Mircea Dorin ISTRATE: O boabă lăcrimată

O BOABĂ LĂCRIMATĂ

 

Pe toți ne cheamă satul din care am plecat,

Să ne-nturnăm acasă, că prea ne-am străinat,

S-a pustiit sărmanul de tineri ce-a avut,

Plecați în zări, departe, în cel necunoscut.

 

Așa că dacă încă mai țineți satu-n gând

Și n-ați uitat că-n dânsul s-a renoit la rând

Totți cei din neamul vostru de-acuma prea răriți,

Mai treceți pe acasă și-ți fi binevenți.

 

N-o fi, în pragul casei, părinții să v-aștepte,

Sunt duși demult sărmanii în lumi de-acum mai drepte,

Rămase-mi sunt doar neamuri, mai mult îndepărtați,

Doar veri și poate încă, cumnate și cumnați.

 

Cu ei să-mi stați de vorbă de câte s-a-ntâmplat

De când din cuibul ăsta voi încă ați plecat,

Pe unde-mi sunt toți ceilalți în lume risipiți

Și-n țintirim câți încă de-acum sunt însfințiți.

 

Și de vecinii voștri mai încă să-ntrebați,

Că uneori cu dânșii ați fost ca niște frați,

Cu ei răzbit-ați vremea la bine și la rău

Cum încă v-ajutat-a, El, Bunul Dumnezău.

 

La fiecare casă să-mi faceți închinare

Că-n ea îmi sunt istorii de-acuma în uitare,

Ele-au ținut nemșugul și toate câte-au fost

Ca scurta cea trăire în lume aibă-mi rost.

 

Și-un părăstas îmi puneți în ziua ce-i sortită

C-a lor trăire încă, să-mi fie amintită

În cartea vieții care mi-i trece în uitare,

Pe ei , ce-s dragi noștri și-i plângem la altare.

 

În Berc să-mi mergeți încă, pe Coastă, la Răzoare

Și în pomiștea popii, să-mi faceți căutare

La urma tinereții pe-aicea ce-i pierdută,

De când doar umbra vremii în lacrimi mi-o sărută.

 

Luați în al vost’ suflet din toate câte-un pic,

Ce pe acolo încă-i de-acuma un nimic,

Și-n schimb, plătiți-mi vamă de-acuma pe vecie,

O boabă lăcrimată, aminte să vă fie.

 

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

21 martie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *