Lidia STAN: Oricum

Oricum

Aş putea
să-mi dau jos
o aripă
Oricum zborului
i s-au pus lanţuri
intre omoplaţii înguşti
iar eu am adormit
lângă un mălin
şi ploaia cuvintelor
s-a stins în cenuşa
gândurilor uscate
Oricum
chiar cu o aripă
pot coborî lent
până la tine

———————————

Lidia STAN

Ala MUNTEAN: Clipe de vis

CLIPE DE VIS

Trei clipe de viață…în umbre de dor
Scăldate de liniște-n rouă
Pe aripi de vis încercat-am să zbor,
Dar lumea se frânge în două.

Cu sufletul-ascuns printre răni de demult,
Meteahnă-n alintul ce doare,
O șoaptă…atât doar aș vrea să ascult,
Dar astăzi și… șoapta dispare.

Trei clipe de vis legănate-n Cuvânt,
Adună-n clepsidra cea nouă
Nisipul secat de o boare de vânt
Pe sufletul care mai plouă…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

30 iulie 2019

Simon JACK: Peisaj din mine (poeme)

dau timpul înapoi după chipiul morții
pe alei de flori brancardieri
de-o parte și de alta
a unui suflet trist în ghips,
undeva în umbra unui stejăriș
aflat în poala frunții
mă leagănă o mamă lupoaică cu ochiul
plin de plâns,
marama îndoielii ce-mi treieră prin
tâmplă, centurioni brăzdați de alchimii
în sânge,
stă aplecată-n rodii cu dulcele din mierea
unui tărâm surdină cu rodul
fluierat,
fac loc în mine unui munte din stânci
plecate langa în huzurul unui beci,
acolo în nestrivirea unui timp
edenice statui plutesc pe soclul
nimănui,
sunt eu cu mine, tovarăș doct de arme
prin isterii de toamnă lungă când
singurel cu visul cinic de-o trezire
aberantă, redenumesc în sine,
o lume plină de euri înșirate octogonal
în praful din poteci.

 

 

Invers

 

fulger scăpărând după tunet
ploi ce cad doar în sus,
malignă durere ce curmă
o moarte în plus,
un urlet după ecou endemică schismă
de aer prin vântul adus înapoi
in suflare,
giratoriu, timpul din ultima clipă
se face erou în risipă
dă-mi balansare doamne să flutur
in fluturii orbi toată viața ce-am tras-o
din noi, să-i fac floare albastră pe nori
deasupra cerului, nu sub trupul
greoi de două emisfere și câteva alge
cu pene,

bolovani peste aripi
visători străpunși de lumină-n noroi,
versul meu abandonat într-o milă
trasă la sănii cu boi,
năsălii de-mpruncire la gură de eden
formal,
sânul ce plânge în lapte și mierea
ce curge-n aval, terminat univers
infinituri pagode ce murmură-n rame
nașteri in vitro cu capul tăiat,
un melc fură ierbii un verde lăcustă
Continue reading „Simon JACK: Peisaj din mine (poeme)”

Vasile LUNGEANU: ploaia neagră

nu sunt meteo dependent,
dar mă bucur când un umăr de nor
încearcă să împingă o ploaie neagră
după crestele munților
permițând soarelui să apună,
un desfrâu de culoare,
poleieli de tumoare

am creierul lichefiat dar
te aștept și te văd de departe că vii
în timp ce
sunt parazitat de sunetul ce
evadează dintr-un difuzor dureros de apatic,
simt armonia contrastelor
dintre vocale și consoane,
un carusel lingvistic, mistic,
cuvinte, pentru mine fără noimă
într-o limbă risipită
cu arome interesante
nuanțate, vibrante

ciudat,
norul s-a răzgândit și a purtat
rafalele negre înapoi, înspre noi,
agonia dezintegrării apusului
mă rănește vizual,
călare pe pometul vântului
ploaia ne pedepsește cu lacrimi negre
și tu ești tu,
pășind cu dorință și-ndrăzneală
prin bălți de cerneală
urmele tale sunt cuvinte,
consimțăminte, efemere dar succinte

—————————-

Vasile LUNGEANU

Iulie 2019

Carmen STUS: De ce?

De ce?

De ce-n piatra șlefuită de-ale apelor torente
Aud zbuciumul pădurii ce-i închis aici pe veci?
De ce-n picături de ploaie adunate în curente
Văd a lunii strălucire răspândită pe poteci?

De ce-n tremuratul frunzei ce așteaptă ca să cadă
Este pulsul unei inimi ce-a fost de curând rănită
Si-n ascunsa-i nepăsare speră cineva s-o vadă
S-o mângâie, s-o alinte, să-i redea viața tihnita?

De ce-n zborul rândunicii sigur, hotărât, rapid
E îndrăzneala tinereții care trece ca secunda?
De ce în vâltoarea vieții porțile și le deschid
Doar aceia care cred că-și pot înfrunta osânda?

De ce noi, care odata împărțeam aceeași pâine
Nu mai știm unul de altul, în străini ne-am transformat
Și într-o dulce contemplare așteptăm ziua de mâine…
Ea… cândva să ne aducă paradisul mult visat?

Știu că-n toate-i un răspuns
Dar… rămâne bine-ascuns…

————————-

Carmen STUS

31 iulie 2019

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Nedumerire

Nedumerire

 

Să fiu pentru tine o stea

Ţi-aş lumina retinele cu zori,

Şi dorul tău să-mi fie mii de flori

Din care miere să culeg în cupă…

Şi să mă îmbat în mii de poezii

Nescrise cu penelul de argint

Pe o velină fără de cuvânt

În evanghelii fără jurăminte…

Să fiu eu pentru tine marea

Tu îmi rămâi luntraşul fără vină.

Iar Luna cu a ei lumină

Răsare în mii de legaminte

Nespuse între anii rătăciți

Pe valurile pline de poveste,

Ascultă dansul lor ce creşte

La țărmul alb cu urme de iubiţi

………………………………

Doar urmele răman peste nisipuri

Si primul vânt le risipeste-n gânduri!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

31 iulie 2019

Adina POPESCU: Poeme

Aripa apei, vânătoare în cântecul Privighetorilor,
vânt vuiește în florile crengilor fragede,
unde să mă adăpostesc, să nu te mai vreau în dorul meu tulbure,
unde uitarea să îmi vindece iubirea temându -se ?
apa nu știe să asculte când din cer chemarea aude,
de aur timpul se învârte orbindu-mă
și nu te mai găsesc tandru în sufletul meu
cu aripile de cleștar ,pasăre ce îmi rămâne în prag și nu pot ca pe o frunză s-o scutur ?
rugina să nu o atingă, greierii s-au ascuns sub aripa frunzei,,
și greierii tac,
Aureolate Aurore în fluturi zdrențuiți s-au ascuns sub aripă zdrențuită, pe florile frânte,

Ce fel de speranță pot să mai am, când iarna se întoarce cu înflorire ,ce se anină de aer, de pietre, blândă și rece lumină, în crengi muguri și perle! nori de rugină cu aripi lungi deschid țărm de Aramă altor uși ,ferestre nu sunt!
Ce fel de plecări se vor întâmpla?
Nu o să te mai văd, cum nici marea nu -și vede cerul ,crezându-se aceeași alcătuire,
plutind țesătură cu pescăruși ,
spre ce libertate?
Fi-va pentru noi un destin frânt ,dezlănțuit, rupt printre flori de salcâm ?
Nu știu să îl găsesc printre atâtea seceri tăind lanul în fire mărunte ,
desțelenit singură abrupte cărări,
ce altădată erau muguri semănați de zei,
în valsul rotind fastuoasele flori !
deschise sunt Livezile cerului,
o, inimă ! clipă de o fi pentru tine,
Ce fel de scoică iți va aduce între atâtea vâltori mugure de jar învelit în Perla divină, corăbierii,
corăbierii plecați în căutarea Sfântului Graal,
în dar o aduc!
pentru tine, iubitul meu, strâng sunetul atâtor duminici, fără tine le- am trecut, firimitură, firimituri de apusuri înfiorate ,singurătăți,
floarea pădurii o țin la icoană,
rugăciune prin care mă înalț!
o,ce mândrie dragostea ce mă sfințește!
Îți sunt bobul de rouă și nu e destul ?
însetarea nesecatei fântâni nu se rătăcește de atâtea vechi veacuri,
destinul cerului scris în rubine,
de atâtea veacuri între mări ai fost corăbieri în pustiu albastru, strângând în barca rubine căzute peste ape?
mereu ai simțit Aburul Stelelor !
lacrima îngerului se întoarce asupra-mi dinaintea sorților dintâi ,
ce iubeam? apa îmi șoptea descântec pietrei
să îl știu Chip și întrupare,
eu eram umbra apei ,
destinul închis în întrecerea pietrei,apei cese întoarce ?,
Ce fel de izvor se întoarce în chip și trup înălțat crin?
zidire de ape am învățat atunci!
să îl strig pe Dumnezeu ,
dă-i,doamne ,Trup și pietre,trup și suflet Izvorului,
rouă Doamne, iată, visul curat,
cum se cerne ca auritul nisip dintre pietre-rubin,
rouă, Doamne, rouă!
pridvor în primăveri,
copacul crește altar necioplit, icoane, crengi cu flori, chipuri de sfinți,
flori de trifoi împotriva valurilor vezi s-au ridicat, stropi de lumini,
scara de o urc pe cântări,
Ce zgomote asurzitoare, fulgere, săgeți din arc prea întins ,zbor frânt printre cioburi !
singură mă întorc ,numai eu si îngerul
si flăcări trec prin lanul vânturat , vânturând macii,
macii ,
ca o gură de rai încă ard,unde sunt palidele flăcări,
unde e raiul de argint?
ciocârliile se înalță și cad în apă arzătoare, iluzie, luna,sunt palide flăcări ,răzvrătite ,
în raiul pierdut stelele-s umbrele nopții, nopțile ,despovate de taine ,sunt ca sticlele opace, nu mai veghează stingerea nopții ,
fără odihnă vor fi râuri de sunete ,
sticle sparte sub prăbușirea stîncilor,

 

aripă a apei Vâltoare!
dă-i, doamne, vad în cascade!
poarta mărilor s-a deschis!
unda cerului e umbra prelinsă-m nisip,

 

Doar tu, clipă mea de lumină,
cheamă -mă si te voi urma,
se cutremură pereții de sticlă,
te simt în zbaterea fluturelui,
îmi seacă inima în dor, încolțesc spinii,
doar spinii încolțesc trandafirii!

Continue reading „Adina POPESCU: Poeme”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todică, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu-Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene , de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României,  acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix”

Florin-Cezar CĂLIN: Drum prin deşertul minţii…

Drum prin deşertul minţii…

 

– Drumul prin deşertul minţii e ca mersul prin pustie!,

… unde veşnic câte-un duh … a-nvăţat cum să mă-mbie.

… cu miracole şi taine … sau orice priviri flămânde,

puse-n ochii noştri vajnici ori în vise muribunde.

– Tot ce a stârnit cândva, valuri prin filozofie!,

(care este tot o sfadă … sau un fel de sărăcie).

… se vor rătăci de noi, însetaţi sub stropi de ploaie,

în pustiul demnităţii … cu destinele-n copaie.

 

… sufletul nu ţine seama, de aroma din psaltire,

ce ne-a dăruit-o lumea … la botez, întru sfinţire.

… ziua în amiaza mare … văd că ne aprinde ruguri,

(pentru lumea nevăzută, de inchizitori nesiguri).

 

– Nimeni nu pare să ştie care-i calea spre liman!,

(care pare-a fi o nuntă … fără urmă de mesean).

sau un fel de sindrofie, în deşertul minţii noastre,

… un imaginar dezastru … pregătit acolo-n astre.

 

– Ora nunţii e târzie! Am ajuns momiţi de duhuri!,

ca să mituim iubiri, rătăcite prin văzduhuri.

… să orbească miri (se pare) ca s-aleagă drept mireasă,

falsitatea în cuvinte … într-o lume păcătoasă.

 

– Drumul prin deşertul minţii e ca mersul prin pustie!,

… unde veşnic câte-un duh … a-nvăţat cum să mă-mbie.

… cu miracole şi taine … sau orice priviri flămânde,

puse-n ochii noştri vajnici ori în vise muribunde.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

31 iulie 2019

 

Corneliu NEAGU: Tăcerile

TĂCERILE

 

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,

când mă cuprind și le ascult pe toate! –

revin din arcul frânt al unui curcubeu

cu lungi păreri de rău nevindecate.

 

În preajma mea le simt în fiecare zi,

stând adunate-n umbrele opace –

de-acolo îmi recită zeci de poezii

sperând că ar putea să mă împace.

 

Dar versurile cadențate mă rănesc,

cu doruri stând pe gânduri răsfirate,

din poarta neuitării ele-mi amintesc

că v-am iubit ca un nebun pe toate.

 

În gândurile mele vă iubesc și-acum,

chiar dacă toamna vieții ne desparte –

veniți, lăsând părerile de rău pe drum,

să mai citim poeme dintr-o carte!

 

Când zorii se vor prinde de fereastră,

veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere

și florile privind-mă duios din glastră

cum încă-adun poeme prin unghere.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

31 iulie 2019