Te priveam și doream ca acele momente să fie eternitate…
Norii parcă se certau între ei, iar sufletu-mi se ghemuia.
Își făcea încet, un cuib, în brațele tale.
Lumea din jur își urma cursul firesc al vieții, iar noi,
Ne respiram unul pe celălalt.
Mă priveai din când în când, iar inimile ne pulsau.
Erau prea pline de iubire, prea flămânde…
Prin tăceri vorbeau sentimentele, acum slobode.
Așteptările mereu chinuitoare, se perindau între noi;
Ca printr-o pânză treceau minutele, zilele…
Ieri era trecut, azi era prezent-trăire,
Iar mâine, o necunoscută, o întrebare
Ce-mi frământa inima, ce-mi îngenunchea zâmbetul.
Mireasma salcâmilor ne învăluia și ca doi copii râdeam.
Iubirea ne strălucea în priviri iar clepsidra își cernea timpul.
Te prindeam cu ambele mâini, de teamă că o sa dispari…
Dar timpul nu așteaptă, cu dinți de otel râdea zgomotos
Când tu te desprindeai încet din îmbrățișarea mea…
Brațele-mi erau neputincioase și sufletu-mi iar se chircea.
Zâmbetu-mi pălea și ochii își pierdeau strălucirea.
Doar iubirea ta îi putea reaprinde
Ca pe niște candele, unde-ți șoptești dorințele,
Unde-ți îngenunchezi speranțele și lacrimile
Uneori de fericire, alteori de tristețe.
Norii erau tot mai zgomotoși, dar ploaia ne mai păsuia.
Și în acele clipe, nici nu-mi mai era teamă de ploaie,
Nici nu-mi mai aminteam de restul lumii…
Tu mă-mbrăcai cu iubirea ta și cu zâmbetul tău;
Cuvintele se odihneau suspendate pe buze, ca niște sărutări
Ochii noștri se oglindeau unii într-alții, și… dacă timpul s-ar fi oprit,
Ah, dacă s-ar fi oprit atunci!…
Ar fi fost ca și cum aș fi murit și reînviat odată cu tine…

——————————–

Alina CRISTIAN

Recitare: Lucian Dumbravă