Munții goi
Munți cu crestele spre cer cat să-l ajungă
Pe frunți pline de sudori și-n creștet goi,
V-ați dat mâna peste veacuri, câte doi,
Sprijiniți pe norii albi, doar să-i împungă.
V-ați făcut culcuș în cerul meu și-n mine,
Rochii lungi de frunze verzi și-n clorofilă
Stâncile din trup cărunt sunt apostilă,
Curg izvoarele din cer prin ape sfinte.
Ați rămas săraci, bătuți, fără dreptate
Plânge noaptea peste voi n-are batistă,
Capra neagră a plecat la fel de tristă
Și-au plecat pe lângă ea, alte surate.
Ne-ați fost frați, parinti, surori și avuție,
Triști, săraci, lipsiți, nisip și fără vlagă,
Oare cine, cum, și când să vă-nțeleagă,
In cat timp ființa voastră …iarăși vie ?
V-au vândut pe două cruci, sicriu de lemn,
Stânci din voi acum îmi ies printre cuvinte
Rupe ploaia-n stânci și-mi ies din minte,
Noaptea a căzut grămezi… în alt consemn…
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Sibiu, aprilie 2019