Mircea Dorin ISTRATE: Nostalgie

NOSTALGIE

S-a dus de-acuma vara asta lungă,

Destul ne-a dat la toți ca să ne-ajungă

Și arșiță și ploaie-ndestulată

Și vruta noastră toată, mestecată.

A fost, ce-i drept un pic, cu năbădăi,

Cum e în anii buni și-n ceia răi,

Crezut-am la-nceput că nu mai vine

Și că nu pleac-apoi, de-atâta bine.

Avut-am zile lungi, mai mult de-o droaie,

Cu secetă și ploaie să ne-nmoaie,

Aproape c-am căzut în zăpăceală

Că am trăit așa, la nimereală.

A fost această vară mai țâfnoasă,

Am sta la soare, dar și-nchiși în casă,

Nu-i mai deloc din ce a fost odată,

O vară vară, caldă-adevărată,

Cu arșiță de-o lună-aici uitată,

Cu ploaia ce-a de aur așteptată,

Cu colbul ce te frige la picioare,

Cu somnul de amiază în umbrare.

De-acum va mirosi din nou a toamnă,

Hai, vino dară așteptată Doamnă,

Cu Cornul Abundenței deșertat

Pe huma mea, cea plină de păcat.

Îmi dă din rodul muncii dulcea pâine,

Îmi fie-mbucătură azi și mâine,

Și din cât toate încă-s pentru mine

Să am destul, în iarna care vine.

Eu ce să-ți fac mai mult de-onchinăciune,

Că una-alta toate fost-au bune,

Și din cât pot, cu-a mea nevrednicie

Te-oi nemuri-ntr-un rând, de poezie.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Septembrie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Toate-s vechi și nouă-s toate…

Toate-s vechi și nouă-s toate…

Toate-s vechi dar și mai vechi îmi e dorul de lumină,

… și-acel gând pus în scrisori, neascuns de pale-n vânt.

(sau în sufletul ce strigă: – Că nu are nicio vină!),

… dar stârește zarvă mare, în orgoliul meu înfrânt.

Cerul parcă-ndoliază … pașii noștri veștejiți,

… într-o toamnă ce ne-apune, melancolic, insomnia.

– Doamne, n-o lăsa pe dânsa, să ni-i afle moleșiți!,

(fiindcă îi îngreunează … provocându-le-aritmia).

Dintre ramure solare, care-au fost cândva copaci,

… ne alegem nostalgia … zilelor beligerante.

(să adie-n nemurirea … milioanelor de draci),

… care au stârnit orgolii, mult prea lesne combatante.

”- Unde-i dorul de lumină, când în jur totul dispare?

… și cuvintele-amorțesc … sub trădarea-ți indiscretă.

– Crezi că vântul ce adie, îți va face vreo favoare!,

(când te-o pune alizee … în suita-i indolentă?).

Umbra ta rămâne-n urmă … o sclipire selenară,

… sau complot de doleanțe, îmbrăcate în mister.

(o epistolă în care … scrisul nu-ți mai e povară),

… ci un fel de sacrificiu … al războaielor din cer.

– Cui îi scrii poeme false …în cuvinte-artefacte?!,

… asmuțindu-mă cu doruri, ce de-acuma te jelesc.

– Tu știi că plecarea ta … este semnul meu de carte?,

… ce îl pun, fără să vreau, gestului tău nebunesc!.

… mă întreb, a câta oară: – Îmi e dor de-a ta lumină?,

– Sau de gând pus în scrisori, înăsprind pale de vânt!.

(când în suflet mi se strigă, că nu am chiar nicio vină),

… fiindcă dragostea nebună … este crucea pe mormânt.

”- Toate-s vechi … dar și mai vechi este dorul meu de tine!”.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Ileana VLĂDUȘEL: Ne-poetul

Ne-poetul

Pe anosta filă ruptă, în retuș se scurge tușul

încâlcitelor cuvinte. Gândurile lui nomade

reaprind în noapte visul cioplitorului în suflet

Construind din semne oarbe versuri demne de balade.

Obosit de timp stă bardul printre umbre-ntunecate

Și-n emoție-și revarsă peste fila veche versul,

Ce ia forma unor note pe arcușuri fermecate

Încercând să-și regăsească spre eternitate sensul.

De stigmat însângerată, se revarsă pe hârtie

O silabă golind gralul ce păstrează apa vie

A eternității-n care gândul se va odihni,

Ridicând o citadela versului spre-a dăinui.

Cenzurat de îndoieli, harul ce naște emoții

Este crucea ce o poartă în piron încins poeții.

Răstignit peste altarul ce îți ține aprins gândul

Credincios acestui crez, templu tău este cuvântul!

Însă tu nu ești poet, doar cuvântul tău adie,

Peste ramura pe care înflorind, mlădița vie

Îți ascultă ne-poemul încercând să deslușească

Dintre rândurile aprinse flacăra ce i-a dat viață!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

4 septembrie 2019

Simon JACK: Arce sub ape (poeme)

eucalipții împăduritului somn
de toamnă brumată
sunt leagăne pe un cer de sticlă,
am trecut chiar acum pe lângă ei
și le-am ascultat foșnetul
blănos
legănand amerindieni flămânzi
pe trepte pulsate,

o liniște de veac grunjos
tomnatică fereastră
pe ziduri cu obloane,
heraldica lumină căzătoare
se face aripi cu zborul tot pe dos,

arce sub ape
ne rânduiesc frumos tot ceasul
in canaste,
se joacă-n arbori și-n lutul fără rost
Ciuleandre-n cozi de abanos
și…îngeri prinși în basme!…

Neschimbat

Mai tot timpul
a fost Septembrie în ispășirea mea,
ceva de genul
Tu-mi dai ploaia
eu viță de vie și vinul negru dintr-o
rămurea,
căderea frunzelor în ograda visului
a fost prima dată
insomnie polară,
un grotesc alb cu iz
de Santa Claus,

clipe înrămate în duhovnicia
pământului,
au fost mereu mugurii cerului
fără stele și carantina mersului meu
intre ape,
în saci de dormit
anafilactice întrebări
Continue reading „Simon JACK: Arce sub ape (poeme)” →

Mariana GRIGORE: Urmă vie sau… destin

SIMON JACK

,,Umbra unui înger”

Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii, Iași, 2019

Multe destine care scriu nu au o biografie, nu recurg la prezentarea unor date despre trecerea prin timp a eului material ci, se confundă cu opera care le este cartea de vizită ce ne ajută să înțelegem mai bine motivația de dincolo de omul social, să pătrundem în intimitatea sufletului parcurgând labirintul frământărilor, gândurilor, trăirilor, complinirea eului spiritual de către cel ce nu poate fi perceput acceptând că existența este un ,,dat” și atât.

În această zonă care sondează percepția de dincolo de cunoașterea senzorială, aș situa urma vie sau destinul celui care dăltuiește cuvântul dându-i forma ,,Umbrei unui înger”.

Să scriu despre poezia lui Simon Jack este o imensă responsabilitate dar și o mare provocare, căci nu oricine se încumetă să pătrundă într-un labirint în care zărește lumina doar dacă este inițiat să vadă prin ea sau în spatele ei.

Poezia să este o criptogramă greu de descifrat , cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe bază unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. Citind poezia lui, constați că nu este o apă lină, curgătoare printre fire de nisip ci, un ocean care adună afluenții fierberii interioare, construind pentru fiecare particula de trăire, un nou univers.

Că să te încumeți să pătrunzi în această lume în care raiul se naște din durerea genezei abisului, iar abisul, primind de la renaștere nimburi de lumină, se dezbracă de florile răului, tu, cititorule, trebuie să te înarmezi cu dragostea pentru scriitură în cea mai neobișnuită formă de profunzime, căci, poezia aceasta este scrisă pentru tine, lacrimile curse din călimara sufletului sunt așezate că ofrandă în palmele tale, nopțile în care umbrele s-au ridicat himeric din insomnii de gând, s-au transformat în cele mai luminoase versuri dăruite răsărit, dimineților tale.

Poezia de față este uneori un salt mortal în genune și ca să poți să ieși la lumină, trebuie să te prinzi cu unghiile de fiecare silabă sperând că vei găsi cratima sau virgula care te va uni cu dumnezeirea din cuvântul său, îmbrăcând haină umbrei fără de care lumina este doar o fantezie.

Văd poezia lui Simon Jack că pe un mesager care filosofează cu Eminescu vorbindu-i despre Nichita, trecând prin această lume ,,nemuritoare”, dând noi valențe existenței prin introspecții abisale și deopotrivă telurice, întrebări puse eului cutremurat de iubirea pentru primordialul cuvânt, neliniști ce aleargă năvalnic și nu se opresc din cavalcada gândurilor.

Cine este el, ne dezvăluie singur în poemul ,,Doar un mesager”:

,,eu am venit să v-ascut mintea/ să vă destup urechi și ochi,/nu vă mai faceți rugămintea/din rugăciuni banale fără loc,/ de mă vedeți sau auzi vreodată/atât cât sunt cu voi și sper,/să vă-amintiți că v-am trecut/pragul si sunt din infinituri / doar un mesager! …”

Suprarealismul creațiilor sale denotă libertatea totală de exprimare a nevăzutului, într-o metaforizare realizată cu o putere de creație uimitoare, făurită cu măiestria unui real talent, aș spune fără să greșesc, că, prin cuvânt, Continue reading „Mariana GRIGORE: Urmă vie sau… destin” →

Dorel SCHOR: Marele premiu

În urmă cu mai mulți ani, un pescar islandez a câștigat marele premiu la tragerea de Crăciun a loteriei naționale. Omul, de obicei, nu obișnuia să-şi încerce în acest fel norocul, dar s-a întâmplat ca băcanul din satul lui să nu aibe bani mărunți la acea ora de dimineață și, în loc de rest, i-a propus să ia un loz, nu-i mare lucru dacă odată în viaţă va încerca treaba asta, merge chiar foarte bine cu litrul de ulei achiziţionat…

Dacă ai noroc, vorba românească, fierbe oala fără foc. Pescarul s-a lăsat cu greu înduplecat, dar pentru că timpul trecea și nu venea nici un alt client la băcănie cu ceva numerar, a acceptat soluția propusă. Și aşa cum desigur bănuiţi, norocul i-a surâs. Ce spun eu surâs?! Norocul, straşnic gâdilat probabil, a râs cu toată gura, până la urechi.

Premiul cel mare era chiar mare. Pescarul fiind si singurul câştigător, nici nu trebuia să-l împartă cu nimeni. Acuma se punea însă problema ce să facă cu suma. S-au ivit imediat o mulţime de consileri sfătuitori. Vecinii, de pildă, îi sugerau să pietruiască uliţa şi să comande nişte stâlpi de iluminat cum au văzut ei într-o revistă din Paris… Pescarii spuneau că acum e momentul să achiziţioneze bărci cu motor pe care să le închirieze la un preţ simbolic, sau fără preţ, că doar era unul de-al lor… Directorul scolii de patru ani propunea să etajeze clădirea instituţiei şi să fixeze o placă metalică în cancelarie, cu numele aurit al binefăcătorului… Evident, i s-au adresat asociaţiile de pensionari, de femei, de tineret, de sportivi, de colecţionari, de filatelişti, de sahişti, de nefumători, de vegetarieni. de misiţi şi suferinzii de migrene…

Asaltat din toate direcțiile, copleşit de osanale şi apropouri străvezii, pescarul nostru, care nu era prea şcolit, consideră că e cazul să se adreseze băcanului, care avea totuşi un oarecare merit în obţinerea câştigului. Iar acesta, fiind un intelectual cu experienţă, care făcea pe cap socotelile cele mai complicate fără să greşească în minus niciodată, ceru puţin timp de gândire şi după o analiză responzabilă îi comunică concluzia:

– Cel mai bine este să depui toată suma la banca din oraşul apropiat şi să decizi mai târziu, când spiritele din sat se vor potoli…

Fericitul câştigător aşa făcu. Depuse cecul la bancă într-un cont nou şi secret şi plecă în satul lui liniştit, de parcă se eliberase de o povară cu o mulţime de zero în coadă. Liniştit, vorba vine, pentru că după câteva zile, dar mai ales nopţi, o mare întrebare îl copleşi: ce siguranţă poate avea că pe baza unui cec, la urma urmei o hârtie cu două semnături indescifrabile, în contul lui sunt bani buni, autentici, valabili!? Incât, cam la o săptămână de la deschiderea contului, se prezentă la sediul băncii şi, după ce se legitimă, ceru întreaga sumă în numerar. Primi banii după ce semnă o mulţime de hârtii, se retrase într-un colţ mai liniştit şi numără de câteva ori bancnotele. Aşa după cum bănuiţi, totalul se potrivea cu ce scria pe cec, banca se dovedise foarte corecta. Putea, aşadar, să încredinţeze din nou tezaurul. Urmară alte hârtii, numărarea sumei de către funcţionar, semnături etc.

Continue reading „Dorel SCHOR: Marele premiu” →

Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Nuntire albă’’

,,Nuntire albă’’

Mai spune-mi, iubito, în care toamnă
Cărările sunt goale de frunze ce pier
Şi nopţile sunt albe cu norii pe cer,,,
Îmi spui, iubito, frumoasă Doamnă?!

Mai spune-mi, iubito, în care lume
Iubirile sunt aspre cu dorul tăcut
Şi zilele sunt repezi cu soarele mut…
Îmi spui, iubito, în vieţi postume?!

Mai spune-mi, iubito, în astă clipă
Prin lacrimi de frunze şi bruma de ieri
Câti pomi aşteaptă iubitele primăveri…
Îmi spui, iubito, vorbe-n risipă?!

Iti spun, iubite, că-n asta toamnă
Cărările sunt pline de frunze ce pier,
Mă văd mireasa cu bruma albă din Cer…
Îti spun, iubite, ca-ţi voi fi Doamnă!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

4 septembrie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Desfrunzire

Desfrunzire

Desculță sunt Doamne
în fața privirilor Tale,
prin roua căzută a dimineții
și printre frunzele domoale
ațipite sub brumele toamnei,
desculță trec prin zi
cu tălpile arse de astre
desfrunzită de amintirile frumoase
de zilele cu soare și vii culori,
străbătută de imaginea ta
de aripile tale ocrotitoare
ce-mi dau curaj și alinare-
palidă și însigurată lumină
susurând blând, abia șoptit,
în pocalul înfrigurat al vieții…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

4 septembrie 2019

Grafică: „Poeta Dunia Pălăngeanu” , realizată de Dorel Sîrbu, scriitor, Giurgiu

Flori GOMBOȘ: Du-te vară…

DU-TE VARĂ…

Du-te vară…
Mi-ai rănit inima…
Destramă-te în fulgi de nea
şi umbra ta
să se destrame…
Ai fost flacără pe
rugul iubirii şi
n-ai văzut
că-mi arde
cartea sufletului meu.
Du-te vară…
Dragostea mea
s-a topit pe altarul tău…
Sunt naufragiată
la malul serilor albastre,
nu mai am cuvânt,
nu-ndrăznesc să mă ridic…
(metaforic, am gândul în palmă)
să te risipeşti…
În deşert să-ţi fie pieirea…
Du-te vară…
(destramă-te precum
iubirea mea)
du-te vară…
Du-te…

—————————–

Flori GOMBOȘ

4 septembrie 2019

Gia STANCULET: Toamna din ochii tăi

Toamna din ochii tăi

Legănate lumini în sclipiri de paradă,
Urcă-nspre cer pe brațe de sare,
Desfăcându-se-n cer ofrandă întreagă,
Mai rămâi vara mea, pe țărmuri de mare!

Ce raze-n spirale alergă prin val,
Pe creste-nspumate coroane de nalbe,
Cum freamătă marea așezându-și la mal…
Scoici sidefii pe nisipuri cad salbe!

Se-apropie toamna ca o fată pribeagă
Prin plete-i lungi se ascunde răcoare
Aroma de mere din gura-i dulceagă,
Bogății peste lume revarsă, culoare.

Se-așterne septembrie ca într-un rai
Și ploaia parcă-i lacrimă de-aramă,
Prin vânt se-aude cântecul de nai,
Iar pomii înapoi frunza își cheamă.

Se scurge-n foșnete prin mine liniștea…
Mi-e vara răscolită-nspre uitare,
Eu… înnoptez cu dor pe pleoapa ta,
Să îți aprind iar verde ca de mare.

—————————-

Gia STANCULET

5 septembrie 2019