
O BOABĂ LĂCRIMATĂ
Pe toți ne cheamă satul din care am plecat,
Să ne-nturnăm acasă, că prea ne-am străinat,
S-a pustiit sărmanul de tineri ce-a avut,
Plecați în zări, departe, în cel necunoscut.
Așa că dacă încă mai țineți satu-n gând
Și n-ați uitat că-n dânsul s-a renoit la rând
Totți cei din neamul vostru de-acuma prea răriți,
Mai treceți pe acasă și-ți fi binevenți.
N-o fi, în pragul casei, părinții să v-aștepte,
Sunt duși demult sărmanii în lumi de-acum mai drepte,
Rămase-mi sunt doar neamuri, mai mult îndepărtați,
Doar veri și poate încă, cumnate și cumnați.
Cu ei să-mi stați de vorbă de câte s-a-ntâmplat
De când din cuibul ăsta voi încă ați plecat,
Pe unde-mi sunt toți ceilalți în lume risipiți
Și-n țintirim câți încă de-acum sunt însfințiți.
Și de vecinii voștri mai încă să-ntrebați,
Că uneori cu dânșii ați fost ca niște frați,
Cu ei răzbit-ați vremea la bine și la rău
Cum încă v-ajutat-a, El, Bunul Dumnezău.
La fiecare casă să-mi faceți închinare
Că-n ea îmi sunt istorii de-acuma în uitare,
Ele-au ținut nemșugul și toate câte-au fost
Ca scurta cea trăire în lume aibă-mi rost.
Și-un părăstas îmi puneți în ziua ce-i sortită
C-a lor trăire încă, să-mi fie amintită
În cartea vieții care mi-i trece în uitare,
Pe ei , ce-s dragi noștri și-i plângem la altare.
În Berc să-mi mergeți încă, pe Coastă, la Răzoare
Și în pomiștea popii, să-mi faceți căutare
La urma tinereții pe-aicea ce-i pierdută,
De când doar umbra vremii în lacrimi mi-o sărută.
Luați în al vost’ suflet din toate câte-un pic,
Ce pe acolo încă-i de-acuma un nimic,
Și-n schimb, plătiți-mi vamă de-acuma pe vecie,
O boabă lăcrimată, aminte să vă fie.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
21 martie 2020
 
			


 În anul 1980, istoriograful Constantin Portelli publica o carte interesantă: „Metafizica istoriei”, care a fost reeditată, revizuită şi adăugită la începutul anilor `90. În vremurile de restrişte şi de distanţare socială pe care le trăim astăzi este reconfortant să citeşti o lucrare ştiinţifică despre sensurile şi motivaţia istoriei. Viziunea lui Constantin Portelli este teleologică, dar nu în strict dogmatic sau canonic, legată de o anumită religie, deşi reies sensibilităţi creştine din partea autorului. Portelli percepe istoria ca o logică divino-umană, o permanentă resetare a umanităţii pentru ca omul şi societatea să evolueze prin progresul cunoaşterii. Istoria este o summa de egoisme sau interese politice, economice şi religioase, dar care, fără să-şi dea seama neapărat, actorii contribuie la o evoluţie a unei morale istorice mai bune spre perfecţionare şi superioritate. „Dacă analizăm istoria la scara mare a spaţiului şi timpului, atunci observăm că liderii şi masele, urmărind interese egoiste, au realizat fără să înţeleagă, la vremea respectivă, obiectivele unui proiect divin superior”. De fapt asistăm la o logică a creaţiei divine care urmăreşte progresul cunoaşterii, pentru ca oamenii să devină participanţi inteligenţi ai proiectului divin. Aceasta este metafizica istoriei, mersul omenirii ca un liant secret şi tainic, între trecut, prezent şi viitor. Autorul nu vede o contradicţie între materie şi spirit, ci o sinergie. Toate marile evenimente istorice şi creaţii umane se încadrează în această logică a istoriei de integrare a omului în sensul superior al proiectului divin. Totul este pus în slujba progresului cunoaşterii şi inteligenţei pentru a deveni nişte „îndumnezeiţi” prin informaţia superioară asumată. Marile personalităţi ale istoriei politice, economice sau culturale apar cu un scop: acela de a contribui la dezvoltarea cunoaşterii şi progresului. De la oamenii care au inventat fierul, la regele macedonian Alexandru cel Mare, care a cucerit Orientul ca să propage cunoaşterea şi cultura greacă superioară, care a devenit elenismul şi stă la baza lumii culturale moderne. După ce a atins obiectivul superior, Alexandru a murit subit, dar moştenirea lui a fost preluată de regii elenişti şi apoi de imperiul roman, care a permis răspândirea valorilor civilizaţiei în lumea cunoscută de atunci. Proiectul divin lucrează prin trimişi, oameni superiori care intervin în istorie la momente cheie. Iisus Hristos, Fiul Omului s-a ivit în Israel pentru că „poporul ales” era monoteist, o formă superioară de religie faţă de zeii cruzi politeişti. Israelul a fost cucerit de romani pentru ca religia creştină să se poată răspândi mai uşor prin imperiul care era un creuzet al liberei circulaţiei, nu numai a mărfurilor, dar şi a ideilor. După ce imperiul roman şi-a încheiat menirea, creştinismul a îmblânzit popoarele barbare care s-au creştinat.
În anul 1980, istoriograful Constantin Portelli publica o carte interesantă: „Metafizica istoriei”, care a fost reeditată, revizuită şi adăugită la începutul anilor `90. În vremurile de restrişte şi de distanţare socială pe care le trăim astăzi este reconfortant să citeşti o lucrare ştiinţifică despre sensurile şi motivaţia istoriei. Viziunea lui Constantin Portelli este teleologică, dar nu în strict dogmatic sau canonic, legată de o anumită religie, deşi reies sensibilităţi creştine din partea autorului. Portelli percepe istoria ca o logică divino-umană, o permanentă resetare a umanităţii pentru ca omul şi societatea să evolueze prin progresul cunoaşterii. Istoria este o summa de egoisme sau interese politice, economice şi religioase, dar care, fără să-şi dea seama neapărat, actorii contribuie la o evoluţie a unei morale istorice mai bune spre perfecţionare şi superioritate. „Dacă analizăm istoria la scara mare a spaţiului şi timpului, atunci observăm că liderii şi masele, urmărind interese egoiste, au realizat fără să înţeleagă, la vremea respectivă, obiectivele unui proiect divin superior”. De fapt asistăm la o logică a creaţiei divine care urmăreşte progresul cunoaşterii, pentru ca oamenii să devină participanţi inteligenţi ai proiectului divin. Aceasta este metafizica istoriei, mersul omenirii ca un liant secret şi tainic, între trecut, prezent şi viitor. Autorul nu vede o contradicţie între materie şi spirit, ci o sinergie. Toate marile evenimente istorice şi creaţii umane se încadrează în această logică a istoriei de integrare a omului în sensul superior al proiectului divin. Totul este pus în slujba progresului cunoaşterii şi inteligenţei pentru a deveni nişte „îndumnezeiţi” prin informaţia superioară asumată. Marile personalităţi ale istoriei politice, economice sau culturale apar cu un scop: acela de a contribui la dezvoltarea cunoaşterii şi progresului. De la oamenii care au inventat fierul, la regele macedonian Alexandru cel Mare, care a cucerit Orientul ca să propage cunoaşterea şi cultura greacă superioară, care a devenit elenismul şi stă la baza lumii culturale moderne. După ce a atins obiectivul superior, Alexandru a murit subit, dar moştenirea lui a fost preluată de regii elenişti şi apoi de imperiul roman, care a permis răspândirea valorilor civilizaţiei în lumea cunoscută de atunci. Proiectul divin lucrează prin trimişi, oameni superiori care intervin în istorie la momente cheie. Iisus Hristos, Fiul Omului s-a ivit în Israel pentru că „poporul ales” era monoteist, o formă superioară de religie faţă de zeii cruzi politeişti. Israelul a fost cucerit de romani pentru ca religia creştină să se poată răspândi mai uşor prin imperiul care era un creuzet al liberei circulaţiei, nu numai a mărfurilor, dar şi a ideilor. După ce imperiul roman şi-a încheiat menirea, creştinismul a îmblânzit popoarele barbare care s-au creştinat.

 Corneliu Neagu (n. 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în patru cărți de poezie publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. Opera sa științifică este concretizată în numeroase tratate și articole științifice, cu arie de recunoaștere națională și internațională. Majoritatea articolelor sunt publicate în reviste sau volume ale unor manifestări științifice indexate în Baze de Date Internaționale (BDI), cu factor de impact mare și foarte mare, unele atingând nivelul cel mai înalt, ISI galben (Q2), și ISI roșu (Q1) . Recunoașterea internațională a profesorului Corneliu Neagu decurge și din faptul că, pe durata anilor 1983-1985, a fost cadru didactic la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO)-Algeria, iar mai târziu, în decada 1990-2000, a participat la numeroase proiecte europene în colaborare cu universități din Franța, Spania, Anglia și Irlanda. Prin experiența acumulată în aceste proiecte, a contribuit decisiv la reformarea învățământului tehnic superior din România.
Corneliu Neagu (n. 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în patru cărți de poezie publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. Opera sa științifică este concretizată în numeroase tratate și articole științifice, cu arie de recunoaștere națională și internațională. Majoritatea articolelor sunt publicate în reviste sau volume ale unor manifestări științifice indexate în Baze de Date Internaționale (BDI), cu factor de impact mare și foarte mare, unele atingând nivelul cel mai înalt, ISI galben (Q2), și ISI roșu (Q1) . Recunoașterea internațională a profesorului Corneliu Neagu decurge și din faptul că, pe durata anilor 1983-1985, a fost cadru didactic la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO)-Algeria, iar mai târziu, în decada 1990-2000, a participat la numeroase proiecte europene în colaborare cu universități din Franța, Spania, Anglia și Irlanda. Prin experiența acumulată în aceste proiecte, a contribuit decisiv la reformarea învățământului tehnic superior din România.
 Ce n-am da să ne izbăvim o clipă de frica de moarte? Să avem fiorul unei vieți pe care nu ne-a poate lua nimeni, niciodată… Ce n-am da să descoperim ce ne poate face nemuritori!
Ce n-am da să ne izbăvim o clipă de frica de moarte? Să avem fiorul unei vieți pe care nu ne-a poate lua nimeni, niciodată… Ce n-am da să descoperim ce ne poate face nemuritori!