Lasă-mi aplecarea peste coate
să răzbat printre ciulini în noapte,
respirația zidului ce mă rotește
monolit în cer
e un grizzly înfometat de mine,
il acopăr cu un jug din fier
si-atunci voi respira dintr-un lan
de blană ce va rodi
o mie de porumbei,
strașnică îndeletnicirea călcâiului
ce-nsoțind talpa sării din
drumul mătăsii dulci,
strivește șerpi de măslini cu frunza
crudă,
si-n dansul umbrelor din grădini carnivore
aud în șoaptă un pom deghizat
in serafim fluierând !…
Prin chipul tău
Se răsucesc ceasornice-n altare
de pământ și-n pragul porților
de aur, zarea mustește fraged
a îngeri întrebând,
străjer neobositei coapse
te asemăn lebedelor coapte în apa
botezului din gând,
grațioase înaripate se fac palme
pe sâni rotunzi de noapte,
adu-mi te rog la sfârcuri sfârșitul
din durerea ce mistuie în mine
Calea Lactee-n demoni si centurioni
plângând,
intinde-te sub mine câmpie albă-n spini
si cruță-ma de vrei obidelor
stelare, lasă umbrite nimburi cu iz
de trandafir să-ți intre printre hore
ce le-ai jucat cu mine după ploi,
prin chipul tău văd valea pierdutelor
fanare, ce cumpărate din icoane
in rame rupte-n noi,
se vor grăbi în eden la masa norilor.
Minuni
Minune,
a început tunsul oilor pe coama
inorogilor de fân,
se bat găselnițe în acatiste strânse
prin praful tălpilor din fum,
infloresc meri în albul de ofrandă
al mieilor si-ncep povești prin iesle
cu adunați de prin morminte
săpate-n dor buimac de rădăcini,
Minune,
se bat toace singure-n chilii
cai sălbătici se adapă din fântâni
cu margini de obraz,
curg lacrimi din icoane, aud buciume
de slavă răsunând parcă tăcute
in verdele etern din brazi,
dă laptele si mierea-n antipozi
ies pustnici din fantasmă
si corbii parcă-s roz,
si mai mare minune,
se arcuiesc poeții peste prăzi
cu inimi frânte,
le freamătă-nchinarea genunchilor
in lut,
se face apa-n vinul mireselor din soare
călăi de ursitoare se leapădă
de ștreangul ce agățat de nori înnoadă
curcubeie pe reazemul
lui Iov…
Demonul de lângă noi
Ne cad ceruri grele peste pleoape
ni-s ochii goi, întârziati strigoi,
din lacrimi revărsate peste ape
se fac oceane de-ntuneric între noi,
Cad si lumini din rugăciune
se sting pe ziduri candele de post,
mai abitir ca fumul din tăciune
dispare din visare si somnul care-a fost!
Aplecători peste pervazuri strâmbe
ne sunt umbre din osul unui mort,
suntem vii doar în mișcări mărunte
si morți cu tot odihnei de sub cort,
Ne ard în catedrale pocăințe roz
ne-nvecinăm cu demoni de estradă,
stigmat în locul nașterii de plozi
si măști cu lumânări înghesuite la paradă!
E demonul de lângă noi firida
ce ne ascunde amnare de pelin mieros,
e ziua aceea ce-am crezut-o agurida
când ingeru-mpărțiri
————————–
Simon JACK
17 aprilie 2019