Maria HOTEA: Privește cerul

Privește cerul ce-ți umple ochi cu imensul senin,
E singurul loc unde te poți pierde-n liniște, visând
Când simți raze aurii de soare care din răsărit vin,
A lor frumusețe și căldură în suflet încet te pătrund.

Privește cerul albastru ce doar cu ochii îl poți atinge,
Visând că ești acolo cu aripi de dor ce-l vor cuprinde
Adevărata iubire din inimă niciodată nu se va stinge,
Sinceritatea cu bucurie în suflet flacăra ți-o va aprinde.

Privește cerul senin iar din simplitatea sentimentelor,
Alege pe cele ce îți aduc în clipele sublime fericirea
Dar nu uită cu ochii minții să privești în adâncul lor,
Deoarece doar așa vei reuși să înțelegi ce-i iubirea.

Privește cerul divin al unui răsărit și sublimul apusului
Și-n paleta de culori gingășia florilor ai să o întâlnești
În aerul proaspăt al pădurii ascultă murmurul izvorului,
Iar cu sufletul curat și iubitor fericit naturii să-i zâmbești.

Privește cerul și-n zare cu drag admiră măreția munților,
Pe crestele înzăpezite doar raze aurii de soare strălucesc
Natura nu greșește niciodată doar schimbă paleta culorilor,
Creează frumosul și face tot ce știe într-un mod firesc.

Privește cerul și înțelege că soarele răsare pentru fiecare,
În măreția lui oferă un divin spectacol cu raze de lumină
Avem bucățica noastră de cer senin pe pământ sub care,
Soarele ne mângâie și ne încălzește sufletul cu-o rază fină.

Privește cerul albastru ce-ți umple ochi cu imensul senin,
Când sufletul obosit de alergătură din viață adesea suspină
Am uitat oare să ne bucurăm de simplitatea clipelor ce vin?
Să ne descoperim pe noi cei care căutăm în toate o vină!

——————————-

Maria HOTEA

4 iunie 2019

Imagine sursă Internet

Anatol COVALI: Şi zâmbesc

Şi zâmbesc

Cântă-n mine codrii de aramă.
Frunze cad. Cocorii dragi se duc,
pe când lumea viselor mă cheamă
pe poteci ştiute s-o apuc.

Dar nu vreau să mai colind pe unde
am mai fost şi-am regretat mereu,
când în mine nu se mai ascunde
dintr-o vreme niciun Prometeu.

Ies în câmp şi sorb lumina clară,
râd şi cânt şi zburd ca un zălud,
bucuros că am mai prins o vară
şi că-n ea doar freamăte aud.

Şi zâmbesc. Căci cel care exultă
este al meu suflet fericit
fiindcă de tristeţi nu mai ascultă
şi se simte reîntinerit.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Poem de alungat ploaia

Poem de alungat ploaia

ploaie, ploaie, cântec trist
unde-i greierul artist
ce cânta pe prispa mea
la umbră de peruzea
din vioara-i străvezie
revărsată pe câmpie ,
prin fânul proaspăt cosit
și-n chimirul ostenit ,
pe pervazul cu mușcate
printre mândrele surate?

de atâta ploaie lungă
mierlele zboară în dungă,
zgribulite -n pene zeci
tot rugându-te să pleci,
de atâta ploaie rece
am uitat vara că trece
vară-toamnă cam sălcie
sub umbrela gri-candrie
cu genele aplecate
vrăbii triste și speriate.

ploaie, ploaie, hai și du-te,
în cer fulgerul se-ascute!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

4 iunie 2019

(Din proiectul literar în lucru POEME DE BĂUT CU ULCIORUL /autoare, Dunia Pălăngeanu)

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mă tem să nu cad în ispită

Mă tem să nu cad în ispită

Conversez cu tine și mă mir
cum te-ai trezit așa dintr-o dată la realitate.

Erai mai întâi săracă cu duhul
apoi ușor apatică,
dar probabil școala, oamenii te-au schimbat
încât poți să ucizi din cuvânt orice împotrivire
fără nicio sforțare,
fără presentimente.

Îți smulg din priviri inocența prefăcută,
mă tem să nu cad în ispită,
să frâng în malaxorul închipuirii
oasele vântului ce te ating.

De fapt ai devenit atât de inflexibilă
încât rupi în dinți toate ideile,
le supui voinței tale
și mă vrei fidel susținător.

Înapoia ta nu lași decât umbra,
roadele trebuie să se vadă
altfel porțile se închid
și le poți deschide numai cu chei de suflet.

Nu știu în ce măsură
pofta mea de fructe coapte
poate să mă lase indiferent…

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

4 iunie 2019

Mariana POPAN: Îndemn la credință

Îndemn la credință

Prietenie, a soarelui, eternă prietenie,
Privește pentru-o clipă, fiecare rază,
Să se-nțeleagă negreșit prin toată lumea
Că cerul viu și veșnic te veghează!

Privește pretutindeni ce senin e cerul,
Cum l-oglindește-n veșnic, ape vii,
Eterna mare, veșnic să te-ndrume,
Mereu rămâi ce-ai fost, le fel mereu să fii!

Ridică-te mai demn prin rugăciune,
Cum Dumnezeu, mereu te-a mângâiat,
Îngenunchind în față, toată viața
Să-ți fie pavăză, tu,îngerul curat!

Să nu privești trecutul nici acuma,
Să nu cutezi să te-ndoiești de el!
Așa cum Dumnezeu a dat un zâmbet
Vieții de primăvară prin blândul ghiocel!

În zilele de vară, tot mai aridă,
Oricâte lacrimi s-ar vărsa-n amurg,
Să nu cutezi să te cobori la poale
De păcătoase iaduri care vor arde-n prund!

Deci, sus prin rugăciune, căci prin fapte,
Cu zâmbet și putere prin credință,
Prietenie, ridica-te și luptă,
S-arăți lui Dumnezeu că poți fi biruință!

Cum din pavajele-i migrene, un diavol,
Din răsputeri a încercat să cotropească,
A reușit cu moartea să se-omoare,
În iad să se întoarcă și să putrezească.

La fel, un suflet sincer, inocent,
Imaculat cu albul iernii de departe
A reușit să scape de infern,
Să-și ducă visul mai departe, mai departe.

Deci, sus, ridică-te și crede,
Că Dumnezeu există pentru cei,
Ce doar, prin fapte arăta-vor
Că ei sunt simplii creștini, precum sunt a săi mei.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

4 iunie 2019

Mia UNGUREANU: Dacă aș fi

Dacă aș fi

Dacă -aș fi un pițigoi, aș ciripi prin zăvoi.
Le-aș șopti la turturele toate păsurile mele.
Dacă -aș fi un vultur sur, în înaltul cerului
M – aș roti jur împrejur, pe câmpii senine,

Aș pluti deasupra mării, peste valuri line.
Aș alunga vânturile, moartea care vine,
M – aș preface într-un altar, la marginea zării,
Să sfințesc pământul drag, hotarele țării.

Dacă -aș fi un mic pârâu, m – aș preface într-un rău.
” Dunăre ” m – aș denumi, colindând munți și câmpii.
Din susurul apelor, ar clipoci cântecele ;
Doinele românilor , fluierul străbunilor,

Ce-au trăit pe-acest pământ, apărându-l cu dor sfânt.
Val de-aș fi la țărm de mare, m – aș preface într-o chemare,
Și -n vuietul mărilor, aș glasui zărilor .
Le-aș zugrăvi prin cuvânt, călător pe val și vânt ;
„Nebunia -tristă, goala, ce se-așterne peste țară .”

Dacă -aș fi o stea pe cer, înger m -aș preface.
Aș zbura în lung și -n lat, către zări opace.
Aș deschide căile, către lumi mai bune
Și -aș vorbi cu Dumnezeu, despre crezul meu.

Însă sunt un suflet trist, plin de -a ta iubire
Și mă -ntreb încet în gând :”ai uitat de mine? ”
Nici n- aș putea să exist, pe a mea peluza,
Dacă n-aș simți de sus a ta călăuză.

Și umil așa și mic, mă întorc la tine.
Cred într -un tată ceresc, care ne veghează,
Știu că n-ai uitat de noi.
Ești :”Lumina trează „.

———————————-

Mia UNGUREANU

Vasile COMAN: Numele ei…

Numele ei…

Rătăcită…fără urmă
Cu feciori aflați departe,
Pe o stradă, o bătrână,
Vinde de-ale ei bucate.

Lacrimile reci şi stinse
Ce-i brăzdase chipul bun,
În aceste clipe triste…
Viitorul ei…e-acum.

Singură-i…şi este greu,
Ochii-n jos şi-i mai apleacă,
Gândul către Dumnezeu
Ea nu-l uită niciodată.

Nu îți cere ajutor!
Nici nu poate multe duce,
Însă ce-a muncit cu spor
Vinde astăzi la răscruce.

Acum leagă…acu dezleagă
Ce-a rodit al ei pământ,
Cu iubirea, dragă, caldă
Cumperi de la ea oricând.

Rătăcită ar fi de turmă…
Cu feciori aflați departe…
Viața parcă i se curmă
De dorul ce o desparte.

Dacă cineva…vreodată…
Întreabă:- Cine-i sărmana?
Spune-i că:- E minunată!
Numele ei este…mama…

26 septembrie 2017, Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Elena TUDOSA: Ce n-aș da…

Ce n-aș da…

Ce n-aș da să-ți fiu esența ce se scurge-n absolut,
Pentru suflet o licoare ce te-mbăta-n clipa tristă,
Să fiu firul veșniciei plămădit din Sfântul lut,
Când ți-e sufletul pustiu și îl simți că nu există.

Ce n-aș da să-ți fiu secunda dintr-un timp de mult trecut,
Când prea obosit de viață rătăcești cărări pustii,
Să-ți fiu clipa de odihnă și-atunci când te simți pierdut,
Să-ți fiu blândă mângâiere în tristețea inimii.

Ce n-aș da să-ți fiu lumina ce coboară dintr-o crista,
Unde îngerii se strâng trecând Valea Plângerii,
Să-ți fiu mâna salvatoare, când sufletul nu-ți rezistă,
Și aproape e răpus de soarta înfrângerii.

Ce n-aș da să-ți fiu o rugă într-o zi de sărbătoare,
Să te-nvălui în credință când curajul ai pierdut,
Să-ți fiu raza ce te-ndruma să-i faci inimii cărare,
Să-ți găsești pacea divină, liniștea ce n-ai avut.

Ce n-aș da să-ți fiu un gând, când ești abătut de gânduri,
Să te rostesc în cuvinte când jicnit ești de cuvinte,
Să îmi fii dulce comoară, să te scriu frumos în rânduri,
Poeziei să-i fii vers, slavă peste vremi aminte.

——————————-

Elena TUDOSA

5 iunie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Povestea mea de suflet

Povestea mea de suflet

Caii mei pasc a jăratec într-un larg apus de soare
Se răsfață-n spuma mării hergheliilor de cai,
Stau căzută peste gânduri, peste suflet, peste grai
Și-mi întind mâna-n Atlantic, iar acesta-n brațe-mi sare.

Strâng căpăstru-i greu din zale argintate tot în mână,
Malu-i strâmt, greu ține-n frâie tot oceanul tăbăcit,
Toate gloatele de ape , parcă sau mai potolit,
Când o ciutura de Soare se afundă ca-n fântână.

Mânjii, sug din buza nopții și-au adormit în ocean
Iepele prin fusta nopții, peste Lună galopau,
Soarele cu o privire, cam piezișe nu-i umbreau,
Chipul lor cărunt de zile și prelins pe-un bolovan.

Ochii-mi grei pierduți prin zare mi-au încununat tot visul
Și s-au împletit prin valuri, și vechi coame-au împletit,
E povestea mea de suflet, dintr-un vis repovestit
Ce a galopat prin suflet… și-a înmiresmat abisul.

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Poemele verii…

Vară, vară,mă doboară

În iatacul cu răcoare
intră vara cu-al ei soare
și cu rotunjimi de frunză
pe aripi de buburuză,
mierea zace pe tipsii
cu ocheade aurii
în parfum de tei bătut
prin ulcioare prefăcut,
în descântec plin de flori
să-l bea sufletul în zori
și să-l țină ziua toată
sub lacătul de la poartă,
până stele vor luci
rămășag pentru-a iubi,
licurici de gând frumos
sus pe dealul tămâios
unde vara-i mai cu foc
și nopțile cu noroc.

Vară ,vară mă doboară
dragostea de prima oară
și mă poartă-n fân cosit
fier de coasă -n asfințit.

Dunia Pălăngeanu/Giurgiu

COPILULUI DIN MINE

Copilului din mine îi scriu scrisoare
Pe care apoi sfios i-o voi citi ,
Când va veni cutreierat de Soare
Să îmi recite noaptea poezii.

Copil frumos, rămâi în mine teafăr,
Mai joacă-te în clipa ta de Rai ,
Pe raza scăpătată de Luceafăr
Adu-mi povești din multe câte ai.

Eu ți-am păstrat o cretă colorată
și un asfalt zvântat de-atâtea ploi ,
Cu arta ce-am avut-o altă dată
Să desenăm cu o mână amândoi…

Rămâi în mine, sfânt copil pribeag ,
Și făurește-mi clipe lungi de viață,
Pe care să le prinzi pe un șirag
Ca scoicile pe țărmuri , dimineața.

Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

POEMELE VERII DE LA PARIS…LA GIURGIU

2 iunie 2019