Corneliu NEAGU: Meridianul Zero

 

MERIDIANUL ZERO

 

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,

la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit

căci nouă așa ne-a fost de la-nceput sortit

să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.

Duceam în suflete icoane neștiute,

fără-a putea gusta din taina lor cerească

decât atunci când a-nceput în noi să crească

un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

 

Ne-a luminat și ne-a purtat, deopotrivă,

pe plajele de la Kristel și Cap Falcon,

unde plutem nedesparțiti, la unison,

peste iubiri venind din spații în derivă.

Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare

sub palmierii ce pluteau vrăjiți pe apă

când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă

în oiștea de pe cer a Carului Cel Mare.

 

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,

venind îmbrătișati tocmai din Carul Mare

când se năștea-nlăuntrul nostru o chemare

din pământești dorințe încă ne-mplinite.

Pe țărmul dăltuit știam că ne așteaptă

un nou tărâm, pe-al său meridian zero,

să ne conducă-n pași vrăjiți de bolero

pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.

 

Ne spinteca meridianul de pe sferă,

iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două

ne-a oferit atunci o paradigmă nouă –

să ne iubim mereu la margine de eră.

De ce să ne-ntrebăm acum necontenit

ce sorți am fi avut prin lume separat –

doar am știut de la-nceput ce ni s-a dat –

mirajul unui vis celest de împlinit !…

 

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

4 mai 2020

Ileana VLĂDUȘEL: Timpul regăsirii

 

Timpul regăsirii

 

Ard în noi tăcerile adunate în timp

Rămân în scrum amintirile cuvintelor nerostite

Nu se sting

Fumegă  încă într-un ecou al dezamăgirilor

Azi e târziu să le mai scriem pe portativul timpului

Sau poate

Glasul tău sau gândul meu încă le mai pot readuce la viață

Pierduți pe drumul cenușii, în noi

Iubirea fumegă

E timpul pentru regăsiri, pentru iertări și pentru începuturi

S-a întunecat cerul de cât fum s-a ridicat din regretele aprinse

Și din remușcări

Să nu lăsăm totuși timpul să decidă soarta

Cuvintelor ce încă nu s-au născut

În noi

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

4 mai  2020

Constanța Abalașei-Donosă: Ion Irimescu – Patriarhul artelor

Ion Irimescu este o sinteză pentru arta plastică românească. Singur a dat ceea ce a dat mai valoros o pleiadă de artişti începând cu Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Gheorghe Anghel, Ion Jalea, până la inegalabilul Constantin  Brâncuşi, care decurând s-a sărbătorit împlinirea a 135 de ani de la naşterea sa. Ion Irimescu s-a născut pe 27 februarie 1903, în satul Preuțești la câţiva kilometri de Fălticeni. Mama sa, a fost descendentă din familia Cozaban care l-a înzestrat cu acestă sensibilitate pentru artă, pentru frumos, iar tatăl său, i-a dat tenacitate şi vigoare, statornicie şi ambiţie. În perioada 1910-1924, a urmat la Fălticeni clasele primare,  gimnaziale şi liceul. În liceu, l-a avut coleg pe Grigore Vasiliu-Birlic.

În anul 1924 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, unde beneficiază de toate cunoștințele și îndrumările lui Dimitrie Paciurea. După 1929, când termină şcoala, funcţionează ca profesor de desen în Fălticeni.

În anul 1930, pleacă la Paris, pentru a studia. Parisul îi oferă şansa de a se desăvârşi în arta sa. A expus cu regularitate în toate Saloanele de Primăvară şi Toamnă, organizate la Paris, fiind remarcat și apreciat de Societatea Artiștilor Plastici Francezi. În anul 1932, i se acordă Mențiunea de Onoare pentru talentul său.

Face călătorii de studii în Belgia, Olanda și Anglia. În 1933 revine în ţară unde funcţionează ca profesor de desen până în anul 1940. În toată această perioadă, participă la expoziţiile unde este invitat.

Între 1941-1943 este trimis pe front, ajungând până la Cotul-Donului. În acest timp soţia sa trimite lucrări pentru expoziţii, astfel primeşte marele premiu al Academiei Române: ”Constantin Hamangiu” şi Meritul Cultural. În anul 1953, realizează busturile monumentale ale lui Octav Băncilă şi al dirijorului Antonin Ciolan.

Din anul 1955 când se desfiinţează Academia de Artă din Iaşi, primeşte catedră la Institutul Ion Andreescu din Cluj.

După multe participări la alte expoziţii, în anul 1964 i se conferă titlul de Artist al Poporului şi este numit Şef de catedră la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucureşti.

În 1967 realizează statuia lui Constantin Brâncuși din Parcul Herăstrău.

După 1969 este prezent la toate expoziţiile din ţară şi străinătate unde este invitat.

Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Ion Irimescu – Patriarhul artelor”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Autoritatea phillokalyco – sofianică a Dr. Străinu Cercel

      „Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul/

      ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,/

      nu ştim de strânge-n cupa lui rotundă/

      sfârşitul unui cer sau începutul.”

              (Radu Demetrescu Gyr)

 

 

   Autoritatea phillokalyco – sofianică este singura valoare supremă a Omului ales, creştin care se pogoară din Autoritatea divină absolută – Dumnezeu.

   Autoritatea phillokalyco – sofianică se configurează în comuniunea întru Dumnezeu – Neam – Omenire ca Adevăr-Iubire-Libertate-Dreptate-Jertfă-Înviere.

 

   Autoritatea phillokalyco – sofianică este întruparea unei personalităţii elitiste într-o persoană hărăzită de Dumnezeu cu supradaruri, cu supra pogorâri de har, cu supra scânteieri de geniu, într-un domeniu în care se formează, se asumă, se defineşte, se redefineşte, se însumă, se dăruieşte, jertfiindu-se precum, „pâinea cea de toate zilele”, lumii materiale în general, sau asemeni „pâinii celei spre fiinţă” – izvorul naturii alese spirituale.

   Persoana, personalitatea, devine deofiinţă cu Neamul său din care fiinţează numai prin autoritatea misticii dăruirii sale, pentru ca odată consacrată vocaţiei, misiunii şi slujirii sale întru Dumnezeu şi Neam, să se răsfrângă pururea şi asupra omenirii.

   Comuniunea cu energiile divine deschide infinitul dincolo de cunoaştere, în Iubire.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Autoritatea phillokalyco – sofianică a Dr. Străinu Cercel”

Ierodiacon IUSTIN T.: Purtătorii de Mir ai vieții noastre…

    Iată, mai jos, o profesoară de limba română care a uns cu Mir viața noastră. Ne-a făcut – pe mine și pe alții – să iubim literatura, poezia, eseurile, să încercăm să prindem „în chingi lumea”, cum îi plăcea să spună… Cu doamna Teodora Bentz, de la CNAIC Focșani, am avut sentimentul că lumea e mult mai largă, mai nobilă și mai plină de Idei. Că Grația există, și că facem parte din Ea…

 

Acești oameni sunt purtători de Mir în viața noastră. Ne-au uns sufletul cu ideile, cu frumosul, cu Adevărul. Tot ceea ce suntem, suntem și datorită lor. Și cine știe cum Dumnezeu i-a trimis în calea noastră, ca să ne facă mai dornici de El, ca să căutăm lucruri înalte și veșnice? Cu siguranță literatura e un „pretext” nobil de a descoperi această Grație a Lumii…

 

Așa că îți mulțumesc, Doamne, că am ajuns călugăr, prin purtătorii tăi de Mir în viața mea! Un Mir care văd că nu se termină niciodată…

 

La Mulți Ani femeilor Mironosițe și oamenilor care au uns cu Mir viața noastră!

 

————————

Pr. Iustin T.

3 mai 2020

 

Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (III)

     Valeria moștenea frumusețea și înclinațiile artistice – în speță, muzicale și poetice – ale mamei sale. Veronica, mama, își ducea greu frustrările în privința ratărilor personale, căci vocea ei, unanim apreciată la probele ocazionale, atrase atenția unui reprezentant al Operei italiene, care îi propusese un contract pentru o perioada nedeterminată, urmând să colinde cu trupele celebrei Operei Occidentul și Orientul, pentru deplina sa formare și recunoaștere. Mamă-sa a decis însă că alternativa cea mai bună era măritișul precoce cu reputatul profesor, rectorul Universității ieșene, și sedentarizarea în urbea lor adoptivă. Veronica insistă așadar să compenseze regretele legate de propriile aspirații, nu fără a gusta și ea din bucuriile acestor așteptări, prin împlinirile Valeriei. La 20 martie 1886, Veronica îi scria lui Titu Maiorescu, cerând sprijin pentru studiile de canto în străinătate ale Valeriei. Îl ruga să intervină la regina Elisabeta, sperând în solicitudinea acesteia, căci regina era recunoscută pentru mecenat. Veronica și fiica au fost chemate la București, spre a profita, pentru Valeria, de venirea în țară a celebrei cântărețe de operă Elena Theodorini.

        Devenită studentă la Conservatorul de Muzică din București, Valeria debuta la sfârșitul anului 1886 în rolul titular din „Fra Diavolo”, opera în trei acte a compozitorului francez Daniel Auber. I se remarcă frumusețea și întinderea impresionantă a vocii, ceea ce a contat în a accede la Școala De Belcanto din Paris, ca elevă a reputatelor profesoare Rosine Laborde și Caroline Pierrot. Timp de cinci ani, Valérie-Nilda (numele de scenă) a fost asociata celebrei Elena Theodorini, prima divă a liricii românești, evoluând în distribuții și turnee pe marile scene ale Europei.

        A avut prima căsătorie la 26 de ani (1892) cu Nicolae Gh. Nanu, avocat, 34 de ani, domiciliat în Iași str. Carol nr. 33, fiul lui Gheorghe (Iordache) Nanu, fost senator liberal în Colegiul II, și al Mariei Nanu, de profesie „liberi”, domiciliați în comuna Siliștea, județul Neamț. Până la divorțul celor doi soți (1896), Valeria naște doi copii, pe Graziella și pe Fănel/ Fănică.

       Căsătoria cu Nanu intrase într-o discretă criză, perioadă în care Valeria îl cunoscu pe Dimitrie-Mihai (Popovici) Sturza, devenit în ianuarie 1895, din fiu nelegitim (mama fiindu-i Aglaia Popovici), fiul cel mare al prințului Grigore M. Sturza (Beizadea Vițel), naturalizat și înfiat fiindcă singurul moștenitor legal al prințului (Grigore, și el) se sinucisese din eșec în dragoste.

        Între timp, Valérie-Nilda revenea pe scenă, interptetând rolul titular din „Carmen”, de Gerges Bizet (aprilie 1900), la La Grand Théâtre din Versailles, primind elogii generoase: „…excelentă mezzo-soprană, interpretare ireproșabilă, temperament violent, perfect pentru dramatismul rolului, jocul unei experimentate actrițe de comedie…”.

        La conacul de la Boureni se va instala în 1903, puțin înainte de căsătoria cu numitul moștenitor al Sturzeștilor. Valeria îi născuse acestuia (la București, în 1902) pe Grigore Căpitan Dimitrie Sturza (din relația încă neoficializată). Căsătoria s-a legalizat în 1904, conform Actului de căsătorie Nr. 35/24 oct. 1904 din Registrul Stării Civile aflat în arhiva Primăriei din Cristești, jud. Iași. Cei doi copii din prima căsătorie sunt recuperați de mamă de la tatăl lor și crescuți la moșia de la Boureni. Îl naște aici și pe Mihai, al doilea copil al familiei Sturza.

        Stabilirea familiei Sturza la Boureni, se pare, a fost dorința expresă a fiicei Veronicăi Micle de a fi într-un areal de proximitate cu mormântul mamei sale. Poate va fi contat și faptul că meleagurile acestea moldave îi erau familiare din copilărie, când revenea la căsuța de sub Cetatea Neamțului, locuință înstrăinată târziu, când Valeria avea douăzeci de ani. Viețuirea urmă să se deruleze la conacul aflat pe locul Școlii Generale de azi. Aici e de luat în seama și probabilitatea (susținută de scriitoarea Elena Vulcănescu) că, încă înainte de căsătoria cu Dimitrie Sturza, Valeria era deja proprietara moșiei de la Boureni, cumpărând-o la o licitație impusă de grevările prințului Grigore M. Sturdza, zis Beizadea Vițel (tatăl viitorului soț), decedat la 13 ianuarie 1901.

Continue reading „Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (III)”

Titina Nica ŢENE: Marea suferinţă a lui Iisus

Marea   suferinţă a lui Iisus

 

 

În felul lui,  aproape , orice om e singur,

chiar  dacă are fraţi, copii, nepoţi,

căci fiecare-i cu problema lui,

iar timpul se roteşte pentru toţi.

 

Şi trecea vremea, aşa, pe nesimţite,

te trezeşti la margine de drum,

ai vrea să fi din nou ca la-nceput,

dar asta nu se poate, nu ai cum!

 

Îţi cresc copiii, pleacă de  acasă,

în  alte  părţi  de lume ei trăiesc,

între un  telefon  şi  un sărumâna,

observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

 

Numai   în  noi vom regăsi puterea,

de-a  trece peste toate, fruntea sus!

Căci suferim numai  o părticică,

din  Marea Suferinţă a lui Iisus!

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

3 mai 2020

 

Ierodiacon IUSTIN T.: În fiecare parte a vieții noastre noi „exersăm” Întregul ei…

     De ce nu ne „lipsește” viața pe care n-am apucat s-o trăim…? Timpul pe care n-am apucat sa-l cuprindem, cu tot cu lucrurile care erau de făcut…? De ce nu ne lipsește „restul” vieții noastre?

     Pentru că, într-un fel minunat, noi ne exersăm Întregul vieții noastre de fiecare dată! În fiecare din părțile Ei, din zilele Ei. E un alt fel de-a spune că „restul” vieții e aici cu noi… Și nu avem pentru ce să ne gândim cu angoasă la bătrânețe. Fiindcă noi, și mai departe, când vom fi „bătrâni”, vom continua să exersăm Întregul vieții și atunci. Poate Întregul va încăpea în noi altfel, dar, oricum, îl vom scoate afară și-l vom exprima în fiecare din acele zile. Vom pune toată viața noastră în micile gesturi, în micile treburi, în micile gânduri… Și toate, toate, vor fi o arătare a Întregului vieții noastre.

     Și, bineînțeles, trăim de fiecare dată acest Întreg înaintea Domnului. Ora în care citim o carte e Întregul vieții noastre exprimat în acea oră… Și ora în care muncim sau lucram ceva exprimă parcă tot lucrul vieții noastre. Și ora când trebuie să luăm de mână un copil e toata viața noastră exprimată într-o plimbare. Nu ne lipsește ceva. Căci suntem aici, cu tot ce suntem, înaintea Domnului.

     Dar păcatele? Dar greșelile vieții noastre –  făcute aseară, alaltăieri, acum 2 luni sau acum 10 ani…? Oare ele nu conțineau „toată” viața noastră? Oare parcă atunci când le-am făcut, nu ne-am pierdut „toată” viața noastră în exprimarea lor…? Ba da. Dar, într-un fel minunat, asta înseamnă că avem să ne luăm „toată” viața înapoi de pe urma lor…! Din moment ce am pierdut-o, parcă, pe „toată”, nu ne rămâne decât s-o recuperăm pe „toată”! Și asta e frumusețea pocăinței! Am pierdut viața noastră înaintea Domnului de atâtea ori. Și ce știm cel mai bine, fiecare dintre noi, e cum am pierdut-o recent, ultima dată… De aceea știm că înaintea noastră e momentul de recuperare a Întregului vieții noastre.

     E minunat să știi, să crezi că ora dinaintea ta e ora în care-ti vei lua înapoi toate pierderile vieții tale! Cu viața pierdută cu tot. Că vei primi înapoi zilele greșite ale vieții tale, că nu-ți va mai rămâne decât sa-ti reiei Întregul vieții tale, totalitatea vieții tale într-un ceas al dup-amiezii.

     Iar asta, dragilor, înseamnă ca-ti poți trăi viața toată intr-o după-amiază! Că nu te opreste nimic sa-ti exprimi toată viața ta în 2-3 ore în sufrageria ta. Sau în bucătăria ta. Sau – când om avea voie să umblăm din nou – pe aleea ce trece pe la locuința ta…

     Acum suntem strâmtorati de această criză. Pe dinafară. Nu avem voie să ieșim, să muncim, poate, să facem prea multe… Dar în restrângerea asta a vieții noastre – nimic nu ne oprește să ne Continue reading „Ierodiacon IUSTIN T.: În fiecare parte a vieții noastre noi „exersăm” Întregul ei…”

Dorel SCHOR: O limbă străină (ziceri)

*   Nu mai întreb pe nimeni cum se simte pentru că nu-mi plac răspunsurile.

*   Din Ardeal – Are multă minte, dar nu-i toată bună!

*   Din Moldova – Banii nu sunt împortanți, dar nu strică!

*   Nu toți sunt responsabili pentru încălzirea globală. Unii mint de îngheață apele.

*   Poate că băutura nu este răspunsul, dar cu siguranță te ajută să uiți întrebarea (Henry Mon).

*   Poveștile pentru copii trebuie să placă întâi adulților.

*   Cum ar trebui să arate un monument al prostiei?

*   Fiii conducătorilor noștri vor să fie conducătorii fiilor noștri.

*   Pentru unii umorul  e ca o limbă străină, trebuie subtitrat (i).

*   Dacă vrei să îndrepți un intelectual, trebuie mai întâi să-l îndoi(Mao Tzedun).

*   Unul are cunoștințe medicale, altul e politician, nimeni nu-i perfect…

*   Există cuvinte mai absolute decât formidabil, fabulos, colosal? Da, corona!

*   Ați făcut cumpărături inutile? Intrebare inutilă.

*   Pe eticheta de pe sticla de vin: Atenție, conține alcool!  Ce noroc că nu am nimerit un vin fără.

*   Ochi pentru ochi… și lumea va deveni oarbă (Mahatma Gandhi).

*   Un om de bine este bine făcut, bine dispus, bine hrănit, bine îmbrăcat. Atât.

*   Pentru început este important să începem cu începutul !

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

 

Ionuț ȚENE: Virusul ideologic comunist chinez este un instrument geopolitic?

Această pandemie reală și periculoasă de Covid 19 a devenit și un instrument geopolitic pe harta ciocnirilor dintre marile puteri pentru dominarea economică, politică, ideologică și militară a lumii. Măsurile extreme, poate exagerate, luate la indicația OMS de către statele lumii pentru o pandemie reală, dar nu extrem de letală, par parcă prelucrate și decupate de specialiștii dezinformării de la partidul comunist chinez. În istorie, marilor puteri fac proiecții de dominație globală cu ani înainte să se întâmple evenimentele. De exemplu, încă din 1939, înainte ca Germania și URSS să bată palma prin pactul Ribbentrop-Molotov, tânăra putere în ascensiune SUA a pregătit un plan intitulat Marea Arie, care pe baza lui, prin înfrângerea prin război a Germaniei și Japoniei și înlocuirea Imperiului colonial britanic cu hegemonia economică, puterea de la Washington și-a extins influența peste o parte a globului pământesc. În 1945, SUA era cea mai puternică națiune a lumii. Doctrina Marshall a fost o metodă economică a SUA pentru a controla ideologic și moral Europa occidentală și a ține la respect puterea în ascensiune a comunismului impus de URSS. Cunoaștem sau am trăit personal căderea regimurilor comuniste din Europa de est și prăbușirea URSS, iar SUA și-a impus hegemonia economică, ideologică și militară prin NATO în toată Europa, apoi în țările Orientului Mijlociu și chiar în lumea arabă. America a devenit actorul principal pe scena globală. Și-a impus interesele folosind democrația sau pumnul, ca o adevărată putere imperială și a asigurat o oarecare stabilitate geopolitică mondială, ce a adus prosperitate. Conform teoriei lui Marwam Muasher, un gânditor al organizațiilor de think tank, SUA a știut să ofere democrației de acasă iluzia că situația este sub control în țările pe care le coordona, deși numeroase dintre acestea erau departe de a fi democrații, ba chiar dictaturi militare atroce. Pentru SUA, important a fost mereu imaginea internă în fața opiniei publice autohtone să creadă că puterea duce mai departe idealul democratic al părinților fondatori, chiar dacă situația din teren era alta: vezi Vietnam, Chile, Irak, Panama, Nicaragua, Afganistan etc. În ultimii ani, totuși, SUA se confruntă cu o mare problemă de geopolitică. RP China, care din 1978, a adoptat economia de piață la inițiativa bătrânului bolșevic Deng Xiaoping în cadrul sistemului politic al hegemoniei partidului unic comunist, a devenit treptat a doua forță economică, militară și ideologică din lume. China a acaparat piața mondială de produse cu amănuntul, prin spionaj a furat tot ce a putut din tehnologiile lumii și a devenit atelierul lumii, folosind mână de lucru ieftină. Gradual China comunistă și-a impus interesele în Africa, Europa și America de sud. SUA a intrat în conflict cu China în Marea Chinei de sud, unde comuniștii construiesc insule artificale. China are cel mai opresiv sistem politic, cu lagăre de concentrare, care i-ar face invidioși pe Lenin, Stalin sau Pol Pot. Populații întregi, cum ar fi uigurii,musulmanii sunt ținute în lagăre de reeducare pentru a li se șterge memoria identitară. China dărâmă biserici, iar cultural se închină lui Mao, care are poze în toate localitățile, este considerat sfânt pentru comuniștii chinezi. China e țara care s-a desființat transcendentul, poporul trăind doar în imanent, pe politica ”digitală” a creditelor sociale. Brigăzile roșii din 1966 au învins în China, unde cetățenii reeducați solicită să le instaleze regimul camere video în case ca să arate că nu au nimic de ascuns guvernului. China comunistă a devenit o distopie și a depășit tirania din romanul ”1984” al lui Orwell, ajungând în minunata ”lume nouă” a lui Huxley. China nu ar fi reușit dacă nu ar fi avut complici pe plan mondial. Astfel se explică că, din noiembrie 2019, China a reușit să țină la secret pandemia de Covid 19. Dacă s-ar fi știut adevărul la timp, astăzi lumea nu se închidea datorită secretomaniei comuniste de la Beijing. Principalul complice al regimului comunist chinez este șeful OMS. China a ascuns originea virusului și puterea de răspândire sau contagiune. Oamenii care au încercat să spună adevărul au fost fie arestați, fie au dispărut, iar postările lor din mediul online au fost șterse.În acest context, revin în prim plan anumite lucruri din trecutul actualului director OMS.El este primul director din istoria OMS care nu este medic, dar și singurul care are un trecut politic.John Martin scrie în “Infracțiunile lui Tedros Adhanom” că șeful OMS a fost membru în conducerea Frontului de Eliberare Tigray, un partid etiopian comunist, cu tendințe violente, partid ce a fost catalogat drept organizație terorista de către SUA în anii ’90.Noi suferim azi izolarea, carantina și moartea și datorită secretomaniei Chinei comuniste.

Donald Trump are dreptate când vorbește de virusul ideologic chinez. Nu întâplător a refuzat să mai finanțeze OMS, lăsând organizația pe banii chinezilor și a miliardarului Gates, cel cu vaccinarea generală? Virus și anti-virus iese din era computerilor? China vrea să fie prima putere a lumii, iar numeroase personalități ale lumii cu funcții de conducere din instituții globale sunt finanțate masiv și de regimul chinez. De mulți ani, nu am mai auzit Comisia Europeană să critice China comunistă pentru gravele încălcări ale libertății și drepturilor omului. De ce? Țările occidentale primesc bani de la chinezi să ridice statui ale lui Karl Marx și VI Lenin, iar investițiile de la Beijing sunt dorite. În curând, Europa poate deveni o prelungire ideologică a Republicii Continue reading „Ionuț ȚENE: Virusul ideologic comunist chinez este un instrument geopolitic?”