Lilia MANOLE: Deasupra porților angelice

Deasupra porților angelice

 

La început te aruncam
în imensitatea vulturului,
să-i prinzi aripile întinse
în pârguirea razei de soare,
apoi te căutam
printre solstițiile acerbe
dintre cer și pământ,
să-ți aud binecuvântarea
flașnetară,
cântând perechi și iar
perechi de incantații,
precum le-ar fi auzit ,
cântându-le, însăși dorul…
Apoi am dispărut,
cu tot cu singura pierdere
dintre noi,
sub glasul, ce nu se mai îndură,
să-și cruțe muțenia.
Era țipătul ne-definit al păsărilor
de toamna, și bănuiesc,
ca cineva din noi, după mine,
cu tot acest țipăt iar a mai dispărut.
Să-și cânte singur ori singură,
într-un ecou, invers
bumerangului, iubirea…
Proporționala direct
cu aripile, dar ce aripi
doar iubirea le vede și le aude,
și le implanta în oase,
când bat deasupra
porților angelice…

 

*Binecuvântare flașnetară- care răspândește ceva

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

22 februarie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Măicuței mele, Violeta

Măicuței mele, Violeta

 

Te caut prin toate florile gingaşe
Pe tine, o Violetă, mămicuța mea,
Să-ți mai simt căldura din privire,
Îmbrățișarea ce putere îmi dădea

Îmi amintesc de nopțile nedormite,
Când bolnavi, tu cu grijă ne vegheai,
Sau socoteai banii de pâine şi lapte
Şi hăinuțe noi să-avem, tu ne coseai

Dragoste de carte, țară ne-ai insuflat
Natura să o iubim şi să o respectăm,
În cuvinte calde, pe-nțeles ai explicat,
Ce-n viața e bine de făcut şi de urmat

În clipele grele ne-ai dat un bun sfat,
Ai fost şi tată, văduvă tânără-ai rămas
Să nu ne lăsăm doborâți ne-ai învățat
Ne-ai susținut prin furtuni pas cu pas

Iubiți-o, cei ce mai aveți în viață Mama
Respectați-o, vizitați-o, ea v-a crescut,
Ea a luptat dârz fără să fii ținut seama
Ca voi lipsuri, nevoi să nu fi cunoscut

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

19 februarie 2019

Anca-Maria DAVID: Privesc în jur

PRIVESC ÎN JUR

 

Privesc în jur și văd multă tristețe,
Cu ochii înecați în lacrimi, curge durerea pe fețe,
Văd chipuri palide ce și-au pierdut strălucirea,
Oamenii nu mai zâmbesc, nu își exprimă bucuria.

Copiii au uitat să se mai joace,
Să râdă, să alerge, să respire,
Captivi în lumea virtuală, rece,
Nu se mai bucură de soare.

Privesc în jur și văd bătrâni în suferință,
Cu capetele plecate în rugăciune,
Cu genunchii îndoiți în umilință,
Așteaptă o minune.

Privesc în jur și văd o lume fără vise,
Țipete și vaiete se aud din case,
E o lume ce se desparte de Dumnezeu și vise,
O lume ce se închide în turn, cu lumânările stinse.

———————————-

Anca-Maria DAVID

21 februarie 2019

 

 

Monica Luminița CHIRIAC: Odată…, am știut să zbor…”

Odată…, am știut să zbor…”

 

„Odată…, am știut să zbor”,
Deasupra norilor ce dor,
N-a fost ușor să fur culori,
Din curcubeie, de prin sori…

„Odată…, am știut să zbor”,
Deasupra ploilor surori,
Frângeau aripi, frângeau viori,
Zâmbetul cald le-a dat fiori.

„Odată…, am știut să zbor”,
Eram în cârd, fermecător,
Mă regăseam, pui de cocor,
Eram deasupra văilor.

„Odată…, am știut să zbor”
Și vântul mă purta ușor,
Sufla tot răul către zări,
Îl alunga în depărtări…

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

20 februarie 2019

Imagine: pictură – artist Gina Dragomir

Claudia BOTA: Brâncuși pasăre măiastră

Brâncuși pasăre măiastră

Când piatra cântă și pasărea zboară,
Tăcerea divină te-nfioară,
Atinge coloana infinitului dintru răsărit,
În miezul nopții un alt cântec s-a ivit.

Brâncuși un tată al pietrei,
Dăltuiește puterea sărutului Evei,
Creează la Masa Tăcerii,
La Cina de Taină vorbește cu îngerii.

Un om al smereniei în rugul aprins,
Ce-i viata de nu l-a învins?
Coloana infinitului sunt trepte în paradis,
Lutul și cerul e poarta ce s-a deschis.

———————————

Claudia BOTA

22 februarie 2019

George POTIRNICHE: Azi e ziua cea de ieri

Azi e ziua cea de ieri

 

Azi mi-e frig de mine,flămând de un sărut,
povara iernilor m-apasă strivit într-un cuvânt.
Zăpezile mă frig și-n ochi o umbră mi-a crescut,
spulberând ca o furtună cel din urmă legământ.

Astăzi totul e risipă,doar dezastre au rămas,
nu mai am nici un motiv, să aprind măcar o torță.
Mi-am vândut tot idealul într-o clipă de impas,
cătrănit de amănunte în cămașă grea de forță.

Azi e ziua cea de ieri, când visele s-au transformat în dramă
si mi-am lăsat acasă EUL crezând în sfântul jurământ.
Mă împovărau ninsori adânci, uitând chiar dorul și de mamă
și-n ochii tăi priveam adânc , când tu… mă declarai înfrânt.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

21 februarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poesis

FLORI DE DOR

 

Cât de dor îmi este azi de tine
Și ce mult mi-aș dori să-mi vii…
Te-aștept în toate zilele senine,
În nopțile-nstelate, cu luni pline,
Te-aștept… alaturea să-mi fii !

Mi-e dor, de ochii-ți de smarald,
Să-i citesc ce vor să-mi spună…
Cuibărindu-mă la pieptul cald,
În lacul iubirii tale să mă scald,
Inima să ți-o aud bătând nebună !

Mi-e dor, de brațul cum mă frânge,
De șoaptele arzânde la ureche…
Pătrunse-n suflet și în sânge,
Cum de emoții îmi vine-a plânge,
De-o dragoste fără de pereche !

Mi-e dor să-ți respir adânc parfumul,
De respirația caldă îmi este dor…
Să ne învăluie în rotocoale fumul,
Pe-al extazului ne ducă drumul,
Cât mai departe, să ne poarte-n zbor !

Mi-e dor de clipele trecute-mpreună,
Când alergam pe străzi hai hui…
Mi-aud încă glasul cum răsună,
Lumii întregi dorind să-i spună,
Că nu-i pasă de părerea nimănui !

Numai cu tine mi-e sufletul boem…
Doar lângă tine simt nestăvilit fior…
Nu te las prada timpului, mă tem,
Mi-e iarnă fără tine și te chem,
Pustiu îmi este și… mi-e dor !

 

SUFLET VAGABOND

 

Vagabond mi-e sufletul pe tărâmuri pustii,
Încercând să-mi găsesc printre stele drumeagul…
Pe unde pășesc, nu cunosc… cum să știi ?
Mă duc și mă-ntorc pe cărările argintii,
Sperând să-mi găsesc liman, ca pribeagul…

Nimeni nu mă oprește, nu am nicio teamă,
Pe drumurile mele, călător sunt, hoinar…
Socoteală nu dau, nu plătesc nicio vamă,
Sătulă-s de ieftinele roluri de melodramă,
Pe scenetele lumii, ce-mi decurg rutinar !

S-evadez vreau din mrejele vieții comune,
Cu opreliști, cu gratii, în colivie sărman…
Din cenușă, ca Sfinx să renasc și… minune,
Să ies spre lumină zburând din genune,
Lăsând totu-n urmă, ce mi-a fost de arcan !

Vagabond voi umbla prin idealuri și vise,
Închizând poarta-n urmă-mi la orice trecut…
Comori de trăiri de prin sipetele-nchise,
Frâu liber las lor și cuvintelor nescrise,
Ca sfârșitul să-l schimb cu un nou început !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

22 februarie 2019

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integru moral și vizionar în idei

   Încercând a pătrunde universul personalității lui Artur Silvestri  o imediată recunoaștere  pe care o încerci va fi caracterul său integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare, identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concură la nașterea acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.

    Pornind însă de la cele două calități, a fi integru moral și vizionar în idei, vorbim de fapt de niște calități specifice unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare, realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.

    Trecând însă prea de timpuriu la numai 55 ani  acea linie de aur dintre viață și moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În Universul Cerurilor!

    Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca  “Iosif Vulcan”,  ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acestea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura și tradiția maternă. Aveam 39 ani.

    Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care  le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line.  Publicarea de cărți pe hârtie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur și Mariana Brăescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii  Asociației.

   Asociatia ARP-București deveni în curând o inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în  unele articole ale mele, am încă unele ce vor forma subiecte plăcute amintirilor  viitoare, căci prof.dr.Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie, așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!

   Nu sunt eu cel mai în măsură a  cântări și valorifica opera imensă a enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea întotdeauna înclinare spre  izvoarele mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todică, ș.a.m.d.

Observăm cum  vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi. A credinței și religiei lor, în pământul și vatra lor de atunci și de azi aceeași fiind.

Noi nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne spune  istoricul N.Săvescu, și mulți alți cercetători de seamă a istoriilor antice și care țin calea și  lumina adevărurilor.

     Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și valorilor de patrimoniu românesc, era din capul locului asigurat un succes Asociației fondate, și pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începând de la  Talpa Țarii, Țăranul cu uneltele sale, sapa și plugul, caii și boii, carul și furca, râurile, munții și câmpiile, inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, știința, folclorul, artele, școlile, bisericile, totul se cuprinde în această noțiune de Patrimoniu național, având un spirit și inimă vie Omul, acest spirit viu pus de Dumnezeu veghetor și îngrijitor al acestora!

    Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine  Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare se angajează. În același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adânc și  curat, înălțându-și cugetul și gândirea până pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfânt al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu brusca  pe nimeni, nici pentru anume nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia, lăsând fiecăruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.

    Din această atitudine, mai rar întâlnită azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevăr cu finețe dar de bună credință. Bineînțeles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole  cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești, faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a învrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda viziunea si încrederea în adevărurile istorice atât de înălțătoare și astea din vremi străromâne,  cu o percepere tot mai lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.

     Un semn de recunostință pe tot restul vietii mele acordat geniului vizionar al lui Artur Silvestri originează în aceea că  a fost omul care a recunoscut imediat valoarea  de inspirație din scrierea mea atunci când pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem  și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.

    Punerea  versurilor lui Eminescu dedicate Nilului și egiptenilor în interiorul nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi cercetătorii istoriei noastre. Mai mult, atunci când Eminescu lucra la versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i infirme idea! Ce cavaleri domnule, când erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din Corona Montium (Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia supranumit “slujitorul  Soarelui”, despre  Helis cetatea veche a Daciei unde domnea Sarmise (în Nordul Dunarii), nu face oare legătura bună  pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii, scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim răspunsul in Cartea Istoriilor-Cartea cea Sfântă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri și-a  ales-o drept cale a înțelepciunii sale. Fapt pentru care va rămâne înțeleptul vremurilor noastre în vecii vecilor!

  Se zvonește prin lumea cercetătorilor hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi născut!

  Așadar Cartea Sfântă a Istoriilor străvechi, la“2 Impărați -Capt.23, Verset 5. spune despre  cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal și Soarelui. Versetul 25 îl arată pe același Împărat Iosia care pedepsește pe iudeii atașați lui Mănase! Dar cine era Mănase? Nu era altul decât cel mai vestit Faraon al Egiptului antic, cel care ridicase imperiul său la cea mai strălucitoare înflorire economică și expansiune. Tocmai pe acesta  și-l alesese Regina Hatshepsut (Fiica lui Faraon), model al Dinastiei sale (18), cerându-i fratelui și soțului ei Tutmes II a călca pe urmele predecesorului.

Tânărul faraon însă moare subit, iar viitoarea regina a celor doua împărății de Sud si de Nord, plină de amărăciune se va mângâia, în nuvelă, prin versurile geniale ale lui Eminescu dedicate aproape profetic soartei istoriei universale antice, dar tot profetic istoriei universale moderne! Putem spune că Mihai Eminescu este un trimis  mesianic al  Divinității, iar Artur Silvestri cu siguranță călcătorul urmelor predecesorului său Mihai Eminescu prin lumile așezate sub nisipuri, sau prin cerurile Luceafărului eminescian inspirator.

     Cu această deplină convingere, mai am a păstra încă multe  amintiri frumoase  ce țin tot de personalitatea de geniu a lui Artur Silvestri. Cărțile sale se găsesc și la biblioteca familiei mele. Deși superior prin gândire și fapte, nu se ridica prin mândrie personală deasupra semenilor săi, deși nu ducea lipsa dușmăniilor și geloziilor confraților săi, el doar  reafirma starea sa de oboseală în ultima vreme. Încheia însă adresele sale dorind binele tuturor, fără a se răzbuna și fără a se apăra! Doamne ce OM MARE am pierdut!

   Înțeleptule, roagă-te pentru noi toți cei rămași fără de tine!

—————–———————–

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

22 februarie 2019

 

 

Dorel SCHOR: Roni Levavi un artist multidisciplinar

Muzeul “Han” din Aşkelon găzduieşte expoziţia personală a lui Roni Levavi. Este o expoziţie puţin mai altfel pentru că autorul se prezintă cu lucrările lui din mai multe domenii ale artei plastice, ceea ce permite prezentarea lui ca un talent polivalent, un artist modern şi multidisciplinar. El crează cu tehnici diferite în pictură, în sculptură, în prezentări video sau “construcţii” bazate pe jocuri de lumini.

   Prin aceste surprinzătoare tehnici, artistul încearcă şi reuşeşte să transmită ideile sale către omul şi mediul lui, în contextul în care trăieşte, în relaţii foarte speciale, cum ar fi relaţiile sociale actuale, dar şi relaţii între perioade, printre care întroducerea luminii în viaţa acestuia.

   Sculptura modernă se arată surprinzătoare pentru privitorul obişnuit doar cu vechile forme clasice. Influenţe noi, stiluri noi, materiale noi determină apariţia unor creaţii noi, de o mare varietate, la care se adaugă texturi antitetice, precum şi jocurile de lumini.

 

   Expoziţia sculptorului (nu numai) Roni Levavi ne demonstrează că arta este autonomă şi ne aduce multe noutăţi despre conceptul de formă şi volume.

Sculptura modernă este arhitipală, eclectică, subiectele ei sunt şi ambiţioase şi naive, dar mereu se referă la om şi la alegoria umană.

   Curatoarea acestei expoziţii deosebite este dr. Dalia Haker Orion.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

21 februarie 2019

Lia RUSE: Zbuciumul lunii februarie 2019

ZBUCIUMUL LUNII FEBRUARIE 2019

 

Februarie se zbate-în priviri !

Se face gri din buclele-ncâlcite,

Sub clipe albe gânduri adumbrite

Și-n suflet prea mult dor c-abia respiri!

E-un timp de ger sub cerul adormit

Cât joc mai e în vreme să nu doară

Când vântul urlă-ntr-un vârtej pe-afară

Și paşi nu sunt pe drumu-acoperit.

Tristă, singuratatea, se simte,

Cu  braţe lungi de cretă peste vânt,

Vălătuceşte neaua peste pământ

Și-n abur doar cafeaua ne mai minte,,,

Din cerul căzut şi răscolit de nori

Aerul ameţeşte neaua rând pe rând,

Iar timpul e  în pendulă aşteptând

Ca gerul să se-nmoaie în ninsori.

În umbra aburind-a zilei de ieri

Când ningea atât de frumos zâmbind,

Fulgii veneau plecând, plecau venind,

Liniştea visa mai mult ca nicăieri…

…………………………………………

Alergi prin ger, albă confuzie

Și vânt de furtună în ceasornic pui

În secunda muritoare a visului!

Primăvara e o iluzie!?

Duci, februarie,-n ger de iarnă pură,

Pe spate, zăpada pe ocolite

Și-alergi nebun pe clipele smintite

Năucind lumea-ntr-o furtună dură

Numele-ţi e viscol dur şi perfid,

Îţi zboară  umbrele triste prin aer

Rănind cu fulgi privirile-n vaier,

-Vârtej săpat în ochii-n care te-nchid-.

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

22 februarie 2019