Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: O pasăre învinsă de zbor

O pasăre învinsă de zbor

Nu eu sunt noaptea declarată sublimă, nici bolnavă,
sunt țipătul care prevestește furtuna,
cuprinsul în care zace tăcerea cuvintelor,
parașuta care nu se deschide
și la urma urmei sunt umbrela de ploaie a doamnei
ce pășește pe tocuri printre băltoace
model grăbit spre atelierul pictorului
cu nervii puși pe șevalet.

Răzvrătit pe culoarea surâsului sub cearcăne,
îndrăgostit de tușele groase și leneșe.

Aștept imaginea plină și confuză sub umbre,
o pasăre învinsă de zbor
până la țărm,
unde mările-n spume hăituite de fugă
îmbracă sublimul în teamă și neliniște
pe care numai soarele ce completează tabloul
îl așază deasupra de închipuire.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

28 februarie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Mărțișor

Mărțișor

Mărțișor cu ochi de lună,
Cu fir alb de bumbăcel,
Roșu sânge de lumină
Împletit in chip și fel

Stă pe pieptul de regină,
Prins cu un sărut furat,
Are-n mijloc o retină
Și zâmbește cu ,,păcat”…

Că iubirea cea lumească
Stă in albe primăveri
Asteptând să o găsească
Tinerii de azi sau…ieri!

Unde nu-i găsește vina,
Timpul ce-i tăcut, tiran,
Între zori vine Lumina
Peste nopți pierdute-n van

Și apune peste noapte,
Ca un soare de uitat,
Rămânând ca-n multe șoapte
Să-ți trăiesti ce n-ai visat

Împletind fire de ață
Într-un mărțișor de dor,
Vrei să-l prinzi la mândra hoață…
La rever c-un ochi de nor!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

1 Martie 2019

Emma POENARIU SERAFIN: 1 Martie

Primăveri devreme

Vreau să repictez în verde, primăvara-n ochii tăi
Cu penelul să torc fluturi, flori pe pomi în zurgălăi
Să te scriu zâna naturii, din troiene-n zori trezită
Fir de ghiocel sihastru prin zăpada grea, tivită.

Peste liniștea din mine verdele iar se avântă
Ziua prinde de-a se-ntinde pe lumină noastră sfântă
Soarele cât roata morii , peste ceruri ne stăbate
Admirăm inflorescența, inflorite-s toate, toate!

Pe o creangă de sulfină, un cuc plânge cuca lui
Ce-i plecată-n flori străine încercând de-a scoate pui
Vişinul din fata casei doarme-n rochii de mireasă
Eu cu primăvara-n mine, nu mai pot să intru-n casă.

Noaptea-mi calcă rău pe urme , ajungând încet, încet
Să îmi tulbure tabloul ce-l aștept din timp ascet
Stelele pe cerul nopții, de zici că le-apucă frica
Eu cu primăvara-n vine, aștept ziua…şi nimica !

Floarea peste pomi se creşte ca acum si–ntotdeauna
Soarele, trage cu ochiul, după el, zâmbește luna
Stai căzută-n contemplare, nu mai vrei să te ridici
Arunci gerul peste timpuri, ca și miile de frici.

Depărtările iubirii urcă-n gând și se desfac
Cum stau ghemuite-n lujeri florile de liliac,
Eu cu pana mea bătrână nu mai vreau să scriu poeme
Strâng în mine clorofila primaverilor devreme.

1 Martie

A ieșit un ghiocel, singur ca un schivnic
Trupul verde și subțire, Doamne ce-l mai doare
Apele vor să-l înece că-i din Valea Mare,
El, se creşte spre Lumină, gerului potrivnic.

Din omăt un ghiocel vrea să-si fac-o casă
Cu pereți grei din zăpadă, pentru el palat,
Și se-acoperâ cu neaua albă-n cer curat,
Doar când prinde-un strop de soare din căsuță iasă.

Și privește ghiocelul iarna lui bătrână
Este mic, neascultător, tare certăreț,
Vă plăti neascultarea, toate au un preț,
Şi-o să-l prindă noaptea aspră cu gerul de mână.

Deodată vântul sună de se pierde-n noapte
Frigul pare că-l cuprinde să îl strângă iar,
Este Martie, vai bine-i , unu-n calendar
Vă las ghiocelul vouă și-un sarut, ori şapte ?

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

1 Martie 2019

Imagine internet

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Încă visez

Încă visez

Pe nisipul ce respiră paşii mei împleticiţi
Vântul ţese ceaţa densă în covoare de cristal
Cade în păcat răcoarea suduind zori rătăciţi
Frigul îmi pătrunde-n gânduri ca o lamă de pumnal.

Noaptea s-a mutat în ceruri însoţită de mister
Ziua încă doarme-n neguri fără umbre fără nori,
Soarele e ca o minge, prinsă-n coarne de caier,
Eu mă plimb fără de vină prin tăcerea din vâltori.

Mă îndrept spre oare-(unde?), cu alai de val spumos,
Ca să prind un oare-(cine?), dintr-un glas de oare-(ce?),
Printre pietre îngheţate parcă sunt un eschimos
Ce-a îeşit încet din iglu ca prin zori s-adulme-(ce?).

Doar în gânduri mai am soare, într-un răsărit apus
Când purtam surâs pe gene şi clipeai a nefiresc,
Când tu îmi erai regină, iară eu un biet supus
Ce fura pete din lună pentru-n simplu ,,te iubesc”!

A plecat vremea aceea în caleşti trase de cai
Scrinu-i plin cu vechi silabe desuete-n timpul azi,
Ceaţa îmi inundă viaţa ca pe câmp pâlcuri de scai…
Încă te aştept iubire, te visez şi ştiu că arzi.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

28 februarie 2019

Nastasica POPA: Înfloresc amintiri

Înfloresc amintiri

Învolburată-i marea… în furtună
Destinul e plecat către amiază,
Iubiri, păcate, le anemiază
Pe o margine-a vremii,pe-o zare-oportună.

Pică cerul de stele și marea-l răstoarnă
Și în valuri se duce spre malul de ceață,
Sa stingă făcliile cu roua de gheață,
Ce de gând par aduse în strigăt de goarnă.

Cu fiori peste pleoape înfloresc amintiri,
Își scutură pletele, de vreme albite,
Pe urmele pașilor din nopți înălbite,
Primăveri parfumate ce vor naște nuntiri.

Iar marea… mai neagră ca noaptea îmi pare…
Către ea mă tot cheamă cu brațele-ntinse,
Vântul tronează iubiri ce-n valuri sunt stinse,
Iar crestele ninse, de gânduri, mal-de-mal să separe!

——————————-

Nastasica POPA

27 februarie 2019

Dan MORARU: Ți-aș fi iubire…

Ți-aș fi iubire…

Și dacă ai putea să vii
Să ne plimbăm ca doi copii
De mână printre galaxii
Aprinși de dorul inimii

Ți-aș ninge trandafiri pe pleoape,
Aș aduna clipele toate,
Le-aș parfuma cu flori de crini
În vise să nu mai suspini.

Te-aș lua cu mine în povești
Din lume să nu mai ai vești,
Să uiți tristețe și durere,
Să ai doar clipe de plăcere .

Ți-aș lua și lacrimile toate
În suflet să nu-ți fie noapte,
Le-aș alinta cu flori de tei
Sau le-aș asterne-n ochii mei.

M-aș așeza sub pasul tău
Făcând covor din trupul meu,
Ți-aș picura nori la picioare
Cu lacrimi plânse-n dor din mare.

Ți-aș fi iubire, poezie…
Pe coala albă de hârtie
Cuvintele mi-ar fi doar vers
Purtându-te… prin univers…

—————————

Dan MORARU

27 februarie 2019

Mariana POPAN: Poeme primăvăratice

Vestitor de primăvară

De sub mantia de gheaţă
A ieşit un colţişor:
Cam timid de verde crud,
Admirând un norişor.

De sund norişor, o rază
De la soare, îl salută;
Ca din basme îi zâmbeşte,
Iar cu norul, ploaia-l udă.

Dragostea de primăvară
Îi oferă pălărie;
Albă, ca o aripioară
De-ngeraşi din preerie.

Ghiocelul, cum primeşte
Numele de la măritul
Dumnezeu, ce l-a creat,
Ne vesteşte fericitul:

– Primăvara v-a chemat!

Primăvară în gânduri…

Din suflet izvorăşte primăvara,
Asemeni curcubeului din soare,
Îmbrăţişat cu ploaia din fanfara
Concertului de ciocârlii de prin cicoare.

Privind în jur, pricepem că natura
E-un vechi condei, de timpuri colorat,
Duios, cu stropi, prin raze, în gravură,
Pictând, devine un tablou imaculat.

Re-nvie anotimpul de-altădată,
Cu rosu-mbălsămat în pace,
Înmugurit prin verde colţuri prin ogradă,
Prin care, mieii, în curând, vor să se joace.

Din iarnă, prin tăcere clipa vie
Se perinda, învâluită în pânză de nea,
Încet, acum, izvoare-n armonie
Îşi plimbă firul de cristal, ca ploaia-n catifea.
Duios, din ceruri, dimineaţa,
Colinde-n primăvară se aud;
Parfumul vag de fumuri sunt dulceaţa
Purificării din pământuri, unde încet pătrund.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

1 Martie 2019

Continue reading „Mariana POPAN: Poeme primăvăratice” →

Florentina SAVU: Legenda Mărțișorului

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

Într-o zi măritul soare
A coborât pe ponoare,
Și-a schimbat înfățișarea
În fată mândră, ca floarea

Un zmeu crud însă-a răpit-o,
La-ntuneric a dosit-o,
Lumea-ntreagă-a suferit
Că lumina i-a pierit.

Un fecior viteaz, frumos,
A pornit vijelios
Spre zmeul nesuferit
Și grea luptă s-a stârnit.

Trei anotimpuri luptară
De cu zori și până-n seară:
Vară, toamnă și-apoi iarnă,
Pân’ se făcu primăvară!

Astfel soare-a liberat,
Cerul iar s-a luminat
Dar viteazul fu rănit
Și-n curând chiar a murit.

Unde sângele-i a curs
Ghiocei albi au pătruns,
Flori albe-n roșu pătate,
Ce păreau îngemănate…

De atunci, de 1 Martie,
Mărțișoare colorate,
Toate prinse-n șnururi fine,
Din albe și roșii fire,

Fetelor le dau feciorii,
Lor le strălucesc bujorii
În obraji și, ochi le râd
Avându-l pe soare-n gând,

Tot roșul din șnurul lor
E sângele de fecior,
Pe când albul este floarea
Ce vestește primăvara:

Ghiocelul cel fragil
Ca un zâmbet de copil,
Alb ca neaua proaspăt ninsă,
Ca o lumină aprinsă…

Apoi, ciucur roș’ și ciucur alb,
Gemeni ce anunță cald,
Trezirea la viață nouă
Și pe soare, și când plouă…

Tu, măi Martie-Mărțișor,
Ne aduci în suflet dor,
Poftă de trai în lumină
Sub o boltă mai senină!

———————————–

Florentina SAVU

1 Martie 2019

Imagine Internet

Irina ALEXANDRESCU: Morţii să îi pun prefaţă !

Morţii să îi pun prefaţă !

Du-mi durerea tu pe culmea unde n-o atinge zarea
Şi-mi înnoadă păru-n coade, al ţigăncilor tezaur,
Ia-mi încreţitura frunţii, pune tu urechii floarea ,
Să-mi plăteşti pe sub sprâncene, domnul meu, bănuţi de aur .

C-ai trecut săltat pe stradă, te-ai uitat în treacăt jos
Şi cu mersul tău pe arcuri, mi-ai rostogolit ghiocul,
Eu ,c-un coş vechi de răchită, ţi-am cuprins ochii sfios
Când muritu-mi-au părinţii ,mi-a murit şi mie jocul !

Uită-te la mine bine, domnul meu absent din timpuri
Când codiţele-n taftale le făceai în jocu-ţi, hamuri,
Când fugeam în sus-ul scării să vedem la baluri chipuri…
Şi ce mă iubeai atunci tu …amândoi-nobile neamuri!

Şi-am ajuns copil de suflet al ţiganilor – „FRUMOASA”,
Învăţat-am cu ghiocul, să ghicesc norocu-n palmă.
Ce ştiam de joc, onoare…patima-l costă şi casa ,
Am văzut doar cioclul negru şi-n sicrie tată…mamă…

Mi-ai dat palma ta curată şi mi-ai aruncat un zlot,
M-am uitat pe sub sprâncene,ochii-n lacrimi mi-ai zărit,
Parca-i tresărit a spaimă, chipul ţi-a albit a mort .
Ce-ai vazut tu ,o fantomă? Ai văzut ce ai iubit.

Nu te-ai mai întors pe strada unde vindeam lumii vise
Ai crezut că-s o fantomă, ai crezut că minţi-i fugi ,
Mă ştiai în sanatoriul bolilor cu uşi închise
Unde „prăznuiesc” bogaţii scăpătaţi ,baluri-năluci!

Ei ! eu plec în lume… dusă şi te caut peste lume,
Nu am viaţă fără tine, ce-mi rămane mie-n viaţă,
Ce să fac în colţ de stradă, coş de trandafiri cu nume?
Mai bine îmi scriu o carte ! morţii să îi pun prefaţă !

——————————

Irina ALEXANDRESCU

28 februarie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Doi nebuni amândoi

Doi nebuni amândoi

Un ghem de întrebări deznoadă răspunsuri
Să găsească iubirea rămasă orfană de noi.
Ne-agățăm de cuvinte dezgolite de sensuri.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Călcăm pe urme de durere aparent potolită.
Ești în mine. Sunt în tine, cuibăriți în inima din noi.
Într-un plic și-o scrisoare, ascundem o iubire ofilită.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Cu trupurile arse de iubire pustie
Aruncăm priviri reci ploilor din noi.
Cu sufletele goale săpăm o prăpastie,
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Un ghem de întrebări deznoadă răspunsuri
Despre o iubire aparent vie, doar în versuri,
Născută într-un vis cu ploi de cuvinte noi.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

28 februarie 2019