Camelia CLENCI: Gândul și nodul

Gândul și nodul

A apărut gândul
și-n urma lui nodul
se poate desface
când mintea ne tace,

așa am înnodat
rău de tot și codat
cu gânduri și șoapte
cu fapte necoapte,

stări cu frici și umbre
nebune cu zâmbre.
Ah! mintea nebună
năluci pe lună,

ea fuge ș-apare
ca raza de soare
în frâu noi s-o prindem
cu botul făcut ghem,

în valuri de nopți
s-o scufundăm toți
iată se năzare
altă stare-n zare,

nemărginit creat
din punctul neuitat
ce înfașă în mâini
lumi noi ce vor domni.

ce se vor duce
în larguri străluce
și noduri vor face
cu gândiri dibace.

————————–

Camelia CLENCI

7 ianuarie, 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Spre sfârșit

Spre sfârșit

Ascult acum pașii desculți ai vieții
Ce ascuțit se-aud pe-alei de vis,
Dând respectuos binețe dimineții
Și căutând povești ce nu s-au scris.
Mi-e sufletul cu corzile tot rupte
Am încercat zadarnic să-l repar,
Dar dacă reușeam în noapte
În zori de zi misterele dispar,
Iar eu mă regăseam tăcută
Cu ochii grei de lacrimi și de dor,
Pe marginea prăpastiei săpată
De chinul vieții, în drumul călător.
Mi se dezleagă sufletul în picuri
Ce prevestesc dureri și deznădejdi,
Că-n astă lume e greu să te bucuri
Să visezi, să speri, să scrii povești.
Mă descompun în atomi de tristețe
Ce sufletul mereu mi l-a rănit
Dau celor ce mă urăsc binețe,
Că nu știu căt mai avem de trăit.
Se sparge inima-n mii de fărâme
Și toată viața nu-i decât un carnaval,
În care măștile cu Feți Frumoși si Zâne
Cad zgomotos la ultimul final.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

7 ianuarie 2019

Anatol COVALI: Dacă…

Dacă…

Dacă plec cumva, nu plânge.
Mângâie-mi fruntea-ngheţată
ca să simt ultima dată
dulci fiori în trup şi-n sânge

şi când mâna mi-o vei strânge,
ai să fii iradiată
de iubirea necurmată,
căci nici moartea n-o va-nfrânge.

Să mă porţi în amintire.
Am să mă întorc în lume
numai pentru tine-anume,
să te mângâi cu iubire.

Voi veghea ca-n a ta fire
să nu fie frig şi brume,
viaţa ta să se consume
în extaz şi bucurie.

N-am să port în ochi regrete,
ci o dragoste imensă
care-a fost mereu intensă
şi pe suflet e pecete.

Voi avea trăiri concrete,
şi iubirea-mi va fi densă,
o târzie recompensă
pentru când am fost scaiete.

Dacă pleci, voi fi tăcere
de cumplită suferinţă.
Îmi vor arde în fiinţă
mii de ruguri de durere.

Te voi căuta prin sfere
cu sălbatică dorinţă,
plămădind în năzuinţă
fericita revedere.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 ianuarie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Tablou atemporal

Tablou atemporal

O tăcere albă peste noi se-așterne,
Palma ta sfioasă curge-n palma mea,
Părul, Niagară despletită-n perne,
Zâmbetul, făclie pe un colț de stea,

Epiderma caldă ascunzând vâltoare,
Buzele, maree fremătând ușor,
Ochi-adânci vârtejuri ascunzând chemare,
Zâmbetele tale lungi cărări de dor,

Trupul tău în noapte salvatoare arcă
Prevestind furtună până înspre zori,
Șoaptele, sirene ce imită parcă
Jalea din strigarea dușilor cocori…

Peste toate-acestea eu plimbându-mi mâna,
Buzele-mi setoase înflorind țărâna…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

7 ianuarie 2019

Emma POENARIU SERAFIN: Vis de Bobotează

Vis de Bobotează

Doamne, parcă m-am văzut, pe o filă dintr-o carte,
Într-un vârf sărac de munte, fără cale, fără drum,
Iar la Miază Zi de mine, văd Tilişca, văd Cetate,
Fac aripe din brad proaspăt și încerc să zbor acum
Dar acestea praf s-or face și mă fac pulberi și scrum.

Sus în Plai, cu tolba plină de săgeți era o fată,
Ea, sctuta nemarginirea, dar cu fața la altar…
Mulți copii prin Râul Negru, cum eram și noi odată,
Cu ochi veseli și piei prinse de un Soare exemplar,
Dar eu știu că-i Boboteaza, nu-nteleg din calendar…

Cu ochii scrutează munții, dar tăcerile pe gură,
Parcă nu-i gerul vorbirii , parcă nu e datul…dat
Și mai rup vre-o două ramuri ,încercând să-mi iau măsură,
Zborul meu din crengi și muguri , simt ca nu l-am învățat ,
Cad pe toată măreția, ca bocancul descălțat.

Stau cu ochii pe Cetate, nu pot scrie-n vis sfârșit
Și la fata de pe Plaiuiri care sunt tot eu , ce crezi ?
Cea cu săgețile-n mânuri, cu păr din Cer obosit,
Și ochii din crengi cu cetini, când sunt brăzişorii verzi,
Ce păzeşte mersul obştei , de o știi, dar nu o vezi.

Ziua cade peste mine și-ar vrea să-mi îngroape ochii,
Visul zboară-n spre Tilişca , nici nu știu de-a fost frumos ,
Tolba mea de vise sparte o păstrez, mi-e datul sorții,
Ca și părul trist din noapte, cum e trunchi de abanos
Dară visul…fuge-n altul… împlinindu-se din dos!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

6 ianuarie 2019

Olga VĂDUVA (Grigorov): Clepsidra vieții

CLEPSIDRA VIEȚII

Doamne, mi-ai trimis lumină
Și-un buchet de vâsc albit,
Ninsoare neprihănită
Dinspre cerul de zenit.

Mi-ai umplut clepsidra vieții
Cu destin nemuritor
Și-ai lăsat să se prelingă
Lacrima… cuvântul Dor!

Ai trimis îngerul nopții,
Serafimul îngeresc,
În rugă să mă-nsoțească,
Printre stele să trăiesc.

Doamne, eu te port în suflet,
Fac cu Cerul legământ
Să mă-nchin icoanei Tale,
Cât trăiesc pe acest pământ!

––––––––––––

Olga VĂDUVA (Grigorov)

6 ianuarie 2019

Lilia MANOLE: In memoriam Emil Brumaru

IN MEMORIAM EMIL BRUMARU

S-a stins un vultur cosânzean din fire,
și a căzut cu aripi lordul nemuririi,
poetul basarab, brusc potopit în lire,
ne-nveșmântează în lacrimi și zefire.

O, Dumnezeie, ce tren grăbit, și nu întreabă…
în piept i-a pus o lacrimă să-i fiarbă,
și -acum, că e Crăciunul, în Țara Basarabă,
rezistă -a mire tânăr, la inimă s-o aibă.

Brumaru enigmatic, cuminecat să scrie,
cu har de borangic, miluitor, din șale,
să iasă, din mătase, mireasmă, liturghie,
să ne îndrepte oasele, cu-a ‘sale madrigale.

Firescule poet, și, nefiresc, cuminte,
introvertit în clipa prescripției din ceruri,
ce mistic ne-ai încins, cu glasul tău fierbinte,
și te-ai unit cu Domnul, muiat în sfinte ceruri.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

6 ianuarie 2019

Florentina SAVU: Strop de Rai

STROP DE RAI

Sigur că în mine port un strop de Rai
Și mi l-am primit din divinul plai,
Cu el am venit în această lume
Nu să cunosc rău ci să cunosc bine

Și dacă doar bine nu am cunoscut
Pe-acel strop de Rai tot nu l-am pierdut,
Am iubit ca nimeni colțul meu de vis
Chiar dacă n-a fost ca în Paradis,

Am călcat pe răul venit să mă-ndoaie
Și-am trecut prin ger, și-am trecut prin ploaie,
Soarele în suflet mi-a rămas mereu,
Dat de acel strop, Duh din Dumnezeu,

N-am urât pe nimeni în această viață,
Nici când mi-am pierdut ultima speranță,
Nici când am văzut că am încercări
Și că nu mi-or fi amice nici zări,

Stropul meu de Rai m-a purtat prin timp
Cu vise și doruri strânse din Olimp,
Am iertat în drumuri orice nedreptate
Și-am mers curajoasă mereu mai departe…

Zile, nopți mi-au fost grele adeseori
Și-am fost încercată de mii de fiori
Dar iubirea mea a fost de nestins
Fiindcă-avea divin luat din Paradis…

Am iubit ca nimeni, cu sfântă iubire,
Fără să aștept, la schimb, mulțumire,
Am iubit ca nimeni cu-o iubire sfântă
Tot ce-n lumea asta este și cuvântă

Și din Raiul meu am dat la flămânzi
Și am încercat să îi fac mai blânzi,
Am întins paharul spre cel însetat
Și pâinea, felii, pentru-înfometat,

Am dat câte-un zâmbet celui întristat
Chiar dacă eu însămi n-aveam chef vreodat’,
Am primit în casă călătorul stors
Și de oboseală, și de mers pe jos…

Îmi port crucea vieții și-azi cu demnitate
Și cu ea voi merge dincolo de moarte,
În piept voi păstra stropul de divin
Ca în veșnicie cu el să m-alin,

N-am pierdut nimic din ce El mi-a dat,
Stropul de divin mi-a fost fermecat,
El mi-a dat tărie să trec peste toate
Și să mă re-ntorc pură-n libertate!

———————————–

Florentina SAVU

7 ianuarie, 2019

Ioan PRISACIUC: Dor…

Dor…

Nu-i gând mai pur ca al meu gând,
Când vremea-i de privit, mergând
Prin locuri de-altă dată!
Nu e nimic, pe-acest pământ,
Mai scump ca sufletul plăpând,
Ca dorul de-a ta poartă.

Nu-i sânge-n vene, de-al tău sânge,
Dacă nu iubește,
Frunza ce-i bătută-n vânt
Iarba care crește…
Ograda, care a crescut
Sub pomii înfrunziți,
Nu-i frate bun acel ce spune
Că nu-i dor de părinti !

Nu-i inimă să nu tresară,
Când pasul și-l îndreaptă…
Spre mama ce-l așteaptă-n prag,
Și tata în poartă!
Privind tăcut prin ulicioară
Locu-n care ești…
Nu-i gând mai pur, nici nu există!
Doară în povești!

––––––––––-

Ioan PRISACIUC

7 ianuarie 2019

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Lui Eminescu

Lui Eminescu

E ora sfântă în Alei,
Ne-oprim din trecere azi pasul,
Lumina curge dintr-un tei
Și-n ochi de bronz oprit e ceasul.

O taina – albastră ne pătrunde
Si versul său din nou ne-adună,
Tresare Dunărea în unde
Când prin Cetate el răsună.

O clipă totu-i nemișcare
Și Eminescu ne privește,
Iar aura-i prelinsă-n zare
În inimile noastre crește.

Dunia Palangeanu

IUBIRE DE BOBOTEAZA

Acum, când Apa e Sfințită,
Să-ți argintești iubirea în ea ,
Spre a fi de-a pururea dorită,
Oricâte zile vei avea.

Atinge-ți fruntea cu broboane ,
Și roagă-te la Cel de Sus ,
Și te închină la Icoane
Să mai amâne un apus.

Și Preoții să te dezlege ,
De tot ce-ți este de prisos ,
Cuvântul lor să-ți fie lege
Și vorba lor fără de întors.

Sorbind Aghiasma pe îndelete,
Tu sa te vindeci de păcat ,
Cu roua șiroind prin plete,
De vina ta, sunt vinovat.

Cosmin-Ștefan Georgescu

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

6 ianuarie 2019