Dan-Obogeanu Gheorghe: Izvor de cuvinte

Izvor de cuvinte

 

Într-o lume de cuvinte
Fără noimă, fără sens,
Se ascund şi jurăminte
Ce-s plătite cu un cens.

 

Pe la moara de silabe
Trec poemele în şir
Şi se cern rimele slabe
Rămânând vers în delir

 

Cartea albă le cuprinde
Între file cu dor mult,
Legătoru-n aţe prinde
Simţământul de demult…

 

Lumea care-i scrisă-n carte,
Între poezii de-amor
Sufletul îşi face parte
Curgând lin ca un izvor

 

Peste lumea necăjită
Arşiţa iubirii scaldă
Si rodesc într-o clipită
Vinul dulce, Pâinea caldă…
……………………
Într-o lume de cuvinte
Cuprind suflet, cărţi şi minte!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 septembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Sunt toamnă târzie (versuri)

Ocean de plâns

 

Plângând ne naștem si plângând murim
În fiecare zi cerșind iubire;
Ne batem pentr-un colț de fericire
Strângând mereu…uitând să oferim.

 

Crezând că lumii îi suntem stăpâni
Murim plângând și tot la fel ne naștem,
Înfometați, năluci și vise paștem
Cu fiecare clipă mai bătrâni.

 

Ne naștem și murim la fel: plângând…
Prea trist final…prea sobru început…
Icari târând aripile de lut
Visându-se spre înălțimi zburând.

 

Plângând ne naștem și plângând murim…

 

Refuz

 

De-o vreme-ncoace mi se tot întâmplă:
Îmi pune viața trecerea-i la tâmplă
Și-mi micșorează periodic pasul
Din zi în zi mai des privindu-și ceasul.

 

Rărește zilnic perii cei cărunți,
Îmi sapă riduri pe-a câmpiei frunți,
Privirile mi le îmbracă-n ceață
Și-n oase-mi seamănă fiori de gheață.

 

De-o vreme-ncoace viața îmi tot spune
Că vrea cu sora ei să mă cunune,
Să mă transforme-n țârâit de greier,
Să pot albastrul cer să îl cutreier…

 

Dar refuzând al amintirii giulgiu
În poezie îmi găsesc refugiu.

 

Privire în oglindă

 

Sunt trestie frântă
bătută de vânturi,
aripă rănită-n
ale zborului frângeri,

 

o galbenă frunză
dansând meteoric
spre palma-ți întinsă,
liman de atingeri.

 

Albastră văpaie
în noaptea vieții,
suflând în cărbunii
propriei stingeri,

 

Sunt toamnă târzie
de lebădă, cântec…
visând melancolic
ninsoare de îngeri…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Sunt toamnă târzie (versuri)”

Lilia MANOLE: Anotimpul meu

Anotimpul meu

 

Anotimpul meu
și-a transcens singur ploile-
ieșind, ca arse de soare,
prin edificiul său,
păsări dezolate numărau
linii de cale ferată
șosele
caldarâmuri
cărări
și numai
un stol de vise
își scuturau
aripile
cu triste, nesecătuite picături
ale rugilor …
Se mai crede
că ești imponderabil,
când repeți ceva înadins,
când de fapt ceea ce contează
în acest anotimp- este
comunicarea
cu tine și cu mulțimea minților,
iar de când s-a pornit
vestea despre anotimpurile
fără de număr,
mai cred
în această toamnă,
mai cred că
vocea ei de aur
îmi ia aripile
dinăuntrul ei,
asemeni
lăuntricului
sfinților,
pătrunși de un gând constant
al Învierii…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

       Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

       Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

         Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

        Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

       Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

      Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

           Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

            Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis”

Anghel Zamfir Dan: Universul inițial – Înainte de orice a fost doar iubirea!

Oamenii de știință și nu numai, se întreabă cum a apărut universul.


Acum toți sunt preocupați de ce a fost înainte de Bing-Bang și înaintea singularității, cum a apărut coliziunea? Sunt teorii complicate care complică și mai mult răspunsurile, dar care au incluse substanțele cu care ne putem apropia de o finalitate, filozofică, măcar.


Dacă ne amintim scrisoarea lui Einstein către fiica lui, am putea să folosim unele corelări lingvistice spre un sens, formal, de înțelegere.


Să judecăm puțin cum apare o iubire. Din neant, am putea să spunem.
Două entități, să ne rezumăm la om, două ființe să zicem, fără să se știe, fără să se vadă, ajung la un moment dat să iasă din singularitate, să se întâlnească, să se placă, să intre în coliziune, apoi în Bing-Bang creând un fel de univers al lor setat pe mai multe brațe, să zicem; sexual, intelectual, educațional ș.a.m.d.


Cum ? Asta este marea întrebare. Poate prin firele acelea cosmice, eu le-aș zice energetice, poate se simt, poate se atrag, poate undele lor se caută și îi unesc?
Cert este că așa se naște o iubire!

Ce ar fi să spunem că așa s-a născut și universul?

Și că înainte de orice a existat doar iubirea și că două singularități, dacă ne putem exprima așa, s-au atras, au intrat în coliziune, a avut loc Bing-Bangul și apoi branele stratificate în diverse dimensiuni, nu doar în cele patru.

Cele patru dimensiuni se referă strict la spațiu, timp și intervalul dintre ele. Universul, chiar prin singularitate, e mult mai complex:cuprinde fire energetice, unde, atracții, ce sunt greu, deocamdată, să le dai dimensiuni.

Iată de ce cred că Einstein ne-a lăsat inclusiv răspunsul acesta superb, referitor la cum s-a născut universul-
-din legea supremă a iubirii universale.

Ați observat câte procese au loc într-un cuplu de singularități?

Cel puțin universul nostru umanoid a cam avut această traiectorie și dacă am apărut din pulberile acelea organice, peste care a căzut o lacrimă a universului, tot legii iubirii universale trebuie să mulțumim.

Cum ?

Asta depinde de fiecare singularitate ce în mod sigur va da naștere unui univers, celular, cum spun eu, și uite cum din toate aceste universuri, individuale, celulare, a apărut universul celular infinit.

Că sunt paralele, că sunt stratificate, cert este că doar materia inteligentă le străbate și le inventează mereu, la nesfârșit.

De ce noi oamenii înțelegem mai greu fenomenul, ne întrebăm unii dintre noi?

Amintiți-vă ce spunea Eminescu în ,,la steaua care a răsărit,, cât de greu ajunge lumina informației la neuronii care o atrag și atunci veți înțelege zbaterea minților luminate de acest gând.

——————————

Anghel Zamfir Dan

24 septembrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Să nu mă dori

Să nu mă dori

 

ce-ţi cer? nimic prea mult, nimic de tot.
e un sfârşit în toate – ştiu prea bine!
o rană a pământului e-n cer
şi un abis sub orice înălţime.
aş vrea doar să trăim povestea asta
curat, frumos, cinstiţi pân’ la sfârşit.
nu păsări suntem – suntem numai zborul
născut din dor etern de infinit.
şi aş mai vrea, când clipele s-or zbate
ca zoaiele pe ziduri, fără noi,
imaculând tăcerea dintre inimi,
tot ce mi-ai dat, să nu-mi iei înapoi.
să-mi laşi lumina, zborul, bucuria,
duminicile oarbe şi blajine,
în inima-mi deschisă ca o rană
cum te-am ştiut, să mi te laşi pe tine.
şi te-aş ruga, când poate ne vor vinde
cuvintele cu ochi neiertători
şi când peste povestea noastră se vor stinge
luminile de cer, să nu mă dori …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

25 septembrie, 2018

Carmen CIORNEA: Scheletul tainei

SCHELETUL TAINEI

 

mă chemai și căutam căi

să înving uitarea

tainei ninsă-n mine dar

când mi-am întors la tine chipul

în oglindă

am zărit doar un schelet

ce-și (s)curgea ritmic nisipul

din arcadă

din stern

din oasele străpunse ce-ți împodobeau mâinile

în scheletul meu

ce-și recăpăta ritmic conturul

și mi-am amintit că mai sunt doar pentru că

tu încă mă (s)curgi.

 

la jumătate mi-am amintit îmbrățișarea.

cuprinsă de brațele crescute din

scheletul clipei te-am privit drept în ochi.

simțeam ritmul în care

timpul ospăta din noi

precum ospătează dintr-un hoit

o haită de rechini –

și-n toată această lungă și

sângeroasă poveste

nu aveam cum să ajung la

vârsta fără de rușine.

 

te voi chema și când

în cele din urmă

îmi voi lepăda carnea uitării iar tu

îți vei întoarce la mine chipul

în oglindă

se va arăta taina scheletului

nins de veșnicii.

haide, ochiule de rugăciune,

deschide-mă-n

odihnitoare și ușoară lumină!

——————————

Carmen CIORNEA

25 septembrie, 2018

Florentina SAVU: Renunțare la trecut

RENUNȚARE LA TRECUT

 

Ți-am încuiat vorbele
Într-un sipet din lemn…
Și toate gândurile,
Și planurile,
Și șoaptele de iubire,
Pe toate le-am încuiat
Acolo…
Am pășit în lume
Mai săracă și mai nevoiașă
Dar, trebuia să uit
Trecutul,
Trebuia să uit și de tine…
Crezi că mi-a fost ușor?
Chiar deloc!
De câte ori în casă intram,
Zăream sipetul în drumul meu,
Mă împiedicam de el
Iar a doua zi trebuia
De la capăt s-o iau.

 

Într-o zi am hotărât
Că trebuie să scap și de el
Și-atunci l-am azvârlit
În mașină
Și m-am dus cu el la un râu
În care l-am aruncat.
Lacrimile îmi șiroiau
Pe obraji, pe brațe și-n apă,
Totul se sfârșea…
Înmormântam trecutul,
Mă eliberam…

 

M-am reîntors acasă
Cu sufletul vraiște,
De-acum eram o simplă
Cerșetoare:
Cerșetoare de vorbe pierdute,
Cerșetoare de șoapte,
Cerșetoare de gânduri
Dar, degeaba mai ședeam
Cu mâna întinsă,
Trecutul mă părăsise,
Prezentul era o cameră
Friguroasă și goală
În care nu mă mai împiedicam
De nimic!

 

Mi-am pus capul pe pernă
Și mi-am luat adio de la toate.
Un sentiment ciudat
Îmi apăsa inima,
Îmi simțeam capul greu,
Gata parcă să explodeze…
Nimic pe lume nu e mai grea
Decât singurătatea!
Nimic pe lume nu e mai grea
Cum este dezamăgirea
Dar, voi lupta
Și voi răzbi prin întunericul
Sorții,
Voi lupta contra curentului,
Îmi voi forța brațele să o facă,
Îmi voi forța picioarele
Ca să meargă
Și mintea să uite,
Și sufletul să cânte,
Și inima să mai bată
A dor și-a speranță…

Da, voi face toate acestea!

———————————–

Florentina SAVU

24 septembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Nostalgii de toamnă

CINE-S EU ?… NU-MI PASĂ !

 

Pășesc agale, smulsă-n noian de gânduri…
Prin amintiri… pe căi demult ascunse,
Ce după ani, azi le așez pe rânduri,
În versuri, de ritmul lor străpunse…

 

Le las ofrandă, prin filele de carte,
Ca mărturie a existentei mele-adusă…
Cine-o va răsfoi, avea-va poate parte,
Să-mi vadă viața, ca un film expusă…

 

O viață mediocră, plină cu de toate…
Mai mari… mai mici, precum la fiecare…
Să trec prin ea, de zor am dat din coate,
Fără să cred, că făcui scofală mare !

 

Doar… poate vreo gaură-n stătute ape…
O mică tulburare-n Universala Rezonanță…
Cât o clipire, când pică prafu-n pleoape
Sau, când vă fac din ochi, cu nonșalanță !

 

Nu știu cât de bine-a fost sau cât de rău…
Sărind într-un picior, mă-nălțam de la pământ…
Limita sunetului o rupeam, cu tămbălău,
Adăugând la spuse mii, câte-un cuvânt !

 

Cât mi-e traiul, vreau lăsa in urm-o umbră…
O pată… cât de cât, în infinitul Univers…
De culoare-un strop, în existența sumbră,
Lăsat pe pânză-mi sau, într-un simplu vers !

 

Și, de-alții s-or găsi să nu prea le placă,
Nu-i bai, să-mi lase-n pace cartea-nchisă !
Mai mult să facă ”atotștiutorii” stând la clacă,
Vorbind despre-o „poetă”, cu rima ei ucisă !

 

Pălăria peste ochi voi trage și un șut în vânt !
Nu-mi pasă… peregrin voi fi în alte sfere…
Acolo, nu-i loc de ”piticii”, cu perfid cuvânt
Și nici de orișicine cu searbăda-i părere !

 

MĂ-NTORC PE-ACELAȘI DRUM…

 

E liniște în casă, arde focul în cămin
Și în cenușă, lemnu-aprins trosnește…
Deodată, flacăra se-nalță, din senin
Și pentr-o clipă, întunericul gonește…

 

Înghemuită stau în colțișorul meu,
Cu ochi pierduți, mintea prin gânduri…
Valuri de-amintiri, mă împânzesc mereu,
Mă trag spre anii-acei pierduți în neguri…

 

M-opresc din cale, uitându-mă-napoi
Să mai privesc in urmă, măcar o data,
Pe-ai mei înscriși în lumea de-apoi,
Neșterși pe veci din inimă, vreodată….

 

Și tot pe-același drum, mă văd copilă,
În colb, la sat, mă joc în grâne și livezi
Și lacrimi curg din ochi și-mi este milă,
De noi, copii din ulicioară, bătrâni sa-i vezi…

 

Mă scol și-mi ridic privirea tristă la oglindă,
Să văd hainul timp, ce urme mi-a brăzdat…
În flacăra de lumânare, ce joacă pâlpâindă,
Văd parc-același chip de fată, ochii de-altădat…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Nostalgii de toamnă”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Nerătăcire…

Nerătăcire…

 

Plouă mărunt….dansul suspinelor…
Strada e ringul în care sunt oamenii
Care dansează către nicăieri…
Priviri blajine, priviri pierdute, privirile cu speranţă
Sunt ochii din semafoarele
Care se schimbă haotic
La fiecare bătaie a inimii….

 

Tresaltă un căţel
Care conduce, parcă, spre nicăieri,
Orbul care şi-a pierdut nădejdea…
Ce viaţă în lumină
Mai poate avea
Omul cu inima întunecată de tăcere….
Amintirile
Sunt lună şi soare,
Stele şi boltă senină….
Oftează copacii
Cu adierile prin frunze,
Mângâierea cu Mana Destinului
Peste coroanele arse de timpul amar…
Sacru şi profan
E sufletul care încă
Se tine legat de un căţel….
…………………………………………….
Plouă mărunt…dansul norilor…
Peste ringul îngust
Cu semafoare haotice
Şi umbre grăbite….
Haosul şi Iubirea
Se fac un Curcubeu…
Să fie Pace
Peste mileniul tău de neodihnă…
Căţelul a găsit mai bine Calea Ta!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 septembrie, 2018