Mariana POPAN: Din revărsarea zorilor…

Soarele, supărat de supărarea mea,

S-a ascuns după norii grei din curtea sa.

L-am tot privit, cu sufletul și ochii… În pământ.

-Știi, soare, lasă-mă să simt trăind, căutând

Imboldul de-altădată, desigur, cu sufletul curat,

Așa cum tu, cu multe, multe clipe m-ai tot învățat!

Nu mă-ntreba nimic, nu pune altele la îndoială,

Căci bine sunt acum, așa voi fi, fără vreo socoteală.

Numai să știi, de nourii ți-s grei,

Privește-mi umerii ce-mi par parcă mai grei!

Mai grei de nebunia unora din cer

Ce-au vrut să îi urmez. Mă bucur și mai sper

Că vreau să fiu așa cum numai tu m-ai urmărit:

Statornică, de stâncă. Clar: de neclintit!

De stelele te-or întreba de mine,

Le spune-oricând, oriunde: ”Da, sunt bine.”

Nimic din ce ai vrut să îmi arăți că e un cer

Nu mă atrage cum am crezut. Dar sper

Ca bunul Dumnezeu, de-o vrea cu-a mea credință

Să-ți lumineze calea, cum știu de biruință!

Știi bine, soare, că sunt de neatins,

În ce privește legea din abis necuprins.

Nu mai dori să-mi cauți rănile din suflet,

Știind că stelele-ți mi-au prea greșit și cuget

Că este timpul să-mi văd de-al meu destin,

Așa cum Dumnezeu mi-e singurul divin.

Să îți mai scriu ca-n vremuri? Nu știu dacă mai meriți…

Poate-s needucată. Poate vreau să mă cerți…

Ce mai contează oare, o ceartă-n plus sau minus,

Când tu ai părăsit a noastră lume… Și-ai distrus

Departe și aproape, încrederi juvenile…

Mai dureros, e vorbe de-ncrderi de copile?

Deci, pleacă și te luptă, cerul să-nseninezi,

Să readuci lumina lumii ce-o venerezi!

Nu te-aștepta să plec capul în fața ta!

Știi bine: nu este firea mea.

Când îți dorești odată, de mine să auzi,

Să știi că ochii mei n-au fost vreodată surzi…

De-i vrea să afli și altele de mine…

E suficient atât: sunt bine, dar nu pentru tine!

În calea-ți cu alai de vise vii sau moarte,

Să mergi cu-ncrederea ce-o porți… Poate… Deșarte!

Dar când dorești să știi, măcar să-ți amintești

Că om am vrut să fii, muncește să trăiești!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Lasă un răspuns