Alla TONU: Poetului

POETULUI

 

Să-i dați cobzarului o strună,

Pe-arcuș iubire-i presărați,

Cu foc, în nopțile cu lună

El la vioară-a cânta, frați.

La pictor, – pânză și-o scânteie

de dragoste-n pahar, să bea,

El, cu culori din curcubeie

Pământ și cer va colora.

Poetului, – o blânda muză,

Iubire-n ochi de-i ve-ți turna,

Pe-aripi de vis, spre dulcea-i buză,

Până la stele va zbura.

Iar de iubirea, ca o ploaie,

S-a scurge,- toată-o consumați,

Poetului să-i dați o foaie,

Tristețe, de-a rămas, să-i dați.

De-l veți iubi, va scrie rime

Va scrie vers, de-l veți răni,

Iar din a sale răni sublime

Doar flori de crin vor răsări.

El din dureri știe-a emerge

Știe-a iubi, fără-a trișa,

Poate zbura, pe ape-a merge

Tot universu-a-mbrățișa.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

23 aprilie 2019

Foto: Internet

Anatol COVALI: Era lumină ?!…

Era lumină ?!…

 

Era lumină ?!… Nu-mi aduc aminte.
Frânghiile uitării mă snopesc
lăsând doar frământările în minte,
care pe zi ce trece se-nmulţesc.

Parcă erau şi umbre stând de pază
să vadă de-o să fie un liman.
Şi era frig în trista mea amiază
când încercam să fiu cât mai uman.

Urcam sau coboram? Nu sunt în stare
să reconstitui timpu-n acel loc,
fiindcă e ceaţă-n fiecare zare
şi prea mult fum din al speranţei foc.

Însă-am zburat precis, căci simt în locul
unde-am avut arìpi, răni ce mă dor,
din clipa când, brutal, m-a frânt sorocul
şi-am devenit un simplu muritor.

Era lumină, fiindcă simt în sânge
dorinţi ce vor să prindă nou contur,
chiar dacă viaţa ninge-n timp ce plânge
şi-mi este greu să redevin azur!..

————————————–

Anatol COVALI

București

23 aprilie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Spovedire

SPOVEDIRE

 

Oare ce-o fi cu mine, de-s bolnav,

deşi sănătos par, Doamne?!

Picioarele ce-mi poartă trupul mi-s oable –

şi mulțumescu-Ţi, Doamne,

pentru tăria lutului din ele!

Dar de ce merg şchiop oare? Te-ntreb.

Oculistul s-a mirat că, la vârsta mea,

cataracta încă nu mi-a cuprins ochii –

şi totuşi, deşi văd calea,

calc pe-alături, Doamne!

De auzit, drept să spun, nu-s chiar prunc,

dar numai urechea stânga mi-i beteagă, Doamne,

nu şi cea dreaptă,

care-i şi-n somn… deşteaptă.

Şi totuşi sunt surd de-amândouă!

Unde e buba, Doamne, în mădularele mele?

De ce-mi sunt bolnave,

Deşi mă bizui pe ele?

 

Şi, când tocmai dezrădăcinam

următoarea nedumerire,

ca un biet creștin aflat la spovedire,

un Glas necunoscut urechii mele (din dreapta)

se rostogoli maiestuos:

„Deschide, creştine, poarta!…”

Iar eu, desfăcându-mi parcă de la mâini cătuşa,

am scos din țâțâni,

grăbit s-o deschid, şi… uşa.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

23 aprilie 2019

Foto: Internet

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Gheorghiţă

Gheorghiţă

 

Mugurel de primăvară,
Frunza fagului din munţi,
Bărbăţel cu vorba rară
Şi cu ochii verzi, mărunţi

Mândru om pe cărărui
Îmbracat în strai de ţară.
Vesel şi cu ochi căprui
Ca vântul de primăvară.

Blând străjer la inimoară
Îţi deschide iar zăvorul
Şi c-un fir de tămâioară
Îţi descantă-ndată dorul…

Cu albaştrii ochi de stele
Te priveşte-n cerul nins,
Cu zăpezi dintre undrele
Împletine dinadins

Cu ochi negrii ca de noapte,
Mura câmpului cu flori,
Îţi aduce printre şoapte
Zorii albi cu veseli sori…

Cum se ştie, dintre veacuri,
Gheorghe vine-n timp de zori
Şi-ţi aduce-n suflet leacuri…
Iar în inimă viori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

23 aprilie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Mi-ajunge

Mi-ajunge

 

Eu nu mă mai nasc
M-am născut destul
cu trupul şi sufletul
surpat în stele
dincolo de Mine
şi de Anateme
Am încercat să zbor
dincolo de nori
dincolo de stele
dar m-am strivit
de gândurile mele …
şi ca şi Icar
am căzut în Mare
dincoace de ele
Nu mai vreau, nu mai vreau
să mă nasc înc-odată
mi-ajunge o strivire
mi-ajunge atâta trăire
mi-ajunge …mi-ajunge
…. mi-ajunge …

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Dorel SCHOR: Urgență mare (schiță)

Telefonul sună insistent, prelung şi obraznic, dar vocea care se aude în continuare este plăcută, feminină şi aparţine unei persoane care, în mod evident, nu are nici un motiv să se grăbească:

– Alooo, casa doctor Cutare?

– Da, doamnă.

– Dacă nu vă supăraţi, aş putea să vorbesc cu domnul doctor?

– La telefon.

– Ah, chiar dumneavoastră… Dar am impresia că v-am deranjat de la masă, dacă nu greşesc…

– Nu greşiţi deloc, doamnă, tocmai luam masa de seară.

– Vai… Dar de ce atât de târziu? E după unsprezece noaptea..!

– Într-adevăr… Am fost de gardă.

Aici se pare că vocea de la telefon ezită o clipă, dar îşi revine elegant:

– Regret că vă deranjez atât de nocturn, dar pentru mine e foarte urgent. Primiţi urgenţe?

– Dacă e urgent…

– E foarte urgent… De câteva luni îmi cade părul. Mai ales când mă spăl pe cap. E bine să mă spăl pe cap?

Se pare că doctorul s-a lămurit, dar răspunde civilizat.

– Spălaţi-vă pe cap cât doriţi…

– Dar coafeza mea spune că nu e bine să mă spăl. Zice să mă spăl pe cap numai la ea contra cost!

Se pare că doctorul începe să-şi piardă răbdarea.

– Doamnă dragă, chestiunea nu e urgentă…

– Ah, voi bărbaţii. La fel spune şi bărbatul meu… Dar permanent să-mi fac? Că îmi vine bine.

– Nu ştiu, doamnă. Nu vă cunosc, nu ştiu dacă şi cum vă vine.

– Îmi vine bine… Atunci, pot să vin? Că azi mi-am făcut un permanent şi mi-a dat cu un sprei şi eu am impresia că spreiul ăsta întăreşte părul de deasupra, dar el cade de dedesubt. E posibil..?

Doctorul, abent, răspunde că orice e posibil. Dar vocea e prezentă:

– Există medicamente care să-l întărească?

– Există…

– Dar nu-i periculos? Că am auzit că daţi nişte vitamine care îngraşă…

– Nu îngraşă… Şi mai sunt şi alte medicamente.

– Şi nici astea nu îngraşă?

– Fiţi fără grijă…

– Dar părul meu e slab, nu ar fi bine să-l îngrăşaţi puţin?

– O să vedem, stimat doamnă, pe când doriţi să vă înscriu?

– Pe când e posibil?

– Mâine la cinci după masă.

– Cum, chiar mâine? La coafeză nu pot să obţin rând dacă nu mă înscriu minimum cu două săptămâni înainte.

Doctorul cu ultimele răbdări:

– Eu nu-s coafeză, regret foarte mult.

– Aveţi şi de ce… Ştiţi ce clientelă are o coafeză?

– Nu ştiu…Atunci când veniţi?

– Vreţi să vin?

– Eu nu vreau, dumneata ai spus că vrei.

– Păi, nu aţi spus că nu-i urgent? Atunci de ce să vin? Ca să primesc minerale şi vitamine şi şampon.?.. Nu mai bine plătesc ceva în plus la coafeză şi mă spală ea pe cap? Că imi dă şi cu spreiul care face sa nu cadă părul deasupra… Şi care miroase splendid, nu ca medicamentele. Voi, doctorii, n-aveţi decât să faceţi experienţe pe alţii, nu pe mine. Pa şi pusi! Noapte bună…

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

23 aprilie 2019

Alina CRISTIAN: „Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu)

„Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu)

 

Fiecare zi din viață, am trăit-o ca atare
Chiar de uneori în suflet, încolțea vreo întrebare
M-am ghidat după simțire, am știut cum să ascult
Semnele ieșite-n cale, mi-au fost pavăză și scut.

Am știut că undeva, cineva mă ocrotește
Și fiind nehotărât, drumul mi-l călăuzește
Totdeauna răbdător, îmbrăcat în bunătate
M-a făcut să înțeleg. Orice cale pot străbate.

M-a ghidat ca o lumină, într-un întuneric care
Uneori mă copleșea, punându-mă la încercare
Mi-a șters lacrima amară, ce parcă mă dojenea
Și cu mâna-i părintească, sufletul îmi oblojea.

El mi-a alungat suspinul clipei de singurătate
Când dispare tot în jur, și ești în dificultate
Mâna Lui mereu întinsă, o aripă protectoare
M-a echilibrat mereu, și mi-a pus în suflet soare.

Nimic nu ar respira, fără bunătatea-i vastă
Dacă El n-ar exista, viaţa ne-ar fi grea năpastă
Zi de zi ne dăruiește, iubire necondiționată
Și-n mărinimia Lui, nu așteptă vreo răsplată.

——————————–

Alina CRISTIAN

23 aprilie 2019

Imagine internet

Maria HOTEA: Tu Ești Cuvântul Rostit

Tu Ești Cuvântul Rostit

 

Tu Ești Cuvântul Rostit
pentru a noastră mântuire,
Mă aplec în rugăciune
și slavă îți aduc necontenit
Într-un amurg scăldat în sânge
si prin a Ta Răstignire,
Iisuse Fiu Dumnezeiesc
Ai Pătimit și Ai Murit.

Ascund în lacrimă curgând
Durerea Suferinței Tale,
Prin timpul ce se scurge
spre Supremă Zi a Învierii
Iar cu credință eu mă plec
și Te Măresc în Osanale,
Iubirea Ce Ți-o port în suflet
stă-n liniștea Înnoirii !

Să-mi fie clipa doar Lumina Sfântă
în Iubire și Credință,
Drumul ales să îmi aducă
liniștea și pace sufletească
Cuvântul Tău Rostit
în cele patru zări să fie năzuință,
Ce-n liniște s-a schimbat
în Binecuvântarea Ta Cerească!

——————————-

Maria HOTEA

22 aprilie 2019

Imagine internet

Lidia STAN: Mă cunoști

Mă cunoști

 

Mă cunoști singurătate
Sunt o frunză toamna-n vânt
Mă ții strâns cât poți de mână
Și nu-mi spui nici un cuvânt

În sălbăticia nopții
Simt copitele-ți cum bat
Fără frâu, fără căpăstru
Te strecori la mine-n pat

Muști din mărul negru-al nopții
Bei din cupa zilei mir
Și mă lași spre dimineață
Cu ochi roșii de satir

Te cunosc singurătate
Aruncat -ai a ta mreajă
Peste anii vieții mele
Și îmi stai mereu de strajă

———————————

Lidia STAN

23 aprilie 2019

Alice PUIU: Ultimul ornic

Ultimul ornic

 

Noaptea-n ceara din geam
aprinde muguri de frig
și-aud tăișul tăcerii
cum râcâie-n oase mocnit,
Un adio din aurul mort
al florilor brumate
prin buruieni de lună spartă
trezește-n hățișul de pietre
durerea dintr-un zbor.
Mi-e sufletul uitare de ape
în aburii somnului din oglinzi
dar încă-mi dospește-n mână
țărâna dintr-un cuvânt,
și-atunci m-aprind stea
într-un veac de hăuri întomnate,
efemeridă arzând
în polenul dintr-un singur minut
deznod de pe rug tot plânsul
al unui ultim ornic
și-ascult cum foșnește-n cocon
timpul dintr-un vis.

—————————–

Alice PUIU

23 aprilie 2019

Pictura – Karen Mathison Schmidt