Adrian BOTEZ: Sinteze anamnezice (poeme)

DORINŢĂ DE PURITATE

grădini lehuze – aşteptând sorocul

văzduhul să vădească-n ele Fructul :

în stele-şi osteniră Sorţii – jocul

Ondine-au reparat – azi – apeductul…

e-un mâl – fecund şi verde – pomi plini de prihană

iar duhuri deşucheate se azvârl la hrană :

e Mâlul Vieţii – Verdele Otrăvii

Ospăţ de Vară… – …vin – deja – Corăbii…

anahoreţii – scuturaţi de luturi

privesc – scârbiţi – vomele grele-a’ humei…

…spre cerul bântuit de Duh şi Fluturi

au predicat sfârşit Nesfintei – Ciumei…

…nu vă-nşelaţi cu Mâzga de Născare :

va ninge Timpul – fără lupanare…

***

„NU JUDECAŢI, CA SĂ NU FIŢI JUDECAŢI”

Motto: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei.7:1-2)

bieţi copii de cioară

în lumina chioară

din pădurea rară

– frunze-ncep să doară…

bieţi copii de cioară

în lumina chioară –

sau feţi logofeţi

prinţi printre sticleţi

regi în travestire

zbor fraged de fire ?

orice în orice

tot trec apele :

trec spetite-n goană

noimă şi icoană…

orice în oricine

vine – pleacă – vine…

n-aveţi de-unde şti

că nu-s feţi de zi

că voi vedeţi prost

din jurul de rost

e lumina chioară :

ochi o să vă doară

când vă dumiriţi

c-aţi fost amăgiţi

de lumina chioară

şi-aţi lăsat să moară

cuvintele sfinte

şi v-aţi sprijonit

pe vorbe ce mint…

dar le-aţi scos din gură

presărat-aţi zgură

împrejur de fire

fără stăpânire…

şi aţi condamnat

pe nevinovat

şi l-aţi osândit

şi l-aţi umilit

…dintr-un ochi greşit…

ia – priviţi din munte

sfinţi cu mii şi sute :

copiii de cioară

din lumina chioară…

floare şi iar floare

fiţi buni de la-izvoare

nu năpăstuiţi

şi nu obidiţi

nu iar răstigniţi

Boarea Domnului

Duhul Cristului :

în cerdac de fire

toţi vor leac de Mire

în cerdac de ceruri

toţi visează leruri…

să nu vă pripiţi

să nu-ngăduiţi

judecată strâmbă

pornită din drâmbă

iar nu din vioară

ochi de căprioară…

decât să greşiţi

şi să umiliţi

şi să răstigniţi

mai bine iubiţi

căci toţi suntem fraţi

de rele scurtaţi…

…şi vă minunaţi

şi vă bucuraţi –

de rai luminaţi…

***

SUS – PE COPOU – SE PLIMBĂ-NDRĂGOSTIŢII

sus – pe Copou – se plimbă-ndrăgostiţii

parfum de flori de tei filtrând halucinaţii :

plutesc prin raiul fără interstiţii

surâd – din lume duşi – ieşiţi din spaţii…

Continue reading „Adrian BOTEZ: Sinteze anamnezice (poeme)” →

Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis

O zi lungă între stele și-ntre zei

Răsucind luna cu furca, cucuveaua-mi strigă pace

Și-mi voi ști din crucea sorții să-mi culeg pomana minții

Să adun cu mân-albastră cuiele bătute-n toace,

Eu mă duc să dorm cu mine unde mi-au șoptit preasfinții.

Iarbă nouă-mi crește-n tâmplă, nor îmi este perna goală

Soarele își râde-n pântec că trei stele nasc doar fluturi

Dintre munți, inima de dor rotundă curge agale,

Două boabe de rășină-mi sunt pătate și le scutur.

Am iubit în frunză crudă înger pribeag cu ochi gingaș,

Am curs o noapte și-o zi lungă între stele și-ntre zei

Am uns cu flăcări chipuri de miei și-am dansat prea pătimaș,

Mă strânge brâu de șoaptă ruptă și cânt lacrimi din condei.

Șade luna între vreascuri și intre ochi de cucuvea

Naște o floare de mătase cu genunchii rupți în stânci,

Între sâni nasturi își coase și îmbracă stofă de nea.

Eu adorm la pieptu-i veșnic cu un înger și răni adânci.

Noaptea din călcâi

Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis” →

Nicu GAVRILOVICI: Ipostaze lirice

Poem de geneză și apocalipsă

Când ți se vor coace
cireșele de pe buze
îmi vei îngădui
să mă sinucid gustându-le?

Când îți vor răsări
curcubeie pe bolta retinei
îmi vei îngădui să înviez
sărutându-te

ori mă vei răstigni,
fluture albastru,
pe crucea de bazalt
a indiferenței?

Nu am răspunsul

Nu mă întrebați cine sunt…
Pur și simplu aș muri dacă aș cunoaște răspunsul.
Ceea ce voi deveni mă frământă
și ceea ce pot dărui din mine
celor ce sunteți
și celor ce vor fi.
Restul este doar filozofie
la care niciodată nu m-am priceput.

Nu mă întrebați cine sunt
nici cine am fost.
Întrebați-vă mai bine cât timp
vă veți aminti că am existat.

Restul este doar tăcere
și moarte.

Supraviețuire

Caut loc de veci
pentru sufletul meu bolnav
de iubire.
Voi mai găsi
un Iosif din Arimateea
ori măcar un prieten
care să îmi sape groapa după,
nu înainte? Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Ipostaze lirice” →

Carmen STUS: Bobul de grâu

Bobul de grâu

Bobul de grâu copt de curând
O lume întreagă ascunde.
În el macină pietre de prund
Și rodesc holde fecunde.

El știe ruga ce o rostim
Cu azima caldă pe masă,
Când umili îndurare cerșim
Rătăciți prin negura deasă.

În el, ploi și senin se-ntâlnesc
Și brumă și raze de soare,
Și bucuria de-a sta să privești
Spre cer când ceața dispare.

Nu-i singur, adunate-s în spic
Vreo doua duzini de surate.
Pe paiul mlădiu, mare sau mic,
Prin orice furtuni el răzbate.

Iar când sosit-a al vremii soroc
O pulbere albă să fie,
Știe că-i al destinului joc
Stăpân pe întreaga câmpie.

————————-

Carmen STUS

19 iunie 2019

Anatol COVALI: Am vrut

Am vrut

Am vrut mereu mai mult dacă se poate,
să nu rămân la stadiul de-nceput,
orişice fac să aibă-n el carate,
să-l văd ca pe ceva binefăcut.

Am vrut să pun în fapte sentimente
şi să creez mereu, nu doar să fac.
M-au pasionat acele-experimente
ce din orice otravă-au făcut leac.

Am vrut, dar ce n-am vrut !…Şi chiar destinul
a fost de-acord cu mine deseori,
când a dorit să cureţe seninul
cerului meu de pâlcuri mici de nori.

Am vrut şi încă vreau cu pasiune
şi cred că dacă nu renunţ defel
voi reuşi să văd cum o minune
mirifică mă va ciopli în ţel.

————————————–

Anatol COVALI

București

18 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Dor de mare…

Dor de mare…

Curând te voi regăsi,mare,
valul va tresări lângă maluri duios
risipind solzii strălucind de sare
într-un requiem maiestos…
Eu voi fi alta cu ochelarii mov
o necunoscută printre stâncile albe
mă voi închina la stelele de mare
și la corăbiile transformate în salbe.
Sufletul va alerga liber,senin,
printre scoicile scăpărând sidefii
voi scrie poeme pe nisipul încins
ce vor arde în clipe târzii…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Iunie, 2019

Ella IAKAB: De când bântui lângă mine Răsărituri de lignit…

Ce dezmăț de solitudini mi te-a împletit în karmă, ocolind în mine frica de-a tranșa prada mândriei! Te colind cu veșnicia ce-are infinit la vamă de mă lași să-ți număr pașii pân’ la spusele Măriei. Nu demult, acum o viață, mi te-am inventat din ploaie și-am ascuns la rădăcina-ți o bucată de cometă. De pe-atunci erau Mării ce-au văzut tristeți o droaie că te-or înalța încât să-mi fii singura planetă după care m-aș învârte sau i-aș da oricând Lumină, îmbrăcată într-o rugă, despuiată de-orice tină. Ce dezmăț de așteptare mi te-a îndulcit în rană, frecventând cu bezna zona unde cei mai slabi sunt regi! Nu-nțeleg cum de tristețea scoate falsul din icoană dar nici geniul nu-l mai „caut” dacă tu mă înțelegi. Nu pretinde-n înălțime nici un vultur că m-așteaptă de când bântui lângă mine Răsărituri de lignit… M-am născut atunci când Luna îți stătea în partea dreaptă și-astăzi îi șoptesc pădurii că de-atunci te-am presimțit cum mă inventai din rouă sau din „trup” de păpădii povestindu-i zării-ntregi că-ntr-o zi ai să-mi și vii. Ce dezmăț au făcut ochii care-au scăpărat dreptatea, punând la trădări cătușe și-au luat voaluri de pe valuri! Astăzi nu-i decât demersul ce compune-eternitatea, dar prefer mai bine-o noapte să-aduci perlele pe maluri. Ne-au pierdut Zeii la zaruri și-așa ne-a trasat destinul Demiurgul când tăcerea nu se răstignea pe buze… Tind să cred că împreună am sitit cu nea tot chinul dar nu cred că plagiatul de Lumină-o se-acuze în înstanța unde fluturi ne vor fi judecători… Vom pleda cu-un „te iubesc” și vom fi nemuritori.

——————————

Ella IAKAB

Iunie 2019

Imagine: internet

Elena TUDOSA: La anii mei

La anii mei

Îmi port agale pașii pe alei,
Gândul pribeag îmi e cuprins de dor,
Of, inimă sărmana ce mai vrei,
Mi te simt văitându-te ușor,
Ce pot să-ți fac acum, la anii mei?!

Azi oarbă mă supun destinului,
Din drumul lui te-aș ruga ca să iei,
Doar liniște să-i dai sufletului,
Să fie mai încrezător dar lui,
Căci nu mai vreau nimic, la anii mei.

S-a dus precum o boare tinerețea mea,
Putere, frumusețe, nu mai am cui să cei(cer),
Chiar dacă am mai ajuns într-u câtva,
Să simt încă fiorul aprins al dragostei,
Degeaba-i prea târziu acum, la anii mei.

Nu mai e mult și-am să colind pe-alei,
De mână cu frumoșii nepoței,
Cui i-ar mai place tristețea din ochii mei,
Ce-au fost secați de izvorul lacrimei,
Hai inimă, nu fii năroada acum, la anii mei.

Dorințele, speranțele, sunt fade, ce mai vrei?,
Sunt doar iluzii pline de multe regrete,
Iubirea e frumoasă, e nestinsul crâmpei,
Hai, s-o lăsăm să fie pentru băieți și fete,
E chin și suferință acum, la anii mei.

Chiar de te simt, zbătându-te în piept,
Te cunosc bine și te știu cum ești,
Poate vreun vrăjitor de vorbe, un poet,
Te-o mai putea-nșela, cu dulcea vorb-a lor,
Ești tu bolândă însă gândul mi-e înțelept,
Și chiar de ți-ai dori ceva ca să mai vrei,
Iubirea doar în vers o scriu (port), la anii mei.

——————————-

Elena TUDOSA

19 iunie 2019

Imagine facebook

Ioan PRISACIUC: Poem

Acasă, nu mai e acasă,
Când doar pustiul te-nconjoară,
Când la fereastră nu mai este
Copilul de odinioară!
Când doar liniștea se zbate,
Prin pereți nevăruiți,
Când tabloul stă să cadă…
Cu ai tăi tineri părinți.
Acasă..nu mai e acasă!

Acasă este acolo unde,
Se-aud voci,se-aud copii,
Se-aude vocea-ncântătoare,
Iubitei tale soții…
Se simte viață și iubirea,
Te simți viu…te simți iubit..
Acasă este-acolo unde,
Sufletul ți-e fericit!

De mă-ntrebi unde-i acasă…
Îți pot spune că nici-unde,
Nu e loc să mă aștepte,
Nici pe cine să aștept,
E doar locu-n care seara,
Cine sunt? Stau și mă-ntreb!

——————————-

Ioan PRISACIUC

Elena NEAGU: Câteodată parcă-s Ană

Câteodată parcă-s Ană

MOTTO: „Și dacă am fi nemuritori ,tot am muri de dor.” Nichita

Câteodată parcă-s Ană
când se plânge dureros
că-i stă zidu’-nfipt în coaste
și’a-nceput să-i crească-n os
iar Manolului nu-i pasă ,
vise a mănăstire paște…
Alteori sunt Penelopa
ce-și țese pânza pe pleoape ,
mâinile-i ning flori de dor
când Ulise nu-i aproape…
Uneori , mă simt vioară
când pe muntele din noi
suflă crivăț și e frig ,
cântă-n mine a durere
și cu ea te chem și strig…
Altădată când mă vrei
și mi-o spui șoptind a dor ,
mi-nflorești pe răni iubirea ,
parc’ar fi vara cu tei
și’atunci uit c-am vrut să mor !

——————————–

Elena NEAGU

18 iunie 2019