Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Pentru a te aduce înapoi

 

Pentru a te aduce înapoi
voi ara cerul atât de adânc
încât stelele vor cădea sub brazdă…
Până și Carul Mare
va putrezi de atâtea ploi
revărsate de sub altarul pleoapei.
Voi scormoni sub aripile
adormiților îngeri
căutându-ți surâsul,
apoi,
precum odinioarã Ilie,
voi decreta secetă…
Dar nu voi urca pe Carmel, de teama
că focul amintirilor îmi va preface
în cenușă speranța.
Voi otrăvi cu licoarea zâmbetului tău
păstrat în potirul retinei
preoții lui Baal,
iar pe Izabela
o voi dărui câinilor
împreună cu preotesele Astarteei…
Si toate acestea doar
pentru a te aduce înapoi…

 

Dacă citești aceste rânduri,
oprește prăpădul
și vino în brațele mele,
fugaro!

 

Târziu

 

Ți-am zâmbit atât de târziu încât
nu ai înțeles
că sufletul meu închisese deja…
În această seară
am descoperit din nou
lipsă la inventarul umbrelor,
semn că tălpile tale calde
nu au sărutat marmura rece
a sufletului meu.
Michelangelo
atârnă
spânzurat în Capela Sixtină…
Chipul unui înger
va rămâne nepictat
până la nașterea altui maestru.
De ce insiști?
Mai bine sparge vitraliul
putredului zâmbet
cu ciocanul unui țipăt
și stinge-mi sub pleoapă lumina…
E-atâta pustiu
în târziu…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Simina PĂUN-MOISE: Mărgele

Mărgele

 

Îți miros suav a pere
Că mi-am pus la gât mărgele.
Sunt mărgelele de-aseară
Când urlau lupii afară.
Când râdeam cu tine-n şoaptă
Şi-mi strigai că mă vrei toată.
(Sunt făcute din arin,
Sunt făcute cu mult chin)
Ia mai râzi cu mine-o clipa,
Ca să simt ca sunt iubită!
Sau mai bine…. hai pe-afară
Să gustăm din lun-amară.
Că e coaptă și rotundă,
Ca o inima plăpândă.
Să gustăm din viața toată,
C-o trăim numai o dată.
Nu mai fi aşa calic,
Vreau să gust şi eu un pic!
Viața toată şi cu luna ,
M-au făcut să plâng într-una.
M-au făcut să râd, să plâng,
Sa fiu omul care sunt.
D-asta vreau din luna asta,
D-asta vreau puțin amar,
Ca să nu mai am habar!!!!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

19 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Celei departe…

Celei departe…

 

Când Luna-şi arată a ei mirare
Te-ntreabă senină de ce o placi,
Cum mergi doar singură-n cărare
Fără sa durere sa-i scrii, dar să taci?!

 

Oare câtă noblețe să ai la Zenit
Când firul razei se despică-patru,
Luminii albe-i Cer la Răsărit,
Iar celei roşii căzutului astru…

 

Nici marea nu-şi uită Apusul târziu
Chemându-ţi privirea în lungul val,
Corăbii străine sunt visele toate
Împinse de vânt se-neacă la mal.

 

Cu ele dorinţa se stinge uşor
Puţina uitare se pierde în timp,
Pătrunde în taină un dulce amor
O rază albastra în alb anotimp.

 

Zăpezile fine lucesc feeric
Ca albul mătăsii-n frumosul voal,
Saltul privirii pe chipu ei sferic
Chemării-ţi răspunde c-un zâmbet loial…

 

Luna se-ntreabă de dor în oglindă
Norului alb și bătut de Soare,
Priveşte-o în față, înaltă e tinda
Sufletului tău…stea călătoare!

——————————–

Dan-Obogeanu Gheorghe

(poezie publicată în vol. ,,Confesiuni-Vals sentimental”, Editura ,,Armonii Culturale”, aprilie, 2017)

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (8)

          

Pas în doi (8)

 

tu ești mai mult

ecoul singurătății mele

o lumină tremurândă

de câte ori te strig

glasul mi se-ntoarce frânt

ca și cum nu ai exista decât

în imaginația mea

 

eu nu sunt

decât o altă singurătate

cu noaptea adormită-n ochi

eu nu sunt

decât cenuşa ce rămâne

în urma cuvintelor

după ce te-am rostit

cu aripi arse de vânt

ana

năluca pe care-o zidești doar în vis

 

ești ninsoarea aprigă

ce mă lovește-n tâmplă

aripă înaltă

ochiul tău albastru

lumina lină ce te-animă

în întuneric

am să ți-o prefac

ce sens mai au tăcerile nedezlegate de ploi

dacă-mi rănesc dimineaţa

cu poemele noastre închise-n oglinzi

ce sens mai au vânătorile de fluturi

însângerările din suflet destrămarea

dacă ştiu că oricum mă vei urma

cu singurătatea ta în dragostea mea

fereastră de cer

 

fâlfâie în noapte mâinile oarbe

zborul nostru în moarte

de cele mai multe ori

atârnăm de timp lunatici

în trenul cu trei roți trenul de aer

tras de doi îngeri beți și miopi

 

 

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

Galina MARTEA: Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani

Renumitul scriitor basarabean Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani. Prilegul acestei aniversări, credem, este o sărbătoare pentru întreaga comunitate românească și, nu în ultimul timp, pentru cultura română ce include în sine totalitatea valorilor spirituale. Menționez acest lucru deoarece conținutul acestui eveniment – aniversarea marelui scriitor Nicolae Dabija – se asociază cu idealurile românilor de pretutindeni care doresc, cu adevărat, reîntregirea neamului românesc și  restabilirea de unitate națională. Născut la 15 iulie 1948, comuna Codreni, județul Cimișlia, Nicolae Dabija (scriitor celebru din Republica Moldova – poet, prozator, romancier, istoric și critic literar, publicist, om politic, academician – membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova, Doctor Honoris Causa – nominalizat de mai multe universități din Moldova și România, redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta, editat de Uniunea Scriitorilor din Moldova) este acel combatant care luptă continuu pentru verticalitatea valorilor naționale românești, acestea întruchipând în sine tot ceea ce militează pentru reunirea neamului românesc, pentru limbă și cultură, identitate și tradiții românești. Având un rol important în lupta de renaștere națională din Moldova, sfârșitul anilor 1980 1991, Nicolae Dabija, cu același entuziasm, urmează și astăzi să promoveze aceleași idealuri supreme și anume: unificarea națiunii române. Fiind și președinte al Mișcării „Sfatul Țării 2” din 2016 – asociație nonguvernamentală, Nicolae Dabija este mereu în centrul tuturor evenimentelor ce țin de ReUnirea și unitatea celor două state românești, iar creația sa literară  este dedicată în mare parte poporului român basarabean care a suferit în trecut din cauza foametei și deportărilor, și care la ziua de azi continuă să sufere din cauza nedreptăților sociale și alți factori care le subminează identitatea și existența. Însă creația literară a Domniei Sale este nu numai despre istoria românilor din Basarabia și suferința acestora, nu numai în comemorarea trecutului comunist sau al prezentului trist, dar este și o chemare neîntreruptă pentru promovarea drepturilor omului, pentru libertate, pentru demnitatea omului într-o societate, cu certitudine, pentru prosperare și  unitatea națiunii române.

Cu o carieră și de om politic (deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești – 1989-1991; deputat în Parlamentul Republicii Moldova – 1990-1994, 1998-2001; Președinte al Forumului Democrat al Românilor din Moldova – 2005-prezent; altele), Nicolae Dabija de-a lungul timpului a creat opere literare de mare valoare, totodată, fiind considerat unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre” (Biblioteca Centrală „B.P.Hasdeu”). Debutând în 1965 cu un ciclu de poezii în ziarul Tinerimea Moldovei, iar în 1975 cu primul volum de poeme „Ochiul al treilea”, Domnia Sa până la ziua de azi a publicat peste 80 de volume de poezii, romane, nuvele, eseuri, publicistică, istorie literară, manuale, povestiri și poezii pentru copii și multe altele, iar unele din lucrări fiind traduse și publicate în SUA, Franța, Brazilia, Italia, Rusia etc. În timp și-au vazut lumina opere literare de o importanță aparte pentru literatura română. Printre nenumăratele manuscrise se regăsește și romanul „Tema pentru acasă”, inițial editat la Editura Princeps Edit din Iași, 2009, pagini 430; ulterior fiind reeditat și în alte edituri din România și Moldova, dar, în același timp, tradus și editat în SUA și Franța. Romanul „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, este  considerat de criticii literari o lucrare monumentală, o capodoperă adevărată ce se înscrie printre cele mai bune romane de dragoste din literatura română. Daniel Corbu (scriitor și critic literar român) spune: „Romanul lui Nicolae Dabija este o capodoperă a sa, o „comandă divină” ce vine să lucreze pentru cunoaşterea istoriei ingrate prin care îi este dat neamului să treacă în numele Dragostei de Neam, de Aproape, de Ţară, de Adevăr. Vasile Coroban scria că romanul ca gen literar „nu înseamnă aderenţă îngustă la actualitate, ci o proiectare a realităţii în simbol sau parabolă de semnificaţie mai mult sau mai puţin universală, accesibilă pentru diferite meridiane unde omul construieşte şi se bucură sau îndură povara vieţii şi suferă. Actualitatea arzătoare, imediată e numai atunci utilă în literatură şi în roman – în special – când promovează anumite valori morale, încadrându-se în eroi şi situaţii exemplare” (Coroban 190). Şi romanul lui Dabija respectă, în mare măsură, dacă nu întru totul aceste cerinţe”. Iar poetul și criticul literar francez Jean-Paul Gavard-Perret a scris: „Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați”. Cu aceleași considerațiuni de prețuire, Tudor Nedelcea (editor și istoric literar român) cu referire la romanul „Tema pentru acasă” și-a expus părerea astfel: „Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii”.

Poezia și proza lui Nicolae Dabija se regăsește în nenumăratele volume precum: „Dreptul la eroare” (1993, poeme), „Lacrima care vede” (1994, poeme), „Icoană spartă, Basarabia” (1998, eseuri), „Între dragoste și moarte” (1998, poeme), „Harta noastră care sângeră” (1999, eseuri), „La est de vest” (2001, eseuri), „În căutarea identității” (2002), „Bezna vine de la Răsărit” (2005, eseuri), „De ce limba noastră e română” (2007, eseuri), „Tema pentru acasă” (în edițiile 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016), „Manifest de unire” (2013, eseuri), „Nu vă îndrăgostiți primăvara!” (2013, nuvele), „Pe urmele lui Orfeu” (2016, eseuri), „Te blestem să te îndrăgostești de mine” (2017, roman) etc. Numărul, valoarea și importanța acestor opere literare reprezintă conținutul prin care se regăsește însuși autorul cu toată complexitatea intelectuală/ spirituală și, respectiv, cu integritatea de scriitor celebru. Astfel, Grigore Vieru menționând: Nicolae Dabija [este] poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti”, iar revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii.  Deci, sub această imagine demnă de apreciere se manifestă activitatea scriitoricească a lui Nicolae Dabija, iar retribuția sau recompensa pentru această muncă intelectuală enormă sunt distincțiile acordate scriitorului de diverse uniuni de creație și nu numai: Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu” – România (1992); Marele Premiu „Lucian Blaga” – România (1993); Marele Premiu „George Bacovia – România (1993); Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu” (1995); Cavaler al Ordinului Republicii (1996); Medalia guvernamentală a României „Eminescu – 150 de ani  de la naștere” (2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor „pentru remarcabila sa operă poetică și pentru implicarea sa în redeșteptarea spiritualității românești” (2000); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „În căutarea identității” (2002); Marele Premiu pentru poezie „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internațional de Poezie de la Uzdin-Serbia (2005);  Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008); Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației (2009); Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului pentru romanul „Tema pentru acasă” – Academia Internațională „Mihai Eminescu” (2010);  Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste – Italia (2014); Premiul „Prix de l’Autre Édition” – Franța (2016); Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana – Cuba (2017), etc.

Continue reading „Galina MARTEA: Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani”

Nastasica POPA: Dor năpraznic

Dor năpraznic

 

Năpraznic mi-e dorul de tine,
Deschid o fereastră spre lună,
Respiră greoi către mine,
În vuiet e vântul ce tună.

 

M-apasă în suflet urgie
Și dorul e tot mai năpraznic,
Îs șoaptele Lunii,-n magie
Când visul devine obraznic.

 

Iubim…neiubiri absolute,
Înoptări ițite de gânduri,
Răscolind trăiri dispărute
Și-aduse din negre adâncuri.

 

Îngândurate,stinse priviri
La cerul cu lună aprinsă
Doar gândul rămâne-n trăiri,
Cu-o inimă-n doruri cuprinsă.

 

Despică-se Ceriul, iubite…
Urgia din doruri e-n mine,
Priviri îmi rămân ațintite,
Bat clopote-n ora ce vine.

 

Îngheață în talpă fiorul,
Răstignite vise pe-o cruce,
Mai curge la vale izvorul,
Aminte de tine mi-aduce.

 

Nesomn în trăire păgână,
O vară-n corăbii cu doruri
Și toate-s aduse-n furtună,
Când bat în fereastră fioruri.

——————————-

Nastasica POPA

18 iulie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Ne vindecăm…

Ne vindecăm…

 

ne vindecăm încet, ca dup-o boală …
miercuri plecăm de tot, ne-ntoarcem joi,
un zbucium ca o rană arde-n sânge
şi-un zbor incert se stinge lent în noi.
tu nu mai ştii s-auzi, nici eu să-ţi spun –
nu-mi mai cuprinzi înaltul de lumină,
pe-un drum pustiu când stele-ţi mai aprind
la ele doar singurătatea mea se-nchină.
mă dori cum doare moartea-n rana vieţii,
am obosit să mă-ndoiesc că ştiu –
cu sufletele aburind de doruri
n-am înțeles că s-a făcut târziu
și-ncă nu ştim ce frig stă să se-ntâmple
sub zidul de regrete dintre noi
şi câtă noapte ne înghite ţărmul
spre care-am rătăcit drumu-napoi…

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

18 iulie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Doamne, iartă-mă!

Doamne, iartă-mă!

 

Te-am aflat, Doamne
în cristelniţa sibilină
devenind floare crescută
în sera ta divină

 

Te-am simţit, Doamne
în cădelniţa de jar
cu fum stăruitor
de blândă tămâie
ce pluteşte
ca un nor de abur
prin teascul
zilelor şi nopţilor

 

Am mâncat din trupul
şi am băut din sângele Tău,
Doamne
din cinstitul potir
la vremea trezirii
cu inocenţa pruncului
spre prea îmbelşugarea vieţii
cu sfânta carte a cărţilor

 

Celulă strâmtă
m-am adâncit, Doamne
în măreţia ta
şi cu vechea pirogă
joc al copilului interior
rostogolindu-mă-n
povestirile apelor gângurite
trecând peste pietrele
din poteca vieţii
auzind cum trece
arcuşul peste corzile
inimii învolburate

 

Ţi-am urmat, Doamne
cu sandalele scâlciate
inima rătăcită
şi privirea-mi vălurită
pe drumul indicat
de puternicia smereniei
spre cerul credinţei
unde răsăritul se înalţă
ca o iertare

 

Şi, totuşi, te rog
iartă-mi, Doamne,
toate fărădelegile!

––––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

(Din volumul „O corabie la timpul potrivit”, Iaşi, Editura PIM, 2018)

Maria HOTEA: Poesis

A iubirii magie

 

Uimită cuprind orizontul cu privirea,
Încerc să îi înțeleg nemărginirea
Văd cerul unindu-se cu pământul
Și-n visare mă adâncesc cu gândul.

 

Dau libertate sufletului să hoinărească,
Taina iubirii în infinit să o găsească
Iar dorul ce-n clipe liniștea o răpește,
Zăvor să-i pună inimii ce mereu iubește!

 

În clipe sufletul alint să întâlnească,
Sentimente pure în el să se oprească
Iubirea ,magie între cer și pământ să fie,
Frumosul ei să dăinuiască în veșnicie!

 

Simt sufletul cum de iubire e cuprins,
Vreau să înțeleg unele trăirile din vis
Ele au frumusețe și dau inimii bucurie,
Le păstrez, fiind mereu a iubirii magie!

 

Să iubești sincer

 

Să iubești sincer cât viața ai pe pământ,
Este motivul pentru care tu omule exiști
Te naști din acest minunat sentiment,
Dăruind apoi iubirea simți că trăiești!

 

Viața uneori elanul simți că ți-l frânge ,
Cu iubire sinceră poți însă să te ridici
Chiar și atunci când trist sufletu-ți plânge,
Alege calea dreapta călcând peste piedici.

 

Încrezător să fi în tine, poți să te protejezi,
Trădat sau umilit,părăsit sau rănit să iubești
Privește natura cu schimbările ei și ai să vezi,
Necazul cum îți dispare dacă ști să zâmbești!

 

La umbra unui pom când te odihnești, ascultă,
Vântul adiind ștrengar prin frunzele din ramuri
Foșnind neliniștite ele totuși în tăcere cântă,
Chiar dacă sunt trecătoare prin anotimpuri!

 

Din fructele pomului și tu dulceața le-ai gustat,
Fără să înțelegi că din ramuri flori și fructe cad
Omule, cu iubire în clipe lecții multe ai învățat,
Chiar dacă ți-a fost greu, gustul vieții nu e fad!

 

Dimineți cu zâmbete

 

Continue reading „Maria HOTEA: Poesis”

Mariana Zorița PURICE: De ce ?

De ce ?

 

De ce lași timpul că să treacă
Când știi că peste noi se lasă
Iarna?
De ce lași timpul că să treacă
Făr’ să culegem rodul…
Toamna ?

 

De ce lași timpul că să șteargă
Imaginea-mi din zi de vară ?
De ce lași ploaia că să spele
Pe buze-ți sărutarea-mi tandră ?

 

Și vântul ?
Și vântul de ce-l lași să poarte
Petale sfărâmate de visare ?
De ce lași marea de lumină
Din visul meu să mă
trezească ?

 

Pentru că timpul și distanța
Ne sunt prieteni…și dușmani
Pentru că noi suntem doar oameni
Și facem…ce ne e dictat !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

18 iulie, 2018