice vor sa elimine exact ceea ce le poate ingradi puterea. Social democratii sunt odata in plus niste slugi ale capitalului mondializat fiindca canta in struna crestin democratilor si altor partide pur capitaliste iar in est solidaritatea se mentine doar ca un reziduu al socialismului real. Interesul guvernantilor UE este exact disparitia ultimelor reziduuri de solidaritate care in situatii extreme le-ar ingradi puterea. Auzi vorba, individ autonom! Nu poti trai intr-o societate si sa fii liber de ea!

VR: In Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana cine nu era catolic era numai tolerat si numai dupa Razboiul religios de 30 de ani si Revolutia Franceza, cand Sf. Imperiul se destrama in imperii si state nationale, devin cetatenii occidentali egali in drepturi si proclama Drepturile universale ale omului si egalitatea natiunilor. La aceste idealuri romano-catolice laicizate observam cum se opun de un secol si jumatate ortodocsii moldo-valahii, chiar dupa ce au aderat de jure la civilizatia catolica, la acquis-ul Uniunii Europene / Sf. Imperiu. Structura social-politica multiseculara neofanariota, devalmasia valaha e mai puternica, nu a depasit „Formele fara fond“ binecunoscute, „spunem ca ei si facem ca noi“. In aceste conditii fireste nici nu poate fi vorba de o generozitate occidentala si cu atat mai putin de depasirea statutului de tolerat, chiar daca de jure el nu mai exista de mult, dar de facto e a tot prezent. Vezi si Lucian Davidescu: De ce e România un stat feudal. Până unde ajunge șpaga de la vamă? Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii (2)” →

Vasile FILIP: Incursiune spirituală

Între numeroasele tuşe care alcătuiesc portretul literar al scriitoarei Vavila Popovici, una, cel puţin, este prezentă în mai toate cărţile sale. Omul călător. Mai puţin în sensul turistic al exprimării, cât, îndeosebi, în cel al explorării spiritului universal, alcătuit din atracţia pe care acest uriaş patrimoniu o provoacă, deopotrivă din pasiunea cu care Vavila Popovici i se dedică. Incursiunile ei par zboruri deasupra unor realităţi pe care doreşte cu ardoare să le descopere, spre a le reda, în viziune personală, cititorilor. Oferă cu asupra de măsură ceea ce i se dă, împlinind astfel un rotund armonios şi generos.

Şi cel de al optulea volum de „Articole, Eseuri” – Made in USA, Charleston, SC, February 2018 – întăreşte viziunea de mai sus, dezvoltând o personalitate conştientă de rosturile ei umane, precum şi de datoria asumată în calitate de scriitor, de a se face mângâietor, dar şi cultivator, al unor înalte valori culturale. Valorificând propria experienţă de viaţă, învăţând cu sârg din experienţa unor mari oameni de cultură, de ştiinţă, de artă, autoarea se face ea însăşi un vrednic producător şi un altruist propovăduitor al valorilor din toate timpurile: „Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înţeleagă, să creeze acea armonie mult dorită”.

Vavila Popovici ne comunică, argumentat şi cu o convingătoare eleganţă, propria poziţie de om dedicat semenilor. Nu o face ostentativ. Nu o impune prin forţa dictatului, ci prin aceea a libertăţii convingerilor fiecăruia. Ea te îndeamnă doar să gândeşti, prezentându-ţi, fără a te obliga să-ţi însușești considerațiile personale. Sau pe cele ale altor minţi luminate, de care nu ai cum să nu ţii seama. Poţi ignora, necum combate, spusele lui Nicolae Iorga, atunci când se referea la existenţa poporului român, pledând pentru formarea „omului armonios, omul sănătos, omul cu iubire pentru lucruri vrednice şi folositoare, omul capabil de a da de la dânsul, fără a cere prea mult, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unei societăţi. Românul întreg de care avem nevoie”? Sau adevărul condensat în strai ca de vers exprimat de Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”?

Din cartea în discuţie reiese, din păcate, că da! Există şi asemenea… contestatari, care se manifestă în mod direct sau pe ocolite. După cum îl duce mintea şi gradul de educaţie şi de cultură pe fiecare. Fie şi numai câteva din textele cuprinse în carte o dovedesc, scriitoarea arătându-şi şi prin gestul demascării poziţia: „Prostia bate la uşa agresivităţii”, „Violenţa – anestezicul înţelepciunii”, „Abjecţie şi mahalagism”, „Mediocritatea”, „Despre anormalitate”, „Despre superficialitate”, „Obrăznicia soră cu prostia”. Dar, este admirabilă priceperea cu care Vavila Popovici reuşeşte să pună în balanţă binele şi răul, mizând măcar pe o ameliorare în folosul binelui, pentru că o eradicare a răului este ceva care nu se mai poate, fiindcă: „Am devenit ipocriţi, la un pas de a ne identifica cu omul complet imoral care nu ţine seamă de principiile morale, încălcându-le fără nici un regret”. Nu este o împăcare cu situaţia, ci un reproş, o sugestie de a impune, fiecare din noi, în prim plan ideea de sorginte creştină, potrivit căreia „legea morală este firească”. Prin urmare, o chemare la acțiune, în virtutea faptului că „principiile şi pornirile greşite pot fi modelate”. Continue reading „Vasile FILIP: Incursiune spirituală” →

Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)

Motto:

Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.

Unde nu este iubire cresc ruine….

Nicolae Bălțescu

Biografii

În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,

Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat

Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict

Al ispitei.

Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei

Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,

Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,

Mizerii îngrozitoare.

În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa

În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat

De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,

De averi pământeşti.

Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna

Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia

În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci

Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.

Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă

În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.

Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic

Se îndreaptă spre deznodământ.

Din istoria lumii

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)” →

Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)

MOTTO:

…Aripa ta e cerul, credința mea şi dorul,

iubirea şi durerea, căderea mea şi zborul….

Iurie Braşoveanu

E NOAPTE

E noapte. E tăcere și cerul este mut.

Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?

Când viața-ngenunchează în fața beznei moarte,

Durerea-ncoronează a vieții clipă-n noapte.

A vieții clipă-n noapte, pe-ntinsul ei inert,

Cu-o stea înlăcrimată ce plânge-n al meu piept.

Cu-o beznă ce-i venită din reci imensități,

Vrând să mă-ncătușeze în negrele-i cetăți.

În negrele-i cetăți, lipsite de visări,

Cu gânduri rătăcite în lacrimi și oftări,

În chinuri și durere și cu lumina stinsă,

Dar eu mai văd ca-n ceață pe cer o stea aprinsă.

Pe cer o stea aprinsă mai sus de negri nouri,

Lumina ei mă ia în caldele-i ecouri.

Cât de înalt e zborul, ce joasă e căderea,

Ce scurtă-i fericirea, căci lungă e durerea.

Căci lungă e durerea, o lacrimă pe țărnă… Continue reading „Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)” →

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii

https://bureriu.wordpress.com/2018/03/11/editorial-de-viorel-roman/

https://bureriu.wordpress.com/2018/03/15/dr-viorel-roman-vox-populi-vox-dei-2/

http://www.logossiagape.ro/2018/03/15/viorel-roman-vox-populi-vox-dei-2/

http://www.marianagurza.ro/blog/2018/03/12/viorel-roman-vox-populi-vox-dei/

http://www.contributors.ro/editorial/romania-tot-mai-departe-de-europa/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Anonim: Deja când am citit “fără să îndeplineasca criteriile, România ortodoxă e acceptată generos, integrată cu drepturi aproape depline în civilizația catolică” am zis că nu are rost să merg mai departe în expunerea domnului profesor. Asta pentru că eu știu din școala gimnazială că grecii (și aia din Grecia si aia din partea cipriota, adică UE, adică civilizația catolică înghițitoare de români ortodocși) sunt ortodocși iar prin Marea Britanie, Olanda, Suedia (și nu mai zic și altele ce nu se incadreaza in “civilizatia catolica” dar care definesc zdravan UE integratoare a romanilor ortodocsi), cam bantuie protestantismul sau chiar secularismul in ultima vreme. M-am oprit pentru ca orice concluzie ar trage, aceasta nu poate fi decat eronata pentru ca se bazeaza pe niste ipoteze gresite din start.

Erwin Lucian Bureriu: Deh, fostul meu coleg de radio are o imensă operă, care merită atenție. Personal nu sunt religios, pentru mine nu are nici o relevanță acest capitol. Viorel și-a făcut mulți inamici pe tema religiei. Cred că este înțeles pe dos de o anumită parte a românilor. În esență el subliniază diferența fundamentală dintre moldo-valahia influențată de ortodoxia slavă, până la alfabet și cult religios în slava veche, care slavă m-a plictisit cumplit în facultate. Viorel are dreptate că abia Școala Ardeleană, sub influența practicării limbii latine la slujbele catolice, a deschis ochii spre latinitate, asta întâmplându-se în Vestul teritoriului. Sub sovietici au existat lingviști care susțin că mai mult de jumătate din lexicul românesc e slav. Dar zadarnic ne trage Viorel spre Roma, că victorioasa Antantă a dat apă la moară Estului, „oastea e creștină” iar ortodoxismul medieval tot mai agresiv. Nu de la religie va veni modernizarea României, zic eu. Nici de la protestantism, nici de la greco-catolici. Silicon Valley este în întregime „liber cugetătoare”, posturile de radio și televiziune ale ateilor duc un dialog civilizat și pertinent cu protestanții (care sunt baza în State) și primesc răspunsuri grosolane de la credincioșii care sunt mai violenți, ca pretutindeni. Îmi pare rău, Europa a rămas o vechitură, o țoală second hand. Chiar și Bremen și Timișoara. Culmea, americanii susțin că majoritatea inteligenților sunt atei. A-teismul este însă o formă de acceptare a religiei, dar în opoziție. Deci tot un fel de religiozitate. Or a fi liber-cugetător înseamnă a fi desprins totalmente de orice dogmă printr-un refuz decisiv și total. Când îi văd pe aleșii „noștri” jurând pe biblie mi se întoarce stomacul pe dos. Mai bine ar jura pe portmoneu.

Anonim: Eu spuneam “decat” ca argumentatia era fortata pentru se pot spune toate lucrurile astea legate de un anumit retard educational fara sa punem oamenii in ligheanele religioase care ar indica certificate de culturalitate sau sisteme politice actuale (oricat s-au numi unii “crestin-democrati”). Am fost prin lume destul de mult in ultimii 20 de ani si am intalnit destui catolici batuti in cap asa cum am gasit si destui ortodocsi rasariti. Cum e si cazul musulmanilor azi. Imaginea e tragica azi dar in urma cu 1000 de ani ei au fost salvarea intelectuala a Europei prin conservarea scrierilor filosofilor antici, prin matematica, astronomie, medicina, transformarea agriculturii prin Spania si asa mai departe. Ce sens are sa fac teoria istoriei pe aceasta baza? Catolicii au inventat inchizitia, unde au colonizat au facut prapad cu acest instrument. Pai prin comparatie, otomanii au fost niste liberali desavarsiti, au lasat lumea in pace atat timp cat si-au adunat cascavalul. Dupa ce a cazut “bolnavul Europei”, abia atunci au inceput macelurile interetnice pe care ei le stapanisera pana sa inceapa primul razboi … Eu n-am vreun orgoliu ortodox, sunt destul de agnostic daca nu chiar ateu. Semnalam doar rigoarea expunerii care, cum spuneam, cred ca incepe fundamental gresit. Pe logica mea, o demonstratie care porneste de la ipoteze false nu poate duce decat la concluzii neconcludente ca sa ma joc un pic cu cuvintele … Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii” →

Vasilica GRIGORAȘ: De ce?

De ce?

De ce, Doamne, cât trăim

stăpâni ne dorim

peste toţi să fim

şi să-i umilim?

De ce, oare, Doamne,

nu putem să ne oprim

atunci când greşim?

Mereu ne certăm

fără să iertăm

din suflet curat

şi adevărat.

De ce, Doamne, nu putem

să ne controlăm

şi perseverăm

în ură şi mânie

lene şi mândrie?

În loc să iubim

noi ne irosim,

talant cheltuim

în drăcesc mod

că e mai comod.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: De ce?” →

Irina Lucia MIHALCA: Frumusețea primăverii (poeme)

Chemând o păpădie…

Chemând o păpădie

se reîntoarce

în mii de scântei

la chemarea vântului.

Se spune că, în vis,

trăim continuarea

unei vieţi neperisabile.

Se spune, doar se spune,

încă nu putem şti.

Revenind, aici,

prin tainica uşă,

ni se şterg amintirile.

Ne rămân frânturi-scântei,

stingându-se

la lumina zilei.

Ne rămân amintiri-viziuni,

cu neînţelese doruri,

cu întrebări,

cu sau fără răspuns.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Frumusețea primăverii (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU: Frământări de primăvară

FRĂMÂNTĂRI DE PRIMĂVARĂ

Și…viața se trezi-ncet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o simfonie,
Prin firele de iarbă, de un verde crud.

Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet crește vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochi străluce

Și-acolo, unde umblam pe nicăieri,
Cu mintea-mi pierdută și plăpândă,
Azi, sorb cu nesaț miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima flămândă,

Ce-mi vrea să-mi uite de melancolia
Iernilor, lăsate-n urma mea, trecute…
Zefirul dulce s-alunge-ncolo vijelia,
Jalnice-uscăciuni în muguri prefăcute !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Frământări de primăvară” →