Printre „predicile vii” (cf. Nichifor Crainic) de la Biserica din Drăgănescu una dintre cele mai impresionante este cea sugerând două planuri ontologice cotangente : Biserica din lume si acea  „lume” pentru care  (scrie Sf. Arsenie Boca) „nu s-a rugat Domnul Hristos” (cf. Părntele Arsenie Boca în vol. : Biserica de la Drăgănești, „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești, Deva, 2005).

Ieromonahul Arsenie (care avea să treacă pe 28 nov. 1989 la viața veșnică  după ce a străbătut toate cele trei căi de intrare în lumea de dincolo, calea isihastă, calea luptei si calea muceniciei) a formulat într-un text exact ceea ce sugerase prin pictarea unui călugăr răstignit de bună voie: suferința este „crucea vieții” ca o „linie a rostului vieții noastre peste care coboară Dumnezeu, de-a curmezișul, corecturi divine”. Adică suferințe de neînlăturat,  suportabile doar prin smerenie si dragoste (pp. 177-178). (continuare, isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-ionescu-excurs-existenta/.

Viziunea metafizică la care ajunsese Nae Ionescu în anul universitar 1936-1937 convergea spre aceeași imagine a smereniei (/umilinței care să înfrângă orgoliul omului limitat la condiția lui umană) și a dragostei, a nevoii de a ne dărui total către o realitate care nu este din lumea aceasta. In volumul publicat în 2000 specificasem o particularitate a viziunii naeionesciene. Anume că ea îmbracă o dublă înfățișare, prezentând două soluții metafizice legate de două structuri spirituale din două momente istorice în care se poate găsi o conștiință metafizică. Pentru cele două soluții metafizice ne-am luat libertatea de a împrumuta numele lui Ahile și numele lui Ulise (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozia, 2000).

            La Nae Ionescu însăși metafizica este o „încercare soteriologică”, este drum al celor care nu au reușit să se mântuiască prin sfințenie. Metafizica nu poate fi imaginată în afara subiectului implicat în trăirea metafizică, a ființei umane ancorată în astfel de preocupări. După ce profesorul luase în discuție felul în care soluțiile metafizice apar când sunt privite în ele însele, el se gândește la fundamentarea unei metafizici a ființei care să înglobeze amintitele soluții corespunzătoare celor două structuri diferite ale spiritului uman.

            Fundamentarea propusă vizează caracterul de subiect metafizic al ființei, făcând, înainte de toate, cuvenita precizare că ființa este o abstracție, este cel mai general mod al lui „ceva”, pentru că de fapt nu sunt decât ființe (la plural). In timp ce existența este obiect pentru ființă, „ființa este obiect pentru Dumnezeu” (Nae Ionescu, Tratat de metafizică, București, 1999, p. 244). Ființa, prin excelență subiect, poate deveni așadar și obiect. Înainte de a vedea particularele condiții în care din subiect, „ființa” poate deveni „obiect”, se cuvine a ne opri puțin la semnificația pe care  Nae Ionescu o atribuia conceptului de  „existență”. Astfel poate se vor lămuri și veșnicele confuzii  între ființă și existență. În principal însă, pentru a arăta în ce fel, spre deosebire de ființă, existența considerată „în sine”,  nu poate deveni niciodată „obiect”.

            Nae Ionescu tratează despre „existență” la cursul de Teoria cunoștinței  ținut în anul universitar 1925-1926 unde prezintă viziunea sa filosofică asupra cunoașterii, mai precis a drumului cunoașterii în înaintarea ei. În mod surprinzător însă, „problema existenței”, care este o problemă metafizică, se găsește inserată și în cuprinsul unui curs de logică, ținut în de Nae Ionescu doi ani mai târziu (1927-1928).

            Având în față ediția post-decembristă a acestui curs de logică (în dictatura comunistă fiind complet interzisă editarea operei lui Nae Ionescu), înainte de toate trebuie să observăm cât de nepotrivite sunt titlurile și subtitlurile fiecărei prelegeri adăugate de editorii Dora Mezdrea si Marin Diaconu. Dar și întregului curs, deoarece el nu este o „introducere în logică”. De altfel, nici cursul de metafizică din 1936-1937 nu este o „introducere în filosofie”, cum scria în revista „România Literară” din 14 martie 2000  fostul stalinist Z. Ornea care, în domeniul filosofiei, pare rămas la nivelul celor învățate în Facultatea (de marxism-leninism?) urmată în anii 1951-1955.

La prelegerea din 3 februarie 1928 editorii au propus titlul „judecata existențială”. O propunere cât se poate de școlăresc-neinspirată, rezultând din citirea primei fraze a prelegerii, unde Nae Ionescu spusese că urmează a vorbi despre „judecățile existențiale”. Dacă ar fi citit ceva mai atent întregul curs (sau dacă ar fi fost mai în temă cu filozofia!), ar fi observat că Nae Ionescu spune foarte pe scurt tot ce avea de spus despre această clasă de judecăți. Iar asta numai  după ce își structurează întreaga prelegere în jurul unei probleme ținând de domeniul metafizic. (Nu-i vorbă că și prelegerea imediat următoare, asupra „judecăților impersonale” are, în viziunea filosofică a lui Nae Ionescu, adânci semnificații ce depășesc cu mult cadrul logic în care este expusă problematica unor asemenea judecăți). Dar nici adevărata temă tratată în prelegerea din 3 febr. 1928 nu era greu de ghicit, fiindcă Nae Ionescu o semnalase ca atare de la bun început, făcând precizarea că „semnificația conceptului de existență” deși ține de ontologie, are un interes pentru logică, „și anume interesul care se leagă de clasificarea judecăților”.

            Dacă ar fi voit (după modelul oferit de fostul student al lui Nae Ionescu, D. C. Amzăr) să împartă și ei acestă prelegere, îngrijitorii școliți în comunism ar fi putut observa că Nae Ionescu (mai mult de trei pătrimi din curs) tratează despre „a exista” din punct de vedere ontologic. Abia spre sfârșitul prelegerii ajunge la „a exista” din punct de vedere „logic”. Faimosul metafizician face cu acest prilej departajarea principiului identității în matematică, în logică și în filosofie, pentru a afirma concluziv că în logică și în filosofie principiul identității este aproape același lucru cu judecata existențială.

            Din punct de vedere ontologic, Nae Ionescu observă că „existența” se dovedește a fi ceva imposibil de stabilit. În primul rând pentru că, într-un concept nu este cuprinsă și nota existențială. În al doilea rând, pentru că „existența” nu este o „calitate” a vreunui obiect. Ea nu poate fi considerată  nici pe post de  „obiect” existent în fața conștiinței mele. Existența este numai un „obiect logic”.  Adică, din punct de vedere logic, ea poate forma obiectul unei judecăți.

            Existența nu este un „obiect”, asemenea obiectelor care sunt în spațiu și în timp, pentru că există pe lume nu doar „obiecte” în spațiu și timp, ci și stări sufletești, acte de voință, cărora, pentru a le presupune un suport material, localizat în spațiu și în timp, trebuie neapărat să se apeleze la o teorie adiacentă. Ca să atribuim actelor de conștiință o anume poziție spațială, trebuie presupusă, prin mijlocirea unei „teorii”, legătura dintre spirit și materie. Pe de altă parte, la actele de voință nu constatăm decât  ceva de domeniul „efectelor”, și nu de domeniul unei realități, ca un fel de „resort” ce produce respectivele efecte. Or, și halucinațiile, care pot fi asimilate cu ceva de-a dreptul ne-existent, duc uneori la  efecte cât se poate de reale. Această observație îl va face pe Nae Ionescu să concluzioneze că din „existența în efecte” nu se poate deduce „existența reală”, și că definiția „a exista înseamnă a acționa” nu poate fi valabilă, greșind tocmai atunci când identifică „existența” cu „acțiunea”.

            La definirea existenței prin acțiune se mai gândise Nae Ionescu și pe când preda cursul de „teoria cunoștinței” în anul univesitar 1925-1926. Atunci începuse prin a ilustra în ce mod a putut fi utilă presupoziția după care „a exista înseamnă a acționa”. Prin ea s-a descoperit existența planetei Neptun, pornind de la „existența ei în efecte”. Mai precis, de la perturbațiile în mersul celorlalte planete pe care existența (încă necunoscută) a planetei Neptun le producea. Inițiatorul Școlii trăiriste  observase cu acel prilej că nu toate acțiunile care dau seama de ceva existent în mod real, ajung la cunoștința noastră. Aceasta duce la înlăturarea încercării  de a forma un concept al existenței definită prin acțiune, întrucât conceptul existenței ” scapă oarecum minții noastre” (Nae Ionescu,  Teoria cunoștinței, 1925-1926, cus litogr., p. 76).

            La cursul său de Teoria cunoștinței Nae Ionescu mai remarcase că felul acesta de definire este el însuși defectuos, pentru că existența (cunoscută din efectele ei) devine condiționată de cunoaștere. Ea este mutată din domeniul ei propriu în domeniul cunoașterii, deși, dacă scoatem din ecuație cunoașterea ajungem la tautologie: există ceea ce este existent.

            Filozoful propune următoarea soluție pentru a ieși din tautologie: activitatea de a gândi existența face ca existența să devină obiect de gândire. Ea rămâne însă ceea ce este, dacă, pe lângă putința de a deveni gândire, ea „poate să existe și când gândirea nu se exercită”. Este o soluție „mixtă”, care combină două feluri de a fi, cel logic (implicat de transpunerea în planul cunoașterii) și cel „real”. La aceeași soluție ajunge Nae Ionescu și doi ani mai târziu, deși demonstrația sa va urma o cu totul altă cale :

            „Idealistul” Berkeley susținea că „nu există nimic real în afară de percepția noastră”. Logicienii de azi, -spunea Nae Ionescu la cursul de logică din 1927-1928-, întorc problema pe dos și afirmă că „există ceea ce este perceput”. Ei nu mai pleacă de la „realitatea adevărată”, ci de la „obiect”.  Cu umorul său caracteristic, Nae Ionescu răstoarnă premiza logicienilor  care se dispensează de „realitatea adevărată”. De pildă, „stelele verzi”, pe care cineva lovit în cap le vede cât se poate de bine, nu devin obiecte existând „realiter” din simplu fapt de a fi fost percepute. După Nae Ionescu ar mai fi o cale, dacă am restrânge definiția și am spune că nu tot ce „este perceput”, ci tot ce este „pasibil de a fi perceput” există. Numai că, în acest caz, riscăm să ne confruntăm cu „existențe” ce pot fi percepute în ele însele, fără să fie excluse „existențele” ce pot fi percepute „în efectele lor”. Așa ne întoarcem la dificultatea deja semnalată, conform căreia de la „existența în efecte” nu se poate deduce „existența reală”.  Ultima cale de ieșire din impas, ocolește pur și simplu problema, pentru că, din punct de vedere ontologic, „existența” este imposibil de stabilit.

            Nae Ionescu  semnalează și soluția „mixtă”, în care se presupune că există mai multe feluri de „a fi”, „a fi” din punct de vedere „logic” și „a fi” din punct de vedere „real”. Această cale ar implica o soluție general logică și o ierarhizare ontologică înăuntrul soluției logice. Din punct de vedere logic, „a exista” este „a putea fi gândit”. Postulăm, în lipsă de altă ieșire, că „existența”, încetează de a fi „existență”. Ea devine, din punct de vedere logic, un soi de „posibilitate”. Astfel, existența va însemna „posibilitate de a deveni obiect logic”.

            „Existența” va fi ceea ce poate fi gândit, ceea ce este „obiect” în fața „conștiinței logice”. Și așa se ajunge de la „existență”, la „obiect logic”, și de aici la principiul de bază al logicii care spune că „obiectul nu este altceva decât el”, iar de la „obiect” la „concept” ca „existență logică”, și mai departe la „judecata existențială”, care nu se mai verifică prin confruntarea cu realitatea, ci cu principiile logicii. Astlel e conturată -la cursul de logică din 1927-1928 -, problema existenței, care, „în sine”, nu poate deveni niciodată obiect.

            Cei care  nu știu să aprecieze adevăratele carate ale gândirii filozofice naeionesciene pot vedea prezentarea problemei existenței la un universitar italian, scriitor la mare modă, citind fragmentul „Despre ființă” în rev. „Paradigma” (nr. 10-11-12/1997, p.18). Textul tradus de Ștefania Mincu provine din cartea lui Umberto Eco intitulată Kant și ornitoringul (Milano, Bompiani, 1997). Avertizăm însă cititorul să nu se aștepte să înțeagă prea multe din fragmentul publicat de revista constănțeană, deoarece problema „existenței” pare să-i fi rămas complet străină și lui Umberto Eco. Prin cele scrise în textul atât de pretențios intitulat, universitarul italian dă impresia că s-a limitat doar la utilizarea unui dicționar de filosofie, sau a unei istorii a filosofiei. De aici a citat din belșug (și la-ntâmplare) nume precum Pascal, Gorgias, Aristotel, Parmenide, Pierce, Wolf, Heidegger, Leibniz, etc., într-o totală anarhie ideatică, și, mai ales, fără să urmărească altceva decât umplerea la repezeală a câtorva pagini, în care, la loc de cinste se află „gargariseala și sperietura” (după memorabila expresie a lui Alexandru Paleologu) de termeni grecești, latinești, franțuzești, nemțești, englezești.

            Întorcându-ne la Nae Ionescu ținem să înfățișăm un aspect definitoriu pentru felul cum considera Nae Ionescu că trebuie să ne situăm în fața existenței. Față de existență, față de ceea ce avem înaintea noastră din realitate, poziția conștiinței noastre trebuie să fie pasivă. Pentru că noi, spunea Nae Ionescu,  în actul de a judeca nu facem altceva decât să răsfrângem în conștiință un fapt existent și apoi să-l exprimăm. Totul este să ne ferim de confuzia -destul de frecventă-, dintre judecata însăși, „care este și rămâne pentru noi un fapt” și exprimarea judecății (vezi Nae Ionescu, Logica. 1927-1928, în volumul îngrijit de Dora Mezdrea și Marin Diaconu și impropriu intitulat „Introducere în logică„, Ed. Eminescu, 1997, p. 110).

            Există o tendință (decelabilă în curentele de gândire din apusul Europei) de a transforma orice judecată într-o judecată predicativă. Această transformare, remarcă Nae Ionescu, „nu-și găsește fundarea în necesitatea metafizicii” (vezi Nae Ionescu, Metafizica. I. 1928-1929, Ed. Humanitas, 1991, p. 80). Pentru că noi putem să ne situăm nu numai în afara lumii, ci chiar „înăuntrul ei”.

            Ca să arătăm cum rațiunea este apropiată existenței, putem lăsa existența așa cum este, încercând doar să o „descriem”. Este chiar ceea ce se întâmplă cu ajutorul judecăților impersonale. După Nae Ionescu, asemenea judecăți își au importanța lor tocmai pentru că ele „constată existența faptelor”. Planul realității nu poate fi mai bine conturat în diferențierea lui de planul logic decât prin simple răsfrângeri de fapte în conștiința reflexivă, cu niște judecăți de genul: Plouă! Ninge!

            Logicienii care au încercat transpunerea unor asemenea judecăți de constatare în judecăți formate dintr-un subiect și un predicat, n-au fost români, observă Nae Ionescu. Și nu pentru că în alte limbi europene astfel de constatări se exprimă  cu aportul unui pronume impersonal, ci pentru că unor astfel de logicieni le-a lipsit poziția metafizică în fața existenței caracteristică românilor. Lor le-a lipsit, spune Nae Ionescu, supunerea la real, eleatismul gândirii din spiritualitatea răsăritului Europei.

            Argumentul existenței în alte limbi a unui pronume impersonal cade de îndată ce gândim mai îndeaproape la semnificația acestui pronume, la ce poate fi în spatele lui.  Este o persoană? Este o conjunctură de împrejurări ce are drept urmare fenomenul ploii sau al tunetului? La un examen mai atent, eșecul transformării judecăților impersonale în judecăți predicative apare de la sine. Pentru simplul motiv că se schimbă sensul judecății. Nae Ionescu nu pierde ocazia de a destinde audioriul cu următoarea remarcă: una este să spui „Trăznește!”, și alta este să spui „Te trăznește Dumnezeu!” (v. Nae Ionescu. LOGICA. 1927-1928, Ed. Eminescu, 1997, p. 109).

            Dacă stringența unei necesități metafizice nu există, atunci ce face ca totuși să existe tendința transformării judecăților impersonale în judecăți cu un anume subiect?

            Nae Ionescu vede aici un tip particular de gândire, asociat cu o anume structură sufletească. Este tipul de gândire căruia nu-i este străină situarea în afara existenței. Prin felul în care conduce analiza judecăților impersonale Nae Ionescu își manifestă, o dată în plus, poziția metafizică de „supunere la real”. Pentru filosof, realitatea devine astfel un termen corelativ existenței : „existența se referă la ființarea în planul real”, cum am spune noi azi, în coordonate spațio-temporale. La cursul din 1936-1937 subliniase însă că „mai sunt si alte planuri de ființare…Când transcendem existența, găsim ființa…Ființa se prezintă ca un alt tărâm” (p. 251). O altă lume care are si o întemeiere metafizică, nu numai una teologică. În ea se trece prin depășirea timpului, nu prin suspendarea acestuia. Nae Ionescu se distanțează de viziunea kantiană în care timpul (împreună cu spațiul) era formă de  intuiție „estetică”, în sens de „senzorială”. Pentru filozoful trăirist „timpul este semn al vieții”. Ceea ce se lămurește din greșala protestanților care au avut pretenția să desființeze tradiția spre a se întoarce la Sfânta Scriptură. „Numai că aceasta nu se mai poate. Sămânța pusă în pământ, chiar dacă încolțește greșit, nu mai poate fi adusă la originea ei” (Nae Ionescu, Tratat de metafizică, București, 1999, p.246).

 

REPERE BIBLIOGRAFICE

 

-Isabela Vasiliu-Scraba, Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr. 7-8 (128-129), iulie-august 2018, p.16 și p.18; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/concepte-cheie-la-nae-ionescu/  ; a se vedea si înregistrarea video: https://www.youtube.com/watch?v=mSeT2GW_5so .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica ființei la Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr.9 (130), sept. 2018, p.16 și p.18; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-metafizica2/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Experiențe ale gândirii naeionesciene, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr. 10 (131), oct. 2018, partea întâi, p.16 și în nr. 11 (132) noiembrie 2018, partea doua, p.16; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-metafizica2/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Faust în interpretarea lui Nae Ionescu, în rev. „Jurnalul literar”, București, Serie nouă, an XVI, nr. 20-24, nov.-dec., 2005, p.6-7. https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck&t=184s  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr. 6 (103), p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Primatul spiritualului în naeionesciana ‘iubire ca instrument de cunoaştere’, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VIII (XLIII) nr.5 (311)  mai 2008, p.22.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brațul lung al inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/  ; o primă variantă cu titlul „Mircea Eliade în cyberspatiu”, în rev. „Arges”, Pitești, Anul VII (XLII) nr.6 (300)  iunie 2007.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Mircea Eliade. Partea I-a în revista „Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, nr. 2(62), februarie 2001 p.39. Partea a II-a, în „Convorbiri literare”, nr. 3,(63), martie 2001 p.31.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, în rev.”Viaţa Românească”, București, Anul XCV, nr. 7-8 iulie-august 2000, p. 176-181.

– Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 273/ 2014, Serie nouă, anul XIII, 16-31 ian. 2014, pp. 15-17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-vulcannae10-mantuirea/  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Editarea cursurilor lui Nae Ionescu, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 134, aprilie 2000, p. 9-11.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Cu Mircea Eliade în Europa, în rev. „Viaţa Românească”, București, Anul XCII, nr. 5-6 / 1997, p. 157-158.

– Isabela Vasiliu-Scraba, “In strictă perspectivă istorică” (despre Mircea Eliade), în rev. „Origini/Romanian Roots”, USA, vol.VIII, No. 11-12/89-90, Nov.-Dec. 2004, p.62.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie  în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10 ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ , sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011;  http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46

-Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu si Părintele Arsenie Boca ; în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr. 12 (63), p. 7; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabeavs-boca-nae9/

– Isabela Vasiliu-Scraba, Elemente pentru o topologie a prezentului, în rev. „Origini/Romanian Roots”, USA, vol.VII, No. 1-2/67-68, Jan.-Febr. 2003, p.2.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu-  despre unul autentic: Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/  ; sau https://www.academia.edu/34576990/Isabela_Vasiliu-Scraba_Cum_l-a_minimalizat_Ple%C8%99u_un_fals_filosof_al_religiilor_pe_Mircea_Eliade  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și gândirea occidentală contemporană, în rev.”Viaţa Românească”, București, Anul XCV, nr. 3-4, martie-aprilie 2000, p. 103-108 ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2017/04/187354528-isabelavscrabanaeoccident.pdf .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade,  pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36; https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade  ;  si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf   .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în  rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78; sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica  ;  si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, sau, https://www.academia.edu/33591434/Isabela_Vasiliu-Scraba_Mic%C8%99orarea_lui_Eliade_si_gonflarea_lui_Culianu_odat%C4%83_cu_traducerea_volumului_Mircea_Eliade_Dictionnaire_des_Religions_Paris_1990  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; sau, https://www.academia.edu/33591434/Isabela_Vasiliu-Scraba_Mic%C8%99orarea_lui_Eliade_si_gonflarea_lui_Culianu_odat%C4%83_cu_traducerea_volumului_Mircea_Eliade_Dictionnaire_des_Religions_Paris_1990_     .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/  ; eseu având 1878 accesări, iar rev.„Asymetria” (Paris); http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1178  având 1540 accesări.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau on-line în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXIV, mai 2014; http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx  ; sau, https://www.academia.edu/34577082/Isabela_Vasiliu-Scraba_Eliade_%C8%99i_detractorii_lui_sau_R%C4%83fuiala_oamenilor_de_r%C3%A2nd_cu_omul_superior  ;   variantă mai elaborată din site-ul personal, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VIII, nr.88, aprilie 2009, p.4362.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5; http://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/07/isabela-vasiliu-scraba-ceva-despre.html  ; sau, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-memorialistica2tribuna258/    .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Vasile Băncilă : în revista „Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXIV, Serie nouă, nr. 7, iulie 2000, p.43; în engl.: https://www.academia.edu/27127487/Isabela_Vasiliu-Scraba_THERE_IS_NO_PERFECTION_IN_THIS_TRANSITORY_WORLD  ; sau în românește, https://www.scribd.com/doc/190102734/IsabelaVScrabaNaeBancila?irgwc=1&content=10079&campaign=Skimbit%2C%20Ltd.&ad_group=&keyword=ft750noi&source=impactradius&medium=affiliate

– Isabela Vasiliu-Scraba, O inedită perspectivă asupra timpului (Nae Ionescu), în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 135, mai 2000, p. 7.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Constantin Noica. Partea întîi, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, nr.136, iunie 2000, p. 9-10. Partea II-a, în nr. 137, iulie 2000, p.12.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Unitatea fiinţei. Un obscur pasaj din discursul platonic asupra «unului» şi consideraţiile lui Nae Ionescu despre «nimic», în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 138, august 2000, p. 5-6 ; https://www.youtube.com/watch?v=SU6kSS8CiZ0 .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (I). Robia identităţii EU=EU şi cunoaşterea izvorîtă din iubire. Partea I-a, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 139, sept. 2000, p. 5-6; Partea a II-a, în nr. 140, oct. 2000, p.5.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (II). Semnificaţia ontologic-metafizică a principiului creştin al iubirii, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 141, nov. 2000, 6-7.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (III). Deosebirea, cu valenţe mitice, dintre două atitudini în faţa vieţii. Partea I-a în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 142, dec. 2000, 6-7, Partea II-a, în nr. 143, ian. 2001, p. 7.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50;  https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/  ;  , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; https://www.scribd.com/doc/167095578/IsabelaVasiliuScrabaEliadeSergiuAlGeorge  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21; sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa   .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade  ; pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, 1-15 aprilie 2016., nr. 326/2016, pp.24-25; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/   .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Faustul lui Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr.10 (61), octombrie 2012, pp. 18-19; https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck&t=118s  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-06-4; http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Filosofia lui Constantin Noica, între fantasmă şi luciditate, Ed. Ecodava, Slobozia, 1992,.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Inefabila Metafizică, Slobozia, 1993.

– Isabela Vasiliu-Scraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile şi Ideile Platonice, Ed. Fundaţiei „Ionel Perlea”, Slobozia,1995 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/sub-pretextul-unor-zvonuri/  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Existenţă, Fiinţă şi Esenţă, Ed. Mirisa, București, 1996 ; https://www.youtube.com/watch?v=kCEWysW2kEI&t=131s .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Isabela, Filosofie acroamatică la Platon, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2004, ISBN 973-8134-16-1.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos (Eseuri), Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1998.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1999.

– Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrîngerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu şi Vasile Băncilă,  Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați (Ioan Petru Culianu); în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1 (110), ian. 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul nașterii poetului Horia Stamatu: ciudățenii cripto-comuniste; în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, nr.9 (60), 2012, p.19; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-centenar10horiastamatu/  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai profesorului Nae Ionescu: Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu; pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, 1-15 decembrie 2016., nr. 342/2016, p. 10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/  .

– Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Nae Ionescu și ale lui Eliade, pe hârtie în rev. „Biblioteca Seprentrionalis, Baia Mare, an XXV, nr. 1 (48), iunie 2017, pp. 84-88; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/  .

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf .

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-ionescu-excurs-existenta/ .