NUMAI DE VOI DEPINDE
Motto: Umbra fiecărui, sunt a sale fapte
Ce rămân în urma vieții-i trecătoare,
Vrednicia toată strânsă-n zi și noapte,
Clipa să ne-o facă fie trăitoare.
Nimic cu voi nu duceți în lumea de apoi,
Aici rămâne-or toate ce strâns-ați în trăire,
Averi, bănet și case, însemn de-navuțire,
Ce-n faimă trecătoare v-a ridicat pe voi.
În schimb, a voastre fapte s-or veșnici în vreme,
De fost-au bune toate, s-or tot mări în slavă
Și-ți fi ținuți aminte ca oameni de ispravă,
De timp de ce-a uitare, n-aveți de ce vă teme.
Iar de făcut-ați fapte cu voia nesătulă
Ca să vă crească-ntr-una hulpavnica putere
Ce-n bogâții și-n fală vă-ngroape în avere,
Al voastru nume încă, va fi rostit cu hulă.
De voi depinde dară, cum clipa de vecie
Vă va-nălța în glorii pe soclu-ngloriat
Și tot acolo-mi fi-veți, cu nume întinat,
De viața voastră fost-a mai mult nevrednicie.
*
Prea scurtă este viața ca s-o mânjiți cu tină
Și amintirea voastră vă fie-n veci pătată,
Mai bine dar îmi puneți mereu ‘n-avoastră faptă
Ceva vă facă viața, scăldată în lumină.
14.07.2019
NOCTURNĂ
Ca un licăr de lumină la cârmaciul de pe punte,
Sub icoana însfințită, boaba flăcării mărunte
Arde-n candelă în noapte priveghind vecia-n pace,
Iar cel somn cuprins de vise, în bucăți de-acu-l desface.
Chipul Maicii, joacă-n umbre, mângâiată de lumină,
Cariul roade veșnicia tot lungindu-și a lui cină,
Orologiul din cetate bate-ncet pătrare-n noapte,
Iară vântu-și plimbă liber, ale sale taine-n șoapte.
Sub a nopții feerie, picurată-n praf de stele
Turma rumegă luceferi, stând sub cerurile grele,
Ce țin lumile de-asupra într-o strânsă-mbrățișare,
Între maluri nesfârșite, în a timpului răbdare.
Colo sus, prin universuri, lumi se nasc și-n chinuri pier,
Se-nroiesc la rând noi stele rotitoare pe-a lor cer,
Întinzând secunda lumii către largul infinit,
Ca să-mi pară, preț de-o clipă, ceru-n stele răstignit.
*
Ici la noi, e pace-adâncă și -n cel somn dulce visare,
Picurând din universuri zdrob de stele căzătoare
Noaptea vălul și-l întinde, ca pecetea unui nor,
Aibă-n liniște și pace truditorul, somn ușor.
15.07.2019
STRIGĂT ÎN PUSTIU
Geaba tot vă strig într-una, ca apostoli-n pustiu,
Ce e rău și e e bine și ce încă azi mai știu
De la moși învățătură ce luat-am bine-aminte,
Să le dau la următorii, să le țină și ei minte.
Că de voi nimic se leagă ce ar fi să fie bine,
Voi învăț aveți la răul ce îl face orișicine,
Ca din zbor îmi prindeți iute îndulcitele păcate
Și nici una nu vă scapă, până nu le faceți toate.
Voi îmi credeți că-mi știți încă cele rele, cele bune,
Cum se trece astă lume cu-ale sale legi nebune,
Tot visând că doar averea o să-ți de-a vruta putere
Și cu ea, tu îți vei face, orișicând dorita-ți vrere.
Al vost’ suflet, ca de gheață, nu se-nmoaie-n fericire,
Nu dă dragoste în toate, nici iertare, nici iubire,
Prea puțin e cela bine care-n viața asta-l face
Ca pe-aici, în astă lume, fie-mi liniște și pace.
Și prea mulți îmi sunteți încă robii multora păcate
Ce vă-mbie azi simțirea cu visările deșarte,
Neștiind că de pe lume voi nu duceți la plecare
Nici măcar din ele-o boabă, la cinstita judecare.
*
De-asta zic că eu și alții, strigă încă în pustiu
C-al vost’ suflet îndoielnic lenevit e și sălciu,
El se-nchină doar puterii, ce cu-ardoare și-o dorește,
Nu dreptăți cea divine, cum Măritul poruncește.
16.07.2019
AMINTIRE
Când iubirea e trăită cu simțire arzătoare,
Când cenușa ce rămâne e fierbinte și-ncă doare,
Împlinită e clipita ce ai pus-o în simțire
Ca pe veci rămână taină într-o dulce amintire.
Las-o-acolo, leac la suflet pentru vremea viitoare,
Când ea fi-va apă vie vrerii celei doritoare
De frumos și desfătare, de dulceața din trecut,
Când cel rai cu-a sale toate, la picioare l-ai avut.
Va venii și vremea ceea, când din țandără de gând
Îndulci-vei ziua vieții răsfoind tot rând la rând,
Amintiri ce-au fost odată arsul clipei în divin,
Iar acum e lăcrimarea sufletului prins în chin.
Ea atunci ți-o fi visare, după vreme ce-ia pierdut-o
În curatul și smeritul vreri tale care-ai vut-o,
Fost-a cum e datul firi în vâltoarea tinereții,
Ce atunci a fost să fie, îndulcitul dar al vieții.
Toate vin și toate pleacă când e vremea dumnealor,
Toate-nmuguresc odată, îmi trăiesc și-apoi îmi mor,
Dar rămân în amintire urme șterse, tremurare, lăcrimate
Oful inimii ce pune, bobi pe gene lăcrimate. tremurate
17.07.2019
JERTFELNICĂ OFRANDĂ
Cât stele-s pe ceruri și-mi trec rotitoare,
Cât zile-s în toamne sub stoluri cocoare,
Cât valuri de ape în maluri vor bate,
Cât drumuri prin lume vor fi încurcate,
O viață se naște și una îmi moare,
Iar alta-i la mijloc, pe-a vieții cărare.
Cât fi-va o fată cu dor, iubitoare,
Și-n suflet simți-va o dukce chemare
Spre cela pereche ce-i fi-va sortit
Să-i fie pe viață alesul iubit,
Mai fi-va în oameni fior și trăire
Și cheagul vieții, cuprins în iubire.
Cât fi-vor pe lume biserici și-altare,
Acolo îmi fi-va o sfântă chemare
Și-un popă cucernic, smerit și pios
Ce-n ruga-i pornită din suflet, frumos,
Va cere la Domnul smerită-ndurare
Și pentru făcute păcate, iertare………….
*
Iar peste toate fi-va, jertfelnicul român
Ce tot dorește-n vreme doar lui fie-și stăpân,
Tu datu-ia-i Mărite averi nemăsurate
Și vieți de dat ca vamă să-mi fie apărate
De hulpavi din juru-mi, de răi de departe
Ce cu a lor putere ne țin în nedreptate.
Așa îmi e sărmanul, cu bogății la ușă,
Dar mulți prea mulți de-afară se vor la masă pusă,
Lui ce să-i mai rămână, decât fârâmituri
Și pentru ospeție ceva promisiuni
C-o fi și el ca alții poate băgat în seamă,
Dar mai aștepte încă, ne facă ei , pomană.
De-am fi măcar o ziuă sub mâna lui Stefan
Am clocoti cu toții ca apa-ntr-un cazan,
Și-apoi, sub a Ta umbră, am face-n jur drepate,
Aminte să rămâie a noastre veșnic fapte
La cei ce vin în urmă, ca ei mereu să știe
Că țara mi se ține cu jertfitori, sub glie………
**
*
*
Suntem aici, acuma, sub vremi, robiți supuși,
Muieri cu mână slabă, fricoși și-n gând ascunși,
Neduși pe la biserici, scăldându-ne-n păcate,
Am vrea din furtișaguri s-avem pe mână toate,
De țară nu ne pasă, de neam nici atâtica
Visăm la cele raiuri, iar noi nu dăm nimica.
Suntem, cum nu mai fost-am, toți lași și trădători,
Vândute conștiințe, la alți-n veci datori,
Gunoaie ridicate din tulburate ape
La temelia țării dispuși de-acum să-mi sape,
Că-s Iude trădătoare plătite cu arginți,
Înșelătoare chipuri cu măștile de sfinți.
***
*
Trezește-te române, că-i vremea de pe urmă
De nu vrei, ca și alți, s-ajungi o biată turmă
Mânată spre tăiere de cei ce te plătesc,
Ca tu și alți ca tine, din neamul omenesc,
Să fiți securii coadă, la capul ce-o să cadă
De lașitatea voastră, jertfelnică ofrandă.
18.07.2019
REPETABILA POVESTE
De ce vă duc prin ceruri cu vorba și cu gândul,
Prin vaste Căi Lactee aflate în afundul
Din large universuri pierdute-n infinituri,
Prin colburi de legende, nedescifrate mituri?
Să vă-ntărât visarea spre lumi necunoscute,
La gând să-i pun aripe, săgeți să-mi zboare iute,
Să vă dezleg de lutul în care-ați cuibărit
Mereu privind cu ochii, spre largul infinit.
Că lumea e a celor ce-adesea îmi visează,
C-așa se ține mintea într-una veșnic trează
Și sufletul tot tânăr de nou el doritor,
Icar prin lumi celeste la nimenea dator.
Visați, că visu-nalță și inima și gândul,
Prin lumi necunoscute purtându-vă de-a rândul,
Genuni să vă-nfioare și câmpuri de lumină,
Să știți că lume este, nu doar cel glob de tină.
*
Cândva, peste milenii, ve-ți rătăci prin stele
Și-un alt cuibar vă faceți acolo, printre ele,
În urmă va rămâne Pământul întristat,
Că voi, spre alte astre veți fi de mult plecat.
De-am să trăiesc atuncea în altul întrupat,
Când viața mi se gată și toate m-au lăsat,
Acasă m-oi întoarce, cu-a mei străbuni să fim
Sub cruci însingurate, umbrite de melini.
Acol’ va fi de-apururi cea liniște deplină,
Acol’ ne-om strânge roată, în seri, la sfânta cină
Și de acol’privi-vom spre cerul înstelat,
Iar eu povești le-oi spune, de unde mi-s plecat.
Ei n-au cum să mă creadă și m-or lăsa în pace,
Asemeni auzit-au, dar n-are-acum a face,
Dar știu c-a lor privire s-o ridica spre cer
Și-un vis le încolți-va în gând, într-un ungher.
19.07.2019
ÎNDEMN DE LA STRĂBUNI
Voi nu prea știți nepoate a voastră rădăcină,
Că tot ne-ncurcă unii, ne bagă alții vină
Că nu suntem ce suntem aici de mii de ani,
Că neamul nost’ se trage din stârpe de romani.
Cum Doamne poți a crede asemenea minciuni,
La alți punând însemne și pe-a lor cap cununi,
Când noi am fost Adamii din raiul de demult
Și-apoi cu-a Ta voință, aici ne-am început.
Christosul nost’ dintâiul, ZAMOLXE cel curat,
El, LEGILE FRUMOASE, ne-a pus de-am învățat,
Să ne croim viața-n a lor înțelepciune
Și-n ele doar să credem, că-s LEGILE BĂTRÂNE.
Noi n-am robit pe alții și robi nici n-am avut,
Ne-am apărat moșia punând cea viață scut,
Ne fie neamul liber, sub soare trăitor,
Nicicând și-apoi la nimeni nu-mi fie el dator.
Măritul DECEBALUS și-n urmă BUREBISTA,
Legați au fost de țară, știind că neamul ista
De e ținut în mână de oameni vredniciți,
De nimeni în istorii nu fi-vor nimiciți. risipiți
Am ‘nobilat COLUMNE cu viața dată vamă,
La armia romană stârnind fiori și faimă,
Să știe toți că neamul cu jertfă mi se ține,
Ca fila de istorii vorbească-te de bine. vorbească și de tine.
La MIRCEA, la ȘTEFANUL, la marele MIHAI
Exemple le lăsat-am prin slovă și viu grai,
UNITĂ-mi țină țara în VRERE și-n CREDINȚĂ,
De vor ca-n fața lumii să fie-n biruință.
*
Așa că tu, nepoate, cu sârg îmi cercetează
Și ține-a ta voința să-ți fie veșnic trează,
Să-mi știi ce-am fost pe-aicea și câte am făcut,
Să fii, când vremea vine, la țara asta scut.
Că noi, cei din vechime, am stat în vrednicie
Ca țara asta mândră rămână-aici vecie,
Tu fii, cât treci prin viață, nepot viteaz de dac
Din ceea stârpe veche, de TRACO-GETO-DAC.
20.07.2019
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Iulie 2019