Alexandra GĂLUȘCĂ: Dragoste cu miros de cais (poeme)

Am scris din inimă

 

Am adunat in poezii,
Ce inima mi-a mişcat,
Amintiri, gânduri, iluzii,
Visuri ce m-au marcat,

Am adunat in inimă
Amintiri de neuitat
O floare, o lacrimă,
Iubirea ce a meritat

Am descris în culori,
Ce m-a impresionat,
Mare, munți ecouri,
Mâini ce-au mângaiat

Am adunat cuvinte,
De bucurie şi ocară,
Oameni, locuri sfinte,
Ploi repezi de vară

Din inimă am cules,
Doar cuvinte potrivite,
Simțiri, trairi am descris,
Cu dantelă-n vers tivite

În trista-mi singuratate,
Erau amintiri de departe,
Dar ce le simt aproape,
Le cern pentru eternitate

 

Declarație de avere

 

Averea mea nu este-n bani sau aur,
Eu am iubirea ca binecuvântare,
Ea e Muza poeziei, ea-mi este faur,
Versurile-s a sufletului încântare

Averea mea sunt cuvintele scrise
Şi stă-n voința de a răspândi lumină,
Prin foi scrise numite manuscrise,
Răsărite ca nufărul născut din tină

Averea mea-i un pansament literat
Şi ploaia caldă de cuvinte înşirate
Spăl răni ce din iubire-au sângerat,
Se vor închide cu poeme-nflăcărate

Sufletu-i de îngeri mângâiat iubind
Şi te-nvăluie-ntr-o muzică celestă
Eu pot iubi şi-s răsplătită scriind,
Dacă-n lume dragoste şi pace există

 

Petală de panseluță

 

În lumea asta sunt doar un punct,
Un graunte de de nisip, dar distinct,
Cu-n suflet mare şi ochi de mură,
Păr auriu din soare şi maci pe gură,

Sunt un fulg de nea din alba iarnă,
Sau un pumn din gradină de țărână,
O picătură din apa clară de izvoare,
Un bob de rouă pe o colorată floare

Sunt o notă cântată dintr-o simfonie,
O clipită din a Universului nebunie,
O rază luminoasă dintr-o steluță,
O petală catifelată dintr-o panseluță

Sunt doar o idee aşternută pe hârtie
O boare pe o floare in luna martie,
Dar sunt cineva când scriu poezie
Şi aduc bucurie cu această ocazie

Sunt o picatură albastră de cerneală,
Ce scrie pentru voi şi-si dă osteneală,
Să fac o lume cu înțelegere şi pace,
Ca să trăim în armonie cum ne place

 

Sufletul tău

 

Aseara m-am culcat langă sufletul tău,
Îi simteam răsuflarea lângă buzele mele,
Era de departe sosit la mine şi obosit rău,
A adormit îmediat sub mângâierile mele

Era uşor ca şi un fulg din aripa îngerului,
Şi mă facea sa mă visez cu tine în Rai,
Pluteam amandoi pe aripa visului
Simțeam dragostea cum tu o izvorai

Distanţa nu contează când sufletul vibrează,
Prin universul dragostei te caut nencetat,
Gândul mă animă şi-mi ţine mintea trează,
Căci inima-i nebună şi dorul necurmat

M-am rugat ca trupul tau să se alăture
Sufletului tău alături de mine veşnic,
Iubirea să ne insoteasca ca un fluture,
Să ardem pătimaş ca lumânarea-n sfeşnic

Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Dragoste cu miros de cais (poeme)”

Valeriu CÎMPEANU: Acum

Acum poţi să vii, Iubito
au înflorit liliecii
în inima mea
trandafirii au îmbobocit
şi ei odata cu magnoliile
ce stau să pleznească
de bucurie că vii
iarba te aşteaptă
să o calci desculţă
sub roua sclipind
să te vadă zâmbind
iar eu mi-aştern
tot sufletul în calea ta
covor de tăceri şi de dor
că n-ai să-ntârzii
ca să vii negreşit
în primăvara aceasta
ce, iată, a-nflorit
în inima mea
unde te-aştept ca să vii
şi să rămâi în ea
atât cât vei vrea…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Nicoleta GORDON: Expoziții

EXPOZIȚII

 

Ne plânge pădurea, cu lacrimi de frunze,
prin arbori rămași fără cer,
Ne mor pe silabe la capăt de buze,
soldați ai aceluiași ger.
Consoane flămânde dezbracă cuvântul, vocalele țipă-n dureri
„Pledez vinovat” își spune pământul
când „azi” îl condamnă pe „ieri”

E doliu de-o vreme în vechi minutare,
ceaslovul e trist și-a tăcut…
Surâsul Giocondei e scos la vânzare
de-un ciob dintr-o oală de lut.
Din Biblii lipsesc prea multe versete,
Geneza e ștearsă cu foc,
Se-ntrec în minciuni, făcând piruete…
și clovni și farsori la un loc.

„Nimic” e mai mult decât „totul”…deodată,
la hamuri sunt puși corifei,
Și iarba-i păgână, oglinda e spartă
de moftul atâtor atei.
Nisipul ne arde pe ochii de sticlă
în geamătul ultimei hărți,
Duhnește a moarte și-a leșuri de frică,
în tragicul ultimei părți…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

17 aprilie 2019

Gia STANCULET: Cu ochii altui timp…

Te pierzi, iubite, din tot ce noi am fost,
Arzi stele-ascunse-n toamna unui ieri,
Văzduhuri de azur le stingi făr’ adăpost,
Însingurări îmi lași, prin macii altei veri.

 

În mine se adună neclipa ce-mi revine,
Din gările de ieri, prin ochii altui timp,
Te-am așteptat în lacrima ce-mi vine…
Copacul meu stingher ce n-are anotimp!

 

Prin gând hoinar mă ningi cu primăveri,
Răsfiri în calea mea, de săbii tremurând,
Muguri de flori pe tâmple-mi cad păreri,
Tăiș cu dinții strâmbi, de tine așteptând!

Îmi treci tăcut prin porți albite-n visuri,
Vânat de vânt, de duhuri nelumești,
Mă-nduri tristeții deschizând abisuri,
Pe chip de lut cuvântul mi-l rănești.

Când pala nopții drumu-ți îl închide,
Și vrei trecutul tot să îl privești,
Pe-obrazul tău șiroaie trec avide…
Așa grăbit, cu palma le strivești.

Altă cărare cu ardoare măsurând,
Ca Shiva inocent te-asemăn unui zeu,
Brățări de foc pe glezne-ți tremurând…
Scrutând către cenușa unui nou… mereu.

—————————-

Gia STANCULET

16 aprilie 2019

Imagine Internet

Mihaela BANU: Nu mă uita, iubite!

Nu ma uita, iubite, cât bolta e albastră!
Afară-i primăvară și-atâta dor în noi …
Vezi, de-ți arunci privirea, în treacăt, înapoi,
Te-aștept ca-ntotdeauna, stând tristă la fereastră.

 

Nu mă uita, iubite, cât flori răsar pe luncă,
Mai zăbovește-o clipă, în irisu-mi, te rog
Și nu te pierde-n zare pe primul inorog!
Te-ndură de iubirea-mi, dă-i inimii poruncă!

 

Nu mă uita, iubite, cât flori sunt în livadă!
Mi-e însetată gura, de-al buzei tale gust…
Nu s-a prescris sărutul, nu a ajuns vetust,
Ci sufletelor noastre le-ar fi dulce tămadă.

Nu mă uita, iubite, cât spicele sunt coapte;
Te-așează lângă mine, pe margini de răzor!
Te-nvăț pe îndelete ce-nseamnă „imi e dor”,
Din murmurul feeric de nerostite șoapte.

Nu mă uita, iubite, cât roade-apleacă ramul!
Ca Eva, altădată, îți voi întinde-un măr
Și-ți voi vorbi de doru-mi imens, de-a fir a păr,
Din fructele ispitei, mușcând pe rând, cu dramul.

Nu mă uita, iubite, cât iarna se pogoară!
Vino-n odaia-mi caldă și-n veci să nu mai pleci!
Ce straniu, fără tine mă strâng pereții reci
Și brațele tristeții fac pielea-mi să mă doară …

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

17 aprilie 2019

Imagine – Internet

Anatol COVALI: Risipă

Au ruginit în mine pădurile de dor
şi nu mai e răcoare demult la umbra lor.

Dumbrăvile sunt mute.
Nici păsări şi nici ciute.

Doar lupii resemnării, urlând prelung, mă vor.

De-atâtea dese-averse
potecile sunt şterse

şi nu mai găsesc drumul spre ultimul izvor,

ce-n loc de apă lină
vărsa zglobiu lumină

care avea într-însa ceva răcoritor.

Pe unde-o fi bordeiul
care mi-a fost temeiul

şi-unde cioplit-am aripi întâiului meu zbor?

Acum mi-am făcut casă
şi chiar dacă-i frumoasă

tânjesc timpul în care păream un cerşetor,

iar ploaia de regrete
trezeşte-n mine-o sete

în care-i doar risipă şi arşiţă de zor!

————————————–

Anatol COVALI

București

17 aprilie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Impertinenţă

Impertinenţă

 

Impertinenţa mea nu are margini

caut ce nu e de găsit

cutreierat-am imensităţi stelare-n infinit

neobosit m-am irosit

să caut ce nu e de găsit

dar am uitat de raiul infernului din mine

cu ce drept mă plâng că nu mi-e bine

Acum, când şi târziul m-a devorat de tot

să caut Adevărul

Eu, Doamne, nu mai pot !

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Alice PUIU: Dincolo de noapte

Dincolo de noapte

 

Deschisă-i ușa spre lumea din mine,
rătăcesc întrebări ca niște sălbăticiuni
unele-s vulpi venite din ochi de lună
altele-s lupoaice de zăpadă
chipul din oglindă a-nnoptat pe umărul meu,
ce vânt trezește-n pasăre-o rugă,
ce zbor ridică țărmul până la cer,
se-adună-n palmă fărâme din zilele culese,
nu vreau să-mbrac decât o umbră
din clipa de aur a ultimului mister
când iarna lupoaicelor mă sărută
și colții vulpilor sure risipesc răni
la ceasul înnoptat în cuvinte,
nu vreau decât să fiu culoarea unei veri
ce-n piatră de-altar aprinde idei
dincolo de noapte.

—————————–

Alice PUIU

Aprilie 2019

watercolour – Ginny Stiles CZT: Seeing a Door in a New Way

Simon JACK: Dansul umbrelor (poeme)

Lasă-mi aplecarea peste coate
să răzbat printre ciulini în noapte,
respirația zidului ce mă rotește
monolit în cer
e un grizzly înfometat de mine,
il acopăr cu un jug din fier
si-atunci voi respira dintr-un lan
de blană ce va rodi
o mie de porumbei,

strașnică îndeletnicirea călcâiului
ce-nsoțind talpa sării din
drumul mătăsii dulci,
strivește șerpi de măslini cu frunza
crudă,
si-n dansul umbrelor din grădini carnivore
aud în șoaptă un pom deghizat
in serafim fluierând !…

 

Prin chipul tău

 

Se răsucesc ceasornice-n altare
de pământ și-n pragul porților
de aur, zarea mustește fraged
a îngeri întrebând,
străjer neobositei coapse
te asemăn lebedelor coapte în apa
botezului din gând,
grațioase înaripate se fac palme
pe sâni rotunzi de noapte,
adu-mi te rog la sfârcuri sfârșitul
din durerea ce mistuie în mine
Calea Lactee-n demoni si centurioni
plângând,
intinde-te sub mine câmpie albă-n spini
si cruță-ma de vrei obidelor
stelare, lasă umbrite nimburi cu iz
de trandafir să-ți intre printre hore
ce le-ai jucat cu mine după ploi,
prin chipul tău văd valea pierdutelor
fanare, ce cumpărate din icoane
in rame rupte-n noi,
se vor grăbi în eden la masa norilor.

 

Minuni

 

Minune,
a început tunsul oilor pe coama
inorogilor de fân,
se bat găselnițe în acatiste strânse
prin praful tălpilor din fum,
infloresc meri în albul de ofrandă
al mieilor si-ncep povești prin iesle
cu adunați de prin morminte
săpate-n dor buimac de rădăcini,

Minune,
se bat toace singure-n chilii
cai sălbătici se adapă din fântâni
cu margini de obraz,
curg lacrimi din icoane, aud buciume
de slavă răsunând parcă tăcute
in verdele etern din brazi,
dă laptele si mierea-n antipozi
ies pustnici din fantasmă
si corbii parcă-s roz,

Continue reading „Simon JACK: Dansul umbrelor (poeme)”

Elena NEAGU: Tot în gândul meu te culci

Tot în gândul meu te culci

 

Când te bântuiesc himere
și prinzi zmei în ape dulci ,
îmi scriu sufletul pe stele
și-mi plâng ploaia peste cruci.
Și când pleci cântând din fluturi
prin nisipul din deșert ,
mi-nham calul și-i pun ciucuri ,
să nu vreau să te mai iert !
Dar sătul de zmei cu aripi
și Ilenele-năluci ,
vii mâncând jar pe tipsie ,
tot în gândul meu te culci !
O să-mi vând calul și șaua ,
ca arabul din deșert ,
toate morile de vânt ,
să rămân sărac și prost
doar cu hamul din cuvânt,
ca să uit să te mai iert
și să uit cât rug mi-ai fost !

————————-

Elena NEAGU