Elena BUICĂ: Impactul omenirii cu coronavirus

Suflă un vânt de speranță. Se arată primele semne că se vor mai slabi chingile în care ne-a ținut Covid-19. Cu ce amintiri și cu ce gânduri rămânem după două luni de izolare? Cum privim prin ceea ce am trecut, chiar dacă nu suntem încă scoși din primejdie?

Primul sentiment trăit a fost o derută, mult alimentată de zvonistică. Știrile au dat năvală, sugerând ideea că lumea a luat-o razna. Am trăit o perioadă foarte interesantă și total ilogică. Mass-media, facebook-ul, internetul, toate transmiteau știri. fiecare știind să dea sfaturi ce e de făcut, afișându-se aroganța și autosuficiența bine cunoscută a celor care cred că le știu pe toate.

Au fost afișate fotografii cu rafturi goale în marile magazine, ori cu oameni alergând să se aprovizioneze, unii chiar cu imense stocuri. Au apărut știrile despre izolări și carantine. Peste tot se simțea un suflul rece al derutei. Și așa cum e spiritul românesc în momente deosebite, au început să curgă glumele ca să ne ajute să trecem mai ușor peste această situație nemaiîntâlnită. Unii oameni erau panicați, în timp ce alții luau totul în derâdere, făcând mișto. Simțeam nevoia să stau de vorba cu oameni raționali, altfel parcă mă sufocam cu năvala de știri care se băteau cap în cap, adevărată zvonistică și cinism, și uneori cu știri apocaliptice.

Cu frica în sân că ar putea veni „sfârșitul lumii” adus de acest virus, oamenii s-au văzut într-o situație care le-a dat viața peste cap. Un spirit malefic și-a vârât coada în conflictul dintre generații, trecând de partea oamenilor aflați pe culmea ascendentă a vieții, cu deplină forță fizică. Aceștia se plâng de numărul mare al vârstnicilor, fiindcă nu vor să iasă mai repede din scena vieții și costă prea mult întreținerea lor. Le-a cășunat pe bătrâni, căci longevitatea părinților și a bunicilor a devenit pentru ei o pacoste, astfel, virusul ucigaș le venea în ajutor. Dar întorcând foaia pe fața cealaltă, îmi imaginez ce ochi ar face acești „teribiliști” dacă li s-ar cânta la sărbătorirea zilei lor de naștere: „Puțini ani să trăiască, puțini ani să trăiască, foaaaaarte puțini!” pe melodia tradițională:„Muți ani trăiască, mulți ani trăiască, la puțini ani!”

După ce Covid-19 s-a instalat cu mare repeziciune și cu temeinicie în lungul și-n latul universului pământesc, cu viteza cu care tot globul ar fi fost doar un sat, a produs un șoc neașteptat. Oamenii au constatat cu înfrigurare că primejdia e mai mare decât s-au crezut, fiindcă acest virus și-a lărgit aria de lucru atacând oameni aflați aproape la toate etapele de viață.

Acest  virus nu va aduce „sfârșitul lumii”, chiar dacă flutură semne de scufundare a civilizației și a culturii, ori s-au reîmprospătat unele prevestiri ale colapsului, precum cele ale lui Nostradamus. Și chiar dacă aceste prevestiri nu se vor adeveri, situația prin care trecem are puterea să producă zguduiri care vor aduce multe schimbări, așa cum vedem, că totul se schimbă sub ochii noștri. Trăim în cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile.

Stăpânul de necontestat al planetei Pământ, mărețul OM, a intrat într-un mare impas când a constatat că aproape nu are nicio posibilitate de apărare și poate să fie distrus de o vietate pe care n-o vedem cu ochiul liber și cu existența efemeră. Acest invizibil dușman, Covid-19, a dat frisoane întregii planete amintindu-ne câte ceva despre fragilitatea omului și a omenirii. Singurele arme de apărare a omului sunt izolarea și spălatul pe mâini cât mai des. Speriați, oamenii s-au izolat în case, deși izolarea îndelungată este mai greu de suportat, dar tot e mai bine decât să te muți pe veci în cimitir.

Cu toții ne dorim din când în când să fim singuri, dar izolarea pe termen lung are unele efecte negative asupra psihicului nostru, creându-ne senzația de alienare, de singurătate,de frustrare. Spaima și tot ce ne înconjoară ne dau fiori. Ne impresionează străzile pustii, asemenea unui decor pe o scenă după ce spectacolul s-a terminat, publicul și actorii au plecat acasă și au uitat să tragă cortina peste decorul lipsit de viață. Izolarea are influență și asupra comportamentului în multe feluri, prin modificarea atenției, schimbarea alimentației, fumat excesiv, nevoia de a mânca mult și des, pierderea noțiunii timpului, iar dacă între membrii familiei nu este armonie, izolarea devine un supliciu. După ce China a ieșit din izolare, s-au înregistrat cele mai multe divorțuri din toate timpurile. Izolarea aduce modificări organismului, pe plan hormonal, cardiovascular sau a creșterii în greutate. La ieșirea din izolare trebuie să ne readaptăm la modul de viață anterior. Trebuie să renunțăm la ritmul lent de a acționa și de a face totul numai după bunul nostru plac. Există riscul să rămânem cu aceste obiceiuri. Ne va fi greu să ne adaptăm la un program disciplinat și la o activitate continuă. Ne va fi greu și pentru că nu mai putem să reluăm viața din punctul la care am lăsat-o.

Cu toate că nutrim speranțe, ținem cont de ce ne spun specialiștii că e posibil să retrăim în toamnă alt val al pandemiei. Chiar dacă nu ne mai vizitează un alt val, specialiștii în economie estimează că în aproximativ 9 luni va fi reluată activitatea companiilor și că ar mai fi nevoie de încă 3 ani să ajungem la ritmul dinaintea crizei.

Această epidemie a dat curs unor păreri, cum  că vor fi multe schimbări în modul nostru de viață. Unii cred că se va schimbă fundamental ordinea existentă, cea construită de strămoșii noștri de-a lungul mai multor milenii. Sunt mai multe voci care spun că această schimbare este considerată ca o reacție firească și necesară a naturii la dezechilibrele provocate de om. Covid-19 a făcut acumulări de energii negative emise de o lume care a răsturnat multe principii și legi fundamentale ale vieții, producând severe dezechilibre. Pentru că omenirea ajunsese să trăiască o viață total ilogică, aceste acumulări negative, la un moment dat, trebuiau să izbucnească într-un fel sau altul, răsturnând această ordine care nu putea aduce decât dezastre. Mâncăm tot mai nesănătos alimente din produse modificate genetic, frumoase și fără gust. E bine cunoscută părerea că oamenii au nesocotit universul care ne înconjoară, precum și pe Creatorul acestei lumi. În general, oamenii s-au îndepărtat de lucrurile și valorile care contează cu adevărat. Invățământul, sănătatea, protecția mediului care se aflau cândva pe primul plan,iar acum se mai găsesc doar în discursurile electorale ale unor oameni politici tot mai submediocri.

Continue reading „Elena BUICĂ: Impactul omenirii cu coronavirus”

Corneliu NEAGU: Parfum de zăvoi

PARFUM DE ZĂVOI

 

Revin amintiri cu parfum de zăvoi,

copilul din mine-mi apare în vis –

ajungem deodată, mirați amândoi,

pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.

 

În suflet aducem păduri seculare,

poieni de poveste apar din neant,

la margini de codru o zână călare

privește spre noi cu un aer distant.

 

Fiori mă cuprind, văd fosta iubită

cândva dispărută pe aripi de vânt,

sedusă de-o vorbă nespusă venită

din umbra amară a unui cuvânt.

 

In preajmă lasa doar o vrajă pustie,

cernută din cosmos pe anii în zbor,

și plânsul uitat într-o toamna târzie

în ploaia căzută cu lacrimi de dor.

 

Dar visul vrăjit deodată se curmă,

în poarta uitării ajung doar tăceri,

iar zâna rănită, lăsată în urmă,

dispare în cutele zilei de ieri.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

19 mai 2020

 

Adriana WEIMER: COVID – un dușman nevăzut (poezii)

TRĂIM IREAL

 

Trăim ireal

vremuri ce au devenit brusc

ireale!

 

Izolați

în lume,

în țară,

în casă,

în noi înșine

 

ne-ntrebăm mereu și mereu,

pe noi înșine

și unii pe alții:

 

De ce?

Cum?

Până când?

Ce va fi?

Incotro?

Cine?

 

Și fără vreun răspuns,

 

retrăim

istoria de groază

a omeniirii

de acum un veac,

de acum un secol

ce-a pus punct

atâtor vieți,

ca și-acum,

înaintea vremii lor!

 

Vom privi și vom vedea

ce nu ne-a privit

și ce nu am văzut la timp!

 

Vom asculta și vom înțelege

ce n-am ascultat

și am înțeles prea târziu!

 

Inimile de piatră se vor topi

și inimile calde vor îngheța

nemângâiate și triste…

 

până când se va deschide,

din afară înăuntru,

Lumina.

 

 

UN DUȘMAN NEVĂZUT!

 

Cum să înțelegi

liniștea străzii

și vacarmul știrilor disperate

din sufrageria ta?

 

Viața cu 180 de grade

în sens invers

acelor de ceasornic?

 

Liniștea neliniștii

din noaptea-zi

și ziua-noapte?

 

Răceala din gânduri

când primăvara

te răsfață-n culori?

 

Timpul comprimat

în ceasornic

și clipa dilatată-n priviri?

 

Calendarul cu cifre

cuminți ordonate

și cifre haotice

vorbind despre morți?

 

Continue reading „Adriana WEIMER: COVID – un dușman nevăzut (poezii)”

Dorel SCHOR: Mincinosul sunt eu?

*   Nu mai sunt de acord cu ce am vrut să spun.

*   Unii au publicat mai multe cărți de cât au citit.

*   Nu mă sperie ministrul culturii, ci cultura ministrului (i).

*   O veste bună nu trebuie să fie neapărat adevărată.

*   Cine e singur nu are pe cine da vina.

*   De când memorez mai greu, uit mai ușor.

*   Mincinosul nu-i crede pe alții. Asta înseamnă că dacă nu-i cred pe politicieni, mincinosul sunt eu?

*   Ce o să spună lumea e mai important decât ce o să spună oamenii…?

*   Greul abia începe… Ne întoarcem la muncă.

*   Dumnezeu vede tot, dar nu-i mai pasă.

*   Excepția confirmă regula pânâ ce îi ia locul.

*   Dragostea e ca diarea. Când te apucă, nu mai ai încotro.

*   Nimicul este inepuizabil.

*   Oamenii se nasc egali, dar imediat după acea sunt cântăriți.

*   Optimiștii speră… Pesimiștii s-au lămurit deja.

*   Vrei să fii în rând cu oamenii? Treci la coadă!

*   Discriminare – ne referim la mintea cocoșului, de ce nu a găinii?

*   Încă nu s-a născut adjunctul care să regrete boala titularului.

 

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Mircea Dorin ISTRATE: Vremi trecute (versuri)

Motto:  Vaidacuta, satul fără hoți și fără câini,

                Unde pe zi se trec, doar două pâini.

Pe-a timpului cărare, clădindu-ți străvechimea,

Tu satule tot pus-ai vecie înodând,

Ea e trăirea noastre, cuprinsă în scurtimea

Clipitei ce-o petrecem aicea, pe pământ.

 

Tu-ai fost mereu acela ce-ai adunat în tine

Înțelepciune lumii cu rosturile-i toate,

Și-n scurgerea de vreme, de-atunci până la mine

Ai mers fălos în slavă, dar și târâș, în coate.

 

În călindarul minții cu roșu însemnat-ai,

O datină străbună, un mit, un obicei,

O sfântă sărbătoare, când inima ‘nălțat-ai

Spre cerurile ‘nalte, în rugi spre Dumnezei.

 

Tu încă îmi păstrat-ai în suflete curatul,

Dreptatea și-adevărul, virtuți de la bătrâni,

Smeritul și speranța, c-al nostru, Împăratul,

Noroc și bucurie va da cei mai buni.

 

Cu muncă și cu jertfă, tu ți-ai păstat credința

Că orice-ar fi pe lume aicea vei rămâne

Și-n rând de genereții ți-ai tot călit voința

Să-ți aperi azi cu viață, mijita zi de mâine.

 

Sorbind învățătură ajunsu-mi-au departe

Pruncuții tăi cei ageri tot înfruntând nevoi,

Cu dragostea de țară și ștința cea de carte

Ei n înălțat-au neamul, în rând, până la noi.

 

Acum, de la o vreme, mi te-a momit păcatul

Și alte idealuri în mreje mi te-au prins,

Te-ai pustiit de-acuma, tu, satul meu, săracul,

Ce-ai fost chiar veșnicia în largul tău întins.

 

Prea multe-s porți închise și uliți înierbate

Acolo unde-n vreme tu viu ai fost mereu,

Prea-mbătrânit-ai încă și-a tale zile toate

Sunt mult prea lăcrimate și duse-n chinul greu.

 

În cea bisericuță s-a scorjit altarul

Iar candelei preasfinte lumina i s-a stins,

Din când în când un popă, îi trece dânse-i pragul

Să-i fac-o liturghie, în lacrimare prins.

 

**

S-au dus a tale timpuri, tu satule străbun,

De-acum pe tine ninge cu stele și uitare,

În țandără de minte te-oi pune suflet bun,

Tu ce-ai crezut că fi-vei, vecie trăitoare.

 

 

FERICIȚI  DE-O  ZI  MĂCAR

 

Câți mai sunt din noi ce fost-am într-o vreme depărtată

Ingerei cu suflet mare în al satului cuibar?

Pui ne-astâmpărați ce încă, am crezut, că lumea toată

E a noastră și la nimeni nu dam samă nici măcar.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Vremi trecute (versuri)”

Ileana VLĂDUȘEL: Spune-mi inimă!

 

Spune-mi inimă!

 

Spune-mi inimă, mai poți

Cu-atâtea răni să te-odihnești în nopți?

Nefericirea  o mai poți purta de- atâtea lacrimi

Sau mai poți visa?

Dar spune-mi inimă, din tot,

Anume, ți-a aprins ceva vreun foc?

Regreți ceva? Îmi reproșezi ceva?

Dar spune-mi inimă, mă poți ierta?

Și azi, la fel ca ieri, încă-ți mai dau

prilej de lacrimi inimă. Nu vreau!

Dar vezi…nu știu cum fac…ca-într-un ecou,

Pășesc pe același drum și te rănesc din nou!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

18 mai 2020

Alexandrina TULICS: Traiască Domnul peste România

    

Traiască Domnul peste România

                                      

                                          Album: Fărâme de Lumină

 

Te-aş îmbrăca în aur, scumpă ţară
Ţi-aş aşeza cununi de dor…
Dar despărţirea, nu-i uşoară
Şi aşa cum tu arăţi acuma,
‘Mi dai lacrimi, ce mă dor.
Mă dor iubirile uitate,
De jalea doinelor, mi-e dor
De munţii tăi, ii înflorate,
De maicile în şezători.
– Dar ce aud?
Te vor tăia şi sfârteca hainii?
Ne spun căci:
-Dacia,n-a existat!?
C’aicea, n-ar trăi românii?
-O, Doamne mare!
Ce grozavie,ce păcat!
Au biciuit orice adevăr!
Au smuls din rădăcini,trecutul!
Copiii tăi, cei din morminte
Se aud si mă-nfior:
-Viteji,să treceţi Prutul!
L-au îngropat!
Ăst adevăr,se vrea;UITARE!
Şi vor să-mpartă între ei, pământul
Ca şi cămaşa Ta,
În vinerea cea mare.
-Ce vor hainii?
Să omoare ce este românesc,
Aceasta este-a lor crezare?
Să şteargă,greu din temelii
Credinţă şi onoare!?
– Ne-om apăra!
Doinind,cântând şi binecuvântând
Pe El, pe scumpul Creator
Poate,se va-ndupleca,
De scumpul nost’ popor;
– Trăiască Domnul peste România!
Trăiască Domnul Cel Îndurător!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

18 mai 2020

 

 

Eleonora SCHIPOR: Muzeul și rolul lui în dezvoltarea culturii și educației

(18 Mai – Ziua Mondială a Muzeelor)

 

         Cu câțiva ani  în urmă în incinta CIE Cupca am deschis oficial muzeul istoric care găzduiește deja zeci de exponate.

         În prima cameră avem documente, cărți, ziare, standuri, fotografii, albume etc. În micul culuar se află mai multe mese încărcate cu mape  care conțin zeci de materiale dedicate fie personalităților ținutului natal, evenimentelor deosebite, datelor importante, sărbătorilor religioase, laice… În cea de-a doua cameră numită etnografică avem adunate obiecte de uz casnic, unelte de muncă din vechime, costume naționale, tablouri, cusături, veselă, icoane, ceasuri vechi și multe altele.

         Chiar de la bun început am inițiat și un cerc al tinerilor muzeografi. Sunt elevi ai claselor mijlocii și mari care îmi ajută în permanență la amenajarea, restaurarea unor obiecte vechi, la menținerea ordinei, curățeniei…

         În permanență mă stărui să adun materiale legate de istoria satului Cupca, a învățământului, culturii. Mult mi-a ajutat fosta lucrătoare a școlii Maria Schipor care a cadonat obiecte vechi, icoane, flori artificiale. Uneori adună chiar și de prin sat obiecte vechi pentru muzeul nostru. Meșterița populară Felicia Ungurean a donat câteva tablouri pictate pe sticlă, îndeletnicire mai rar întâlnită acum. De asemenea  mai multe lucruri ce prezintă valoare pentru  muzeu ne cadonează în permanență și profesoara de limba maternă de la CIE Cupca doamna Lucica Dușceac.

 

 

         Aș vrea să le mulțumesc doamnelor care și până la deschiderea oficială a muzeului nostru au adunat obiecte, au muncit ca să fie păstrate. Marilena Zâgrea, Elena Sidac, Mihaela Ungurean toate foste sau actuale profesoare de la CIE Cupca la vremea lor și-au adus contribuția ca azi în acest frumos sat bucovinean să existe un muzeu deosebit.

         De la deschiderea lui până în prezent a fost vizitat de multă lume. Atunci când avem un seminar, întâlniri cu oameni interesanți, competiții sportive, adunări de părinți sau alte măsuri, neapărat îi invităm să viziteze și muzeul nostru.

         Atunci când am pregătit documentele necesare pentru deschiderea muzeului am fost ajutată de doamna Olga Șevcenco, metodistă-muzeograf în raionul Hliboca, de doamna Angela Jijian fosta directoare a muzeului etnografic raional. Consultațiile necesare, ajutor metodic am primit și pimesc de la lucrătoarele muzeului ținutului natal din Cernăuți. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc frumos.

         În permanență muzeul istoric al satului Cupca este vizitat de feluriți oameni, care cu plăcere îi trec pragul și admiră cele adunate aici.

         În raionul Hliboca doar în ultimul timp au fost deschise  mai multe muzee cu felurite profiluri a căror comună menire este de a păstra istoria sub diferite aspecte.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

18 mai 2020

Dorel SCHOR: Familia, un subiect mereu actual

 

Sute de ani reprezentarea familiei în pictură se suprapunea cu Sfânta Familie, cu vieţile sfinţilor şi ilustrarea scrierilor religoase. Nu puţine erau şi tablourile votive, în lăcaşurile de cult, care reprezentau pe domnitorul-ctitor cu familia sa. Este însă meritul pictorilor flamanzi care, înaintea altora, şi-au îndreptat privirea către oamenii din jurul lor executând, la comanda marilor negustori sau bancheri, tablouri cu scene obişnuite din viaţa de zi cu zi.

   Această „pictură burgheză”, legată de o nouă mentalitate, a adus o deschidere nebănuită artelor vizuale, îmbogăţind-o cu celebre capodopere. Vom da ca exemplu binecunoscutul tablou „Familia Arnolfini” de Jan van Eyck. Tânăra pereche este înfăţişată pe fondul casnic caracteristic epocii, cu îmbrăcămintea potrivită rangului, dar şi mândră că doamna e însărcinată într-o lună evident avansată.

   Mai aproape de zilele noastre, pictorii şi-au îndreptat atenţia, printre altele, spre elita  intelectuală şi artistică de la începutul secolului 20, dar şi spre oamenii simpli, spre familiile de ţărani sau muncitori, consacrând noţiunea de familie ca o formă socială care uneşte soţii şi descendenţii acestora. Şi acum, subiectul familiei rămâne mereu actual, prilejuind pictorilor o gamă largă şi inepuizabilă de atitudini, atmosferă şi stil. Unele tablouri au şi o miză politică sau socială, altele sunt crochiuri amuzante sau conţin un mesaj optimist permiţând o infuzie de entuziasm şi de spontaneitate…

 

 

   Viaţa de familie are numeroase aspecte şi artiştii penelului s-au străduit să le surprindă, de la căsătorie, la traiul în cuplu, la apariţia copiilor, la familia numeroasă. Uneori tema este conectată la realitatea imediată, alteori este metaforică, sau sugerează confruntări cotidiene. Limbajul pictorial se schimbă şi în funcţie de stilul autorului, trecând cu uşurinţă prin toată gama limbajului artistic. Plasat de preferinţă în zona figurativului, subiectul beneficiază de claritate, permiţând privitorului posibile forme de naraţiune.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

 

Maria HOTEA: Miresme de Mai (poeme)

Cu flori de liliac

 

Cu flori de liliac înmiresmate în multe primăveri

Am trăit povestea din iubire ce parcă a fost mai ieri,

În toamne simfonia frunzelor îngălbenite am ascultat

Şi -am simțit cum timpul îmi fură din ani neîncetat.

 

Când muguri iarăși pe ramuri din nou se desfac

Din seninul zării știu că destinului nu am ce să-i fac,

Aripi nevăzute ca-într-o îmbrățișare ușor se întind

Amintiri târzii ,gânduri neștiute prin vise le cuprind.

 

Curg fără încetare clipe trăite ce în suflet mă dor

Soarele coboară și el în amurg în umbra unui nor,

Se întind raze aurii și cuprind zarea în aprinse culori

Și lasă în urma lor o lacrimă pe gingașele flori.

 

Peste vraja nopții înstelate străluciri se aprind

Ochii mei în razele lunii magice privirea și-o întind,

La porțile cerului printre lacrimi calde se opresc

Podoabe revărsate din iubire îi ei se oglindesc.

 

Doar gândul călător mă poartă în tainicul infinit

Dorințe și speranțe se nasc din vise la nesfârșit,

La uși înstrăinate frumoși aștrii în noapte strălucesc

Podoabe revărsate peste mine cu dor mă răscolesc!

 

 

E-o noapte rece

 

E-o noapte rece și plouă în neștire…

Prin gând numai dorul nu are oprire

Bate vântu-n geam cu stropii de ploaie,

Îi privesc tăcută cum curg în șiroaie.

 

Pentru o clipă timpul s-a oprit în loc,

Iar în cântul ploii eu mă prind în joc

Singură în noapte revăd amintiri,

Ce îmi par aievea cu ale lor trăiri.

 

Ca stropii de ploaie peste mine trec,

A lor frumusețe în gând îi petrec

Simt însă în suflet răni ce încă dor

Așternând în grabă un rece fior.

 

Iubirea precum viața peste mine trece

E ca și-o apă cristalină ce-i mereu rece

Ea curge neîncetat… simt c-am îmbătrânit

Setea și dorințe mereu cu dor le-am împărțit!

 

 

Din inimă și suflet

 

Prin tainice vise, adeseori cu dorul mă petrec,

Ca-n adieri de vânt însă se rânduiesc și trec

În căutarea unei clipe este al meu gând,

Când mi-ai furat sărutul ce nu îl uit nicicând!

 

În inimă purtam doar dor și-a ta iubire,

Care aș fi vrut să-ți fie nestinsă amintire

Să mi-o alinți și tu cu sincer jurământ,

Ce mi-l șopteai adesea prin dulcele-ți cuvânt!

 

Vroiam să fiu cu tine dar ai plecat grăbit,

Lăsând în urma ta un suflet trist și chinuit

Luând cu tine doar orgoliu și mândria,

Din sentimentul înflorit tu ai ales trufia!

 

În viață am primit din iubirea-ți suferință,

Să te întorci ai vrea dar nu-i și-a mea voință

Spre ce-i trecut privești, având păreri de rău,

Cum crezi că pot să cred iar în cuvântul tău?

 

Îmi bântui uneori în gând prin visele cuminți,

În ochii mei apar doar lacrimi ce-s fierbinți

Te-alung însă din vis iar sufletu-mi suspină,

Dar n-am să te m-ai iert căci eu n-am nici o vină!

 

Și n-am s-o fac din nou la fel ca în trecut,

Nu poți să mă m-ai minți cu vorbe ce-au durut

Cu-o umbră de regret privesc zâmbind seninul,

Din inima și suflet am șters acum amar veninul!

——————————-

Maria HOTEA

Mai 2020

 

 

Continue reading „Maria HOTEA: Miresme de Mai (poeme)”