Ileana VLĂDUȘEL: Dincolo de lut

Dincolo de lut

 

Dincolo de lutul ce-mi ține prizonieră inima,

Repetitiv, un  strigăt ară în mine

însămânțând  un vis

și îmi spune, că pot să zbor, să fiu

ce mi-am dorit!

 

Dincolo de durerea ce sapă în mine, mocnit,

un foc îmi obligă setea s-o sting

cu izvorul cunoașterii, să adun

între palme esența din necuprins,

să înțeleg cine sunt.

 

Dincolo de tăcere, rămâne în cuvânt,

o parte din gândul risipit peste timp,

frământând între palme de șoapte

mărturie, că am fost și că sunt,

picătură de viață și moarte, visând.

 

Carnivor, timpul mă obligă să prind

cât mai multe secunde și simt

foamea lui cum pătrunde în mine

până când mai rămân

dintr-un vis, doar fărâme.

 

Dincolo de lutul în care mă zbat

eu nu sunt numai carne și sânge, eu ard!

 

Căutând necuprinsul din rost,

sunt esența a tot ce cunosc.

Peste inimă, gânduri și zile,

 

Căutarea e tot ce rămâne!

27.06.2019

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

Mircea Dorin ISTRATE: Versuri

NUMAI  DE  VOI  DEPINDE

 

Motto: Umbra fiecărui, sunt a sale fapte

            Ce rămân în urma vieții-i trecătoare,

            Vrednicia toată strânsă-n zi și noapte,

            Clipa să ne-o facă fie trăitoare.

 

 

Nimic cu voi nu duceți în lumea de apoi,

Aici rămâne-or toate ce strâns-ați în  trăire,

Averi, bănet și case, însemn de-navuțire,

Ce-n faimă trecătoare v-a ridicat pe voi.

 

În schimb, a voastre fapte s-or veșnici în vreme,

De fost-au bune toate, s-or tot mări în slavă

Și-ți fi ținuți aminte ca oameni de ispravă,

De timp de ce-a uitare, n-aveți de ce vă teme.

 

Iar de făcut-ați fapte cu voia nesătulă

Ca să vă crească-ntr-una hulpavnica putere

Ce-n bogâții și-n fală vă-ngroape în avere,

Al voastru nume încă, va fi rostit cu hulă.

 

De voi depinde dară, cum clipa de vecie

Vă va-nălța în glorii pe soclu-ngloriat

Și  tot acolo-mi fi-veți, cu nume întinat,

De viața voastră fost-a mai mult nevrednicie.

*

Prea scurtă este viața ca s-o mânjiți cu tină

Și amintirea voastră vă fie-n veci pătată,

Mai bine dar îmi puneți mereu ‘n-avoastră faptă

Ceva vă facă viața, scăldată în lumină.

14.07.2019

 

NOCTURNĂ

 

Ca un licăr de lumină la cârmaciul de pe punte,

Sub icoana însfințită, boaba  flăcării mărunte

Arde-n candelă în noapte priveghind vecia-n pace,

Iar cel somn cuprins de vise, în bucăți de-acu-l desface.

 

Chipul Maicii,  joacă-n umbre, mângâiată de lumină,

Cariul roade veșnicia tot lungindu-și a lui cină,

Orologiul din cetate bate-ncet pătrare-n noapte,

Iară vântu-și plimbă liber, ale sale taine-n șoapte.

 

Sub a nopții feerie, picurată-n praf de stele

Turma rumegă luceferi, stând sub cerurile grele,

Ce țin lumile de-asupra într-o strânsă-mbrățișare,

Între maluri nesfârșite, în a timpului răbdare.

 

Colo sus, prin universuri, lumi se nasc și-n chinuri pier,

Se-nroiesc la rând noi stele rotitoare pe-a lor cer,

Întinzând secunda lumii către largul infinit,

Ca să-mi pară, preț de-o clipă, ceru-n stele răstignit.

*

Ici la noi, e pace-adâncă și -n  cel somn dulce visare,

Picurând din universuri zdrob de stele căzătoare

Noaptea vălul și-l întinde, ca pecetea unui nor,

Aibă-n liniște și pace truditorul, somn ușor.

15.07.2019

 

STRIGĂT  ÎN  PUSTIU

 

Geaba tot vă strig într-una, ca apostoli-n pustiu,

Ce e rău și e e bine și ce încă azi mai știu

De la moși învățătură ce luat-am bine-aminte,

Să le dau la următorii, să le țină și ei minte.

 

Că de voi nimic se leagă ce ar fi să fie bine,

Voi învăț aveți la răul ce îl face orișicine,

Ca din zbor îmi prindeți iute îndulcitele păcate

Și nici una nu vă scapă, până nu le faceți toate.

 

Voi îmi credeți că-mi știți încă cele  rele, cele  bune,

Cum se trece astă lume cu-ale sale legi nebune,

Tot visând că doar averea o să-ți de-a vruta putere

Și cu ea, tu îți vei face, orișicând dorita-ți vrere.

 

Al vost’  suflet, ca de gheață,  nu se-nmoaie-n fericire,

Nu dă dragoste în toate, nici iertare, nici iubire,

Prea puțin e cela bine care-n viața asta-l face

Ca pe-aici, în astă lume, fie-mi liniște și pace.

 

Și prea mulți îmi sunteți încă robii multora păcate

Ce vă-mbie azi simțirea cu visările deșarte,

Neștiind că de pe lume voi nu duceți  la plecare

Nici măcar din ele-o boabă, la cinstita judecare.

*

De-asta zic că eu și alții, strigă încă în pustiu

C-al vost’ suflet îndoielnic lenevit e și sălciu,

El se-nchină doar puterii, ce cu-ardoare și-o dorește,

Nu dreptăți cea divine, cum Măritul poruncește.

16.07.2019

 

 

AMINTIRE

 

Când iubirea e trăită cu simțire arzătoare,

Când cenușa ce rămâne  e fierbinte și-ncă doare,

Împlinită e clipita ce ai pus-o în simțire

Ca pe veci rămână taină într-o dulce amintire.

 

Las-o-acolo, leac la suflet pentru vremea viitoare,

Când ea fi-va apă vie vrerii celei doritoare

De frumos și desfătare, de dulceața din trecut,

Când cel rai cu-a sale toate,  la picioare l-ai avut.

 

Va venii și  vremea ceea,  când din țandără de gând

Îndulci-vei ziua vieții răsfoind tot rând la rând,

Amintiri ce-au fost odată arsul clipei în divin,

Iar acum e lăcrimarea sufletului prins în chin.

 

Ea atunci ți-o fi visare, după vreme ce-ia pierdut-o

În curatul și smeritul vreri  tale care-ai vut-o,

Fost-a cum e datul firi în vâltoarea tinereții,

Ce atunci a fost să fie, îndulcitul dar al vieții.

 

Toate vin și toate pleacă când e vremea dumnealor,

Toate-nmuguresc odată, îmi trăiesc și-apoi îmi mor,

Dar rămân în amintire urme șterse, tremurare,      lăcrimate

Oful inimii ce pune, bobi pe gene lăcrimate.          tremurate

 

17.07.2019

       

 

JERTFELNICĂ  OFRANDĂ

 

Cât  stele-s pe ceruri și-mi trec rotitoare,

Cât zile-s în toamne  sub stoluri cocoare,

Cât valuri de ape în maluri vor bate,

Cât drumuri prin lume vor fi încurcate,

O viață se naște și una îmi moare,

Iar alta-i la mijloc, pe-a vieții cărare.

 

Cât fi-va o fată cu dor, iubitoare,

Și-n suflet simți-va o dukce chemare

Spre cela pereche ce-i fi-va sortit

Să-i fie pe viață alesul iubit,

Mai fi-va în oameni  fior și trăire

Și cheagul vieții, cuprins în iubire.

 

Cât fi-vor pe lume biserici și-altare,

Acolo îmi fi-va o sfântă chemare

Și-un popă cucernic, smerit și pios

Ce-n ruga-i pornită din suflet,  frumos,

Va cere la Domnul smerită-ndurare

Și pentru făcute păcate, iertare………….

*

Iar peste toate fi-va, jertfelnicul român

Ce tot dorește-n vreme doar lui fie-și stăpân,

Tu datu-ia-i Mărite averi nemăsurate

Și vieți de dat ca vamă să-mi fie apărate

De hulpavi din juru-mi, de răi de departe

Ce cu a lor putere ne țin în nedreptate.

 

Așa îmi e sărmanul, cu bogății la ușă,

Dar mulți prea mulți de-afară se vor la masă pusă,

Lui ce să-i mai rămână, decât fârâmituri

Și pentru ospeție ceva promisiuni

C-o fi și el ca alții poate băgat în seamă,

Dar mai aștepte încă, ne facă ei , pomană.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Versuri”

Anatol COVALI: Poeme

În zori

 

Îmi sunt dragi şi mă farmecă zorii,
când simt viaţa-n lumină pulsând
şi gonind de pe bolta mea norii
ce-au umbrit al meu suflet pe rând.

A fost darnic şi bun Cel din slavă
amânând nedoritul final
şi-oferindu-mi puţină zăbavă –
stropi de rouă-n al vieţii pocal.

Parcă am căi lactee-n privire,
mă simt tânăr şi plin de avânt
când pornesc spre o nouă-mplinire
ca pe strunele sale să cânt.

N-am să las nicio clipă să piară
fără-ai pune pe frunte-un sărut
şi s-o rog ca un strop de povară
să îl ia şi să-l ducă-n trecut.

18 iulie 2019

 

 

Aş vrea

 

Aş vrea ca-n ziua cea de pe urmă
să n-am regrete şi să nu plâng
că a mea viaţă dragă se curmă
când începusem să mă cred crâng.

Aş vrea surâsul să-mi lumineze
chipul în care timpu-a brăzdat
adânci tranşee şi metereze
din care anii la pândă-au stat.

Aş vrea ca nimeni să nu suspine,
să nu văd lacrimi, păreri de rău.
Toţi să-nţeleagă că moartea vine
să schimbe-n bine tot ce-a fost rău.

Aş vrea ca vocea mea să îmi cânte,
versuri în roiuri să fie-n jur,
ca să nu creadă nimeni că-nfrânt e
al armoniei blând trubadur.

17 iulie 2019

 

 

Merg încet…

 

Dacă nu, dacă poate , nu-mi pasă.
Trec senin printre toate sperând
că un foşnet sibilic de coasă
n-am s-aud prin prejur prea curând.

Se răsfiră neliniştea-n temple.
Aspre rugi împietresc în rărunchi
pe când gândul e-avid să contemple
al destinului meu falnic trunchi.

Înţeleg pentru ce, pentru cine
am pornit nedorind să mă-ntorc
şi cu patimă-aproape, din mine
al speranţelor caer să-l torc.

Merg încet, ocolind văi întruna,
fericit, având scop, având ţel,
bucuros că nu-mi este totuna
dacă viaţa-mi e plai sau tunel.

16 iulie 2019

 

 

Râd şi plâng

 

Mai visez că sunt privighetoare
şi că zbor zglobie spre înalt,
că din ceata mea de căprioare
se desprinde tinerescu-mi salt.

Mă mai văd ţâşnind din roi de fluturi
ca să sorb parfumul unei flori
şi vibrez în mii de începuturi
când şi-n miezul nopţii erau zori.

Am livadă-n suflet, înflorită
şi mă-mbăt de-al ei parfum superb.
Nu îmi pasă ce scrie-n ursită
şi-mi zidesc castele-n orice verb.

E în mine-atâta bucurie
când din plai de ţel buchete strâng,
că-mbătat de tot ce reînvie
mă trezesc uimit că râd şi plâng.

15 iulie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme”

Simon JACK: Tipografia inimii (versuri)

 

Deja vu…

 

pustnic acest deja vu de mirare
că esti deodată cu mine respirare
in aerul nerespirat încă
din clipa următoare,

cade moloz de-ntristare
in colbul ucis de-o amfibie arătătoare,
fumez hașiș din partea stângă
a unui fluture pe-o floare,

deja vu promis
in moartea unui parfum cu iz…lucios
…din albe calendare.

12 iulie 2019

 

 

Albastru marin

 

În tipsia verii la jăratecul capricornului
se coc domol visuri
cu efect de tornadă în albastru marin,
de-i noapte sau zi știe doar ochiul
străjer peste punți ridicate la cer,
trec cai peste ape, în șei scoicile dor
de singurătate,
trapul lor naște corali cu forma orei
ce trece zvântată în umbre împerecheate
ale îndrăgostiților ce mor
de…infinitate,
la maluri ocolite de vânturi si ceață
se dau în hamace himere furate din brazde
de nori,
un colț de lumină pictează un înger breton
aud cum se scurge din vara senină,
aripi în ploi si ploile-n vină
de-o acalmie-n albastru marin.

13 iulie 2019

 

 

Din părul tău

 

Din părul tău ies duminici împănate
cu îmbrățișari de coapse
odihnite în raiul nopților albe,
evlavios brațul visului meu letal
iti dăruie strângere eternă în apocalipse
carnale cu Ioani fericiți,
capul domului ridicat din unirea noastră
stă în palmele roșii ale unei dansatoare
de bellydance nocturn,

surdina suspinelor crucificate
in miere de piatră,
alungă vacarmul zorilor de indigo
așijderea unor morminte anonime în breasla
luminilor de catifea,
fantomatic trupul tău îmbrăcat în ceara
alintului oniric, se plimbă-n gândul meu
vegetal,
că tot ce este salcie la mal ori frunză
de altoi sub roade crește, chiar si în
tufă de pelin, sub copita cailor din grâu
in care trase de umbre de fânețe,
toate au mirosul părului tău…

14 iulie 2019

Continue reading „Simon JACK: Tipografia inimii (versuri)”

Adelina FLEVA: Poesis

ATÂT DE ALBASTRU

 

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
care-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

 

 

fulgerând ca-n fructe

 

în loc de arginţi am apă-n buzunare
şi-un busuioc fermoar la fustă
ameţitor delir de felinare
mă-nvăluie când trec pe strada-ngustă

iar inima mi-e peticită-n colţuri
(doar o icoană dă din coate)
de când tu rătăceşti spre alte sfere
mi-s sânii lebede îndoliate
împătimite turle de atingeri şi plăcere

abia de mai observ cum trece a ta nuntă
iubitul meu doar frunzele compacte
mă mai dezmiardă fulgerând ca-n fructe
pe pletele de smoală sau pe spate

 

 

renaștere ca să nu uit

 

obișnuiam să îti îngrop absența-n vin
și-apoi sorbeam din noaptea ta puțin câte puțin
până ce trupul tău prindea contur la mine-n trup
și eu n-aveam degete destule ca rochia să mi-o rup
și aveam sânul ars de dor
și dor mi-era
ce dor mi-era
iar palma ta cum un șuvoi de apă din cișmea aluneca
deasupra mea
și apa în vin se prefăcea
doar
apa setea mi-o stingea
și un parfum de vinișor se înălța din carnea ta
paharul se roșea roșea ca trandafirul se făcea
un nor etern se răsucea în carnea ta deasupra mea
Continue reading „Adelina FLEVA: Poesis”

Cristinel CRISTEA: Poeme

Ca apa de izvor

 

Dintr-o așa de lungă boală

Când te întorci slăbit și șters,

Abia atunci poți înțelege

Că un minut e-un Univers.

 

Trăim orbește și ne pasă

Pe-un drum ce poate fi sublim,

De ce avem pe lângă casă

Și nu de ceea ce simțim.

 

Acum când vântul bun aduce

Din nou speranțe-n viața mea,

Vreau să iubesc până la moarte,

Să plec iubind pe cineva.

 

Când te salvezi dintr-o furtună

Și vasul tău s-a scufundat

Tot ce contează-i echipajul,

Ce, dintre valuri, a scăpat.

 

Am înțeles valoarea clipei

Și bogățiile din noi,

Dacă iubim în nesfârșire

Putem da timpul înapoi.

 

Eu m-am întors dintr-o furtună

Dar sunt salvat de Dumnezeu

Și pedepsit pe-această lume

Sunt, ca să te iubesc mereu.

 

 

Tic-tac

 

Acele ceasornicului,

În noapte, în întuneric,

Zgomote repetate,

Zumzete de timp,

Cântece triste de trecere din mine!..

Continue reading „Cristinel CRISTEA: Poeme”

Lilia MANOLE: Nu mai e alta Basarabia…

NU MAI E ALTA BASARABIA…

 

Culeg din cioburi adevăr,
Curat ca lacrima, de fier,
Strâng câte unul și disper-
Unirea are-un temnicer.

Și ochii mei se zguduiesc,
La frați de dincolo privesc.
Din lut, cuvinte scrijelesc,
Și sun-a plâns acest lumesc.

Că-n sparte frici au plâns, șiroi,
Mulțimea fricilor din noi,
Autonoma, mica țară,
Cu numele de „Moldovioară”,
A-nveșmântat nu crini, ci hoți,
Și i-a trimis l-a ‘tale sorți,

Cu chipuri lâncede, viclene,
Pe-acei subiecți, umflați în pene,
Și ți-au cerut Unire-n barbă,
Murindu-te, momindu-te, în grabă.

Ți-au scos inelul la mezat,
Și—n urma ta au șuierat
Autonomii și mancurții,
Frustrații oiștii, virtuții.

Iar vântu-mi s-a oprit în verb,
Să mă ascult și să mă-ntreb:
Chiar frații mei nu au văzut?
Cârligul vrea talant vândut.

Și, zugrăvind ce au tot dat,
Nu au pus la sfat, ce li s-a luat?

M-am prăbușit, mi-e albă glia,
Pe unde –i oare România?
Să nu mai bântuie urgia…

Din cioburi s- aprins o stea,
Căzută, s-a prelins, de ceară-
Nu mai e alta Basarabia,
Mânată, orb, într-o ocară.

În palme, mi-a încăput mereu,
Arzându-mi degetele, nu s-a stins,
Și –am respirat ca om din greu,
Lui Dumnezeu ceva i-am zis.

Pe loc s-a luminat în umbră,
În glas, venea Duhul Ceresc,
Durerea, singură și sumbră,
Chema un nou val de protest.

Și-am adunat în goană cioburi,
Iubită de –Adevăr, fiind –
Cu gâtu-mi, șfichiuit de noduri,
Ce nu voiam să le demit…

Aveau, muțind, statut de om,
Zăcând sub limbă, s-au temut,
De Dumnezeu, când a văzut,
La Prut părerea unui slut.

Și-am moștenit, să nu le –nghit,
Să beau cafea, când o să doară
Urechea lutului cel trist,
Și ochii, ce-mi văzură iară…

———————————–

Lilia MANOLE

Chișinău, Republica Moldova

10 iulie 2019

Dorel SCHOR: Odată pe an (schiță)

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!

– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…

Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…

– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.

– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa!

Marţi a fost foarte cald. Am intrat la Menaşe să-l chem la o bere. L-am găsit nebărbierit şi cu o basma pe cap.

– Trag cu aspiratorul… Numai să termin salonul, să şterg praful de pe mobilă şi să fac puţină dezinsecţie şi sunt al tău pentru cât timp vrei, chiar şi o jumătate de oră…

Continue reading „Dorel SCHOR: Odată pe an (schiță)”

Florin-Cezar CĂLIN: Amprente lirice

Visul divin al inimii tale…

– Într-o seară mi-am făcut … autoportret la vise!,
… și cuvintelor sărace, pline doar de fantezii.
(fiindcă nu au anotimpuri, nici măcar pictorii lor).
… însă au dorința oarbă … de-a rămâne printre vii.

Mi-am făcut chiar test de sânge, ca să știu că-s ale mele,
… obligând trecutul veșted … să-mi scrie raport precis.
– Căci nu mai trăiesc în el și aș vrea să știu ce pierd!,
… dacă mâine îl declar … viitorul meu proscris.

… e-o dorința re-ncarnată, când văd moartea sa pe buze,
– Ori întoarcerea-n mormânt … a pustiului de bine!.
… îngropând cuvinte care … țin liniști materiale,
– În silabe placentare, izvorâte chiar din tine.

Ți-am pus libertatea-n palme, dup-atâția ani de lacrimi,
… zugrăvindu-ți eu pe chip … urmele dorinței mele.
(ca să simți tu mângâierea, zilelor de stăruință)
… când speranțele deșarte, se prefac în praf de stele.

Chiar Anubis se-ngrozește, când îți vede frumusețea,
– Îi e temă de-o răscoală … pentru viața de apoi!.
… mătură lumea de aștri … fiindcă au avut tupeul,
– Să ne lumineze-n taină, visele din amândoi!.

Ți-am prescris destule-n suflet, dacă mai era nevoie,
… chiar cu litera Iubirii … sentiment ce naște-n mine.
– Sărutându-ți mult prea lesne, urma tălpii tale goale!,
… ce îmi adâncesc nisipul … umezit de-un val din tine.

Plâng orfanele tristeți … pe altarul nemuririi,
– Fiindcă soarta ipohondră, le-a furat cândva destin!.
… ți-a descătușat chiar cerul … de nesațul gurii mele,
– Pregătind inima-ți caldă, pentru visul ei divin.

 

 

Am schimbat morții macazul!….

– Soarta mea-și cere dieta pentru viitoare junghiuri!,
… pentru țărâmuri cu trecuturi și scutiri de amnezii.
ne criogenăm destinul … fericirilor în unghiuri,
… ce reflectă așteptarea … întristărilor târzii.

”- Am prezis că veșnicia mi-a croit din ură dric!,,
(în timp ce-ți plângeai în poală amărâtul tău destin).
… ai păstrat în lada morții … astă viață de nimic,
iar în brațele iubirii, tu ne-ai desfătat cu … chin.

– Universul crapă rana … nopților spre răsărit!,
(apoi o închide gândul ce-a-nviat dintr-o tăcere).
… senectutea ne măsoară visele și-s mulțumit,
că mi-ești dorul prelevat … într-o serie de ere.

Dragostea ne evadează din blestemul neputinței,
… și relizează-n grabă … piramide de amanți.
”- Când te-a-nlănțuit tristețea până-n măduva ființei!”,
n-ai uitat sfinții de taină că ți-au fost chiar diletanți.

– Asta-i ultima mea fugă de pretențioasa-ți seară!,
… mă voi prăbuși în lada unde tu îți guști extazul…
vreau să văd cum agonia-mi te lovește-ntâia oară,
… iar iubirea îți șoptește … – Am schimbat morții macazul!.

 

 

Sufrageria de gală a viselor mele…

 

– Lângă focul care arde, vâlvătăi, aceleaşi vise!,

… se sărută-ncrezători … doi nebuni îndrăgostiţi.

(fiindcă veşnică e clipa … visurilor compromise),

… ori statutul de amanţi, de rebeli sau de smintiţi.

Se răsfrâng în epitete și metafore toți zorii,

… pe când sufletele-și strâng, răsărituri nesfințite.

(ca giranţi la bănuiala … că li se întorc cocorii),

… să dezvolte raţiuni … pentru fapte negândite.

 

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Amprente lirice”

Alexandru NEMOIANU: ,,Sodoma”

Sodoma și Gomorrah sunt orașe-cetăți menționate în Vechiul Testamant(în Cartea Facerii),în Noul Testament,dar și în Coran.

Conform scrierilor pomenite,regatele Sodoma și Gomorrah formau o alianță, împreună cu orașele-cetăți Admah, Zeboim și Bela. Aceste cinci orașe erau cunoscute drept, ’orașele din câmpie” și erau așezate lângă Iordan în regiunea sudică a Canaan-ului. Această câmpie era asemuită, datorită așezării și fertilității sale, cu “Grădina Edenului”. Judecata divină a pustiit Sodoma, Gomorrah și două orașe-cetăți vecine, cu foc de pucioasă. Sodoma și Gorrah au devenit sinonime cu păcatul comis fără pocăință și căderea lor a devenit exemplu de pedeapsă divină pentru atari păcate fără pocăință.

În istorie Sodoma și Gomorrah au devenit denumirea metaforică a inversiunii sexual (a homosexualității) și a comportamentului sexual împotriva naturii.

În cartea “Facerii” este relatată istoria distrugerii Sodomei și Gomorrehei.

Trei “oameni”, pe care comentatorii i-au identificat că fiind Sfânta Treime, s-au arată lui Avraam și au sfătuit cu el la stejarul din Mamvri. Ei îi spun lui Avraam că, din pricina păcatelor comise, Sodoma și Gomorrah vor fi distruse. În răspunsul sau Avraam întreabă dacă, la caz că vor fi aflați acolo cincizeci de “drepți”, cetățile vor fi cruțate. Mai apoi Avraam cobora rugămintea lui la 45,la 40,la 30 la 20 și finalmente la 10. Iar Domnul încuviințează de fiecare dată. În urmă acestei arătări către Avraam, în Sodoma sunt trimiși doi Îngeri, că să cerceteze starea cetății și ei sunt găzduiți de către Lot, un nepot al lui Avraam.

Iar în continuare cartea “Facerii” relatează cele ce au urmat:

4. Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa.

5. Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la ține? Scoate-I că să-I cunoaştem!”

6. Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul

7. A zis către ei: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău.

8. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!”

9. Iar ei au zis către el: „Pleacă de aici! Eşti un venetic şi acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora iţi vom face!” Şi repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă uşa.(Facerea,19;4-9)

În primul rând trebuie reținut că prin “a cunoaște” se înțelegea a avea relații sexuale.Dar în continuare ni se spune că Lot a oferit sodomeilor pe ficele sale,dar a fost refuzat cu batjocură și păcătoșii au căutat să năvălească în casa lui.Cei doi Îngeri îl salvează pe Lot iar pe năvălitori îi lovesc cu orbire.În același timp Ei îi spun lui Lot că, negăsind nici măcar zece “drepți” în cetate ,o vor distruge.Aceiași Îngeri îi spun lui Lot să iasă din cetate cu toți cei ai lui și să nu privească înapoi.Imediat după ieșirea lui Lot din cetate,ea este lovită cu foc și pucioasa.Împinsă de curiozitate nevasa lui Lot privește înapoi și îndată se preface în stâlp de sare.

Ceeace s-a întâmplat cetăților Sodoma și Gommorah este un avertisment pentru eternitate. Cei care le urmează calea și modul de viață, vor avea un sfârșit similar. Ne putem întreba de ce.

Câteva lucruri trebuiesc reamintite.

Pentru a se deosebi de păcătoși,celor drepți li s-au dat anume îndrumări divine pe care trebuiau să le respecte.În privința comportamentului moral era considerat o mare spurcăciune împreunarea dintre doi bărbați sau între două femei.

De fapt, peste puțină vreme, această interdicție a păcatului inversiunii sexual, a fost codificat în “legea” idaică.

“ Dacă un bărbat se va culca cu un alt bărbat la fel cum se culcă cu o femeie, amândoi au săvârşit o urâciune; să fie nimiciţi şi să se facă ispăşire cu propriul lor sânge.”(Leviticul 20;13-15).

Despre cât de severă era “legea”, în această privință, se poate discuta.Dar un lucru este cert,un asemenea lucru era considerat păcat și abominatie. Să ne aducem aminte că “păcat” înseamnă “întoarcere” deci, în acest caz,era întoarcere de la calea divină. Dar dincolo de asta, și din acest motiv a fost și distrusă Sodoma, era atitudinea față de păcat.

La Sodoma nu comiterea păcatului a determinat mânia divină, ci atitudinea față de păcat. Căci la Sodoma acest păcat era considerat starea firească, normală și comportamentul normal era considerat aberație. De aceea sodomenii îi spun lui Lot, ”faci pe judecătorul?”. Era acolo o “cultură” care era împotriva rânduielilor divine și firești. Era o societate care era alcătuită împotriva lui Dumnezeu. De fapt era o societate demonică!

Acest lucru a fost explicat limpede de către Sfântul Apostol Pavel,în Epistolă către Romani.

“23. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.

 

24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, că să-şi pângărească trupurile lor între ei,

25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!

26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27

Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.(Sf.Pavel,Români:23-27)

Sfântul Pavel limpede arată esența acelui păcat. Refuzând să se închine Dumnezeului celui viu, acel tip de oameni și-au alcătuit proprii idoli, conform cu poftele lor. Iar această confuzie i-a condus la ultima și cea mai degradantă dintre confuzii, cea de a fi incapabili să recunoască diferența dintre bărbat și femeie. Deci, din nou, trebuie repetat că nu despre “păcat” și gravitatea lui este în primul rând vorba, este vorba de atitudine față de păcat. Este vorba despre considerarea stării de păcat drept stare normal, legitimă și deci alcătuirea unui univers aflat în stare antitetică, de opoziție fundamental față de ordinea divină,un univers demonic. Această înțelegere este deplin încorporata în Ortodoxie unde nu păcătoșii sunt cei care sunt urâți, ci păcatul.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Sodoma””