Prin vibrații dansează, tăcerea în vuiet
Și-o cădere de stele-n amar potcovite,
Nesfârșită trăire prin fragede clipe
Hârjonite de fluturi, în trup istovite,
Infidelă privire, pe vale un șuiet.
Fără scopuri anume, bezmetică-n gânduri
Sub granitul din munte, cu răni desfăcute,
Pare-un plâns de fecioară,cu fața lividă,
Pe trup, ușor albăstrit, curg bucle plăcute,
Dintr-un Azur despletit, sclipirea-i din prunduri.
Aer fals mai respiră în zbor către seară
Și cu-n glas ca de fiară ce curge la vale,
Urlă a disperare, nimic să-nțeleagă
Adună legendele ce îi stau în cale.
Clocotite izvoare se strâng în cascadă
Ca un voal de mireasă ce lunecă-n hăuri,
Spulberat în cădere de vânturi rebele,
Vrea să spun-o poveste adusă de vremuri,
Cu o fată săracă… prin timp o arcadă.
*****
Vântul tresare timid… în loc se oprește
S-asculte râul doinind legenda miresei…
-Tare de mult a trăit… o fată cuminte
In pădurea de cetini,o fiic-a metresei
Ce-a slujit pe la curte… și singur-o crește!
Se-ascunde de vremuri în ceasuri absente,
De săteni prigonită-n trăiri ologite,
Pe sub creasta de munte și-aduce pe lume,
O mândrețe de fată ce-avea să agite
Ape repezi de munte, cascade-n torente.
În credință și patimi își creste copila,
Mângâiată-i de stele,scăldată de râuri,
Alintată de frasini și poiene cu flori,
Cămășuță-nflorată la mijloc cu brâuri,
Peste umeri curg bucle… i-a pădurii pupilă.
Cât e ziua de lungă, desculță-i prin iarbă
Și-apoi mierla ascultă și-o-ntrece în triluri,
Rozmarin și lavandă, măicuței culege…
Când soarele scapătă, aruncă din voaluri
Mai sus… spre izvoare, de-ncep ca să fiarbă!