Mircea Dorin ISTRATE: O boabă lăcrimată

O BOABĂ LĂCRIMATĂ

 

Pe toți ne cheamă satul din care am plecat,

Să ne-nturnăm acasă, că prea ne-am străinat,

S-a pustiit sărmanul de tineri ce-a avut,

Plecați în zări, departe, în cel necunoscut.

 

Așa că dacă încă mai țineți satu-n gând

Și n-ați uitat că-n dânsul s-a renoit la rând

Totți cei din neamul vostru de-acuma prea răriți,

Mai treceți pe acasă și-ți fi binevenți.

 

N-o fi, în pragul casei, părinții să v-aștepte,

Sunt duși demult sărmanii în lumi de-acum mai drepte,

Rămase-mi sunt doar neamuri, mai mult îndepărtați,

Doar veri și poate încă, cumnate și cumnați.

 

Cu ei să-mi stați de vorbă de câte s-a-ntâmplat

De când din cuibul ăsta voi încă ați plecat,

Pe unde-mi sunt toți ceilalți în lume risipiți

Și-n țintirim câți încă de-acum sunt însfințiți.

 

Și de vecinii voștri mai încă să-ntrebați,

Că uneori cu dânșii ați fost ca niște frați,

Cu ei răzbit-ați vremea la bine și la rău

Cum încă v-ajutat-a, El, Bunul Dumnezău.

 

La fiecare casă să-mi faceți închinare

Că-n ea îmi sunt istorii de-acuma în uitare,

Ele-au ținut nemșugul și toate câte-au fost

Ca scurta cea trăire în lume aibă-mi rost.

 

Și-un părăstas îmi puneți în ziua ce-i sortită

C-a lor trăire încă, să-mi fie amintită

În cartea vieții care mi-i trece în uitare,

Pe ei , ce-s dragi noștri și-i plângem la altare.

 

În Berc să-mi mergeți încă, pe Coastă, la Răzoare

Și în pomiștea popii, să-mi faceți căutare

La urma tinereții pe-aicea ce-i pierdută,

De când doar umbra vremii în lacrimi mi-o sărută.

 

Luați în al vost’ suflet din toate câte-un pic,

Ce pe acolo încă-i de-acuma un nimic,

Și-n schimb, plătiți-mi vamă de-acuma pe vecie,

O boabă lăcrimată, aminte să vă fie.

 

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

21 martie 2020

Camelia CRISTEA: Pădurile dorm

Pădurile dorm

 

Pădurile dorm, răstignite pe cruci
Nici nu știi, nici nu vezi, pe unde să apuci
Tăceri de mormânt și liniștea grea,
Apasă pe timpul, ce ia tot ce vrea…

 

Pădurile dorm pe umerilor lor,
Ca somnul acesta să fie ușor
Un freamăt se-aude, e vântul hoinar,
Tăcerea mă strânge, nu e-n zadar!

 

Pădurile dorm pe brațe întinse,
Când îngerii vin să fie cuprinse
Lumina lină să cadă ușor
Să aline tăcerea și ultimul dor…

 

—————————–

Camelia CRISTEA

21 martie  2020

Paul CELAN: Anii de la tine la mine

Sandro Botticelli

 

Anii de la tine la mine

Îți vălurește părul iar când plâng. Cu-azurul din priviri
iubirii noastre praznic îi așterni: pat între vară și toamnă.
Bem ceva distilat de un altul, străin de mine și de tine:
sorbim din vid și din finit.

 

Privim cum în adânc de mare ni se reflectă chipul și grăbiți
ne-ntindem unul altuia merinde:
noaptea e noapte și, cu zorii începând,
mă culcă lângă tine.

Paul Celan, Bucovina (1920 – 1970)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Paul Celan, obras completas”, Editura Trotta, Madrid

***

Die Jahre von dir zu mir / Wieder wellt sich dein Haar, wenn ich wein. Mit dem Blau deiner Augen / deckst du den Tisch unsrer Liebe: ein Bett zwischen Sommer und Herbst. / Wir trinken, was einer gebraut, der nicht ich war, noch du, noch ein dritter: / wir schlürfen ein Leeres und Letztes. / Wir sehen uns zu in den Spiegeln der Tiefsee und reichen uns rascher die Speisen: / die Nacht ist die Nacht, sie beginnt mit dem Morgen, / sie legt mich zu dir.

 

Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale

kr

Italianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:

„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).

M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mjcă erai/ dar marea era înăuntrul tău.

Mașina timpului nu-i adusese încă

pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!

Cea de-a șaptea artă-cinematografia

s-a mutat la internet

sălile sunt goale

dar nu la buffet!

-Ce bine era atunci!

Când vizionam un film la căminul cultural!

-Fericirea durează numai o clipă?

-Nu, ea a durat cât era viu scrinul și mama!

-Deschide cheiță lada de zestre

plină cu pături de lână

și haine de in!

Acum second-hand-uri/ întunecă norii/ cu sclipiri de noblețe/ zadarnice purtări.

Lumea-i veche, alta-i nouă/ unii spre lumină/ alții spre-întuneric/Evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.

Azi e un dar de la Dumnezeu/ Dumnezeu merge mereu înaintea noastră!

Cameră cu vedere la ocean/ ca o floare din glastră/ ce se agață de ultima picătură de apă ca să mai trăiască!

Cultura e răpusă, pe frecvență redusă/ teatru, concerte, opera!

Mașina timpului merge înainte/ nu o poți nici întârzia/ ce o să fie se va întâmpla!

„La ce statornicia părerilor de rău/ când prin această lume să trecem ne e scris/ ca visul unei umbre și umbra unui vis?”scria marele Eminescu.

Bijuterie nouă-scrinul mamei/ inima telefonului intelligent!

Zgomotul e afară/ liniștea e în noi!

O lume întreagă încearcă să înțeleagă/ VIRUSUL-ființă imaginară, invizibilă la microscop,/mai mic ca și bacteria/ ce se reproduce, se transformă/ numai în cellule vii./

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale”

Ionuț ȚENE: „Metafizica istoriei”, o carte de ieri despre resetarea societăţii de azi!

În anul 1980, istoriograful Constantin Portelli publica o carte interesantă: „Metafizica istoriei”, care a fost reeditată, revizuită şi adăugită la începutul anilor `90. În vremurile de restrişte şi de distanţare socială pe care le trăim astăzi este reconfortant să citeşti o lucrare ştiinţifică despre sensurile şi motivaţia istoriei. Viziunea lui Constantin Portelli este teleologică, dar nu în strict dogmatic sau canonic, legată de o anumită religie, deşi reies sensibilităţi creştine din partea autorului. Portelli percepe istoria ca o logică divino-umană, o permanentă resetare a umanităţii pentru ca omul şi societatea să evolueze prin progresul cunoaşterii. Istoria este o summa de egoisme sau interese politice, economice şi religioase, dar care, fără să-şi dea seama neapărat, actorii contribuie la o evoluţie a unei morale istorice mai bune spre perfecţionare şi superioritate. „Dacă analizăm istoria la scara mare a spaţiului şi timpului, atunci observăm că liderii şi masele, urmărind interese egoiste, au realizat fără să înţeleagă, la vremea respectivă, obiectivele unui proiect divin superior”. De fapt asistăm la o logică a creaţiei divine care urmăreşte progresul cunoaşterii, pentru ca oamenii să devină participanţi inteligenţi ai proiectului divin. Aceasta este metafizica istoriei, mersul omenirii ca un liant secret şi tainic, între trecut, prezent şi viitor. Autorul nu vede o contradicţie între materie şi spirit, ci o sinergie. Toate marile evenimente istorice şi creaţii umane se încadrează în această logică a istoriei de integrare a omului în sensul superior al proiectului divin. Totul este pus în slujba progresului cunoaşterii şi inteligenţei pentru a deveni nişte „îndumnezeiţi” prin informaţia superioară asumată. Marile personalităţi ale istoriei politice, economice sau culturale apar cu un scop: acela de a contribui la dezvoltarea cunoaşterii şi progresului. De la oamenii care au inventat fierul, la regele macedonian Alexandru cel Mare, care a cucerit Orientul ca să propage cunoaşterea şi cultura greacă superioară, care a devenit elenismul şi stă la baza lumii culturale moderne. După ce a atins obiectivul superior, Alexandru a murit subit, dar moştenirea lui a fost preluată de regii elenişti şi apoi de imperiul roman, care a permis răspândirea valorilor civilizaţiei în lumea cunoscută de atunci. Proiectul divin lucrează prin trimişi, oameni superiori care intervin în istorie la momente cheie. Iisus Hristos, Fiul Omului s-a ivit în Israel pentru că „poporul ales” era monoteist, o formă superioară de religie faţă de zeii cruzi politeişti. Israelul a fost cucerit de romani pentru ca religia creştină să se poată răspândi mai uşor prin imperiul care era un creuzet al liberei circulaţiei, nu numai a mărfurilor, dar şi a ideilor. După ce imperiul roman şi-a încheiat menirea, creştinismul a îmblânzit popoarele barbare care s-au creştinat.

Ideea de progres şi cunoaştere, conform proiectului divin a mers mai departe în istorie. Islamul este o altă parte a proeictului divin, fiind o proiecţie monoteistă a lumii. La un moment dat creştinismul, islamul şi budismul vor conclucra. Pe această idee de progres a funcţionat istoria, prin personalităţi sau reforme excepţionale, care la vremea respectivă oamenii nu le-au înţeles sensul creşterii şi superiorităţii morale. Nu întâmplător în renaşterea italiană, pe un teritoriu mic, au apărut într-un singur secol cele mai mari genii din lume. Sunt implicări ale proiectului divin în societate, care prin Michelangelo sau Leonardo Da Vinci progresul cunoaşterii a mers mult mai departe. Când catolicismul a devenit corupt prin indulegenţe, atunci s-a născut Martin Luther cu reforma, care a primenit spiritele. Revoluţia americană a pus dreptul la fericire şi egalitatea în drepturi a oamenilor liberi la baza noii societăţi. Progresul a continuat prin revoluţia franceză, care a devenit crudă pentru a se dărâma eşafodajul unei lumi vechi. Napoleon, un nobil scăpătat din Corsica a fost ales de destin pentru ca prin război şi imperiul misiunii sale să ducă ideile de libertate şi egalitate ale revoluţiei franceze în toată Europa. Aceste idei au stat la fundamentul revoluţiei tehnico-ştiinţifice, iar imperiile coloniale nou construite, pe lângă exploatare au adus şi la răspândirea noului progres şi a tehnologiilor la popoare îndepărtate. Treptat coloniile au devenit mai dezvoltate decât metropola şi atunci şi-au proclamat independenţa. Atunci a căzut colonialismul, care a produs de fapt cele două războaie mondiale prin lupta pentru putere şi resurse. Apoi a apărut lupta dintre capitalismul liberal şi comunism, care s-a finalizat prin înfrângerea regimului totalitar care nu s-a adaptat superior la proiectul de cunoaştere şi libertate. Azi asistăm la o dialectică informaţională, la crearea unei societăţi unice şi globale care va pune statul la izvorul economiei şi culturii. Continue reading „Ionuț ȚENE: „Metafizica istoriei”, o carte de ieri despre resetarea societăţii de azi!”

Eugenia BUCUR: Tăceri

Tăceri

 

Unde de clopot împărțite-n felii,

Odaia e strâmtă şi pereții înalți,

Se lovesc privirile, golul răsună,

Pasări şi albine pe rece în lanț.

 

Se aude o voce – reducem tăcerea,

Memorăm atingerea din doi în doi,

Furnicile stau albite în muşuroaie,

Soarele caută grămezi, ceru’ e-n ploi.

 

O pasăre pare să creadă în ea,

Ramului îi spune de iubiri trecute.

În case e doar abur de ceai şi cafea,

Cuvintele-s surde, sufletele mute…

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

21 Martie 2020

 

Dorel SCHOR: Zile dificile (ziceri)

*   Creierul oboseşte şi de prea multă odihnă.
*   Diavolul are coadă? Poate la policlinică…
*   Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă… Când e numai sănătoasă, se numeşte joging.
*   Puţinătate intelectuală.
*   Nu-ţi fă griji cu evitarea ispitelor. Pe măsură ce îmbătrăneşti, te evită ele (Winston Churchill).
*   Părul cărunt e un semn al vârstei, nu al înţelepciunii (zicere evreiască).
*   Şi-a uitat acasă… cei şapte ani de-acasă.
*   Se laudă că are trei licenţe: Cultură, Fizică şi Sport.
*   Banii sunt mai fricoşi ca iepurii (zicere bancară).
*   În tinereţe, frumuseţea este un accident al naturii. La bătrâneţe este o operă de artă (Lin Yu Tang).
*   Vulpea nu fură aproape de vizuina ei…
*   Oamenii vor să zboare, păsările vor să meargă. Nu-i nimic de ciugulit acolo sus,
*   Ura îngraşă sau slăbeşte… Dar nu te lasă indiferent.
*   Dacă iei un purgativ puternic, nu-l vei putea păstra mult timp.
*   Ea era frumoasă ca femeia altuia ( Paul Morand).
*   Nici când totul e lăsat la voia întâmplării, nimic nu e întâmplător.
*   Blestem: să ai dreptate şi sa nu ştii.

Continue reading „Dorel SCHOR: Zile dificile (ziceri)”

Corneliu NEAGU – REPERE PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA

Corneliu Neagu (n. 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în patru cărți de poezie publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. Opera sa științifică este concretizată în numeroase tratate și articole științifice, cu arie de recunoaștere națională și internațională. Majoritatea articolelor sunt publicate în reviste sau volume ale unor manifestări științifice indexate în Baze de Date Internaționale (BDI), cu factor de impact mare și foarte mare, unele atingând nivelul cel mai înalt, ISI galben (Q2), și ISI roșu (Q1) . Recunoașterea internațională a profesorului Corneliu Neagu decurge și din faptul că, pe durata anilor 1983-1985, a fost cadru didactic la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO)-Algeria, iar mai târziu, în decada 1990-2000, a participat la numeroase proiecte europene în colaborare cu universități din Franța, Spania, Anglia și Irlanda. Prin experiența acumulată în aceste proiecte, a contribuit decisiv la reformarea învățământului tehnic superior din România.

Pe această cale, poate fi considerat drept unul dintre cei mai importanți deschizători de drumuri pentru noi specializări în inginerie, atât la nivelul studiilor de licență, cât și a celor de studii aprofundate și masterat.

În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale relativ scurte, publică încă trei volume de versuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN. Primele două la aceeași editură ePUBLISHERS, în 2017 și 2018, iar ultimul la editura MATRIXROM, în 2018.

Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Să amintim dintre acestea, mai întâi, pe cele publicate în editura GRINTA din Cluj-Napoca, sub coordonarea poetului si criticului literar Romeo Ioan Roșiianu: eCREATOR 2, PRIMĂVARA CUVÂNTULUI și TOAMNA CUVÂNTULUI. Mai recent, versurile lui Corneliu Neagu au apărut în antologiile TREPTELE SPERANȚEI, coordonată de poeta Sibiana Mirela Antoche și SCRIITORI ROMÂNI UNIȚI ÎN CUGET ȘI SIMȚIRI LA CENTENARUL MARII UNIRI, realizată de Eugenia Enescu-Gavrilescu.

În creația lirică a lui Corneliu Neagu descoperim, încă din primul volum de versuri, cuvinte noi, transferate din domeniul științific în cel literar, precum defragmentare și stigmergie. Utilizarea acestor neologisme îi permite autorului să transmită observații, idei sau stări emoționale, pentru care cuvintele comune sunt mai puțin potrivite. O viziune proprie privind stigmergia și defragmentarea pot fi regăsite în eseurile MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ, publicate de Corneliu Neagu în revista LOGOS ȘI AGAPE. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum.

Revista Logos şi Agape

20 martie 2020

Ierodiacon IUSTIN T.: Nu siguranța e sensul vieții, ci Frumosul după care o trăim…

Ce n-am da să ne izbăvim o clipă de frica de moarte? Să avem fiorul unei vieți pe care nu ne-a poate lua nimeni, niciodată… Ce n-am da să descoperim ce ne poate face nemuritori!

Și ce moment mai bun pentru a găsi această comoară decât acela când ceva ne amenință trupul? Ce timp mai bun pentru a găsi pacea dinlăuntru decât în vreme de „război”? Când să găsești dinarul pe care l-ai pierdut in casa ta, pe jos? Când afară e furtună…

Dragi prieteni, fizici şi virtuali, dragi străini ai Lui Dumnezeu, ce lume limpede ni se deschide deodată în față!

După ce va fi cântărită viața noastră?

Iată, după frumusețea în care ne-am culcat aseară. După gândul cu care am rostit rugăciunea de seară, când am cerut: „minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează, somn ușor…”. Fiecare cuvânt în sine e o lume. O lume care biruie moartea cu grija de veșnicie. Cuget curat. Inimă trează. Unde – pe pământ sau în Cer, morți sau vii – nu vom avea acea nevoie de „cuget curat” și „inimă trează”?

Apoi vom mai fi judecați după ceva. După gândul cu care am pornit ziua. Iarăși, îl găsim în rugăciunea de dimineața: „…m-ai ridicat, Preasfânta Treime, din patul în care ziceam ca un mort, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta…”. Ce idee! Să te scoli pentru motivul ca trebuie sa vezi o zi în Creație! Să vezi puterea lui Dumnezeu în existență, în făpturi, în energiile vieții, încă o zi! Și n-are a face că e gripă… A zis Dumnezeu că „puterea Lui se desăvârșește în slăbiciune”. N-are nimic cu fragilitatea vasului Vieții. Căci puterea lui Dumnezeu se vede în cât de frumos trăim. Și – dacă ne-a venit „sorocul” – în cât de frumos murim. Căci fie ca trăim, fie ca murim, suntem ai Lui, zicea cineva pe care-l cunoaştem cu toții…

Și, de altfel, noi trăim zeci de morți în fiecare zi… Am murit de atâtea ori în sufletul nostru când am poftit o femeie pentru păcat! Când ne-am culcat cu burta plină și cu cleveteala pe limbă! Am murit de atâtea ori când ne-am judecat aproapele! Am murit de atâtea ori când am zăcut ore întregi la televizor, pentru degradare și divertisment! Am murit, deci, și nu ne-a supărat asta niciodată?!… Nu ne-a deranjat că am lăsat cetatea inimii noastre – unde stă Dumnezeu – să fie invadată de atâtea pofte, și frici, și griji? Și ne vom chinui acum cu o schimbare de decor, în afară, când înăuntru se joacă aceeași piesă tragică, de ani și zeci de ani de zile?…

Cine-si iubește curățenia sufletului, cine înțelege că răul care atinge trupul nu este adevăratul Rau, cine caută să se întoarcă la propria lui inimă curată și la Dumnezeu, la lucrarea creştinului dintotdeauna – nu are timp de teamă și de groază. Nu are timp decât să recupereze curățenia inimii pe care a pierdut-o. Fecioria sufletului. Caută mereu timpul sinelui, ca Marcel Proust în aventura lui: „În căutarea timpului pierdut…”.

Și apropo de frică, mai țineți minte pe Fat-Frumos din Lacrimă a lui Eminescu, când l-a întrebat pe Roșu-împărat: „De cine te temi tu, Împărate?”. Și acela a zis: „Eu ma tem de Dumnezeu întâi, dar și de Muma Pădurii!”. Ei bine, frica Împăratului nu era desăvârșită. Muma-Pădurii, pe înțelesul nostru, este orice criză, boala, încercare de pe lume. De care nouă ne e frică mai mult decât a avea frica „lui” Dumnezeu. Și, revenind, l-a întrebat și Împăratul pe Fat-Frumos: „Dar tu de cine te temi, Fat-Frumos?”. Și a răspuns el: Eu nu mă tem de nimeni, afară de Dumnezeu!”. Și aceea era frica curata, singura și adevărata, care-l ridică pe Fat-Frumos deasupra lumii. Și deasupra Mumei-Pădurii.

Așa că, dragi prieteni, necunoscuți ai lumii, dar cunoscuți ai Domnului, eterna noastră poruncă rămâne Continue reading „Ierodiacon IUSTIN T.: Nu siguranța e sensul vieții, ci Frumosul după care o trăim…”

Sebastian Cătălin HOGEA: Mintea cea mai de pe urmă. Trebuie

Gândurile omului sunt multe și apăsătoare, uneori, așa încât se cade o cugetare mai așezată asupra multoradintre ele. Ținând cont de toate acestea, am așteptat un pic să văd primul val, măcar, al acestor evenimente vremelnice ce s- au abătut asupra noastră ca popor pierdut prin cotidianul zilelor ce se scurg încet și sigur.

Tulburarea este cuvântul de ordine. Orice canal tv ai deschide, zici că apocalipsa și- a făcut rezervare dar dezamăgită că nu mai există OTV- ul lui Dan Diaconescu, își amână venirea.

“Fătucilor ăstora”, vorba maestrului Ion Cristoiu, cu microfon pe post de medalie olimpică, parcă nu le vine să creadă atunci când transmit știrile în direct, că nu sunt mai mulți oameni bolnavi, că nu sunt ele cele care să transmită primele, sfârșitul unui popor. Ei, asta cu sfârșitul nostru ca neam, între noi fie spus, au mai încercat- o mulți, dar nu le- a ieșit. În fine, revenind la ale noastre, efectele, deja, se văd: oamenii sunt mai triști, mai grăbiți, mai speriați, mai nesiguri, mai debusolați, mai…, mai… De boală?! Doar de boală?! Nu. Cu siguranță, nu.

Spectrul vieții sociale sumbre exista. Și atunci?! Frica. Frica de moarte. Inocularea ideii că poți muri mai repede decât ai gândit; că nu mai ai timp să îi spui celui de lângă tine cât l- ai iubit; că nu mai apuci să îți revezi copiii plecați la cuca măcăii pentru o strachină mai bună și mai sigură de mâncare și pentru un pol în plus în buzunar; că nu ai mulțumit suficient lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite; că nu ți- ai cerut iertare tuturor acelor cărora le- ai greșit( “Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”- Rugăciunea Tatăl nostru); că ai fi putut trăi frumos alături de copii tăi și de nepoții pe care nu mai apuci să îi crești, măcar pe ei, frumos așa cum a fost copilăria ta odată; că nu mai ai timp să ștergi de praf și să săruți icoana mamei și a tatălui, și ei duși în lumea drepților, pe care o porți în sufletul tău; toate acestea ne dau sentimentul omului singur și fără speranță.

Totuși, dacă mă gândesc bine, eu zic că nu sunt vremuri de lepădat. Avem experiența de a ne duce în spate “nevoile și neamul”. Suntem tăbăciți. Istoric vorbind, din toate am ieșit întăriți, am ieșit învingătoripentru că am avut armata, invizibilă pentru unii, de bunicuțe și mămici, care ne- au educat să ne spunem oful liber înaintea lui Dumnezeu și să Îi cerem ajutorul cu bun simț. Genunchii plecați în fața icoanelor și lacrimile arse în candela familiei ca o ultimă ofrandă de speranță, ne- au întărit sufletele, ne- au dat valoare adăugată.

Ca o ironie a sorții, tot mult hulitele, de cei corecți politic, bunicuțe, care cu genunchii lor brăzdează, încă, drumul către ușa Sfântului Altar și pruncii pe care ni i- a dat Dumnezeu, de fapt, cei pe care i- am acceptat dintre toți cei pe care ni i- a dat Dumnezeu, ne vor scăpa și acum.

Continue reading „Sebastian Cătălin HOGEA: Mintea cea mai de pe urmă. Trebuie”