LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT
Se lasă-nserarea și ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aș vrea să apară
licornul cu frâu de argint, galopând.
Din hăuri de timp neștiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe șaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.
Ajunge îndată, cu frâul în mână,
și bate la ușă cu-n vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
povești să le țeasă pe geam în cristal.
O chem înlăuntru, să vină aproape,
să stea lângă sobă cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.
Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci,
pierdute în gerul venit într-o seară,
cândva, în trecut, când mi-ai zis că-o să pleci.
DORUL ABSOLUT
Când am plecat din țară-ntâia oară,
ajuns pribeag pe un tărâm străin,
primeam ascuns în pâinea prea amară
și-al fraților români nestins venin.
Murea atunci în mine, pe tăcute,
destinul sfânt primit de la străbuni,
un alt destin, pe noile redute,
prefiguram în vagi dimensiuni.
I-am zis adio patriei române,
lăsând acolo mâlul doctrinar,
și-am plâns de dor că-n urma mea rămâne
cel mai iubit și cel mai sfânt hotar.
Iar azi, când anul este pe sfârșite,
trimit spre țară ultimul salut:
tu, patrie de visuri adormite,
îți las pe vatră dorul absolut !
———————————————–
Corneliu NEAGU
28 decembrie, 2018