Anatol COVALI: Risipă

Au ruginit în mine pădurile de dor
şi nu mai e răcoare demult la umbra lor.

Dumbrăvile sunt mute.
Nici păsări şi nici ciute.

Doar lupii resemnării, urlând prelung, mă vor.

De-atâtea dese-averse
potecile sunt şterse

şi nu mai găsesc drumul spre ultimul izvor,

ce-n loc de apă lină
vărsa zglobiu lumină

care avea într-însa ceva răcoritor.

Pe unde-o fi bordeiul
care mi-a fost temeiul

şi-unde cioplit-am aripi întâiului meu zbor?

Acum mi-am făcut casă
şi chiar dacă-i frumoasă

tânjesc timpul în care păream un cerşetor,

iar ploaia de regrete
trezeşte-n mine-o sete

în care-i doar risipă şi arşiţă de zor!

————————————–

Anatol COVALI

București

17 aprilie 2019

Lasă un răspuns