Anatol COVALI: Poeme

În zori

 

Îmi sunt dragi şi mă farmecă zorii,
când simt viaţa-n lumină pulsând
şi gonind de pe bolta mea norii
ce-au umbrit al meu suflet pe rând.

A fost darnic şi bun Cel din slavă
amânând nedoritul final
şi-oferindu-mi puţină zăbavă –
stropi de rouă-n al vieţii pocal.

Parcă am căi lactee-n privire,
mă simt tânăr şi plin de avânt
când pornesc spre o nouă-mplinire
ca pe strunele sale să cânt.

N-am să las nicio clipă să piară
fără-ai pune pe frunte-un sărut
şi s-o rog ca un strop de povară
să îl ia şi să-l ducă-n trecut.

18 iulie 2019

 

 

Aş vrea

 

Aş vrea ca-n ziua cea de pe urmă
să n-am regrete şi să nu plâng
că a mea viaţă dragă se curmă
când începusem să mă cred crâng.

Aş vrea surâsul să-mi lumineze
chipul în care timpu-a brăzdat
adânci tranşee şi metereze
din care anii la pândă-au stat.

Aş vrea ca nimeni să nu suspine,
să nu văd lacrimi, păreri de rău.
Toţi să-nţeleagă că moartea vine
să schimbe-n bine tot ce-a fost rău.

Aş vrea ca vocea mea să îmi cânte,
versuri în roiuri să fie-n jur,
ca să nu creadă nimeni că-nfrânt e
al armoniei blând trubadur.

17 iulie 2019

 

 

Merg încet…

 

Dacă nu, dacă poate , nu-mi pasă.
Trec senin printre toate sperând
că un foşnet sibilic de coasă
n-am s-aud prin prejur prea curând.

Se răsfiră neliniştea-n temple.
Aspre rugi împietresc în rărunchi
pe când gândul e-avid să contemple
al destinului meu falnic trunchi.

Înţeleg pentru ce, pentru cine
am pornit nedorind să mă-ntorc
şi cu patimă-aproape, din mine
al speranţelor caer să-l torc.

Merg încet, ocolind văi întruna,
fericit, având scop, având ţel,
bucuros că nu-mi este totuna
dacă viaţa-mi e plai sau tunel.

16 iulie 2019

 

 

Râd şi plâng

 

Mai visez că sunt privighetoare
şi că zbor zglobie spre înalt,
că din ceata mea de căprioare
se desprinde tinerescu-mi salt.

Mă mai văd ţâşnind din roi de fluturi
ca să sorb parfumul unei flori
şi vibrez în mii de începuturi
când şi-n miezul nopţii erau zori.

Am livadă-n suflet, înflorită
şi mă-mbăt de-al ei parfum superb.
Nu îmi pasă ce scrie-n ursită
şi-mi zidesc castele-n orice verb.

E în mine-atâta bucurie
când din plai de ţel buchete strâng,
că-mbătat de tot ce reînvie
mă trezesc uimit că râd şi plâng.

15 iulie 2019

 

 

NU MĂ ÎNSPĂIMÂNTĂ

 

Nu mă înspăimântă mai nimic de-o vreme.
Simt în mine-o forţă cum n-am mai avut,
care îmi şopteşte-ntruna: Nu te teme
căci de-acum încolo eu îţi voi fi scut.

Nu mă înspăimântă viaţa ce încearcă
să-mi pună oprelişti dându-mi zilnic brânci
şi când pe-a mea navă îndoieli îmbarcă
dorind ca s-o vadă zdrobită de stânci.

Nu mă înspăimântă trista perspectivă
unde nicio ţintă nu mai văd de mult,
nici când ştiu că toate îmi sunt împotrivă
şi că resemnare e orice tumult.

Nu mă înspăimântă clipele ce zboară
în sălbatic iureş prin destin inept,
câtă vreme-n suflet este primăvară,
iar inima-mi cântă veselă în piept.

14 iulie 2019

 

 

Ce dacă-s nori

 

Ce dacă-s nori pe cerul vieţii
şi plouă mocăneşte-ades,
când cu un vis dărâm pereţii
ce-n cale-mi câteodată ies.

Ce dacă-s nori care acopăr
soarele plin de raze dragi,
când fericit mereu descopăr
că-s tot mai grei ai mei desagi.

Ce dacă-s nori din care tună
şi fulgere mă vor trăznit,
când zi de zi viaţa-i mai bună
şi parcă am întinerit.

Ce dacă-s nori, nu mă-nspăimântă
oricât de negri-ar fi şi deşi,
când inima în mine cântă
şi-n suflet înfloresc cireşi.

13 iulie 2019

 

 

Parcă-a fost ieri…

 

Parcă-a fost ieri…Îţi mai aduci aminte
cum ne iubeam cu patimă, torcând
în noi miraculoase simţăminte
fără ca să ne pese până când?

Parcă-a fost ieri… Atâta tinereţe
aveam în noi şi nu ştiam c-avem,
căci viaţa nu-nceta să ne răsfeţe
ştiind că dobândim ceea ce vrem.

Parcă-a fost ieri… Visam şi-atât.Şi-ndată
orişice vis se-ndeplinea pe loc.
Nimic nu reuşea să ne abată
din drumul hărăzit s-aibă noroc.

Parcă-a fost ieri… Şi parcă azi la fel e,
căci nimeni şi nimic nu ne-a învins,
iar gândurile poartă încă-n ele
aceleaşi sentimente de nestins.

12 iulie 2019

 

 

Dar…

 

M-am trezit deodatã
alergând prin gri,
dar cu o ciudatã
poftã de-a trãi.

O bizarã ceaţã
s-a ţesut în jur,
dar un dor de viaţã
ţese nou contur.

Ochii-mi se-nspãimântã
umbriţi de sfârşit,
dar sufletu-mi cântã
parcã-ntinerit.

Inima îmi plânge
sprijinitã-n pari,
dar în al meu sânge
zburdã căluşari.

Gândurile mele
bântuie-n trecut,
dar ţesând în ele
un nou început.

Codrii mei de-aramã
tineri încã par
când viaţa mã cheamã
cu nãdejdi s-o ar.

11 iulie 2019

 

 

ŢI-AMINTEŞTI ?…

 

Ţi-aminteşti ?…Eram tot noi, întâia dată,
când pe buze am brodat primul sărut,
iar în piepturi am simţit c-au prins să bată
sentimente ce-n extaz s-au prefăcut.

Pot să spun că azi iubirea mea-i deplină,
că-al meu suflet e mai bun,mai înţelept
şi că eşti cu-adevărat lumina lină,
care-n viaţă m-a purtat pe drumul drept.

Nu există fericire mai suavă
decât dacă o trăieşti în mod intens
lângă alta ce-i izvor, dar e şi lavă
şi din sensul ei îţi dă şi ţie sens.

Nu mai suntem ce am fost, dar nu ne pasă
că-a fost timpul mult prea scurt şi nemilos.
Pentru mine ai rămas cea mai frumoasă,
după cum ştiu că şi eu îţi par frumos !

10 iulie 2019

————————————–

Anatol COVALI

București

Iulie 2019

Lasă un răspuns