Anca SÎRGHIE: Mihai Eminescu sărbătorit la New York

Simpozionul Mihai Eminescu de la New York, organizat de Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din metropola americană, în colaborare cu Societatea Română Creștină „Dorul”, sub auspiciile Academiei Oamenilor de Știință din România, filiala U.S.A, și ale Mitropoliei Ortodoxe Române a celor Două Americi, s-a desfășurat în 12 și 13 ianuarie 2019. Cea de-a XXVI-a ediție a sa a fost un eveniment complex, constituit dintr-o sesiune academică de comunicări științifice, parastasul tradițional pentru marele poet al neamului românesc și o reuniune culturală amplă a Cenaclului „Mihai Eminescu” din New York.

Prof. univ. dr. Th Damian, ctitorul și neobositul organizator al manifestării, președintele Cenaclului „M. Eminescu” și directorul revistei “Lumina lină” de la New York, a deschis sesiunea de comunicări din 12 ianuarie a.c., menționând mesajele de salut ale instituțiilor din țară și din străinătate care și-au manifestat încântarea să aplaude evenimentul, apoi anunțând pe distinșii oaspeți invitați din România și din America.

Ing. Cristian Pascu, președintele Societății „Dorul”, activă în metropolă din 1903, a apreciat că “asemenea întâlniri sub patronajul spiritual al lui Eminescu, cu care ne întâlnim an de an la New York, ne ajută să ne găsim pe noi înșine. Anul 2018 a avut pentru românii de pretutindeni o semnificație deosebită, Centenarul Marii Uniri. Însă a fi de Centenar acasă, în țară, chiar la Alba Iulia, înseamnă a te umple cu energie. Pretutindeni în țară ne-am reîntâlnit cu Eminescu. Chiar și într-un sat din Bucovina unde am vizitat o biserica de lemn ridicată acum 300 de ani. Acolo am descoperit mormântul bunicii dinspre mamă a Poetului, Paraschiva Jurașcu, cea care a murit la 50 de ani.”

Prof. Mariana Terra, moderatoarea sesiunii, a dat cuvântul unui invitat de onoare al evenimentului, dl Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român de la New York, care a apreciat că „această reuniune este cel mai frumos mod de a-ți petrece o zi la New York, căci Mihai Eminescu este o perfectă ancoră identitară, una care merită continuată ca tradiție. În străinătate, primează  instituții cum sunt familia, în care mama perpetuează limba, făcând copiii să înțeleagă tradițiile și obiceiurile naționale, și asociațiile culturale, cărora li se alătură Biserica, foarte importantă ca factor de păstrare a identității naționale. Abia pe locul 3 figurează Statul Român cu instituțiile lui. Evenimente cum este Simpozionul Mihai Eminescu ne ajută să simțim românește.” Ca noutate de viu interes, directorul a anunțat că I.C.R-ul din New York organizează turneul Orchestrei Simfonice Naționale a României, care va susține în S.U.A. șapte concerte, dintre care șase cu casa închisă. Ascultând o asemenea veste neașteptată, mi-am spus că nici nu pot visa să ascult tocmai în America pe minunații instrumentiști, cu toții tineri și exuberanți, ai acestei orchestre despre care auzisem vorbindu-se în țară. Mi-am luat gândul de la ei, reținând ideea că biletele erau vândute, deși prețul unui bilet era în jur de 100$. Tot acum se marchează, avea să continue domnul director Branea, debutul președinției la Uniunea Europeană a României, o investire fără precedent, dovedind prețuirea de care se bucură țara noastră în lume.

Sesiunea științifică a celei de a XXVI-a ediții a Simpozionului Eminescu a avut ca temă generală Discursul identitar la Eminescu: Patriotism și naționalism ieri și azi în conștiința românească și onoarea de a o deschide mi-a fost oferită mie, ca universitară și istoric literar anume sosită de la Sibiu. Aducând argumente ineluctabile, desprinse din publicistica eminesciană, am vorbit despre conştiinţa patriotică probată de ilustrul ziarist în pledoaria sa pentru Basarabia ca destin românesc. Adevărat analist politic, redactorul-șef de la ziarul “Timpul” din București cunoștea îndeaproape istoria Basarabiei și estima corect riscurile pretențiilor emise de Rusia cea puternică asupra acestui pământ străvechi românesc.  Eminescu a pivotat în articolele sale pe ideea cardinală că “astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât și în popoarele mari ale Apusului, credința în trăinicia poporului român.” Ceea ce uimește pe cititorul de astăzi este cât de mult a scris Eminescu în presa epocii despre Basarabia și a făcut-o cu un patos patriotic bine temperat. O asemenea lecție de demnitate națională ar merita să figureze în manualele școlare ca raționament pus să acționeze asupra conștiinței românești de către un dascăl în ale politicii.

  1. N. Rusu, critic literar, redactor-şef al revistei  Lumină Lină, și-a intitulat comunicarea Eminescu – premergător al “spaţiului mioritic” (În memoria lui Dimitrie Vatamaniuc). Făcând o interesantă demonstrație a continuității spiritului autentic românesc de-a lungul timpului, autorul comunicării a semnalat faptul inedit, anume că Eminescu a prefigurat teoria care avea să primească și să poarte mai târziu sigiliul gândirii lui Lucian Blaga.

Ştefan Stoenescu,  de la Ithaca, New York, a prezentat comunicarea Naţionalism şi/sau patriotism în poesia lui Eminescu prin similitudine cu situaţia romanticilor de expresie engleză.  În demonstrația sa, secolul al XIX-lea, numit și al națiunilor, a produs în estul Europei constituirea unor state naționale, precum acelea ale românilor sau maghiarilor,  reconstituite pe baze noi în urma decăderii Imperiului Otoman. În acel context, definiția românească a patriotismului o dăduse Tudor Vladimirescu: „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”. Scriitorii secolului al XIX-lea erau intelectuali-tribuni precum  Dickens, realist-romantic, care demasca în romanele sale, apărute periodic sub forma foiletoanelor, silnicia claselor dominante și a instituțiilor precum  Parlamentul,  numit de istoricul și filosoful Thomas Carlyle “Camera palavrelor”, locul unde se ignora soarta crâncenă a lumpenproletariatului industrial. Scriitorii perioadei reacționau la criză dintr-un sentiment de „culpabilitate libertariană”. Eminescu, în literatura noastră, nu se sfiește să veștejească în Scrisoarea III demagogia liberalismului  dezlănțuit.  Animat de eroismul epocilor istorice fundaționale, el se dezice de credințele și zeitățile altor mari religii: și de Iehova și de Buddha, cum dezvăluise Schopenhauer religiile asiate,  subliniind exclusiv crezul său constant romantic, cu repere și epertorii naționale. Pe Aron Pumnul, cel  din prima lui poezie,  îl prezintă ca “geniu”, „luceafăr”,  stârnitor de „sentiment național”, termeni care s-au conservat până la capăt în universul său liric. Eminescu a cultivat antiteza în Epigonii sau în Scrisoarea  III și într-o oarecare măsură în Doina,  recurgând la soluții utopic romantice. Eminescu nu e doar animat de sentimente pur patriotice (precum cele definite de Cicero sau reluate de Președintele american Calvin Coolidge – adagii arhicunoscute precum: ubi bene ibi patria  și respectiv, Patriotism is easy to understand … It means looking out for yourself by looking out for your country.  Eminescu este în primul rând  naționalist prin locul pe care îl ocupă în conștiința sa cultul pentru trecutul istoric al întregii etnii, (nu doar egotistic pentru bunăstarea unui grup socio-economic prosper) pentru totalitatea valorilor spirituale, pentru limbă  si pentru ambientul natural specific („Codrul frate cu românul”) și nu în ultimul rând pentru tradițiile religioase. În acest context larg și complex trebuie înțeleasă reacția sa față de elementul alogen oportunist și rapace. William Blake, poet și gravor al operelor sale, a creat o mitologie proprie în Noul Ierusalim, așa cum va exista  în bună măsură reflectată și în selectarea frescelor din Memento mori.  În Rugăciune, adresată Sfintei Fecioare, este o rostire în vremuri de restriște (ca și în mariologia specifică catolicismului, dar cu diferențe specifice notabile). În același diapazon, contemporanul  său Gerard Manley Hopkins (1844-1889), preot iezuit convertit, într-o Anglie protestant-anglicană, realiza în 1875 poemul său The Wreck of the Deutschland / Naufragiul Germaniei. El imaginează un vas abia pornit spre America, purtând refugiați religioși, printre care un grup de maici catolice, pentru a scăpa de persecuția legiuirilor protestante din Germania, așa numitele Falk Laws. În momentul suprem al scufundării navei, sfărâmate de stânci de către  o tornadă în Marea Baltică, este rostită o cutremurătoare chemare a Maicii Starețe Christ, come quickly! Apelul agonic al Stareței este auzit i pogorârea Mântuitorului pentru preluarea sufletelor se produce instantaneu. Profesorul Stoenescu a semnalat astfel două forme de rugă rostită în condiții extreme, una privind existența unui popor, cealaltă pentru salvarea vieții veșnice.

Pr. Dr. Theodor Damian, scriitor, profesor de filosofie şi etică la Metropolitan College of New York, preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, a dezvoltat afirmația lui Eminescu “Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura”. In comunicarea sa, Naționalism și patriotism la Eminescu, Th.Damian, bazat pe articolele politice ale poetului-ziarist, a accentuat opoziția diametrală dintre simțământul autentic, angajarea totală spre binele patriei, al neamului, pe de o parte, și, pe de alta, clamările false, mascând interesele personale al politicienilor vremii sale, de cele mai multe ori străini de neam. Domnia Sa a explicat sensul noțiunilor de națiune/naționalism și patrie/patriotism în concepția lui Eminescu, precum și indignarea lui față de falsul patriotism, aspru criticat în întreaga sa activitate publicistică, arătând și riscurile majore la care poetul s-a expus  și care în final i-au periclitat însăși viața.

Dr. Doru Tsaganea, profesor la Metropolitan College of New York, a vorbit despre Națiune și naționalism în opera lui Eminescu. Pornind de la ideea că națiunea și naționalismul, prezent la Eminescu, au figurat și ca temă a Centenarului din 2018, Domnia Sa  a constatat că pe plan internațional se vede o renaștere a naționalismului în Europa și S.U.A.. Iubitor al noțiunilor clare, profesorul a definit “națiunea” drept o comunitate etnico-socială stabilă de oameni, fixată în funcție de teritoriu, interese economice și soartă comună. Națiunea este stadiul superior în evoluția unui popor. În Europa, dezvoltarea națiunilor în secolele XVIII și XIX a fost asociată cu dezvoltarea conștiinței identității naționale. Nu exista națiune pe vremea lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, întrucât națiunea a apărut la români la fine de secol al XVIII-lea. Naționalismul s-a afirmat ca ideologie, inspirând acțiunea politică și militară în Germania în timpul luptelor pentru eliberare de sub dominația napoleoniană și s-a răspândit în Europa întreagă ca bază ideologică a eliberării națiunilor de sub dominația imperiilor. In artă, el a fost asociat cu romantismul și școlile artistice naționale. Vorbitorul a atras atenția asupra noțiunii de naționalism șovin ca ideologie a oprimării altor popoare, subliniind diferența fundamentală dintre naționalism ca respect și dragoste pentru propria națiune și naționalism șovin ca denigrare a valorii altor popoare și justificare a oprimării lor. De aceea, orice naționalism este patriotism, dar nu și invers. Ștefan cel Mare era patriot, dar nu naționalist, pentru că pe atunci nu exista națiunea. În schimb, Eminescu era naționalist și patriot în Scrisoarea III, spre exemplu. Dar nu era naționalist șovin, cum a demonstrat convingător I.Slavici în Amintirile lui, explicând sensul formulărilor “bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire”, care nu vizează acele popoare, ci pe parveniții care au ocupat poziții importante spre a jefui nația română. Critica membrilor altor popoare – greci, evrei, bulgari, ruși – nu se baza pe criterii rasiale, religioase, etnice sau culturale, ci pe situația economică a României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când un număr important de posturi cheie în stat erau deținute de străini și nu de români, Vechiul Regat aflându-se pe atunci în plin proces de tranziție de la o economie agrară, asociată cu marile proprietăți moșierești, la o economie burgheză, legată de industrie și servicii. Atunci când în poezia Doina autorul observă cu durere că “De la Nistru pân la Tisa/ tot românul plânsu-mi-s-a/Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate” el apără propria națiune română de cotropirea veneticilor lacomi și abuzivi. În lumina acestui adevăr, nici un atac împotriva lui Eminescu nu se justifică.

Universitara Valentina Ciaprazi, profesoară de limbă şi literatură franceză la Colegiul  LaGuardia din New York, a răspuns întrebării Ne mai trebuie Eminescu azi?, demonstrând că poetul dăinuie ca un simbol viu al perenității noastre. Propunându-și să mențină dialogul  artelor plastice așa cum ele se afirmă astăzi la conaționalii noștri de pe ambele maluri ale Atlanticului, Galeria SPIRITUS (Director Viorica Colpacci), a fost prezentă și  la ediția a XXVI-a a evenimentului, la care au fost expuse lucrări ale unor artişti din România, precum Nicolae Sava, Cristina Călinescu Fodor, Vlad Iulian Fodor, Paula Slivinschi, Livia Mărculescu, Cristian Macovei, Marin Răducu, şi totodată din SUA, ca Viorica Colpacci, Garabet Salgian, Maria Tăzlăoanu, Alexandra Stoenescu, Andrei Damian şi Alex Orza din New York, Cătălina Sidea din Chicago şi Despina Amăriuței din California.

În cea de-a II-a parte a simpozionului, desfășurată în 13 ianuarie 2019, pr. Th. Damian a oficiat la Biserica Sf. Petru și Pavel din Astoria o slujbă de pomenire, prezentă dintru începuturile evenimentului, respectiv de acum 26 de ani, ca moment distinct și încărcat de emoție în programul manifestării newyorkeze. În acest an, alături de poeții Mihai Eminescu și Grigore Vieru, au fost pomeniți mitropolitul Antonie Plămădeală, George Alexe și memorandistul transilvănean Nicolae Cristea.

La reuniunea literară a Cenaclului `Mihai Eminescu” din New York, programul moderat de ing. Cristian Pascu a fost variat și încărcat de o profundă emoție românească. El a cuprins recitaluri de poezie originală susținute de membrii cenaclului, între care au fost aplaudați  Nicole Smith, Th. Damian, Valentina Ciaprazi,  Elena Mitru și Felicia Georgescu.

Un moment așteptat de cei interesați să cunoască ce noutăți vin din România a fost lansarea unor recente apariții editoriale, ca Nicolae Cristea, Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, Editura D*A*S, Sibiu, o ediție îngrijită de Anca Sîrghie și Marin Diaconu și Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori  români, Editura Technomedia din Sibiu, de Anca Sîrghie și Alexandrul Brașovean, vol.1 fiind prefațat de Ana Blandiana, și vol.2, cu un cuvânt înainte semnat de Maria Daniela Pănăzan. Prima carte s-a bucurat de prezentarea criticului literar M.N. Rusu, iar cele două volume de interviuri despre scriitori români au fost recenzate cu vervă și autoritate științifică de prof. Th. Damian. Noile apariții se constituie în concluzia prezentatorilor ca o contribuție de valoare pentru cultura română, iar universitara Anca Sîrghie este de peste un deceniu o prezență emblematică la simpozionul dedicat marelui poet la New York. De aceea, Domnia Sa a primit din partea Societății române creștine „Dorul”o medalie splendidă, placată cu aur de 14 carate, având diametrul de 50 mm, cu Regele României Carol I pe față și pe revers cu Regina Elisabeta, soția sa poetă, cunoscută sub numele de Carmen Sylva, care a tradus din poezia eminesciană.

Programul a continuat cu doamna Alexandra Pevida, care a recitat expresiv poeziile Pe lângă plopii fără soț și Mai am un singur dor. Copiii Școlii de duminică au lecturat poezii din creația lui Mihai Eminescu, sub îndrumarea profesoarei Irina Anițului, care a asigurat momentului un caracter interactiv, prin solicitarea ca recitatorii invitați la cenaclu să răspundă în limba română unor întrebări cu miez patriotic. S-au remarcat între copii Natalie Pascu, Justina Anițului, Ana Maria Paul, Isabella Pascu, Aaron Anițului și Dora Paul.

Continue reading „Anca SÎRGHIE: Mihai Eminescu sărbătorit la New York”

Dana ANADAN: Un cenaclu providențial cu nume celebru, la Denver Colorado

Oricât mi-aș spune că la Cenaclul Românesc „Mircea Eliade” din Denver, Colorado, mă simt ca acasă, fiecare nouă reuniune literară la care sunt invitată îmi creează o emoție anume și o nerăbdare de a mă reîntâlni la Munții Stâncoși cu acei veritabili iubitori de cultură națională, care și în 10 februarie 2019 îmi șopteau entuziasmați când m-au zărit intrând: „Am venit să ascultăm ce ne veți spune despre poezia Anei Blandiana, care este anunțată pe afiș.“ Tot așa s-a întâmplat când subiectul conferinței mele era Mihai Eminescu, altădată George Coșbuc ori Lucian Blaga, Radu Stanca sau Ion Alexandru. Dar acum, în prag de Valentine’s day american, nimic mai potrivit decât să glosăm despre Poezia de dragoste a Anei Blandiana, cum a fost intitulată conferința mea, centrată pe versurile ultimului ei volum Variațiuni pe o temă dată. Prin iubirea lor nepereche, cei doi protagoniști ai cărții se simt contopiți într-un același suflet, într-o unică ființă, pe care nici moartea nu o poate diviza. „A spune te iubesc este o delimitare,/ Sublinierea unei diferențe/ Care nu mai există mental,/ O dare înapoi/ Din singura făptură în stare/ Să ne întrupeze pe amândoi,/ Ca și cum ne-am încăpățâna să aflăm/ Cine-a murit dintre noi.”

Mitul lui Orfeu, eroul mitic care a încercat să o aducă pe iubita lui Euridice din lumea lui Hades, dar nu a izbândit, are o replică în fantezia poetei Ana Blandiana, care se închipuie alături de iubitul ei revenind din moarte, imaginat în ipostaze dintre cele mai sensibile, onirice îndeobște. Așadar, o poezie fundamental erotică și totodată ființială, ce redefinește  ecuația shakespeariană a fi sau a nu fi.

În următorul moment al programului, inconfundabila voce a poetei Ana Blandiana cu moliciuni duioase de timbru unic a rostit versuri din acest recent volum intitulat  edificator Variațiuni pe o temă dată, unde misterul marii treceri este pus în relație cu iubirea. În cenaclu, emoția a fost generală și tot astfel regretul că nu se afla printre noi Ana Blandiana în persoană sau măcar câteva volume de poezie pentru cei care ar fi dorit să citească mai mult. Oricum în viitor poeta Ana Blandiana va fi invitată la Denver, în Colorado, ca inimoșii români din cenaclu să o poată aplauda deschis.

Moderatorul reuniunii și unul dintre directorii cenaclului, profesorul Sebastian Doreanu, a anunțat în continuare momentul lansării celor trei cărți, aflate pe afișul, inspirat conceput de pr. Ioan Bogdan, care a găzduit, ca totdeauna evenimentul în sala socială a Bisericii “Sf. Dimitrie cel Nou” din Colorado, S.U.A. Ca istoric, Sebastian Doreanu a prezentat cartea Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire  (Editura D*A*S*, Sibiu, 2018) a memorandistului Nicolae Cristea, document inestimabil al vieții Transilvaniei la fine de secol al XIX-lea în imperiul austro-ungar și nu mai puțin o mostră a limbii românești cu forme lexicale nepăstrate până astăzi. Îngrijitoare, de data aceasta împreună cu prof. Marin Diaconu, a acestei a treia cărți dedicate publicistului Nicolae Cristea, de care se ocupă de peste 3 decenii, Anca Sîrghie a anunțat un al patrulea volum, ce va fi publicat în viitorul apropiat. Se va finaliza astfel restituirea unei personalități de ziarist român din Transilvania secolului al XIX-lea, care altfel risca să cadă în uitare.

Poetul Alexandru Marian Almar a debutat la Tg. Neamț în iunie 2018 cu volumul Dor și gând și vis (Editura D*A*S*, Sibiu 2018), prezentat acum participanților la cenaclul din Denver ca o sinteză a unei întregi vieți de creație poetică închinată celor apropiați. Așa cum a observat Anca Sîrghie ca prefațatoare a volumului, pentru profesorul de matematică din comuna Oglinzi, județul Neamț, scrierea versurilor, cu care autorul a marcat cele mai importante evenimente familiale și prietenești,  a fost un modus vivendi, care acum se finalizează printr-un frumos volum, publicat din inițiativa celor doi copii, Lavinia și Marius. Membrii cenaclului au citit poezii din volum, stârnind interesul publicului pentru volumul de debut absolut al lui Alexandru Marian Almar.

A treia carte  a fost prezentată publicului din Colorado de prof. Simona Sîrghie, ca o inedită panoramare a evoluției literaturii române, intitulată  Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români (Editura Technomedia, Sibiu), beneficiind de un Cuvânt înainte al Anei Blandiana la primul volum și de prefața profesoarei Maria Daniela Pănăzan la cel de-al doilea. Cele două volume ale cărții conțin emisiunile de literatură “Gaudeamus” desfășurate în perioada 2002-2011 la Radio Eveniment din Sibiu, având ca actanți pe profesorul Alexandru Brașovean ca redactor și pe invitata sa, conf. univ. dr. Anca Sîrghie. Valoarea acestui puzzle de teme și personalități reprezentative ale istoriei literaturii noastre naționale constă în prezentarea unui conținut științific dens într-o formă spumoasă, atractivă, pornind chiar de la modul cum sunt intitulate emisiunile, dacă ar fi să exemplificăm  numai  I.L.Caragiale-contemporanul nostru, Este Ion Creangă un prozator genial?, Radu Stanca între larii și penații culturii Sibiului sau  De ce este Panait Istrati un mare necunoscut? Autorii au dat autografe pe exemplarele de carte oferite iubitorilor de lectură, iar organizatorii  au onorat pe distinșii oaspeți oferindu-le câte o diplomă de excelență.

Specific Cenaclului Românesc “Mircea Eliade”, activ  de opt ani în zona orașului Denver din statul american Colorado,  este faptul că membrii lui nu sunt atât scriitori atestați, ci pasionați cititori  de literatură, istorie, filozofie  etc. Iată niște domenii umaniste în care membrii cenaclului exprimă puncte de vedere autorizate, ei invitând la dialog personalități venite din țară sau din alte state ale Lumii Noi, autori de cărți care se prezintă la reuniunile organizate periodic. Un asemenea for tutelar, care izbutește să adune în jurul unei teme, a unui scriitor sau cărți pe iubitorii de frumos ai unei comunități de români  dintr-un îndepărtat colț de lume, face cinste inițiatorilor Cenaclului în persoana profesorilor Simona Sîrghie și Sebastian Doreanu, și ar putea fi model pentru alți oameni de inițiativă culturală din cele patru zări ale lumii. Să menționăm faptul important că la manifestările culturale  ale Cenaclului colorădean sunt antrenați ca recitatori și copiii formați la cursurile duminicale ale școlii românești, dat fiind scopul lor comun, acela de a acționa în sensul păstrării identității naționale la conaționalii noștri care trăiesc atât de departe de țară.

–––––––

Dana ANADAN

Denver, Cologado, SUA

10 februarie 2019

 

Cristian Petru BĂLAN: Disputa dintre doi scriitori

Prietenul meu, prozatorul, mi-a spus deunăzi:

– Nimeni nu mai citește astăzi poezii, fiindcă văd peste tot afișate puzderii de strofe ritmate și toate s-au banalizat, mai ales că unele sunt lungi, plictisitoare, fără să mă impresioneze cu ceva nou care să mă uimească… Haide, treci pe proză! O să ai mai mare succes și știu că te pricepi… Cred că ai observat că doar voi, poeții, vă mai citiți, voi între voi, ceea ce înseamnă un număr de cititori infim, deoarece, vezi? – portocala parfumată a poeziei voastre a cam fost stoarsă până la refuz… Și nu a mai rămas nimic de spus în versuri… Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Edgar Alan Poe, Pușkin, Eminescu, după care au urmat toți simboliștii, dadaiștii, suprarealiștii și semenii lor din toată lumea, toți aceștia, rând pe rând, i-au stors poeziei ultimele picături… La fel și-n poezia română contemporană: Arghezi, Blaga, Stănescu… Ce mai tura-vura! Dulcea portocală a zeiței poeziilor voastre, Euterpe cu toate suratele ei Clio, Thalia, Erato și care vor mai fi fost, iată: a devenit acum o portocală fleșcăită, complet epuizată… Ce să mai scoți din ea, când nimic nu mai e de scos și când pe toți din jurul tău îi vezi citind articole interesante, toate, toate scrise în proză și nu în versuri, pe telefoanele lor mobile ori pe tablete ? Treci, așadar, pe proză, alături de mine, fratele meu. Proza este un sac fără fund…

– Bine, amice, i-am răspuns eu. Tu mi te-ai confensat aici expunându-mi cu mare grabă niște aparențe înșelătoare și mi-ai vorbit doar despre o singură portocală, dar uită-te mai bine în ceața realității și ai să descoperi că arborele de portocale are mai multe specii, iar cel al poeziei noastre crește cu o mulțime de lăstari jur-împrejur și dacă îl cercetezi atent, el arată destul de verde și solid, destul de sănătos, plin de fructe gustoase. Unele sunt gata coapte și sunt chiar minunate, altele verzi, în proces de coacere… Și privește mai apropiat de ele printre ramurile lor, până ai să vezi că acolo, ascunse prin frunzele verzi și uscate, mai există o mulțime de muguri, de boboci fragezi și de flori frumos mirositoare, care-și așteaptă cu răbdare rândul de maturizare… Haide, mai bine, treci și tu pe Poezie și încearcă să sari cu puțintel curaj peste scepticismul tău și mai bine ia de servește o asemenea portocală aromată și proaspătă, cu gust bun, și ca să te convingi, stoarce-o tu primul până la ultima picătură pe care, ca să-ți placă și mai mult, o poți înnobila cu o picătură de miere și cu căteva picături parfumate de cireșe amare…

– Bine, prietene, am înțeles aluzia…

–––––––––––

Cristian Petru BĂLAN

Glen Ellyn,  Illinois, SUA

10 februarie 2019

 

Nicolae BĂCIUȚ: FESTIVALUL DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA” EDIȚIA A VIII-A (16 – 18 MAI 2019)

Inspectoratul Școlar Județean, Brăila, Liceul „Anghel Saligny”, Structura: Școala Gimnazială „C. Sandu Aldea”, Asociația Culturală „Ars Poetica”, Muzeul Brăilei „Carol I”, Teatrul „Maria Filotti”, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”, Universitatea „Dunărea de Jos”- Facultatea de Litere, Galați, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, alături de alte instituții partenere din țară și din străinătate, vă invită să participați la a VIII-a ediție a FESTIVALULUI DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA”, cu tematica – „Umbre de cuvinte”, inclus în CAEN, 2019, Anexa 8, Domeniul Cultural-artistic; Literatură, poziția 65.

Concursul se va desfășura pe 5 secțiuni:

  1. Creație literară:

– Subsecțiunea I: clasele V-VIII, Subtema: „O umbră a ierbii/ Ce poate fi mai firav/ Decât o umbră a ierbii…” – trei poezii sau un text în proză (1-2 pagini);

– Subsecțiunea a II-a: clasele IX-XII – Subtema: „O umbră a ierbii/ Ce poate fi mai firav/ Și mai imposibil de șters?”- patru poezii sau un eseu (2-3 pagini);

  1. Analiză literară/ Traduceri (engleză/ franceză):

– Subsecțiunea I; Analiză literară: clasele V- VIII;

– Subsecțiunea a II-a; Analiză literară; clasele IX-XII; ***Se va alege pentru interpretare câte o poezie din lirica scriitorilor: Ana Blandiana (una dintre poeziile recomandate – Umbrei mele i-e frică, Dreptul la umbră, Ceața care coboară, Vânătoare, Trup, Stăpânul morii, Vânătoare în timp, Călătorie, din volumele Pleoape de apă și Orologiul fără ore) și Matei Vișniec (una dintre poeziile recomandate: Ultimul turist posibil, Călătorul prin ploaie, Câteva lămuriri. Intâlniri de o secundă, Despre cum se va sfârși această poezie…, din volumul Orașul cu un singur locuitor);

– Subsecțiunea a III-a; Traduceri: clasele IX-XII – (vor fi traduse câte două poezii din volumul Variațiuni pe o temă dată, Ana Blandiana);

III. Recitare:

– Subsecțiunea I: clasele IX-XII – o poezie de Ana Blandiana (din volumul „Pleoape de apă”), o poezie de Matei Vișniec (din volumul „Orașul cu un singur locuitor”);

– Subsecțiunea a II-a: clasele II – IV – *** vor fi alese două poezii din volumul – Intâmplări de pe strada mea, Ana Blandiana;

  1. Interpretare folk: două piese muzicale:
  • prelucrare din lirica scriitoarei Ana Blandiana sau a scriitorului Matei Vișniec
  • prelucrare din creația românească de gen;
  1. Secțiunea de comunicări științifice:

– MOTIVUL UMBREI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ Simpozion cu participare directă și indirect: Secțiunea A – elevi, Secțiunea B – profesori preuniversitari și universitari, studenți.

Etapele desfășurării Festivalului „Ana Blandiana”: 14 februarie – 17 martie; promovarea regulamentului în școli, licee, universități; înscrierea participanților, pe secțiuni; desfă-șurarea la nivel local a unor etape de selectarea a lucrărilor reprezentative; 18 martie -14 aprilie 2019; expedierea lucrărilor reprezenta-tive pe secțiuni; 15 aprilie – 13 mai 2019 evaluarea lucrărilor; redactarea antologiei festivalului ce va cuprinde lucrările premiate; 16 -18 mai; manifestările artistice ale Festivalului de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana” (lansări de cărți / reviste literare, desfășurarea Sesiunii de comunicări științifice, dramatizări, momente poetice, recital folk, premierea concurenților); 20 mai – 31 august; expedierea premiilor în țară și în străinătate.

Premierea

*Se vor acorda premii pentru fiecare dintre secțiunile/subsecțiunile con-cursului (Premiul I; Premiul al II-lea; Premiul al III-lea, Mențiuni; Marele Premiu „ANA BLANDIANA” ; Premii Speciale), într-un cadru festiv.

*Creațiile premiate vor fi publicate în Antologiile Festivalului. (Editura Vatra veche, Târgu-Mureș) *Lucrările Simpozionului, evaluate de Comitetul științific al Universității „Dunării de Jos”, Facultatea de Litere, Galați, vor fi cuprinse într-un volum, format electronic.

*Diplomele participanților la secțiunea de comunicări științifice vor fi trimise în format electronic.
*Premiile finaliștilor concursului, care nu vor putea ajunge la festivitate, vor fi expediate prin poștă.

Invitați de onoare:

  • Scriitoarea ANA BLANDIANA – membră a Academiei Române, a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarme” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO)
  • Scriitorul NICOLAE BĂCIUȚ – membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor – șef revista VATRA VECHE; director – Direcția Județeană pentru Cultură Mureș

Președinți/Secțiuni:

  • Profesor univ. dr. Simona Antofi, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați Inspector școlar – Limba și literatura română
  • Budur Eduard, ISJ, Brăila Inspector școlar – Învățământ primar
  • Bonciu Ecaterina, ISJ, Brăila Inspector școlar – Educație permanentă
  • Ion Aurelia, ISJ, Brăila

Informații suplimentare despre condițiile de participare, redactare etc. se pot solicita la: Telefon: 0744601422

sau pe adresa de email:

asociatiaarspoetica@yahoo.com

––––––––––
Foto de la ediția 2017

Iacob CAZACU-ISTRATI: Și din nou muzică sau din nou alegeri

,,Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”. 

Albert Einstein

     Îmi pare, că noi, moldovenii basarabeni avem cele mai multe sărbători pe an, chiar unele, de exemplu Crăciunul, Anul Nou sunt de 2 ori sărbătorite, dar avem la cherem și cele mai multe alegeri mai cu seamă după ce am trecut rubiconul mileniului trei. Și un fapt nou în istoria internațională a alegerilor e faptul, că doar la noi în RM în aceeași zi se hotărăsc două probleme de mare valoare națională: de rând cu Alegerile Parlamentare mai are loc și un Referendum… Suntem bravo! Suntem puțini alegători, dar… “la sfat” cu poporul avem multe, ca și sărbători naționale și creștine.

        Ce să mai zic, am ajuns și în preajma Alegerilor Parlamentare, care vor avea loc pe 24 februarie 2019. Este în toi lupta între candidații la aceste alegeri, dar și o mai aprigă luptă se dă între partidele politice. Campania actuală de alegeri este de o importanță deosebită pentru alegătorii din RM, fiindcă ele, aceste alegeri vor alege vectorul acestei bucăți de pământ românesc. Este vorba de reîntoarcerea, reunirea, reîntregirea cu România, dacă în Parlament vor accede în majoritate unioniștii. Aceasta va însemna pentru noi un pas înainte spre o treaptă mai înaltă a dezvoltării. Alt vector este reîntoarcere în spațiul neosovietic prin aderarea la uniunea vamală în frunte cu Moscova, dacă câștigă alegerile socialiștii lui Dodon, care ar însemna un pas înapoi în dezvoltare.  A treia cale  pe care ar putea s-o apuce RM de azi este “tropățica pe loc“ sau aflarea în mocirla sărăciei și tâlhăriei așa cum am fost în ultimii ani și suntem!…

   Prin ce se deosebesc luptele de astăzi pentru accesul în parlament a forțelor politice față de luptele de la alegerile precedente?

În primul rând se deosebesc prin aceea, că electoratul nostru s-a schimbat deosebit de mult, devenind mai activ, cointeresat de a-și apăra drepturile cetățenești; a dispărut în mare măsură indiferența, adică s-a trezit, deșteptându-se și urcând pe o treaptă mai înaltă a dezvoltării socio-culturale. S-au trezit genii mândriei naționale, iar odată cu aceasta apare și o responsabilitate mai mare față de viitorul său și al întregului neam. Un merit deosebit de mare în promovarea identiății și mândriei naționale le aparțin asociațiilor obștești ca FDRM, Președinte acad. Nicolae Dabija; Acțiunea 2012 în frunte cu Geoge Simion; ODIP conduși de tinerii Vlad Bilețchii și Ion Leașcencu. Un imbold mare în dezvoltarea activităților de lămurire în rândul populației a priorităților reântregirii neamului românesc a dat crearea Sfatului Țării 2, care prin misionarii săi din asociațiile susnumite au dus din sat în sat mesajul Reîntregirii, a Unirii cetățenilor din stânga Prutului cu România. Dintre partidele politice din RM putem evidenția doar PNL în frunte cu d. Vitalia Pavlicenco, care și-a spus deschis scopul activității, chiar întroducând și în statutul organizației, că scopul PNL este Unirea RM cu România.

Despre PL cunoaștem, că este partid de dreapta, unionist de la înființarea lui. Poate, că cineva nu e de acord, că Mihai Ghimpu a ascuns adevăratul obiectiv al partidului, după mine, jucând un teatru de rea regie, care nu s-a bucurat uneori nici de aplodismentele electoratului său, dar s-a ținut pe scena politică ca la momentul oportun să pornească o luptă puternică pentru înfăptuirea Unirii. Vor merge oare alegătorii după urmașul său Dorin Chirtoacă?  Eu zic Da, deoarece majoritatea eletoratului îl vedeau demult anume pe el în fruntea PL. Astfel, miza e mare dacă luăm în considerație frontul comun al unioniștilor. Speranța e mare… Să dea Domnul și succesul să fie la fel!

      Eu cred, că segmentul unionist astăzi este puternic. Oamenii nu se mai vând pe crupele lui Șor, cum se vindeau odată… Trist este, că avem alți “șoricei“, care ne abat din calea noastră dreaptă spre unire. Nu vreau să vorbesc de partidele de stânga, ale lui Voronin, Dodon și Șor, că le cunoaștem obiectivele, care apără interesele străine, nu naționale.  Mă refer la partidele din blocul electoral ACUM și PD. Dacă Pd optează deschis pentru o Moldovă statalistă cum este acum și promovează o cale fals europeană, apoi, cei din ACUM pe care îi credeam unioniști și-au dat arama pe față în sfârșit la Conferința de presă de dăunăzi. Oare pentru asta am promovat-o pe Maia Sandu la alegerile trecute? Iată ce cuvântează doamna, adică acum vedem adevărata ei față: „Procesul de integrare europeană este un proces de transformare a societății, un proces în care condițiile de viață ale oamenilor, zi de zi, pas cu pas, se apropie de și, într-un final, converg cu standardele europene. Blocul ACUM este unica forță credibilă care poate fi garantul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Blocul ACUM își asumă implementarea plenară și responsabilă a tuturor angajamentelor asumate în Acordul de Asociere, așa încât să depunem cererea de aderare la UE până în 2023 “.

         Dar, iată-l și pe Andrei Năstase care-i ține Maiei isonul: „A ne integra în Europa înseamnă a prelua cu seriozitate modelele bune și foarte bune de funcționare a societăților democratice și dezvoltate din Vestul Europei. A ne integra în Europa înseamnă, de fapt, a trăi bine, aici, în Moldova, așa cum trăiesc germanii, olandezii, belgienii, austriecii la ei acasă”

Citiți ce spun privitor la România: Guvernul ACUM va edifica și va consolida relația specială cu România, care se bazează pe respectul reciproc pentru democrație, stat de drept și prosperitate. Vom intensifica relațiile în domeniile economic, educație și energetic. ACUM își asuma finalizarea construcției gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, care va permite Republicii Moldova să importe resurse energetice din Vest.

      Zău, că ne au de proști…  Și aceștea vorbesc acei, care ne vor binele într-o Europă comună?  Ei sunt unioniști? Nu! Ei sunt mai răi decât PD-iștii și dodoniștii, ei sunt trădători manipulatori!

Oare cum se simte prietenul nostru Vasile Șoimaru, cel mai unionist dintre toți românii de pretutindeni? Eu nu-l pot înțelege! Cum de poate să promoveze această formațiune, dacă optează deschis pentru statalitatea RM în continuare?

          Dacă în RM, după părerea mea electoratul s-a schimbat spre bine, totuși pericolul e foarte mare ca la putere să ajungă iar forțele neobolșevice. Pentru a nu se întâmpla așa ceva e nevoie de mobilizarea electoratului de peste hotare dar, după cum am anterior, coloana a cincia nu doarme,  pe toate căile și prin toate mijloacele au pus și pun piedici serioase pentru a minima participarea noastră, a celor, care  și-au lăsat părinții, rudele, meleagul natal din cauza tâlhăriei și conducerii proaste a guvernării, care au dus Moldova la sărăcie și ură națională. Nu vorbesc de diaspora europeană, voi scrie câteva cuvinte despre aceea, cum se va vota în Canada. Cu părere de rău în afară de cuvinte urâte la adresa guvernanților nu poți scrie. Cum să scrii ceva de bine, dacă gruparea tâlharească de la conducere î-și bate joc de alegătorii din diasporă. Închipuiți-vă teritoriul Canadei, care după teritoriu ocupă locul doi după Rusia… Și doar o secție de vot?!  Se pune întrebarea, cum vor vota moldovenii noștri din toată Canada la doar o secție de votare aflată în capitala ei Ottawa, dacă distanța până la cele mai mari orașe, unde sunt mai mulți moldoveni Toronto și Montreal e de 600km, iar până la Edmonton, Kalgary, Vancouver e respectiv 3.5, 4.0? 5.5 mii de km?! Iată cum se motivează această fărădelege de către Ministerul de Externe:După ce, Guvernul Canadei a informat că legislația națională nu permite deschiderea secțiilor de vot a statelor terțe, în afara misiunilor diplomatice, pentru scrutinul electoral din 24 februarie 2019, Guvernul Republicii Moldova a luat, astăzi, o hotărâre în care se prevede că în Canada se va deschide doar o secție de vot.

    Astfel, conform Hotărârii, secția de vot va fi deschisă doar la Ottawa (sediul misiunii din Moldova).

Reamintim că, decizia respectivă a fost anunțată Ambasadei Republicii Moldova din Canada după adresarea misiunii diplomatice către autoritățile locale de a autoriza deschiderea a 3 secții de votare (Montreal, Toronto, Ottawa) în conformitate cu hotărârea CEC din 19 ianuarie 2019”.

     Da, iată unde am ajuns… În Canada la moment există doar Ambasada RM în Ottawa. În 2011 a fost întărit de către Ministerul de Externe Consul Onorific al RM pentru Provincia Ontario George Oprea, inginer roman, originar din București, dar…nul trecut i-au retras atribuțiile. De ce? Este clar, că e mai puțină bătaie de cap doar cu ambasada, cui mai tre și Consulate, unde neapărat va fi nevoie de a deschide secții de votare? Ce le pasă de noi, muritorii de rând?!

Dacă fiului meu Ion, care locuiește în Edmonton îi va trebui vre-un act, document ori altceva de la ambasadă, care necesită prezența lui va fi nevoit să zboare cu avionul 4-5 ore până la Ottawa… E normal?! NU! Eu socot, că e bătaie de joc față de cetățeni!

    În Canada sunt necesare cel puțin deschiderea Consulatelor în fiecare Provincie. Dacă RM nu are bani, atunci să împuternicească cu această funcție Consulatele României. E o ieșire din situație, mai cu seamă, că în curând sper, că nu vom mai avea nevoie nici de Ambasade ale RM unindu-ne cu România.

     Mă adresez către toți frații basarabeni atât de peste hotare cât și din RM, către toți basarabenii de toate națiunile, nu doar români: votați viitorul European al Basarabiei! Votați Unirea cu România, care este salvarea noastră, unindu-ne, devenim necondiționat membri ai Uniunii Europene! Astfel vom scăpa de tâlharii de la guvernare, de sărăcie și vom avea salarii și pensii europene! Nu ratați momentul! Asta e ultima noastră șansă, poate! Dacă o ratăm, atunci viitorul copiilor și nepoților noștri este neosclavia! Exemplu? Oamenii (negri) la negru în Rusia. Da! Știu ce scriu, că am fost în pielea lor!

Rusia e un monstru mare,

În lung și –n lat nu-I vezi hotarul,

Dar, vai de moldovenii care

Ce-şi plâng prin ea amarul.

Al treilea deceniu iată, că se duce,

Iar moldoveanul tot prin străini se duce.

Doamne, pe unde-ai rătăcit și tu, pe unde?

Apleacă-te spre-a noastră naţiune,

Fă, copii să crească lângă mame,

Și-n țara lor să nu mai ducă foame.

Eu, unul am umblat prin lume,

Muncind pe la străini prin arşiţă şi gheaţă,

Iar uneori nici nu ştiam pe unde

Mă voi trezi-ntr-o bună dimineaţă.

 

Şi iar mă-ntorc la Moscova, Rusia-i mare,

Imperiu sclavagist făr-de hotare,

Dar tu gândeşte-te român – basarabean, nu sta,

Cum să salvezi pe Moldovioara ta?

Votăm Unirea cu România! Noi vrem să fim o Românie!!!

——————————–

Iacob CAZACU-ISTRATI

Poet, publicist. Membru Sfatului Țării2

Canada, Toronto

Alla TONU: Cine oare?

CINE OARE?

 

Din lumină și frânturi de stele
Strânse din senin de cer curat,
Am făcut mănunchi aprins din ele
Peste ele dragoste-am turnat.

Ca pe diamante, pietre scumpe,
Pe pământ încet le-am risipit,
Să le strângă-n palme și în cupe,
Oamenii pe care i-am iubit.

În buchete, cu iubire-ncinse
Dalbe flori de crin cu drag am pus,
Gândurile mele și-albe vise,
Toate-ntre petale le-am ascuns.

Câte una, ale lor petale,
Le-am desprins și-n aer le-am lăsat,
Dulce să plutească, lin să zboare,
Sufletul să fie încântat.

Îndelung le-oi mai păstra răcoarea,
Ah,aromă, mult te-oi mai simți,
Care ochi vă va privi candoarea,
Cine vă v-a culege când n-oi fi?

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

18 februarie 2019

Elena TUDOSA: Romanța Soarelui pierdut

În noaptea asta iubite eu sunt tristă,
O mângâiere în viața mea nu mai există,
Decât condeiul, ce de dor va scrie,
Durerea mea pe coala de hârtie.

Îți mai aduci tu oare aminte,
Când mi-ai promis atunci iubite,
Că vrei să fii soarele meu,
C-ai să mă luminezi mereu
Când drumul vieții mi-o fi greu?!?

Ce fericiți eram noi împreună,
Ca doi copii mergeam mână în mână,
Iar eu ți-am răspuns că .. Vreau să fiu luna,
Și te-oi urma în viață -ntotdeauna.

În anii vieții care au trecut,
Atât de mult noi ne-am iubit,
Precum un soare tu m-ai încălzit,
Și numai clipe fericite, cu drag mi-ai dăruit.

M-ai legănat cu ale tale raze blânde , dulci,
Până-ntr-o zi în vară , când a fost să te stingi.
Și ai plecat în cer, ai vrut chiar să fii soare,
Dar vezi în altă lume…în cea nemuritoare.

Abia atunci am reușit, am înțeles,
Dorința ta să fii un soare, ai ales.
Un soare ce se arată ziua în zori,
La care eu privesc și plâng cu-amarnic dor.

Din ceea ce atunci, noi doi ne-am promis
S-a destrămat de parcă ar fi fost un vis.
Căci am greșit dorindu-ne noi doi a fi
Eu luna nopții negre, tu soarele din zi.

Plâng, n-ar fi trebuit ca noi să ne dorim,
Ce e în cer, pe pământ nu putem să fim.
Soarele și cu luna se-ntâlnesc în eclipsă,
Însă pierderea ta, mă doare, mă frânge a ta lipsă.

Mă-ntreb vrând ca să știu, noaptea-n ce chip te-ascunzi,
Și dacă îmi vezi ochii mereu de lacrimi uzi?!??
Că trece câte o vară , o toamnă , o iarnă rece,
Iar eu tot întristată, în lacrimi m-oi petrece.
Dorind să mi te arăți din când în când in vis,
Să-mi spui cum te petreci acolo-n Paradis.

În taverna acestei nopți atât de mute,
As vrea să mă ascund, să plec, dar nu știu unde,
Că-mi este tare frică de iarna vieții mele,
Când mă cufund nostalgic în gândurile grele.

De dorul tău acum, fără curaj în viață,
Vreau să-ți păstrezi iubirea, scriindu-ți o romanță.
Romanța Soarelui drag, pe care l-am pierdut
Și de care mi-e dor din ce în ce mai mult.

Romanța Soarelui ce în cer strălucește
Și pe pământ acuma doar dor îmi dăruiește.

Dorul, durerea cresc din ce în ce mai tare,
Mâine iubitul meu voi răsădi o floare,
Un fir de trandafir, ți-oi pune pe mormânt,
Și voi privi la soare, te voi chema în gând,

Cu lacrimi voi stropi-o, să prindă rădăcină,
Apoi sub raza ta o las ca să rămână,
Să crească, să-nflorească și noaptea când e lună,
Să-ți spună…. Te iubesc! Iubite noapte bună!

——————————-

Elena TUDOSA

18 februarie 2019

 

Alexandru NEMOIANU: Câteva gânduri despre textele lui Viorel Roman

Am început să fim obișnuiți și aproape împăcați cu textele lui Viorel Roman. Din partea lor nu mai putem aștepta originalitate, ele sunt repetitive, monotone, fără imaginație. În cuprinsul lor sunt incluse câteva stereotipuri și etichetări: ”Imperiul Sfânt Romano German” a fost bun, generos și, în lumea ciudată în care viețuiește Viorel Roman, acel “imperiu” încă există. Apoi urmează stereotipul agasant despre “moldo-valahi”, o invenție peiorativă a lui Viorel Român la adresa Românilor. Acești “moldo-valahi” ar fi, după VR, Românii Ortodocși. În context VR bate câmpii vorbind de “înapoierea” Ortodocșilor. VR nu se mai obosește să dea dovezi, el simplu postulează, cu seninătatea ignorantului. După ce emite aceste două aberații, VR postulează cum că singura salvare poate fi aflată în Episcopatul Romei (zis “biserica” romano-catolică). Pentru a arată “superioritatea” Episcopatului Romei, VR vorbește despre prezenta opulență economică a “apusului”. Considerând “opulența” ca semn al bunăvoinței divine, VR este direct Calvinist. Dar încă mult mai grav, Viorel Român pare a considera oportunitatea economica și circumstanțele politice drept o “teofanie” (arătare a divinității). Aceasta vădește nu numai o totală neînțelegere și insensibilitate spirituală, mă tem că vădește o tară de caracter. VR nu înțelege că rostul Bisericii nu este să promoveze “opulență”, rostul ei este să îi întoarcă pe oameni de la păcat, ”metanoia”, pocăința, să îi refacă “cetățeni ai Cerului”. Iar mai înainte de orice rostul Bisericii, care este și nu poate fi decât “una”, căci unul este trupul lui Hristos, deci rostul Bisericii este să arate diferența dintre bine și rău, și obligația Ei trebuie să fie promovarea veșnică a existenței consecvent morale. Aceste deziderate nu pot fi atinse decât în condițiile în care Biserica există în lume ,,dar nu aparține lumii căzute. Acest lucru Episcopatul Romei (zis “biserica” romano-catolică) nu îl poate face și nu l-a făcut. Fiind o entitate cu rosturi seculare, un “stat”, o teocratie, Statul Papal, Episcopatul Romei se conformează regulilor acestei lumi căzute. Un exemplu va ilustra cele afirmate.
În 12 Martie, 2000, în cadrul unei ceremonii special ținută în Catedrala Sfântului Petru din Roma, Ioan Paul al II-lea, Episcopul Romei și conducătorul acelei episcopii (zis “biserica” romano-catolică) a cerut iertare în numele acelui Episcopat, pentru păcate ce vor fi fost comise în trecut de membrii acelei organizații împotriva mai multor grupuri dar în special a Evreilor.Înainte de a intra într-o mai atentă analiză a acestui act este necesar să subliniem o nepotrivire.
După doctrina Episcopatului Romei, conducătorii lui, așa ziși ‘papi” , au între altele și calitatea de a fi “infailibili”, fără putință de a greși. Atunci când și-a cerut iertare, Ioan Paul al Ii-lea a arătat două lucruri. Fie că unii dintre “papi” nu sunt chiar așa de infailibili, fie că toți “papi” sunt infailibili, dar unii sunt mai infailibili decât alții. Dar dincolo de această nepotrivire sunt câteva aspect mai profunde.
Actul de a îți cere iertare, pentru acte necuvincioase și pe care le regreți, este în sine lăudabil, mai ales când este în referire la acțiuni personale, aflate în responsabilitatea ta. Toți avem obligația să facem asemenea acte de căință în față lui Dumnezeu și a semenilor noștri care sunt chipul lui Dumnezeu. Dar a cere iertare pentru acte făcute de altul sau alții în circumstanțe pe care nu le poți ști în toată complexitatea lor și de care nu ești direct vinovat, este nu numai exagerat dar este fără folos, temerar și ipocrit.
A cere iertare pentru acte făcute de alții, cu vremi în urmă, înseamnă a tăgădui Judecata individuală și înseamnă a judeca tu însuți pe semenii tăi,înseamnă a îi condamnă, a te socoti pe tine mai bun, înseamnă trufie.
Dar actul Episcopului Romei,Ioan Paul al II-lea a avut clar o dimensiune politică.
Acele acte pentru care el cerea iertăciune au fost făcute de către înaintașii lui, zis ‘infailibili”, pentru a acomoda politica zilei. Iertăciunea cerută de Ioan Paul al II-lea însemna acomodarea noilor stăpânitori ai vieții publice, interesele Americano-sioniste. Că așa este o dovedește împrejurarea că Ioan Paul al II-lea nu a adresat nimic din actualele necuvinte pe care le patronează Episcopia Romei: războiul din Kosovo, dezmățul fascist “uniat” din Ucraina, etc. În mai toate chipurile Ioan Paul al II-lea, poate inconștient, a comis un act de denunț. Un denunț împotriva Trupului lui Iisus.
Într-o înfocată predică părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia, spunea..:Denunțul smuls prin tortură nu poate fi socotit desigur păcat. Dar pâra la rece, denunțul scris sau oral, turnătoria efectuată din proprie inițiativa și în deplină libertate a voinței este cel mai abject, mai mârșav, mai ticălos, mai spurcat și mai nemernic dintre toate mișeleștile păcate existente” Prin acest act Ioan Paul al II-lea a plecat capul Episcopiei Romei sub călcâiul stăpânirii Americano-sioniste.
Dacă aceasta socotește Viorel Roman “superioritate” atunci, fie este necinstit sufletește, fie trăiește într-o lume al cărei soare are altă culoare, o lume ale cărei taine pot fi deslușite în aziluri pentru betegi mental.
Dar mai există o enormă aberație pe care Viorel Roman o repetă agasant.
El susține că Românii din spațiul ardealo-banatic ar fi dobândit superioritate asupra “moldo-valahilor” că urmare a ‘uniatiei” , supunerii către schismatica Episcopie a Romei și ca urmare a “școlii ardelene”.
Pur și simplu Viorel Roman habar nu are nici de istoria spațiului românesc și nici de felul în care sunt analizate fenomenele istorice.
Un fenomen istoric,fie el politic, cultural, social, este judecat după aria de difuzare,impactul de moment (la vremea când a avut loc) și prin urmările lui în timp.Viorel Roman ignoră aceste criterii și deci concluziile lui sunt aberante. (În plus asupra lui Viorel Roman apasă împrejurarea că realmente relația lui cu realitatea este una “specială”, aproape la limita instituționalizării.)
“Școala Ardeleană” a fost o mișcare culturală patronată de Episcopia “uniată” din Blaj. Aici trebuiesc făcute câteva precizări.
“Uniatia”, subordonarea religioasă a unui fragment din Românii din Ardeal către Episcopia Romei, zis “biserica” romano-catolică, a fost o acțiune silnică dusă cu forțele armate Imperiale. Lăcașurile de cult ortodoxe au fost bătute cu tunurile. Sub apăsarea acestor forțe, brutale peste măsură, o parte din clerul românesc ortodox din Ardeal a fost nevoit să accepte subordonarea silnic impusă. Deci “uniatia” a fost o mișcare făcută de către o stăpânire străină si având scopuri anti românești din capul locului. Dar chiar și în atari condiții anume învățați, formați cu ajutorul Episcopiei “uniate” din Blaj, au continuat să aibă sentimente românești. În același timp acei intelectuali, toți,erau rezultatul “iluminismului” austriac, o mișcare eminamente anti clericală și masonică. În aceste condiții “școală ardeleană” a produs literatură, a încercat chiar schimbarea limbii, curentul “Latinist”, și a produs lucrări zis de istorie. Acele lucrări istorice căutau să promoveze idea unei descinderi a Românilor din coloniști veniți direct din Roma și căutau să promoveze idea unei influențe a Romei în tot cursul istoriei, lucru care nu a existat. Acele lucrări nu pomeneau de moștenirea bizantină și deci ortodoxă. Erau lucrări teziste și propagandistice, în cel mai bun caz și ele toate purtau pecete “iluministă” deci, secular-masonică. Influența “școlii ardelene” a fost limitată iar moștenirea ei, în timp, minimală. Totuși Viorel Roman caută să îi dea o importantă cu totul disproporționată, la limita unui eveniment crucial. Această interpretare ține de natura lui Viorel Român înclinată spre fabulație și este consecventă cu programul său de activist. Oricum și “școala ardeleană” este socotită de Viorel Roman ca o dovadă a “superiorității” catolice față de Ortodocși. Repet, o concluzie aberantă, fantasmagorică. Căci Viorel Roman uită (sau pur și simplu nu știe) că o mișcare de renaștere spirituală de proporții gigantice avea loc în aceiași vreme în spațiul românesc. Este vorba de renașterea isihastă și de activitatea Sfântului Paisie Velichikovschi. Întreaga lume Ortodoxă a cunoscut o renaștere spirituala uluitoare. Lumea greacă prin lucrarea Sfântului Nicodim Aghioritul, iar restul sub lucrarea Sfântului Paisie Velichikovschi.
Paisie Velichikovschi, sub influența Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, a așezat tiparniță și centru de răspândire a literaturii patristice, mai întâi la Dragomirna și apoi la Neamțu. Sumedenie de cărți de învățătură, întreagă Filocalie, au fost tipărite, în română și slavonă. Dar în plus mii de călugări au fost formați în spirit atonit de superlativă trăire spirituală. Această mișcare a fost copleșitoare și a influențat decisiv întregul spațiu ortodox. Urmările acestei mișcări au rămas vii până în ziua de azi. Cu toată seriozitatea se poate spune că TOȚI marii teologi ortodocși, din veacurile XIX și XX, au fost cu putință datorită mișcării de renaștere ortodoxă a Sfântului Paisie Velichikovschi. În spațiul românesc, marii teologi români, de la Nichifor Crainic la părintele Dumitru Stăniloae și la fascinantul fenomen “Rugul Aprins” își au originea în mișcarea isihasta a Sfântului Paisie Velichikovski. Toate vetrele românești de profundă spiritualitate, de la Sihăstria, Cernica, Frasinei și atâtea altele, care viețuiesc în superlativă trăire isihastă, își datorează existența duhului aprins de către Sfântul Paisie Velichikovschi.
Între această mișcare și “școală ardeleană” nu poate există comparație, diferența este una de categorie!. ”Școala ardeleană” a fost o manifestare locală și cu importantă trecătoare, mișcarea Sfântului Paisie Velichikovschi a fost gigantică, profundă și cu urmări colosale care continuă și azi la fel de vibrant.
Dar aceste lucruri Viorel Roman fie nu le știe, fie nu le înțelege.
De fapt,după modul în care scrie și după modalitatea consecvență în care refuză orice fel de argumentație rațională, Viorel Roman pare stăpânit de un delir sistematizat.
Delirul poate deveni psihoza halucinatorie cronică, el devine idee delirantă. O idee delirantă fiind aceea care se menține neputând prin nimic fi combătută. Realitatea nu are importanță, faptul că ideea delirantă nu este sau nu poate fi dovedită, este “vina” realității nu a celui stăpânit de beteșug. Este păcat.
Acestea fiind zise aș vrea să repet că personal nu am nimic împotriva lui Viorel Roman. Îl consider o persoană civilizată, cu bun gust și anume pricepere la scris. Dar acest delir care îl stăpânește este o tristă realitate. O realitate la fel de tristă ca și tenacitatea cu care se lasă stăpânit de ideile delirante pe care le postulează și promovează. O tenacitate care categoric ar fi trebuit să aibă o cauza mai bună.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

18 februarie 2019

*Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere al revistei, responsabilitatea asupra conținuturilor acestora revenind, în totalitate, autorilor.

Ioana CONDURARU: Să te păstrez la mine-n gând

Să te păstrez la mine-n gând
Când, astrul nopții în geam bate,
Mi-am dorit atât demult,
Dar ochii îți privesc departe.
La țărm de mare i-ai oprit
Unde iubirea plânge-n valuri,
Căutând același legământ,
Pe care l-ai depus pe maluri.
Era o noapte cu sclipiri,
De curcubeie peste lume,
Noi ne pierdeam ca doi copii,
Îmbrățișați pe-a undei, spume.
Frivolă clipă se ducea,
Spre astre căutând zefirul
Care, cândva ne dăruia,
Cu dezinvoltură elixirul.
Să te opresc dar e târziu!
Mă poartă gândul la apus
Galopând fără să știu,
Pe valul mării în abis.
Închid iubirea-ntr-un cristal
Ascuns în inima perenă,
Să-mi fie pururi ideal,
Rămas tăcut în emisferă.

———————————-

Ioana CONDURARU

10 februarie 2019

Florentina SAVU: Dorințe

Lună, față luminată,
Ești regina cerului,
Fiul tău, Luceafărul,
Este supus zborului,

Vine-n fiecare noapte
În odaia mea de vis
Să mă încânte cu vorbe,
Să mă ducă-n paradis.

Îmi spune că mă iubește
Și vrea ca a lui să fiu,
Să îmi părăsesc statutul
De om muritor…Nu știu

Ce răspuns oare să-i dau?
E frumos, o recunosc,
Dar cum să-mi părăsesc lumea
Și-al meu, de muritor rost?

În cerul lui aș rămâne
Tânără, mereu frumoasă,
Alături de mândra lună
Ce-mi va zâmbi drăgăstoasă

Dar aici, pe-acest pământ,
Îmi sunt prieteni, părinți,
Îmi sunt rude, îmi e casă,
Toate astea, poți să uiți?

Aici îmi sunt limba, țara,
Mormintele celor dragi,
Cum să-i părăsesc pe toți
Și să alerg după fragi?

Să devin nemuritoare?
Să fiu rece-n depărtare?
Să uit de cântec și dansuri
Și de-o viață-ncântătoare?

Știu că voi îmbătrăni
Iar cu anii mă voi trece,
Dar prefer această viață
Decât una goală, rece…

N-aș putea să-mi schimb destin,
Deși tare te iubesc,
Rămâi pe loc unde ești,
Eu sunt suflet pământesc!

Strălucești a supărare
Și prin păr mi te încurci,
Întreabă pe Luna-mamă,
Este corect tot ce zici?

Sigur, răspuns îți va da
C-ar fi bine nopțile
Să nu-mi intri pe fereastră
Și să-ți uiți dorințile!

Vino tu în lumea mea,
Prefă-te din astru, om
Și-atunci chiar te voi iubi
Pentru faptul c-ai fost domn,

Fii muritor ca și mine,
Uită-ți Lună, uită-ți stele,
Uită-ți mamă și surori,
Fă-mă ziuă peste ele,

Să trăim numai în soare
Și să-mbătrânim frumos,
Să mergem oriunde-n lume
Privindu-ne drăgăstos!

Cererea mea nu-ți convine,
E greu să-ți părăsești cerul,
Voi trăi cu dor de tine
Fără să-ți cunosc misterul!

Vreodată m-oi mărita,
Vreau să nu te uit, vezi bine,
Dar nici singură să fiu,
Zilele îmi voi senine,

Ce tu nicicând nu poți face,
Sigur n-oi putea nici eu,
Rămâi strălucind pe boltă
Alături de Dumnezeu,

Te-oi urmări cu privirea
Cum te-nalți seară de seară,
Pe al cerului divin,
Frumos ca o primăvară!

———————————–

Florentina SAVU

18 februarie 2019