Olga VĂDUVA (Grigorov): Clepsidra vieții

CLEPSIDRA VIEȚII

 

Doamne, mi-ai trimis lumină
Și-un buchet de vâsc albit,
Ninsoare neprihănită
Dinspre cerul de zenit.

Mi-ai umplut clepsidra vieții
Cu destin nemuritor
Și-ai lăsat să se prelingă
Lacrima… cuvântul Dor!

Ai trimis îngerul nopții,
Serafimul îngeresc,
În rugă să mă-nsoțească,
Printre stele să trăiesc.

Doamne, eu te port în suflet,
Fac cu Cerul legământ
Să mă-nchin icoanei Tale,
Cât trăiesc pe acest pământ!

––––––––––––

Olga VĂDUVA (Grigorov)

6 ianuarie 2019

 

 

Lasă un răspuns