Alina CRISTIAN: Dac-ar fi…

Dac-ar fi…

Nu mi-am dorit nimic vreodată
Dar dac-ar fi să cer ceva,
Aș vrea să mă mai nasc o dată
Pe-un colţ de lună, undeva…

Pe un tărâm, străin de lume,
Aș cerne clipele damnate…
Și aș păstra dintre fărâme,
Doar cioburi de seninătate.

Nu aș mai cere jurăminte
Am obosit s-aștept mereu…
Aș vrea doar un crâmpei de soare
Să pot să-mi vindec dorul greu.

Aș cere doar o picătură
De liniște, să aţipesc…
Să nu aud cum gându-mi ţipă:
„De astăzi nu te mai iubesc!…. ”

Aș cere un repaos poate,
Pentru a gândurilor hrană …
Când liniștea istovitoare,
Mi-aduce amintiri din rană.

Aș cere ploi de primăvară
Să sting tăcerile din gene…
Și-n fiecare rugă-amară,
În candelă să ard durere.

Aș cere zâmbetul de prunc
Când mama sânu-i pregătește
Și-l ocrotește…(tandru gând)
Când inima sincer iubește.

——————————–

Alina CRISTIAN

Gia STANCULET: Toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

Toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

Mi-e inima un mac ce plânge
căzut prin clipele dintâi,
iar gândul ce acum mă strânge
îmi stă captiv la căpătâi.

Doar strigătul aud din nostalgie,
prin norii grei și nesătui,
ce-au rupt trei ramuri cu urgie,
din prea bătrânul meu gutui.

Pe fruntea-mi se prelinge-o rază,
din Luna ce-a plecat în nori, firesc,
uitând de vară ca de-o stinsă oază,
dar macii-n mine… muribunzi trăiesc.

Pe câmp, un abur se destramă,
tabloul ce-l știam nu-l regăsesc,
e scrum rămas din a colinei coamă:
toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

—————————-

Gia STANCULET

19 aprilie 2019

Imagine: ,,Macii” de Ștefan Luchian

Elena NEAGU: Când mi-oi coborî prin minte

Când mi-oi coborî prin minte

Când mi-oi coborî prin minte ,
n-am să-mi iert nopțile lungi
când urlam ca lup la Lună ,
prin troiene să-mi ajungi.
Când oi coborî prin mine
să zidești altar iubirii ,
poate n-o să te mai știu ;
noaptea ce zidești strici ziua
și devreme ți-e târziu.
De cobori cu iadu-n pagini
mănăstirii dintre denii ,
cu ispitele din post ,
mână-ți murgii mai departe ,
să te-nchini unde-ai mai fost !

————————-

Elena NEAGU

19 aprilie 2019

Anna-Nora ROTARU: Reînvieri de primăvară

REÎNVIERI DE PRIMĂVARĂ…

Sub mantia grea a iernii zace amorțit pământul,
Minunea așteptând, ce i-o ridica jugul poverii…
L-o dezbrăca de ponosit și zdrențuit veșmântul,
Cu straie noi l-o îmbrăca, trezindu-i iarăși cântul,
Tălmăcindu-ne misterul adormirii, reînvierii…
Cine ? Zâna bun-a primăverii…

V-alunga crunt gerul și crivățul cât mai departe…
Coșcovite visele, le-o-mprăștia ca pe un fum…
Cu gândurile noastre mucegăite, rupte, sparte,
Peste mări și peste zări le-o duce, le-o împarte,
Din acelea putrezite făcând pulbere și scrum,
Sădind în loc flori cu parfum…

Pământul va musti sub oceane de verdeață…
Floarea soarelui s-o legăna pe câmpii întinse…
Albine, fluturi, păsări trezite-n zori de dimineață,
Vor fugări pe iarnă, după gratii-n fortăreață,
Voia bună vor aduce chiar și-n sufletele stinse,
De tristeți, tăceri prelinse…

C-o mișcare fin-a mâinii, despleti-va-ndată cerul,
Să țâșnească iar lumina soarelui cel zâmbitor…
Și, timid sub bruma nopții să răsară ghiocelul,
Ca o floare a speranței, vestitorul și străjerul,
Să ne spună la ureche despre timp că-i trecător,
Ca să prindem clipa-n zbor…

Primăvară, primăvară, să ne-aduci anii-napoi,
Zori de ziuă iar lucind pe cărarea adumbrită…
Plesnind mugurii în floare, să-nflorească și în noi,
Să zburdăm iar pe coclauri, ca treziți copii, vioi,
Din noi iernile să schimbe, bătrânețea nedorită,
C-o haină nouă, înflorită…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

19 aprilie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Eu majuscul, strâng pomnetul!

Astăzi mă dezleg de ființa ce am fost o lungă vreme ,
Nu mai plâng în pumni durerea și o las în coasa sorții,
Patru litere pierdute în durerea de-a mă teme,
Dau obolul lor robiei și căința, vamă morții !

Astăzi am pierit total și mă nasc în altă eră
Care soarbe din icoane ciobul vântului uitat,
Tot ce-am fost în urmă , las.. și voi fi neefemeră,
În genunchi nu-ți cad, iubite, urma voalului pictat!

Te-am lăsat s-arunci cuvinte, „strălucite” conjugări
În soioasele gângănii ce mi le puneai pe trup…
Nu mai am negări pe suflet și nici șine pentru gări
Unde mâinile în cruce le căram în „trap” de lup !

Astăzi nu mai merg lipită de pereții groși cu gratii
Ca să mă preling pe corpul ce mă tot privea „de sus”,
Am donat hoinar iubirii…ultimele seci hematii
Cardului de păsări albe care zboară spre apus .

Libertatea este spațiul timpului închis în mine
Pe care plutește barca unui somn cu visuri mute..
Eu te-am adorat, „bătrâne ” și m-am pitulat în tine,
Tu? ai strâns acordeonul în priviri goale și surde!

Dar îți jur că în cotloane, de mă cauți, nu mai sunt,
Azi m-am transformat în apă, azi mă legăn în pământ
Și de-acolo, din infernul ce mi l-ai săpat cu grijă,
Nu mai fac ceva vreodată, căci nimicul mă erijă!

„Vinovată” sunt de toate, tu ți-ai încrustat perfectul
În zidirea mea de tină,eu majuscul,strâng „pomnetul”!!!

——————————–

Irina ALEXANDRESCU

Craiova

19 aprilie 2019

Anatol COVALI: Eternul zbucium

Eternul zbucium

Nu toate trec. Ceva totuşi rămâne,
ceva cu altceva mereu se-adună
când mâine curge-n azi şi azi în mâine
trăind în ieri tot timpul împreună.

Un ieri din ce în ce mai plin de sine,
căci tot ce e şi vine-n el încape,
sortit ca-n ale vremurilor mine,
spre a-şi afla prezentul, să tot sape.

Căci începutul din sfârşit începe
mereu într-o continuă rotire,
pentru-a putea-nţelege şi percepe
firimitura sa de nemurire.

Nu ştim nimic şi nu vom şti vreodată
de când şi până când şi până unde
e hărăzită viaţa să se zbată
în moartea zbuciumatelor secunde.

Cine ne-adună, cine ne desparte?
De ce e totu-nvăluit în ceaţă?
Şi-apoi e viaţa viaţă sau e moarte,
care de-abia prin moarte va fi viaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

19 aprilie 2019

Alice PUIU: O floare

O floare

Pleoapa unui gol peste-o clipă
răsucește văzduhul în fuioare
în sânge-și scrie timpul rătăcirea
țărm destrămat prin zarea
somnului din geam
te regăsesc absență,
doar umbră a ierbii-n glas de ceară
și dureros pupila-nghețată a unui gând
te țintuie-n negurii câmpiei amurgite
însingurarea-n fluturi
sub talpa tăcerii mocnește
păsări de cenușă în oarba noapte
vestesc căderea-ntr-o geană de stea
Să pun o floare în descânt de curcubeu
pe fruntea acestui gol,
neîncăpător va fi cuvântul
necuprinsă despletirea-n
lacrima din piatră
iar din țărâna inimii un înger va înflori.

—————————–

Alice PUIU

19 aprilie 2019

Imagine Internet

Elena TUDOSA: Salcia la fel ca omul

Salcia la fel ca omul

Știe cineva de ce,
Își pleacă-n jos crengile
Salcia, pe-ochi de-apă lin,
Tanguindu – se-n suspin?

Știe cineva de ce în vânt,
Parcă -și vaita ultimul cuvânt,
Aplecându – se pân’la pământ,
Doar suspine ramurile-i sunt?

Știe cineva oare de ce,
Chiar de-o-mbraca verdele,
Își varsă mereu tristețile,
‘N ochi de ape risipindu-le?

Din splendoarea-i de verdeață,
Din tristețe salcia prinde viață,
Peste ape floarea își împrăștie,
Din verde-și înnoiește speranțele.

Tot ca și – omul salcia-n viață,
Poart-un dor ce-o pleacă la pământ,
Plânge, dar renaște din speranță,
Făcând umbră-n lume pe pământ.

Salcia la fel ca omul jeluieste,
De tristețea și dorul o năpădeste,
Tanguindu – se nu contenește,
Să plângă pe lume cât trăiește.

În suflet purtând numai amintiri,
Abătuți-n lume de soartă și destin,
Plângem pierderea unei mari iubiri,
Și plecați la pământ ne tanguim.

Ca salcia omul naște din speranță,
Verdele fiindu-i frumoasa culoare,
Din verde se naște iar o noua viață,
Suferim și plângem fiindcă-i trecătoare.

——————————-

Elena TUDOSA

19 aprilie 2019

Nicoleta GORDON: Convalescență

CONVALESCENȚĂ

Șaman ce cumpără tristeți, potcoavă prinsă-ntre săgeți, unde-ai ascuns lumina?
Pașii târâți de doi desculți, ce cred c-au fost cândva adulți, își înfrunzesc ruina…

În ce monede te plătesc acei ce-ți spun că te iubesc, de legi cu beznă norii?
Și cărui zeu crezi să-i slujești, când toate cele pământești le simt doar muritorii?

Tomnează iarna-n primăveri, prezentul nu-i decât un ieri cărunt de-atâta vină,
E-un veșnic anotimp pierdut în care surzii ne-au vândut pe-un plâns de ocarină.

Cu ierburi smulse din Prier, sting crud de lacrimă-n rever și-ți scriu cu verde cretă,
În cuibul plin de amintiri, mă strânge-n penele-i subțiri un țipăt de egretă.

Scot fluturi albi din crisalide, amestec vreo trei perseide și-ți fac azime coapte,
Să-ți fie puls în artimii și verb în glasuri de copii…eu plec să mă fac noapte.

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

19 aprilie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Nu sunteți voi de vină că iubiți…

Nu sunteți voi de vină că iubiți…

Eu sunt bogat că pot s-aud, să văd,

– Și binecuvântat de-a ta iubire !

Ce-n viață mi-a făcut cumplit prăpăd,

Dar mi-a lăsat … un loc în nemurire.

– Adevărata bogăție e credința !

Încrederea în Domnul și în tine.

Și ai să vezi cum vine biruința,

Când nu te-aștepţi, când totul nu-ți convine.

De multă vreme viața e-n travaliu,

– Să nască de-o putea, o fantezie !

Și-mi e descrisă ca și un vitraliu,

– Cu porții de bizară nerozie !

Mi-e sufletul împovărat de fapte,

– Iar inima oftează de amor !

– Știindu-te bogata dintre toate !

… şi … vinovata întâlnirilor.

Sărmani bărbați ce sunteți condamnați,

– La ocna tăinuitelor plăceri !

Voi nu aveți nimic să regretați,

Că ce-ați avut, voi ați lăsat în … ieri.

– Nu sunteți voi de vină că iubiți !

De multe ori un vis sau o himeră.

– Pe care cu mândrie o numiți,

”- Iubita mea” … chiar dacă-i efemeră.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

19 aprilie 2019