Anatol COVALI: Rostul meu de-abia începe

Rostul meu de-abia începe

Rostul meu de-abia începe.
Semăn vise şi-aştept lanuri
de mirabile elanuri
în pustiuri şi în stepe.

În sfârşit pot azi pricepe
de ce am alte limanuri
şi regretele-n noianuri
nu mai pot să mă înţepe.

Vreau ca trista mea ursită
să înceapă să zâmbească,
lumea-mi să fie firească
şi s-o văd mai împlinită.

Pe-a speranţelor orbită
noi luceferi să roiască
şi s-arunc urâta mască
ce pe chip mi-a fost cioplită.

Simt deodată-o sevă nouă
în întreaga mea fiinţă.
Din tristeţi şi umilinţă
nu mai ninge, nu mai plouă.

A iubirii sfântă rouă
a stins orice suferinţă
şi când dau din prisosinţă,
dau cu mâinile-amândouă.

Parcă-s altul dintr-odată.
Am alt ţel. Altă putere.
Nu-mi mai pasă de durere.
Orice clipă e bogată

şi o simt ca pe-o răsplată
pentru că îmi las să spere
viaţa ce-n îngenunchere
nu o să mai stea vreodată.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 decembrie, 2018

Anca-Maria DAVID: Tragem obloanele lumii

Tragem obloanele lumii

Se prinde carnea de suflet,
Urlă durerea printre coaste,
E furtună și haos în privire,
Inima se zbate în neștire.
Disperarea acoperă glasul iubirii,
Ne izolăm în cămăruțe obscure,
Intră singurătatea pe scena vieții,
Plângem că nu mai avem spectatori,
Să ne privească, să ne asculte, să ne vorbească.
Uităm că suntem muritori
Și alergăm după iluzii efemere,
Pline de praf și de durere,
Ne închidem în noi înșine
Și ridicăm ziduri sufletești,
Învârtindu-ne în cercul nostru strâmt,
Tragem obloanele lumii.

———————————-

Anca-Maria DAVID

28 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Poeme

LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT

Se lasă-nserarea și ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aș vrea să apară
licornul cu frâu de argint, galopând.

Din hăuri de timp neștiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe șaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată, cu frâul în mână,
și bate la ușă cu-n vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
povești să le țeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape,
să stea lângă sobă cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci,
pierdute în gerul venit într-o seară,
cândva, în trecut, când mi-ai zis că-o să pleci.

DORUL ABSOLUT

Când am plecat din țară-ntâia oară,
ajuns pribeag pe un tărâm străin,
primeam ascuns în pâinea prea amară
și-al fraților români nestins venin.

Murea atunci în mine, pe tăcute,
destinul sfânt primit de la străbuni,
un alt destin, pe noile redute,
prefiguram în vagi dimensiuni.

I-am zis adio patriei române,
lăsând acolo mâlul doctrinar,
și-am plâns de dor că-n urma mea rămâne
cel mai iubit și cel mai sfânt hotar.

Iar azi, când anul este pe sfârșite,
trimit spre țară ultimul salut:
tu, patrie de visuri adormite,
îți las pe vatră dorul absolut !

———————————————–

Corneliu NEAGU

28 decembrie, 2018

Continue reading „Corneliu NEAGU: Poeme” →

Vasile COMAN: Fiul partizanului

Fiul partizanului

Codrule verde de brad,
Tata-n tine a stat pribeag,
Tu, îți legini cetina
Pe poteci el te umbla,
Biblia și pușca lui
O avea la căpătâi…
– Spune-mi, codrule, de știi
Cruce-i pun la căpătâi,
Unde-i tata împușcat
De cei care l-au trădat?
– Fiule de partizan
Curajos din neam în neam,
Tatăl tău e în râpă abruptă,
Viteaz a murit în luptă,
Biblia și pușca lui
Să i-o pui la căpătâi,
Țara nu a vrut să o închine
Celui ce-i spuneam „vecine”
Și cu mulți viteji din sat
Contra lor s-au răsculat.
Dintr-un trist izvor bea apă,
Acolo să îi faci groapă
Și în loc de crucea lui,
Să îi pui la căpătâi
Un puiuț verde de brad,
Țara și-a iubit cu drag.
Iar, tu, fiu de partizan,
Pui de dac din neam în neam,
Niciodată să nu uiți
Lupta bravilor părinți,
Iar dușmani de-or năvăli,
Peste tine a împărăți…
Vino-n codru, tu și ia
Pușca lui… și biblia.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

27 decembrie 2015

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ștefan

Ștefan

Bob mărunt cernit din stele,
Sfânt cu Har în iarnă bună
Ai primit mucenicia…
Și o porți mandra cununa!

Cel dintâi Martir din Sfinți,
Cel chemat pentru vecie
Ai păstrat în Nou Cuvânt…
Rodul sfânt de Veșnicie!

Cel ce-a dat cu piatra seacă
În inima ta de Sfânt
A făcut Cerul să tacă…
S-a mai scris un Legământ….

Moșteniri de neamuri multe,
Cu izbânzi prin mii de ani,
Ostile cu Stea în frunte
Au pe steaguri doar…Ștefani!

În Biserica din mine
Stă pe-Altar Stăpâna Cruce,
Ștefan vine să-mi lumine…
Calea mea la Domnul duce!
…………………………….
Celor ce Ștefan se cheamă
La mulți ani fără de teamă!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

27 decembrie, 2018

Anatol COVALI: Rugăciune către Sfântul arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic

Rugăciune către Sfântul
arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic

Privind spre-ale credinţei dragi icoane,
azi ruga mea fierbinte o ridic
spre tine ce-ai fost primul mucenic,
Arhidiacon prea Sfinţit, Ştefane.

Credinţa ta mă umple de lumină,
curajul tău îmi dă în trup fiori.
Pentru Iisus n-ai pregetat să mori
c-o dragoste superbă şi deplină.

Şi îi iertai pe cei ce-a ta făptură
o torturau, rugându-te-mpăcat:
Nu socoti Părinte-acest păcat,
iartă-le lor aceasta cruntă ură.

O, cât aş vrea să am a ta tărie!
Ajută-mă, Ştefane Sfânt, să pot
să-nfrunt cu bărbăţie chinul tot,
când vine peste mine cu urgie.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Doamne al meu!

DOAMNE AL MEU !

Doamne,
Tu ne știi durerea, ne cunoști de când eram,
eram fruct fără sămânță,
eram sensul fără sens,
eram fruct necopt în ceruri,
eram frunză fără ram,
doar Tu știi cum am crescut,
fructul,
cum ni l-am cules.

Doamne,
Tu ne știi aleanul,
Tu ne știi plânsul din gene,
Tu ne aperi de greșeli și de ruperea de gând,
doar tu știi pe care drum ,
drumul, ne va fi alene,
doar Tu știi care-i venirea
vieții noastre
pe pământ.

Doamne,
doar Tu-mi știi menirea,
doar Tu-mi ești călăuzire,
Tu îmi ești în alinare și-n alean îmi ești stâlp treaz,
Tu îmi ești în suflet scară
și în viață-mi ești trezire,
râu îmi ești,
îmi ești pădure
și-n iernire-mi ești răgaz.

—————————

Silvia URLIH

26 decembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme ninse

Balada-n fulgii tăi de nea

Dar ce frumoasă sunteți doamnă
Cu trena-n țurțuri de mireasă,
În rochia din fulgii grei de iarnă,
Cu pălării, din neaua albă, groasă.

Cu ochi albaştri-n cerul nins de stele,
Pantofii albi din trupuri de zăpadă,
Cu gerul prins prin genele rebele
Copii înmărmuriți , în sănii să te vadă .

Și-mi cânți prin ger la scripca ta bătrână
O simfonie alba-n muguri de zăpadă,
La ultimul tău fulg ce-l scapi din mână
Ce peste mine-n timpuri, stă să cadă…

Și să mă ningi pe mine iarna mea
Și de rămân un ultim om pe stradă,
Eu am să-ți cânt balada-n fulgii tăi de nea
Eu singură…cu omul de zăpadă…

Veselia-i pe pământ

Negura din munți coboară, și ce ninge, și ce vânt ,
Cerul fumuriu ca-n seară, curge iarna, pe pământ.

Pe Părău copii cu sânii, și ce ninge, și ce vânt ,
Urcă-n șir şi-n ciuda vremii, curge iarna, pe pământ.

Unul gras cât roata morii, și ce ninge, și ce vânt,
Trage-n deal toți frățiorii, curge iarna, pe pământ.

Și mai trage să respire, și ce ninge, și ce vânt ,
Prin zăpezi să nu-i înșire, iarna curge, pe pământ.

Altul ochii mari rotunzi,;vai ce ninge,și ce vânt,
Cu bocancii vremii uzi, curge iarna , pe pământ.

Un pitic cu nasul roşu, vai cum ninge, și ce vânt ,
Ba mai trage, ba împinge, curge iarna, pe pământ.

Altul lung, îșiră valea ,vai ce ninge, și ce vânt ,
Celor mici, le-nchide calea , iarna curge, pe pământ .

Și-i trântește , şi-i inşiră, vai ce ninge, și ce vânt ,
Ca baloții sus pe şiră, curge iarna, pe pământ.

Doi bătrâni cu minți subtile, vai ce ninge ,și ce vânt ,
Urcă-n deal de două zile, iarna curge, pe pământ.

O fetiță, baiețoasă, vai ce ninge, și ce vânt,
Nici nu poate, nici se lasă, iarna curge pe pământ .

Pletele prin vânt îi zboară, vai ce ninge , și ce vânt ,
A căzut, cum bunăoară, curge iarna, pe pământ .

Nu se vede din zăpadă, vai ce ninge, și ce vânt,
Și nu-i nimeni să o vadă,:iarna curge, pe pământ.

Pe frunte, multe cucuie, vai ce ninge, și ce vânt,
Dar ajunge, dealul suie, veselia-i pe pământ !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

26 decembrie, 2018

Claudia BOTA: Nașterea Ta Hristoase

Nașterea Ta Hristoase

Prin dorul iernii liniștea pătrunde tainic
Prin fulgi de nea iubirea coboară serafic,
Cerul amoțit atinge-n suflet nemurirea,
Copilul Mariei aduce astăzi lumii fericirea.

Îngerii coboară împletindu-i frumoasă cunună,
Un glas, un freamăt dau mângâiere pe raza cea lină,
O, ce veste minunată s-a răspândit în Betleem cetate!
Magii călăuziți de stea străbat atâta singurătate.

Pe toți iubirea Ta nemărginită în Eden ne înalță,
Nașterea Ta, Hristoase a trezit pe morți la viață,
Adam cel Nou a răstignit teroarea cruntă a morții,
Din somnul cel de veci ai prigonit negura rece a sorții.

Lumină sălășluită din Cuvântul lui Dumnezeu,
Logos întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioară,
Venit-ai în lume pentru a ne elibera de povară,
Nu sol, nici înger, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Nașterea Ta, Hristoase, Răsăritul cel de Sus,
Lerui Ler și Domn din cer,
Într-o iesle săracă azi vi s-a născut Iisus,
Fie-vă milă de cei ce cer,
Pentru a colinda nașterea Ta !
Lerui Ler și Domn din cer.

———————————

Claudia BOTA

26 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Nu mă plâng

Nu mă plâng

Sunt femeia care se teme de femei,
nu mă bazez pe promisiunile lor,
mai bine nu le respir aerul contagios
cât o lungime de prietenie.
Ochii după ce ni se întâlnesc
rămân cu cearcăne
ce lasă urme cât înghețul primăvara târziu
în grădinile din suflet.

Mă prind de întunericul lor poleit
ca o stea de baierele nopții
de unde niciodată nu cade
dar luminează poteca pe unde merg.
Precum o vrabie ascunsă de vântul iernii
cu familia sub un acoperiș
departe de suratele gureșe,
nu mă plâng,
și nici nu le învidiez.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

26 decembrie, 2017