Alexandra GĂLUȘCĂ: Brâncuşi

Brâncuşi

Pe aripi de înger mă conduci,
Pe cântul Păsării măiastre,
Pe Poarta sărutului mă duci
Spre simfonia viselor albastre

Lângă tine stau la Masa tăcerii
Şi fiecare scaun poartă gândul,
Dăltuit în marea taină a trecerii,
Un cerc ce ne apropie cu divinul

Domnişoarei Pogany renumite
Ii-ai dat tandrețea, curbura fină,
Har ai pus şi Muzei adormite,
Să ne arate calea spre lumină

Din lut ai creat pinguinii, foca,
O lume ai inviat cu o scânteie.
Testoasa nu-i doar o broască
Ea zboară după a raiului cheie

Mă-nalț pe trilul Păsării măiastre,
La cerul tău pe Coloana infinitului
Cu mâna ating numeroase astre,
O lume dăltuită-n Arta Universului

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

2 mai 2019

Foto -Domnişoara Pogany

Irina-Cristina ŢENU: Când iubirea

Când iubirea

Când iubirea e o lacrimă de jar în noi,

Pășim pe căi străine amândoi.

Cu inimile strigând: Nu pleca! Mai stai!

Visăm la parfumul nopților de mai.

Când iubirea e o carte (ne)scrisă de-amândoi,

Vindem cartea la anticariat pe un vis.

Cu inimile aflate veșnic în război,

Scriem destinul încă nescris.

Iubirea ne-am pierdut, un vis am primit.

Să credem în el? Nu-i doar o utopie

Să visezi la un sărut ce nu-i de trăit

Când dragostea moare, pe front, în bătălie?

———————————

Irina-Cristina ŢENU

2 mai 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Îţi scriu

Am strâns bucăţi din primăverile-nflorite
Le-am prins cu fir de tinereţe în cuvinte,
Ţi le trimit în coş de clipe însorite
Culese din grădini, cu sângele fierbinte.

Îţi scriu de fluturii ce-aleargă plini de vrajă
Printre petalele de visuri renăscute
Şi-ţi spun cum toate zorile îmi stau de strajă
La căpătâiul nopţilor în alb trecute.

Şi-ţi scriu de noi ca despre două zecimale
Ce adunate trup în trup devin doar Unu
Că zilele se scurg prin ore anormale
Şi vinul, sacrul duh, se-ncruntă ca nebunu’.

Acum suntem eroi în două universuri
Ce-aşteaptă tremurând să intre în poveste,
Eu prinţul trubadur cu un regal de versuri
Tu zeea din alcov, tot aşteptând o veste.

Te-nştiinţez că noi, pe orice drum am merge
Sortiţi, ne vom caza curând pe steaua noastră,
Ca paşii noştri beţi prin nori să tot alerge
Iubirii să-i jertfim o dragoste măiastră.

Şi mă semnez pe cer cu-n of în aşteptare
Prelung ca serile din toamna australă,
Adun secundele până te văd în zare
Cum te stârneşti ca aurora boreală.

PS
Ţi-am pus în plic surâs, cu adieri de vânturi,
Furat din marea ce clipeşte somnoroasă,
Lângă zefirul încărcat cu lungi săruturi
Lipit-am şi un dor, dorinţă să îţi ţeasă.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

1 mai 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Un altfel de timp…

Un altfel de timp…

Din timpul care îmi rămâne
Voi impleti cunună de luceferi
Ca veacurile ce-au trecut s-aline
Oglinda Infinitului cu nuferi

Şi din secundele brodate,
Cu roua în petalele cu ochi,
Doar vântul peste luciu bate
Ca un descântec rece de deochi.

La ţărmul dintre vechile poveşti
Făcute doar istorii între file
Am sa te chem, pe Tine să trăieşti,
C-ai fost aceeasi zâna-ntre copile.

Şi Timp îţi dau cât să trăieşti pe lume,
Uitate amintiri în sticla de clepsidră.
Te voi chema pe tine, fără Nume…
Eşti printre nuferi o sirenă sau o vidră…

Din timpul care îmi va trece
Voi împleti cunună de nuntire,
În veacurile-n care vei petrece
Să laşi pe Cer o Stea ca amintire!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

2 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Căutând nemărginirea

CĂUTÂND NEMĂRGINIREA….

Ce vreme fioroasă, trăsnet, fulgere, mă tem…
Se-mprăştie-n marea tulbure şi înspumată
Ce, colţii şi-i arată, cu valuri ca blestem,
Spre cerul duşmănos, cu bolta-i sfărâmată,

Părând ca doi Titani, ce între ei se luptă,
Care mai pe care, pe celălalt să răpună,
Lăsând o lume stearpă şi de putere suptă,
Cu ochii aplecaţi, în genunchi sa se supună …

Suntem ca nişte plozi, neajutoraţi scâncim,
În întuneric bâjbâind… stafii oarbe şi oloage…
Oricât prin teoreme, adevăruri scormonim,
În Clipa cea Supremă, ‘nălţăm priviri miloage,

Spre tot ce ignoram, crezând că ştim misterul,
Că din ”supa primordială”, învârtind aer cu apă,
Vom face-un mol de viaţă, dar, de cade cerul,
Umili devenim iar, când huma sub noi crapă !

Acei puternici, sfidători şi nobelisti savanţi,
Cu faţa la pământ cad, făcând cruci, mătănii…
Uită, că la o adică, sunt ”purici”, aroganţi,
Căţăraţi unii pe-alţii, mai sus pe firul blănii

Iepurelui, ce-l scoate din joben Marele Mag…
Îmbulziţi să afle ce-i Dincolo, El cum arată…
Cu ce tupeu sperând, că îşi va da-n vileag,
Misterul lumii ce-a creat, tu, lume desfrânată ?

Doamne, îndeajuns e să vezi apele-n puhoi,
Cum cerul răzvrătit se înfruntă cu Pământul,
Că să-nţelegem cât neputincioşi suntem şi goi…
În urgia lumii, abia acum îţi bâlbâim Cuvântul,

Cerând iertare c-am fost sacrilegi, nevrednici,
Împleticiţi în poale cu rugi aprinse şi mătănii…
Semizei măcar ne-am vrut a fi şi nu vremelnici…
Acum… doar o dorinţă: Lasă-ne la rădăcina blănii !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

1 mai 2019

Mia UNGUREANU: Noi și marea

Noi și marea

Pe mal de mare, când tăcută-i zarea,
Eu te privesc în ochi deși nu-i văd.
Cu mâna stângă șters-am depărtarea,
Bătaia inimiilor fi-va în acord.

Acum când întâmplarea binecuvântată,
Mi te-a adus în dar în viața mea.
Gândirea-mi încordez și-s luminată,
Deasupra Cerul mi-a trimis o Stea.

Poetule, cu ochii verzi ca iarba!
De ce nu vii când dor de tine-mi vine?
De ce să stingă dragostea degeaba?
Un singur val se – ndreaptă către mine.

Când lumea toată-i umbră trecătoare,
Și sufletul -pereche îți este hărăzit,
Cu-o-mbrățișare sinceră sub Soare,
Tot infinitul ști-va ce tare ne-am iubit.

Nemărginirea în timp să-ți fie!
Simțire- nălțătoare către zări,
Iubirea noastră fi -va-n poezie,
O vie amintire, când vom pluti spre nori.

———————————-

Mia UNGUREANU

2 mai 2019

Gia STANCULET: Asemeni lui Icar…

Asemeni lui Icar…

Asemeni lui Icar te-nalți prea sus,
Un fluture ieșit din crisalidă,
Vrăjit de farmec te-ai tot dus
În liniștea din jur ca o silfidă.

O tainică absență ca o moarte,
Adânc de nepătruns cu-a mea privire,
Din nou se-așterne, iarăși ne desparte,
Unde să te caut, dulce amăgire?

Trezite candori din a lunii năframă
Văzduhul mi-l umplu cu păsări albastre,
Copacii de flori rup lanțuri de-aramă,
În mine îngheață iernile noastre.

Orele trec adunate-n neștire,
Primăvara mă doare pe umărul stâng…
Tributul de dor las pe-a clipei rotire,
În palmă-mi tresar două flori ce se frâng.

De sunt prea mult sau prea puțin,
În pieptul meu roșul se stinge,
Când pleci, de noi, parcă străin,
Pe mine recele m-atinge.

Adorm sub mantie de flori,
În sân parfum de lăcrămioare,
Din cer-scântei, prin aspre zări,
Te-ntorci să-ți fiu iar sărbătoare.

Rămâi lumină până dimineață,
Nu vreau să știu mai mult, nicicum…
Secundă dă-mi mereu de viață,
Să nu-mi vorbești de moarte-acum!

—————————-

Gia STANCULET

2 mai 2019

Imagine internet

Florin-Cezar CĂLIN: Umbra bătrânului copac…

Umbra bătrânului copac…

Motto :

„Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.” – James Joyce

„- Mâine eu voi fi acela … ce-am ales astăzi să fiu!”,

(oaza unor amintiri … primitive-ntr-un târziu).

… nemuriri ce-și uită moftul și mă fac mereu să tac,

ajungând (încet dar sigur) umbră de bătrân copac.

De când ai închis tăcerea în lumina zării noastre,

nemurirea parcă n-are … orizonturile-albastre.

tălmăcind pentr-o secundă … taina ta de dumnezeie,

… ascunsă într-un sicriu sau icoana-ți de femeie!”.

… mi-ai furat intimitatea … de mai bine de un veac,

e momentul (pentru alții) să nu le mai fiu pe plac.

să fiu umbra strearpă-a vremii sau miracolele vieții,

… lancea mării și-a iubirii … ori extensiile ceții.

– Văduvit de întristare, Domnu-și scoate arme noi!,

… păzind Iadul în santină … declarându-i chiar război.

(că ți-a incitat destinul … și l-a pus ca să se joace),

… chiar în cripta funerară, unde moartea-i mai vorace.

Zări și puncte cardinale tinerețea ta imploră,

(asta zilnic, permanent și cumva … oră de oră!).

ignorând flămânde vise dau intenții panicate,

că zăpada ta stelară … într-o clipă îți va arde.

”- Ce sentință va avea … pruncul încă în placentă!”,

… decât o însingurare … și aceea ca amendă.

împlinirea lui, se pare, că depinde doar de glorii,

puse-n haina nemuririi pentru vise meritorii.

M-ai rugat ca să nu-ți uit doruri puse în perfuzii,

… veșniciei să nu-i fac … regretabile transfuzii.

chiar dacă în nemurire, moftul mă face să tac,

… tot ajung până la urmă … umbră de bătrân copac.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

2 mai 2019

Dorel SCHOR: Medicină militară

Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă, probabil pensionar, care m-a oprit la intrarea în policlinică şi a întrebat foarte politicos, dacă aş putea să-i lămuresc o nedumerire.

Am răspuns afirmativ şi iată ce mi-a relatat dumnealui:

– Eu, în urmă cu peste patruzeci de ani, am servit în armata sovietică vreme de trei ani, că sunt de felul meu basarabean şi am fost în multe locuri, la Duşanbe şi în Urali şi chiar aproape de Vladivostok şi am ajuns cu unitatea noastră, până la gradul de sergent major, că sunt om cu ceva carte şi eram bine cu căpitanul, unul gras de la aprovizionare. Cu toate acestea, am observat că peste tot, adică în toate locurile pe care le-am pomenit, în ceaiul ostaşilor se băga o substanţă, un fel de bromură, ca să fim mai potoliţi în privinţa femeilor de pe acolo. Adevărul este că noi am băut mult ceai şi chiar mai multă vodcă, sau alte băuturi alcoolice, dar nu pot să spun că pe vremea acea metoda asta a ajutat prea mult.

– Şi care e nedumerirea? m-am interesat.

– Păi, tocmai asta aş vrea să vă întreb acum, este oare posibil ca după atâta amar de vreme, după ce am ieşit la pensie şi m-am îngrăşat cu vreo două kilograme şi nici alcool nu prea beau, din cauza tensiunii, e posibil carevasăzică să-şi facă abia acum efectul bromura de pe timpul milităriei!? Că am aşa un fel de impresie…

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 mai 2019

Elena TUDOSA: Amintirea ta

Amintirea ta

S-aprind felinarele pe strada întunecată,
În noaptea aceasta neagră, taciturna,
Rătăcesc prin beznă ei și sunt supărată,
Ca nu dau iubite deloc de-a ta urmă,

O nostalgie în suflet mă arde fierbinte,
Chipul tău doar în amintiri îl regăsesc,
Mă sting precum ceara lumânării topite,
Conștientă-s că n-am să te mai întâlnesc,

Și te caut în gândurile mele înțelepte,
În singurătatea sufletului ce mai plânge încă,
Încotro să le spun pașilor mei să se îndrepte,
Cu ce preț se plătește o durere atât de adâncă?,

Amintirea ta iubite ce cumplit mă doare,
Îmi e greu să trăiesc răpusă de atâta dor,
Îmi va fi greu până în ziua aceea în care,
Sufletul va cerși către stele ultimul zbor,

Merg pe aleea unde ard felinare în noapte,
În suflet amintirea ta, o simt ca o piatră,
Cum mi-ai schimbat viața blestemată moarte,
De mă simt brutal de singură și neajutorata,

Deznădejdea și teama e a morții răsplată,
Amintirea ta mi-e lacrima în inima sfârtecata.

——————————-

Elena TUDOSA

2 mai 2019