Elena TUDOSA: Primăvară de dor

Primăvară de dor

 

Au rămas câteva stele, rebele,
Ce-n noapte pe lună o însoțeau,
Eu privind țintă în cer către ele,
Am lăcrimat de dor fără să vreau,

A înflorit iubite din nou caisul,
Pe care noi doi l-am sădit,
Cât de frumos îmi era visul,
Din care zorile m-au trezit.

Cad lin petalele dintr-insul,
Curcubeu de ploi cu flori,
Mă abțin să-mi ascund plânsul,
Căci nu te mai pot zări în zori.

Este iubite iarăși primăvară,
Simți cât dorul poate să doară,
Eu privind cerul în fiece seară,
Mă sfârșesc în lacrimă amară.

Nopți și zile le petrec oftând,
Visele mi-s clipe de ceara-mpletite,
Și cad florile din cais pe rând
În zori, și visele-mi sunt risipite.

Dragostea mi-e floare în ploi,
Scuturata pe pământ petale,
Din caisul pe care l-am sădit noi,
Rămas amintire de dor și jale.

——————————-

Elena TUDOSA

17 aprilie 2019

Lasă un răspuns