Poem de geneză și apocalipsă
Când ți se vor coace
cireșele de pe buze
îmi vei îngădui
să mă sinucid gustându-le?
Când îți vor răsări
curcubeie pe bolta retinei
îmi vei îngădui să înviez
sărutându-te
ori mă vei răstigni,
fluture albastru,
pe crucea de bazalt
a indiferenței?
Nu am răspunsul
Nu mă întrebați cine sunt…
Pur și simplu aș muri dacă aș cunoaște răspunsul.
Ceea ce voi deveni mă frământă
și ceea ce pot dărui din mine
celor ce sunteți
și celor ce vor fi.
Restul este doar filozofie
la care niciodată nu m-am priceput.
Nu mă întrebați cine sunt
nici cine am fost.
Întrebați-vă mai bine cât timp
vă veți aminti că am existat.
Restul este doar tăcere
și moarte.
Supraviețuire
Caut loc de veci
pentru sufletul meu bolnav
de iubire.
Voi mai găsi
un Iosif din Arimateea
ori măcar un prieten
care să îmi sape groapa după,
nu înainte?
Tu, cel care treci
pe lângă cel ce odată am fost
oprește-te o clipă
pentru a-mi închide pleoapele.
Nu te speria
dacă zâmbind,
din obișnuință
îți voi mulțumi.
Obiceiurile proaste
ne supraviețuiesc.
Revedere
Tocmai răsărea curcubeul
când sufletul tău ostenit
s-a întors în palma mea.
Prin diamantul unei lacrimi
îl vedeam înger…
De atunci stau pe genunchi
cerându-ți iertare.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Iunie 2019
Felicitări autorilor si mult respect tuturor.