Ileana VLĂDUȘEL: Ne-poetul

Ne-poetul

 

Pe anosta filă ruptă, în retuș se scurge tușul

încâlcitelor cuvinte. Gândurile lui nomade

reaprind în noapte visul cioplitorului în suflet

Construind din semne oarbe versuri demne de balade.

 

Obosit de timp stă bardul printre umbre-ntunecate

Și-n emoție-și revarsă peste fila veche  versul,

Ce ia forma unor note pe arcușuri fermecate

Încercând să-și regăsească spre eternitate sensul.

 

De stigmat însângerată, se revarsă pe hârtie

O silabă golind gralul ce păstrează apa vie

A eternității-n care gândul se va odihni,

Ridicând o  citadela versului spre-a dăinui.

 

Cenzurat de îndoieli,  harul ce naște emoții

Este crucea ce o poartă în piron încins  poeții.

Răstignit peste altarul ce îți ține aprins gândul

Credincios acestui  crez, templu tău este cuvântul!

 

Însă tu nu ești poet, doar cuvântul tău adie,

Peste ramura pe care înflorind, mlădița vie

Îți ascultă ne-poemul încercând să deslușească

Dintre rândurile aprinse flacăra ce i-a dat viață!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

4 septembrie 2019

Lasă un răspuns