,,Timpul este o noțiune abstractă pe care o deducem prin schimbările (mișcările) produse lucrurilor” – ERNEST MACH
Originea cuvîntului ,,calendar„ îl vom găsi în termenul latin ,,Calender„ care înseamnă ,,registru„ care derivă din cuvîntul vechi ,,calendae„ prima zi a lunii romane. ,,Calendarul hebdomadar„ s-a stabilit pe baza deservirii fazelor lunii și datează din mileniul al II-lea î.Hr. Anul era împărțit în trei anotimpuri de către patru luni. Babilonienii foloseau calendarul de 12 luni care aveau, alternativ cîte 29 și 30 de zile.Calendarul în limba ebraică se numește ,,Luah„. Împărțirea timpului s-a făcut după un calcul bazat pe mișcarea lunii și a soarelui. Luna Nouă este elementul component important în privința măsurării timpului. Romulus a adoptat anul etrusc de 304 zile împărțite în zece luni. Hinduși din zona Indiei au calendarul lor ,indienii au calendarul Keli Yugo; La Nepalezi calendarul începe în 20 oct.879; Bengalezi ,au calendarul sultanului Alauddin Shah. Chiar și Francezi au adoptat calendarul după Revoluția Franceză. Numai Pompilius a adăugat anului lunile Januarius și februarius. Calendarul Iulian a fost introdus de Iuliu Caesar în anul 46 î.e.n Acesta avea 365 zile împărțit în 12 luni,cu un an bisect. Calendarul Gregorian a fost stabilit de Papa Gregorie al XII în febr.1582.Acesta are 365,242503 zile.
Cunoaștem două categorii de zile-care nu le vom găsi în calendarul actual papal și nici în cel păgîn. Timp de 2000 de ani ,în lumea occidentală timpul a fost stabilit de același ciclul de șase zile pe săptămînă. Din timpurile cele mai vechi au existat confuzi în calcularea timpului.Fără mișcare, timpul nu poate fi calculat.Calendarul universal din contemporanitate se bazează exclusiv pe rotația soarelui. Lunile și Săptămîna au fost stabilite complet arbitrar.El se diferențiază total de calendarul lunii-solar, stabilit încă de la crearea lumii. Expresia,,lună,,-moonth,,provine de la mișcarea lunei.Calendarul biblic se bazează pe mișcarea din natură, de la ani la luni ,la zile –incluzînd săptămînile-toate au la bază ,,mișcarea,,.De aici pornește și confuzia între ,,calendarul modern,,și cel antic. Calendarul actual are un ciclu săptămînal continuu, pe cînd Calendarul Creatorului măsoară fiecare lună în funcție de mișcarea lunei. Calendarul modern este un calendar solar care își întemeiază anul pe durata de timp necesar pentru ca pămîntul să se rotească în jurul soarelui. Ziua are la bază un calcul care se bazează pe timpul care durează pentru pămînt o rotație completă:24 de ore. În calendarul modern, săptămînile și lunile nu se bazează pe nimic în natură.E bine de precizat că fără mișcare , timpul nu poate fi măsurat:de la ani la luni,de la săptămîni pînă la zile …toate sunt calculate pe același criteriu al mișcării.
Îmi permit să arunc o privire retrospectivă asupra numeroaselor CALENDARE apărute de-a lungul miilor de ani, precizînd scopul lor unic : împărțimirea (calcularea) cît mai corectă, mai logică a perioadelor de muncă și odihnă, fie că e vorba de o religie sau alta. În antichitate ,,mișcarea lunei,,era factorul determinant pentru întocmirea calendarului. Aflăm din Scriptură că ,,luna nouă,,este perioada între o Lună Nouă și alta. Metoda de împărțire a timpului se baza pe o împărțire naturală-zile,luni,ani. Înaintașii noștrii acordau o mare importanță Începutului de lună. În acea zi –de început de lună,munca era interzisă.Acest fapt este subliniat în Biblie. Iată un termen,,zilele de tranziție,, care se păstrează și azi în Astronomie, dovadă că și împărțirea modernă a timpului își are sursele tot în Biblie.Luna Nouă începe cu un ciclu de patru săptămîni, iar luna nouă este următoarea zilei de tranziție. Luna este o veche metodă de diviziune a timpului, ceea ce vom observa la Continue reading „Paul LEIBOVICI: Calendarul”
Tudor PETCU: Un punct esențial de la care ar trebui să pornească dialogul nostru ar fi, în opinia mea, lămurirea conceptuală a noțiunii de complex cultural. Cum ar trebui percepută și definită această idee din perspectiva antropologiei culturale ?
În prima parte a cărții o descoperim pe autoare, din postura de copil „născut într-o casă parohială, aproape de tot ce înseamnă credință și românism”. În acest spațiu a aflat „drumul spre acea lume a cuvintelor sfințite”, căutând mereu să înțeleagă „sfintele taine” dar și a unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici, care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață dorul Bucovinei înlăcrimate”. Prin „puterea cuvântului”, exprimat de autoare cu atâta emoție, alături de dragii părinți îi găsim pe preoții Ioan Țârovan și Adrian Făgețeanu, care au marcat-o adânc spiritual, cu insuflarea unor calități nobile de bun creștin, de patriot, modestie, curățenie sufletească. Povestea de la „Cupca, satul amintirilor” se leagă cu înțeles de o altă carte-document „Vasile Plăvan – un Slavici al Bucovinei”, publicată de Mariana Gurza cu 7 ani în urmă. 
Prin anii `70 din secolul trecut am fost invitat la mai multe manifestări culturale timp de o săptămână în județul Vâlcea. La aceste acțiuni culturale au participat scriitori din toată țara, născuți în acest județ, sau care au avut, de-alungul vieții, tangență cu județul de pe Valea Oltului.
