O soartă cu-neajunsuri, cârpită pe-aici și pe colea,
În care-o ciurdă de hiene, c-un ghiont ne azvârliră…
Indiferenți, nu ne-ntrebam, cum norocul ne-ocolea,
Boala, foametea și setea, de ce nu se mai potolea ?
În loc să le-alungăm, pe-acele-acvile, ce o zămisliră
Noi i-am lăsat în voie și ei mai mult ne jumuliră,

De parcă nu ne pasă, de-neînchegat sânge vărsat,
De cei ce se-odihnesc, cu mii, sub lespede, EROI…
Că n-au murit geaba luptând, ei, idealuri au visat,
Un viitor demn unui OM și nu pe-al câinelui dresat,
Ce se gudură pentru un os, pe picioarele de înapoi,
La fiecare venetic și la tot soiul tembelilor, slugoi…

Urechea s-o lipim de-al străbunului și sfânt pământ,
S-auzim cum gem EROII, sub șenilele de tanc striviți…
Căci liniștea, mulți n-o găsesc, nici aicea în mormânt,
Părinți și soațe nu-i găsiră, să le puie giulgi-veșmânt
Și, alții-s cu scheletele sub soare, de humă dezveliți,
Înscrișii pe funerare plăci, pierduți, necunoscuți slăviți…

Acum, complici și noi, cu mintea șubredă, sărmani,
Uităm că în țărână, colcăie sub talpă lacul sângeriu…
Predăm de bună-voie neamul, istoria, țara la dușmani,
Ca vânduți, la preț redus, pentru un pumn de gologani…
De cinstire, ca a înaintașilor, ce s-au jertfit de timpuriu,
Parte n-om avea, puși între patru scânduri de sicriu…

Români, să ne deșteptăm ! EROII să nu-i mai pângărim,
Lăsându-ne duși de nas și conduși de orice căpățână !
Să înălțăm stindardul dacic, uniți, să nu mai slugărim,
Străinele interese, ca iarăși să putem să ne mândrim,
Că-n urmă ceva lăsa-vom, că ne va fi pe veci stăpână,
Pe glia ei străbună, România Mare, cu nația-i română !