Silvia HODAȘ: NE-AM UNIT, TREBUIE SĂ RĂMÂNEM UNIȚI!

În ziua de 24 Ianuarie 2024, Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est, împreună cu partenerii săi, au sărbătorit Unirea printr-o amplă manifestare cultural-artistică cu tema: „Ne-am unit, trebuie să rămânem uniți!”.

De 165 de ani, la data de 24 Ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române înfăptuită în anul 1859 sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Data de 24 Ianuarie a rămas în istorie și în sufletul românilor ca ziua în  care s-a realizat Mica Unire sau Unirea Principatelor Române. A fost primul pas important în formarea teritoriului României, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

În deschidere, jurnalistul şi scriitorul Ilie Serediuc, președintele filialei ieşene a LSR, a salutat publicul, a prezentat invitații, apoi a vorbit despre semnificația zilei de 24 Ianuarie.

Scriitori, poeți, recitatori, soliști vocali, grup vocal și iubitorii de cultură și-au unit gândurile și-ntr-o simțire românească au trăit momente de bucurie și împlinire sufletească. Fiecare a marcat ziua de azi prin tot ce e mai frumos. O zi – izvor de bucurie și trăire a unor clipe înălțătoare. Cuvintele de iubire, de înfrățire și unitate au curs în cântece și versuri sublime, au copleșit inimile.

În deschidere, Silvia Hodaș, președinte LSR Subfiliala JUNIOR, a prezentat viitorii artiști: Karina Zamfirescu și frații Moise. Karina a fost cea care a deschis festivitatea cu trei dintre cele mai frumoase cântece populare românești. A emoționat sala când a început să cânte: „Avem o țară mândră și un brav popor,/ Uniți pe veci sub tricolor./ Chiar de-ar fi să vină neguri peste noi,/ Vom rămâne tot eroi.” Un mesaj tulburător! Apoi, cum îi stă bine românului la zi de mare sărbătoare, ne-a invitat să audiem două sârbe, una fiind „Sârba de demult”.

Cu multă iubire de neam și țară, au evoluat frații Moise: Giuliana Maria și Lorenzo Marian, copii talentați nu numai la cântec ci și la joc. Melodia și versurile „România mea e România ta/ E România noastră și suntem stăpâni în ea” au ajuns la inimile tuturor, iar când au început să cânte și să îndemne: „Și atunci când ești departe de sat și de neamul tău/ Să spui cu demnitate Român voi fi mereu” s-a auzit „glas peste Carpați” și poate chiar mai departe.

Tinerii au fost răsplătiți cu aplauze din plin și Diplome de Excelență pentru promovarea culturii și spiritualității românești la nivel național și internațional. Liceanului Silviu Teodorescu i s-a înmânat Diploma de Excelență și medalie, recunoaștere a activității din cadrul Ligii pentru anul 2023.

În partea a doua a manifestării, scriitorul Solo Rotenstain a susținut Conferința tematică „Ziua Unirii Principatelor Române” – zi de omagiere adusă momentului istoric din 24 Ianuarie 1859. Au fost enumerate principalele momente ale Unirii. S-a intonat nemuritoarea melodie „Hora Unirii”. Hora Unirii este unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare an, pe 24 Ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Hora unității naționale face să tresalte toată suflarea românească de oriunde.

Creatorii de frumos au adus prin versuri, proză, discursuri, închinare marelui Domnitor Alexandru Ioan Cuza. Un moment patriotic de rară sensibilitate au oferit, din creațiile proprii, poeții: Anton Constantin, Anatolie Coșuleanu,  Mihaela Berari, Elena Bostan, Ioan Hodaș, Cristina Macovei, Angelica Manole și Valeriu Rudolf. Elena Bostan ne-a vorbit și despre rolul important pe care l-a avut pe lângă domnitor, în opera de reformare a țării, Prima Doamnă a Principatelor Unite – Elena Cuza. Mimi Rotariu l-a readus în memorie pe Moș Ion Roată, care cu înțelepciune, a arătat tuturor ce înseamnă Unirea adevărată. De curând, pe 15 Ianuarie 2024,  s-a sărbătorit „Ziua Culturii Naționale”, iar actorul Valeriu Rudolf nu a uitat de cei doi prieteni buni, Eminescu și Creangă, pe care i-a creionat în versuri frumoase.

Scriitoarea Martha Eșanu a trecut în revistă toate manifestările ce au avut loc sau sunt în curs de desfășurare, în „orașul celor șapte coline”, dedicate Zilei Unirii Principatelor Române și a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Cunoscuta Corală „Lirica, dirijor Nușa Apostol, în componența căreia se află oameni iubitori de frumos și de cultură, a interpretat cântece cu un puternic impact emoțional, iar Stela Lozanu a recitat, nemaipomenit de expresiv, poezia „Doina”, de Mihai Eminescu. Cum să nu se umezească ochii, când auzi melodia „Cât trăim” și gândindu-ne la patria noastră sfântă, la frumusețile ei putem spune: „Cât mai avem ceva sfânt/ Vom trăi pe-acest pământ”.

Și cum umorul l-a însoțit pe român în toate momentele mai triste sau mai vesele, și cum „Umorul fără frontiere” străbate peste tot, a încântat audiența cu poezii umoristice, scriitorul Ioan Hodaș.

Manifestarea culturală s-a încheiat cu un concert susținut de cunoscutul solist ieșean, cu voce unică, Iulian Gălușcă. Ca de obicei, atmosfera s-a umplut de lumină și frumos. Publicul deosebit de receptiv a cântat și aplaudat cu bucurie.

Moderatori: Ilie Serediuc, Ioan Hodaș

Sonorizare: Culiță Păduraru

Canale media: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc

Afiș: Silviu Teodorescu

Să fim UNIȚI ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI!

Scriitori și jurnaliști: Silvia Hodaș, membru UZPR Filiala Iași, membru AJRP, Ilie Serediuc, vicepreședinte UZPR Filiala Iași, membru AJRP

Marian P BELCIUG: Când treci pragul tragediei

Nu ești total optimist în privința vieții 

Căci știi că există răul – moral, metafizic, natural

Nu ești total pesimist în privința vieții 

Căci știi că există frumusețea și binele este real

.

Dar când ești lovit năprasnic de tragedie

Maturitatea ta legată de viață nu ajunge

Căci otrava rănii dă anxietății drojdie

Iar puterea-ți de a face față vieții se frânge 

.

Când sănătatea trupului în care exiști se năruie   

Când iubirea vieții tale este înghițită de trădare 

Când greutatea poverii pe care o porți te biruie

Când agonia tristeții nu are asemănare 

.

Când ești părăsit și-n competiția vieții toți te înving 

Când chinga durerii sufletești este terminală 

Când nu poți privi lumina și ochii speranței se sting        

Când eșecul îți revendică identitatea personală 

.

Caută cu atenție în viață și vei găsi 

Cel puțin o persoană în lume care te iubește

Căreia îi pasă de tine, nu te va părăsi 

Și-a cărei dragoste de răul lumii te ocrotește!

.

Și apoi, caută în sertarul cu nestemate de viață

Unde încă este ceva la care poți să privești înainte! 

Căci știind că cineva te iubește și ai la ce privi în față 

Este îndeajuns să te ridici din cenușa fierbinte.

.

Dr. Marian P Belciug, Canada, 17.01.2024

Saxofonistul Dragoș Ungureanu încântă publicul din Germania cu recitaluri memorabile: ,,Între tradiție și modern”

Saxofonistul român Dragoș Ungureanu a încheiat cu succes seria de recitaluri intitulate ,,Între tradiție și modern” în Germania, captivând audiența cu un repertoriu diversificat ce a traversat epoci muzicale distincte. Spectacolul, desfășurat cu măiestrie, a ilustrat abilitatea sa de a aduce saxofonul sopran în prim-plan și a evidențiat conexiunea între sonoritățile clasice și cele contemporane.
Ungureanu, un virtuoz al muzicii, cu abilitatea de a stăpâni perfect nu mai puțin de șase instrumente, a demonstrat că pasiunea sa pentru muzică își are rădăcinile în studiile sale temeinice. Pianist la început, la Liceul de Muzică din Brașov, a continuat cu clarinetul la Liceul de Muzică ,,George Enescu” și la Facultatea de Muzică din București. Primii pași în cariera sa artistică au fost marcați de colaborarea cu renumitul saxofonist Bebe-Ion Prisada la Circul de Stat din București și de rolul său de prim clarinetist-saxofonist tenor la Teatrul de estrada ,,Fantasio” din Constanța.

Cu o experiență bogată în colaborarea cu Orchestrele simfonice din Brașov, Sibiu, Constanța și Ploiești începând din 2011, Dragoș Ungureanu a devenit un nume respectat în peisajul muzical românesc și internațional. Recitalurile sale au atras admirația publicului atât în țară, cât și peste hotare.
Mai mult decât un interpret talentat, Dragoș Ungureanu este și un compozitor remarcabil, fapt ilustrat prin calificarea sa în finala Concursului de Compoziție din Siegburg, Germania, în 2009. În 2019, a fost onorat cu Premiul de Excelență ,,Dreptul la educație și formare continuă” acordat de Asociația Geocosynus Educational Group din România.

Prin abordarea sa inovatoare și prin capacitatea de a transmite emoție prin saxofonul său sopran, Dragoș Ungureanu continuă să marcheze peisajul muzical internațional și să aducă laolaltă tradiția și modernitatea într-un spectacol muzical de excepție.

Dr. Corina Kiss, pedagog, muzicolog si compozitor

Al.Florin ȚENE: Ca aerul şi seva, EMINESCU…

Îi aud paşii venind dinspre lumină

Şi foşnetul stelelor în părul LUI

Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină

La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

.

Coborând dinspre Carpaţi îI aud uneori

Cu fruntea împodobită de gânduri

Pe cărări de-argint şi flori

De tei presărate rânduri, rânduri.

.

Îi aud glasul venind dinspre trecut

Dulce ca mierea cuvintelor străbune

Când este veacul şoaptă de-nceput

Şi luna vibrează iubirea pe strune.

.

Doinesc tulnice pe poteci de munte

În balade prelungind chemarea

Aşternută peste veacuri punte

Pe care să vină odată cu zarea.

.

Din poeme se desprinde, spre el venim,

Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,

În fiecare dintre noi îl regăsim

Cioplit în inimi veşnică statuie.

Al.Florin Țene

GALA LAUREAȚILOR CULTURII IEȘENE, EDIȚIA A V-A ȘI PREREVELION 2024

Evenimentul a fost organizat de Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est, la Restaurantul Hotel „Moldova”, Iași, 28 decembrie 2023.

Ilie Serediuc, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași și Silvia Hodaș, președinte Subfiliala JUNIOR Iași, au salutat publicul și au urat „Bun venit!” participanților, aducând mulțumiri gazdelor de la Hotelul Moldova, Iași.

În deschidere, Ilie Serediuc a transmis tradiționalele urări tuturor pentru anul 2024, iar Silvia Hodaș a dat citire Mesajului transmis de Maestrul Al. Florin Țene, președintele la nivel național al LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI. Prezentăm un fragment: „Iată, intrăm în Noul An, 2024, iarăși este un nou început, prin continuitate. Cu această ocazie, dragi maeștri ai cuvintelor, al poveștilor care vă țin în suspans până la ultimă secundă. Vă doresc să fiți întotdeauna scriitori iubitori de cuvinte, de oameni și confrați, îndrăgiți de o lume întreagă și cu o creativitate ce nu-și pierde nicicând din valoare. Fraternitatea colegială trebuie să vă fie întotdeauna în vedere. Nu datul din coate ne ajută să ne promovăm opera și personalitatea și nici critica intenționată și tendențioasă. Prietenia, onestitatea, istoria și Dumnezeu ne va promova și ne va judeca. Vă sfătuiesc să colaborați cu toate organizațiile culturale din țară, inclusiv cu Uniunea Scriitorilor, fiindcă noi nu suntem partide politice, suntem organizații culturale care luptăm pentru promovarea culturii noastre naționale. Între noi nu trebuie să existe animozități și nici grade artificiale de mândrie. În fața eternității și în fața lui Dumnezeu suntem egali. Numai timpul ne va judeca, asta ne-a învățat istoria. Un an cu sănătate, spor la scris și în activitățile pe care le organizați în folosul Culturii Române. La mulți ani!

Într-o atmosferă de sărbătoare a culturii, s-au desfășurat activități CULTURAL-ARTISTICE-ETNOGRAFICE: datini și obiceiuri strămoșești, colinde, urături, muzică populară, muzică ușoară, recitări de poezii, umor, scenete umoristice.

Manifestarea a început cu o frumoasă colindă „Leru-i, ler” și un cântec popular interpretat de tânăra artistă, de 12 ani, Karina Zamfirescu, cu multe participări la concursuri unde a obținut premii și, de asemenea, prezentă la emisiuni de folclor la diferite televiziuni.

Spectacolul a continuat cu un moment artistic susținut de către frații Moise: Giuliana Maria, Lorenzo Marian, Francesco Gabriel, care au impresionat juriul și publicul în anul 2021 la „Românii au talent”, câștigători ai mai multor concursuri și festivaluri de muzică populară unde au obținut diplome și trofee, cu participări în mai multe emisiuni televizate. Au interpretat frumoase colinde populare și o urătură, încheind cu un obicei străvechi, de Anul Nou, Capra. După datina străbună, tinerii care au evoluat și ceilalți urători au primit colăcei și fructe.

Silvia și Ioan Hodaș au prezentat Plugușorul Ligii LSR – Filiala Iași – Nord Est cu aspecte de la Ligă pe care le-au prezentat cu o ușoară autoironie, ironie și note de umor, chiar dacă LSR Iași e menționată printre primele filiale ale LSR cu o bogată activitate cultural-artistică. Apoi au adresat o urare tuturor pentru Anul Nou, 2024.

Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins tot publicul. Au evoluat artiști, nume importante pe afiș: binecunoscutul cantautor și compozitor, Adi Gegiuc, voce de o sensibilitate aparte a impresionat prin repertoriul său cu melodii fermecătoare, un veritabil purtător al iubirii și frumosului, însoțit la orice manifestare cultural-artistică de soția sa, Georgeta, discretă, cu zâmbet frumos și privire blândă; Iulian Gălușcă, un nume cunoscut, solistul care a încântat juriul de la „Românii au talent” în anul 2022. Muzica lor a emoționat și a pătruns direct în suflet. Corala „Lirica” a fascinat publicul, adresând câte o urare frumoasă fiecărui membru al Ligii și a încheiat cu melodia „Cui nu-i place dragostea”. La o așa melodie, au răspuns la refren toți invitații. Grupul „Zorile” a colindat și a încheiat cu o melodie de suflet: „Cât e omul fain și tânăr”, ducându-ne pe fiecare cu gândul la anii tinereții.

Zâmbete au adus scenetele umoristice interpretate de Nușa Apostol (inimoasa dirijoare a Coralei „Lirica”), Aurica Rotariu și actorul Valeriu Rudolf, membri ai Coralei, surpriză plăcută și o coregrafie originală ce au sporit magia serii prin creativitate, spontaneitate și carismă. Responsabili cu umorul au fost scriitorii de gen: Ioan Hodaș, de altfel și unul din moderatori, având la purtător „laboratorul” cu glume le-a inserat în momentele prielnice; Doru Melnic a adus bună dispoziție și râsete în hohote, a recitat trei declarații vesele de iubire și a interpretat un monolog umoristic. Aplauzele au fost din plin și bine meritate.

Nu au lipsit recitările din propriile creații ale poetelor Mimi Rotariu și Rodica Murgu. Dacă Mimi Rotariu ne-a îndemnat la „Reflecții”, „Că doar viața-i numai una” și să ne exprimăm „Gândurile” fiindcă „Se duc în șir precum cocorii”, poeta Rodica Murgu ne-a convins să ne întoarcem în timp la „Copilărie pe aripi de dor” și într-un „Vis frumos” să alergăm printre aștri și stele, „Cu trăsura pe Calea Lactee”.

Decernarea premiilor LSR – Filiala Iași – Nord Est. În prima parte a Galei au fost premiați partenerii culturali, un adevărat sprijin în derularea activităților cultural-artistice ale Ligii Scriitorilor. În partea a doua a evenimentului, conform hotărârii juriului, s-au acordat diplome și medalii membrilor Ligii, la următoarele secțiuni culturale: Poezie, Proză, Jurnalism, Critică literară, Muzică și Premiul Revistei „Nord Est Cultural”. În continuare, Juriul a dispus acordarea a cinci trofee și diplome pentru rezultate culturale și jurnalistice deosebite, organizarea manifestărilor cultural-artistice în țară și străinătate, editarea revistelor cu teme culturale, precum și pentru implicarea directă în activitățile concrete din cadrul Ligii Scriitorilor Români. Au primit diplome și trofee: Maestrul Alexandru Florin Țene, Ilie Serediuc, Silvia Hodaș, Ioan Hodaș și Solo Rotenstain. Au primit diplome și medalii următorii membri din Liga Scriitorilor, Liga Scriitorilor Junior și Organizații Asociate: Veronica Rusu Bucico, Florin Iftimescu, Rodica Murgu, Doru Melnic, Maria Panciuc Bucătaru, Martha Eșanu, Vasile Rușeți, Prof. Dr. Dumitru V. Marin, Liliana Roibu, Mariana Bendou, Grigore Radoslavescu, Lucreția Berzintu, Adrian Gegiuc, Iulian Gălușcă, Corala „Lirica” și Nușa Apostol, Giulia Maria Moise, Lorenzo Marian Moise, Francesco Gabriel Moise, Mihaela Săvuc și Silviu Teodorescu.

Diplomele, trofeele și medaliile au fost oferite în cadru festiv de scriitorii Silvia Hodaș, Mimi Rotariu, Ilie Serediuc și Ioan Hodaș. Momente emoționante pentru cei care au primit diplome, medalii și trofee, fie pentru parteneriat cultural, fie pentru activitatea desfășurată într-un anumit domeniu cultural sau/și pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul anului în cadrul Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est.

Dansul și voia bună au cuprins pe toți participanții, membri ai Ligii sau simpatizanți. Totul s-a terminat cu tortul festiv și urările de bine pentru anul 2024. Manifestarea s-a încheiat cu un concert deosebit susținut de solistul Iulian Gălușcă care ne-a amintit de melodiile lui Dan Spătaru, l-a readus la viață în zi de sărbătoare și cu timbrul său unic a interpretat și din repertoriul lui Ion Suruceanu cele mai cunoscute melodii.

Cei care s-au ocupat de foto-video au fost: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc și alți pasionați

Moderatori: prof. Silvia Hodaș și Ioan Hodaș și ing. Ilie Serediuc

Sonorizare: prof. Culiță Păduraru

Afiș: Silviu Teodorescu

A fost un eveniment cultural-artistic deosebit, cu momente frumoase, iar prin înalta ținută artistică s-a creat bună dispoziție, bucurie, a încântat și emoționat. Trăirile sufletești profunde și înălțătoare au creat legături de prietenie și au lăsat amintiri de neuitat.

Felicitări organizatorilor, Colegiului Director al Filialei LSR Iași, conducerii restaurantului „Moldova” Iași, moderatorilor evenimentului (Silvia Hodaș, Ilie Serediuc, Ioan Hodaș), artiștilor, cântăreților, Subfilialei Junior și tuturor participanților, celor care au făcut posibilă această seară magică, cu atmosferă plină de eleganță și farmec.

Sănătate, liniște, pace și prosperitate! La mulți ani 2024!

Scriitorii și jurnaliștii: Silvia Hodaș și Ilie Serediuc au prezentat evenimentul.

Silvia Hodaș

Ionuț ȚENE: Anul 2024 – ,,Avram Iancu suntem toți!”

În a doua zi de Anul Nou am ținut să fiu prezent la casa memorială Avram Iancu din cătunul Incești de la Vidra de sus, la poalele Dealului cu Melci, în locul în care s-a născut Avram Iancu, eroul românilor care s-a jertfit pentru libertate și drepturi naționale în vremea revoluției de la 1848-1849. Am dorit să calc pe urmele pașilor Crăișorului Munților, să admir limpezimea Arieșului mic unde se scălda când era prunc ,,blondin”, unul dintre cei mai mari erou ai românilor din toate timpurile.

În debutul anului 2024, Anul Avram Iancu, am ținut să respir aerul pe care l-a respirat Crăișorul Munților și să aud cântecul brazilor care i-a adumbrit tinerețea de revoluționar român și creștin. Muzeul amenajat de Despărțământul Astra la 1924, cu ocazia Centenarului nașterii lui Avram Iancu, sub oblăduirea Regelui Ferdinand I Întregitorul, trebuie vizitat de fiecare român măcar o dată în viață pentru a înțelege locul de unde a început jertfa celui care a ridicat ,,lancea lui Horea”, pentru drepturile și libertățile românilor asupriți de secole de marile puteri vecine și străine. Muzeul Memorial Avram Iancu este un sanctuar național al tuturor românilor din țară și Diaspora. Anul acesta memorial 2024 am dorit cu ardoare să-l întâmpin la casa în care s-a născut singurul erou al românilor, care și-a lăsat, prin testament scris la notar, toată averea poporului român și care a specificat un țel nobil: ,,Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită…” Ceea ce ne-a lăsat moștenire Avram Iancu ca erou național trebuie urmat de popor. Românii simt instinctual în acest an bicentenar, ceea ce a dorit Avram Iancu. Întotdeauna m-a emoționat scandarea din tribunele galeriilor de fotbal sau de la manifestările și evenimentelor memoriale dedicate Crăișorului Munților: „Avram Iancu suntem toți!” Este o formă de expresie a iubirii și recunoștinței românilor față de Avram Iancu, un erou care s-a luptat și jertfit pentru drepturile, libertățile și unitatea românilor opresați de trei imperii. Avram Iancu este un simbol viu al românilor, foarte actual prin lupta pentru libertate și drepturi sociale, care și astăzi naște istorii și legende. Românii l-au numit „Crai” pe Avram Iancu în focurile revoluției, recunoscându-i astfel calitatea de lider.

La 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, am considerat că este o datorie istoriografică ca să scriu un studiu despre acest erou al poporului român, care prin lupta sa pentru libertate și drepturi sociale s-a remarcat ca un erou național și european în anii revoluționari 1848/1849. Am evocat un Avram Iancu, nu ca o efigie inaccesibilă sau greu de „atins” și înțeles de către cititori, ci ca un compendiu sintetic despre o personalitate deosebită a românilor, a cărui luptă și idealuri pentru libertate națională, dreptate socială și egalitate politico-economică, trebuie să o înțelegem și să o urmăm. Sper ca această incursiune istoriografică despre Avram Iancu să fie cu folos pentru publicul larg, de la elev, student, profesor, la cercetătorul științific. Am speranța că cititorul se va regăsi în năzuințele, idealurile, lupta și drama acestui erou român emblematic pentru istoria națiunii noastre și pentru „mersul revoluției în istoria românilor” (N. Bălcescu). Prin acest studiu dedicat lui Avram Iancu am exemplificat actualitatea eroului român în conștiința poporului. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual și de urmat astăzi. Românii se recunosc în valorile promovate de Avram Iancu. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. A fost o jertfă pe altarul libertății românilor. Nu întâmplător, contemporanii se identifică în acest erou la adunările comemorative și memoriale dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!” În Anul Memorial 2024 Avram Iancu, ca români, avem datoria să-i împlinim dorința testamentară, cu demnitate: ,,Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită.”

Ionuț Țene