Tragem obloanele lumii
Se prinde carnea de suflet,
Urlă durerea printre coaste,
E furtună și haos în privire,
Inima se zbate în neștire.
Disperarea acoperă glasul iubirii,
Ne izolăm în cămăruțe obscure,
Intră singurătatea pe scena vieții,
Plângem că nu mai avem spectatori,
Să ne privească, să ne asculte, să ne vorbească.
Uităm că suntem muritori
Și alergăm după iluzii efemere,
Pline de praf și de durere,
Ne închidem în noi înșine
Și ridicăm ziduri sufletești,
Învârtindu-ne în cercul nostru strâmt,
Tragem obloanele lumii.
———————————-
Anca-Maria DAVID
28 decembrie, 2018