Emma POENARIU SERAFIN: Plouă

Plouă               

 

Plouă cerul, plouă-n ură
Plouă-n gândurile tale,
Plouă-n timpul din scursură
Norii grei ne dau târcoale.

 

Plouă-n pajiștea furtunii
Plouă-n vorba tristă-n şoaptă,
Plouă-n plămada prescurii
Pe-un prezent, căzut c-o treaptă.

 

Plouă-n pacea din durere
Plouă-n rugi de colivie,
Plouă, plouă, de plăcere
Pe-un prezent ascuns sub glie.

 

Plouă, plouă, ce mai ploaie
Plouă-n stropii din putere,
Plouă lacrimi ce îndoaie
Conștiințe, prin tăcere.

 

Plouă , ploaia din trecut
Plouă-n suflet, ca-n ruină,
Las’ să plouă c-am pierdut
Demnitatea din lumină.

——————————-

Emma POENARIU SERAFIN

30 iunie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Un colț de țară…

În Boeblingen este sărbătoare… Străzile sunt animate cum nu le-am văzut niciodată de când sunt aici. Pe malul frumosului lac din centrul orașului au apărut fel de fel de chioșcuri și tarabe… Oferte… Valuri de oameni… Valuri de bere! Unele pahare în mâinile unor… copii!
Băieți, dar și fete ce nu par să aibe mai mult de 14 ani. Unii/unele poate nu au buletin, dar au dreptul să bea bere. Îmi spun că este fără alcool…
Undeva se trage la țintă. Un cuplu… El, cu pușca la ochi…ea, cu ochii la el. Din 20 de gloanțe loveste 19 ținte ceva mai mari ca o minge de ping pong…i se oferă dreptul să își aleagă premiul. Cavaler, lasă admiratoarea să o facă. O inimă de pluș… Tragerea a costat 10 euro…
Cam scumpă inima… Dar probabil a câștigat două; pleacă la braț cu admiratoarea.
Pe o scenă trei tineri fac mult zgomot la instrumente și vocal. În jurul lor un grup destul de numeros… Unii chiuie… Alții aplaudă. Alții/altele, scutură capul și alte părți componente de crezi că vor să scape de ele… Recunosc un grup de puști/puștoaice ce nu demult avuseseră paharele cu bere în mână. Acum sunt sigur că nu era fără alcool.
Plec mai departe… La nici 100 de metri, văd primul cerșetor de când sunt în Boeblingen. Cerșetoare!
O privesc atent, și în ciuda cartonului pe care este lipită o fotografie cu vreo 5-6 copii alături de un text în limba germană, pot paria că este româncă… Mă înșel din nou? Hotărăsc să verific. Îi întind moneda și scurt, rostesc: ,,În numele Domnului Isus!”.
Răspunsul vine instantaneu: ,,Amin!”
Două secunde ne privim în ochi și ne zâmbim. Fac doar trei pași și aud în urma mea o voce frumoasă, cristalină…,,Dă-le Doamneee sănătatee!”
Îi mulțumesc în gând și realizez că în inima mea a început sărbătoarea. Ce frumos îmi pare acest cântec tânguit. Nu aplaudă nimeni, nu bâțâie din cap…Mă întorc și îi pun în paharul de plastic încă o monedă…
Apoi, plec fericit. Am găsit, într-un fel ciudat, un colț de țară…

–––––––––––

Nicu GAVRILOVICI

30 iunie, 2018

Laura Cristina CRISTEA: Poesis

TAINA

 

Noaptea-mi furã o scânteie
din ochii arzând ca douã licãriri de stele
îmi simt bãtãile inimii
şi-ți simt sãrutul
pe coapsele mele

 

Descoperi în ochii mei tainele vieții ?
Taci ! Hrãneşte-mã cu tãcerea abisului tãu
pânã la urmãtoarea gurã de foc
a stelelor tinere

 

EU EVA

Patul meu, abis de desfãtare
inima-mi bate ca un clopot
carnea-mi înfloreşte
mã faci sã mã simt plinã şi goalã
în acelaşi timp

 

Te las’sã mã studiezi bucãțicã cu bucãțicã
„pasiune sincerã ”
fericiți într-un châlet elegant
cântând „olaria -ho ”
eu Eva, tu Adam .

––––––––––-

Laura Cristina CRISTEA

30 iunie, 2018

 

Miglietta Achille: Achille visând – În româneşte de George Anca

Purced a scrie mici amintiri ale copilăriei mele, până la atingerea vârstei de cinsprezece sau şaisprezece ani.

Adesea în bună-voire visam că zbor. Rostul acestor vise ale mele nu reuşea să-mi se explice, ceea ce nu însemna că nu aducea în mine atâta fericire. Dimpotrivă, la trezire rămâneam toată ziua trist şi arţăgos. Totuşi, din păcate, trebuia să muncesc, şi, când mă ocupam cu ceea ce aveam de făcut, prin forţă majoră, izbuteam să mă detaşez. Vorbind despre muncă în viaţa mea, am făcute câte ceva.  Începând de la unsprezece ani.

La ţară, se obişnuia să se stropească viile pentru a le feri de peronospora, o boală a plantelor, şi de aceea se efectuau aceste pompări. Treaba mea era să aduc apa celui cu pompa, care o vărsa în ea spre a-şi continua munca. Recipientul era o amforă de cinsprezece litri şi, natural, trebuia să merg Înainte şi înapoi până ce termina de udat întregul câmp. Apoi pentru a rămâne legaţi de câmpie.

Sosea vremea culesului viilor, care cădea la finele lui septembrie, începuturile lui octombrie. Sosea şi pentru femei, care aveau misiunea să taie strugurii, şi fiecare avea un vas unde se puneau strugurii, când îl umpleau trebuia golit şi asta era datoria mea de a merge să-l golesc într-un vas mai mare, iar apoi să-l aduc gol spre a putea continua munca. Şi, natural, pe tot timpul recoltei, atitudiea mea era aceea de a merge Înainte şi înapoi până la sfârşit.

Cât despre vârsta menţionată, este vorba că aveam unsprezece ani. Greutatea mea corporală era de douăzeci şi opt kg, dar fizic, chiar dacă slab, graţie bunului Dumnezeu, eram sănătos tun. Cu toată figura mea longilină, dar, aş spune, silinţa mea în oricare loc unde am muncit, nimeni nu s-a plâns de prestaţiunile mele. Deseori, reuşeam să fac mai mult de cât era nevoie  şi de cele mai multe ori eram lăudat şi mi se mulţumea şi, natural, aceste laude mă umpleau de bucurie, dându-mi forţa şi spiritul de a continua în viitor, şi nu m-am oprit până la ajungerea vârstei pensionării mele.

Fără a deplânge tot ce am făcut, vorbind mereu despre muncă. Plata acestor munci ce le-am făcut la vârsta de unsprezece ani era de 300 de lire pe zi, comparând cu euro, ar veni cum am spune 1 euro şi cincizeci de sutimi. Pentru unii poate părea o inerţie faţă de azi, dar pe atunci acelea erau plăţile ce se retribuiau.

Căci, oricât era de puţin, tot reuşeam să aduc o contribuţie familiei, dând ajutor necesar supravieţuirii. M-am născut într-o familie numeroasă. Eram antepenultimul din nouă fii. Tatăl meu, fie pomenit, cu toate că muncea, nu era suficient, pentru a face faţă tuturor exigenţelor familiei. Amintesc doar de vremurile dure de atunci şi dificultatea de a debarca lunarul. Dar în pofida condiţiilor precare, puţin de tot ne lipsea pentru a fi fericiţi.          Vobind de fericire, toţi, indistinct, aveau un comportament fratern, ca să nu mai vorbim de prieteniile fondate pe cinste şi umilinţă. Erai ajutat la nevoie, fără scopuri secundare, nu cum se întâmplă acum, mereu cu intenţii de a avea o confruntare, ori pentru interese ascunse. Lumea pe atunci nu era egoistă precum azi, ambiţioasă lipsă de scrupule.

Condiţia care a dus la acest comportament al oamenilor a fost oil Boom-ul economic, renegând frăţietatea tuturor popoarelor şi respectul pentru om, de oriunde ar proveni. Nu vreau să mă divulg în aceste critici comportamentale ale oamenilor de azi, pentru că ar trebui spuse încă atâtea lucruri ca acelea, încât n-ar ajunge o carte pentru toate manipulările persoanelor corupte, lipsite de scrupule şi fără omenie, carenţi de credinţă şi religiozitate, făcând rabat de la legile lui Dumnezeu, continuând a trăi în liber arbitrul propriului egoism, încălcând legile sociale  pe care le învaţă constituţia, menţinând comportamentul contrafăcut şi dictatorial, pe cheltuiala aceloraşi persoane care trăiesc în legalitate socială şi, natural, mai mult ca oricând în legile domnului, timorate de pedepsele impuse de cele zece porunci.

    Voiesc să mă opresc un pic, spre a vorbi despre cei care gestionează o ţară, adresându-mă politicienilor în mod special, nu că aş face-o în mod specific României, dar în toate ţările din lume, natural, în ţările democratice, excluzând ţările dictatoriale. Dar mă refer la politicieni care au fost aleşi de popor şi deci dându-le însărcinarea de a le administra expectativele şi sperând că vor face o utilizare bună a misiunii ce li s-a încredinţat. Persoanele care dau votul acestor politicieni ar trebui: prin confruntare, a li se da condiţiuni sociale de a înainta economic, încercând soluţiunile cele mai adaptate ţării. Dincolo de culorile sau provenienţa partidului lor. Neamul nu are mistica pentru a da o valorizare a provenienţei lor, dar alegerea pe care o fac e doar pe încredere, sau pentru admiraţie, sau pentru că îl cred capabil să le dea bunăstare şi mai presus de orice îl cred o persoană cinstită.

Aceste expectative pe care le cer nu ar trebui să-i deziluzioneze. Mă gândesc la toţi politicienii de bună credinţă care au frică de Dumnezeu, astfel încât să persevereze întru cauze drepte spre a da ţării soluţia către progresul în toate sensurile. Condiţiile pentru a putea ajunge la aceste ţinte se pot obţine simplu, prin menţinerea împreună cu toţii, vorbesc de cine guvernează şi de cine e în opoziţie, creând un team, unind propriile forţe, pentru a avea o reuşită majoră la soluţia de care ţara are nevoie, lăsând deoparte propriile ambiţii ale escaladelor personale. Aceasta este părerea mea ca observator, dându-vă acest mic sfat.

Dar pricep că a obţine ca asta să se întâmple ar însemna un miracol politic, care ar putea fi istoric. Prin urmare, consider că totul e utopie. Dar apoi se zice că nu există nimic imposibil, destul să vrei, ţinându-se angajamentul pentru reuşită.

Mă felicit cu toţi cei ce susţin această a mea iniţiativă. Dându-le augurarea unei bune reuşite şi cu orgoliul de a fi creat un bun obştesc. Soluţiile de a putea ajunge la aceste obiective se ating făcând cecetări în varii domenii, unde există posibilitatea de a crea infrastructuri care lipsesc ţării. De exemplu, agricultura în care România are o bogăţie inestimabilă, în acest domeniu, şi nu se exploateză minimamente din cât s-ar putea fructifica, şi şi-ar aduce contribuţia, creând o cantitate de locuri de muncă, iar, vorbind de muncă, s-ar reduce şomajul, pentru a nu constrânge atâţia oameni să plece în alte ţări.

Vorbind despre pământ; sunt atâtea moduri cum să-l întrebuinţezi. Spre a da un exemplu. Făcând plantaţii de flori nu la nivelul de a satisface nevoia ţării, ci pentru a le exporta în exterior, cum fac olandezii, şi pentru că pământul vostru este foarte fertil şi nu ar fi probleme de producţie. Acesta e unul din atâtea feluri de cum s-ar utiliza, dar există şi alte sisteme de producţie. Un alt mod ar fi acela de a creşte vite, mereu la nivel de exporturi.

Am atâţia amici politici, nu la nivel guvernativ ca parlamentari, dar exercită aceeaşi politică administrativă. Adesea se discută de politica guvernativă în general, pe toate domeniile de actualitate. Discutendo: Soluţiile cele mai convenabile de aplicare a căilor de urmat, cum să se investească, pentru a căuta să se dea ţării resurse economice. Cum să exploatezi ceea ce statul are la dispoziţie spre a face uz. Şi dându-mi părerea acestor amici ai mei, încă şi ei mi-au dat-o pe scurt, ca soluţii primare de a investi în agricultură.     Dar există atâtea alte soluţii, de exemplu de a se face o cercetare comercială la nivel european a acelor producţii care au carenţă de produse şi se importă de la alte naţiuni, şi să producă acele produse. Dau un exemplu al Italiei, resursele noastre sunt bazate exclusiv pe acest tip de muncă. Materialele care se folosesec se află pe câteva domenii şi aceste lucrări se exportă în exterior contribuind la economia ţării. Noi nu avem subsoluri în remiză ori mine de exploatat cum aveţi voi, care şi în acest domeniu aveţi încă bune posibilităţi, ca soluţie la nevoia voastră. Mă ţin de-o parte de cei ce mă simt încrezut cu asemenea idei.

            Cerându-mi umil iertare şi scuzându-mă pentru exuberanţa mea ca interlocutor al vanei Glorii.

Mă întorc a vorbi despre aceste fatidice vise ale mele, cu simplicitatea unui copil care caută cu orice preţ să atingă această sete de a zbura, fără a se gândi la riscul ce i se împotrivea. Dar încăpăţânarea mă făcea să nu renunţ la această aventură.

Prima oară s-a petrecut într-o zi de iunie de toată frumuseţea. Vorbesc de pământul din josul locuinţei unde trăiam şi, privind dedesubt de la etajul al treilea, vedeam plante cu  fructe, cu ramuri pline de abundenţa acelor fructe, mai ales un cais, mai mare în dimensiunea sa decât celelalte, care emana un parfum tare al aromei sale. Aflându-mă în faţa acestei mari panorame de delicii, m-a cuprins o dorinţă foarte intensă de a ajunge jos, spre a degusta aceste fructe cât mai repede cu putinţă.

Dar fratele meu geamăn încerca în toate felurile să mă facă să renunţ la isprava mea, pomenind riscul care nu-mi trecuse prin gând în previziunile mele, el fiind mult mai ponderat în soluţiile temerităţii mele. Dar de această dată nu fu poasibil a-mi da linia dreaptă, pentru că hotărârea mea era ireversibilă.

Deschisei fereastra şi, punându-mi picioarele pe pervaz, ridicai ochii la cer rugând pe Dumnezeu să mă ajute. Mă aruncai cu capul în jos, când ajunsei la circa trei metri înălţime, mă pusei în poziţie verticală şi, spre marea mea stupoare, sosii la sol fără nicio formă de gravitaţie, adică impactul a avut loc ca şi cum greutatea mea n-ar fi existat, deci, făcând exemplul, că trupul meu era ca un fulg.

Continue reading „Miglietta Achille: Achille visând – În româneşte de George Anca”

Carmen CIORNEA: Poeme

DOVADA

 

am rămas pentru totdeauna departe,
am rămas pentru totdeauna amintire – ca

 

dovadă timpul ce curge
în direcția iubirii neîntâmplate
și viermii noștri ce continuă să
se ascundă de suflul curat al
gândului de primăvară,
temându-se
să nu li se divulge
odioasa menire
de-a roade-n rănile vii,
de-a face trupul tot un
hoit de sfâșiat – ce

 

dovadă mai mare decât moartea mea
pe care, prin gândul curat al poetului,
nu credeam să învăț a o iubi vreodată?

 

VOIA SEMNELOR    

 

făcutu-s-au semnele
în palmele Sale,
în picioarele Sale,
în coasta Sa,
cu dalta cercat-au să-i desprindă
lumina
din carne
ca o vârâre de cancer în vintre,
ca o facere de umbră în sânge,
ca un vierme neadormit în hoit.

 

făcutu-s-a voia semnelor
în palmele Sale,
în picioarele Sale,
în coasta Sa,
pe verticala crucii,
prin dragostea jertfelnică,
din făptura nouă
ca o întregire în frumos,
ca o (de)plinătate în bine,
ca o desăvârșire în adevăr.

 

Continue reading „Carmen CIORNEA: Poeme”

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Toate se topeau în focul dorului de tu

TOATE SE TOPEAU ÎN FOCUL DORULUI DE TU

Ciclul: RĂSPÂNTII

 

… aburul de cafea îmi mângâia olfactul într-un anume fel,
aproape lasciv, aș spune,
se crease o atmosferă nebuloasă,
aidoma celei de afară,
rotocoalele de arome nu aveau forme, dar le percepeam
ca pe norii ce ieri se năpustiseră peste pământul spăimit
în ghearele furtunii,
Dimineața însăși era mohorâtă !
obrajii plumbutii, genele plânse, zâmbetul de raze frânt,
te căutam cu privirea,
lumina cenușie împăienjenise trezirea …
timpul presăra o tramă !
căutam cu scânteia ochiului orice boare de mefient,
nimic să-și pună rugina pe vaticinar,
Visul avea aripi atât de largi
că până și cerul se lăsa spintecat, una-două …
știam toate cărările lui !
mi se pusese pata pe Steaua Polară,
dar Mărțișor s-a păstrat o pată de pe cer
și toate se lăsau sub blândul ei,
somnul nu-mi fusese prieten în ultimii zece,
dar nu-i purtam pică,
s-au trecut prin el vagoane de depresii,
dar el a lăsat macazul liber,
duceți-vă !… le-a mai spus
și aveam în gene un tonus atât de deschis,
toate se topeau în focul dorului de tu …
același dor
care-mi măcina fiecare clipă în interminabile aștepturi,
același dor,
ale cărui însemne mi le purtam de stigmat pe chip,
același dor
care-mi înflorea cărbuni încinși în inimă …
și-mi incendia sufletul,
doru-mi de tu !!
acum ești Aci,
iar eu încă mă fumeg,
rotocoalele acelea de nori sunt ale mele,
sunt dârele celor cinci veșnicii …
și așteptul mi-l făcusem ghem de depănat la sân …
și cât depănat !
cândva, eh !
te rugasem chiar eu să ne aduni la sân gândurile,
înfășurând fir de mărțișor …
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Toate se topeau în focul dorului de tu”

Maria HOTEA: Ne înveșmântăm în sublim

Ne înveșmântăm în sublim

 

Mă las purtată uneori de un neștiut gând ,
Scurtând cu privirea-mi limpede depărtarea
Şi încerc să dezleg prin șoapte murmurând,
Acele mistere ce le îngână albastră marea.

 

Nisipul minuscul și fin adus din adâncuri ,
De valuri înspumate înspre țărmuri purtat
Îmi spune povestea-i minunată din timpuri,
Când cu migală și trudă erodând la adunat.

 

Natura cu a ei frumusețe mă îndeamnă-n visare ,
Vrăjită încerc în tăcere adâncul mării să-l înțeleg
Trainica unire între o piatră neșlefuită şi-o floare
Şi învăţături alese din ele cu drag să le culeg.

 

Vânturi năprasnice și ploi reci modelează o piatră
Şi-o mâna dibace cu măiestrie sculptează apoi în ea
Cuvinte magice cu talc ce-n clipe din viaţa noastră ,
Ne-arată iubirea sublima în inimi ce-o putem avea!

 

O floare gingașă povestea minunată și-o spune,
Când semințele-i încolțesc și rodesc în lume
Vântul călător le poartă şi-n pământ reavăn le pune,
Dar încolțesc fragile fiind doar într-un loc anume.

 

Iubirea pură în suflet iubitor știind să o păstrezi ,
Doar în ea găsești ce- i miracolul pământesc
Putere trainică îţi trebuie însă să te încrezi,
Căci sentimentele alese numai din ea izvorăsc.

 

Iubirea sublimă este viața,este darul cel divin,
Creeați fiind din iubire pură învățând să iubim
Cunoscând-o , din ea toate trăirile plăcute vin ,
Pe pământ simțind-o ne înveșmântăm în sublim!

–––––––––––––-

Maria HOTEA

28 iunie, 2018

 

 

 

Simina PĂUN-MOISE: Paradoxuri poetice

Aidoma

 

Contrar ideii despre fericire,
Pământul tot, se scaldă-n nesimțire.
Pianele răsună a războaie.
Baghetele de dirijori,
Când e concertu-n toi…..
Dispar…şi se topesc în ploi.
Copiii nasc idei de ură, premature.
Sfâşietorele păduri,
Jelesc, blesteamă, se înjură.
Ne strigă stelele haotic, bezmetic ,
De pe cer.
De este zi sau noape,
E totul un mister.
Nu ştii de eşti sau nu….
…Sau bun sau rau….
Nu ştii de morții-eşti sortit,
Sau sare rândul tău…
Aidoma ideii despre fericire,
Tot ce e bun în tine,
Îndreaptă,
Azi,
Acum….
Şi înspre mine!

 

Copilăria din noi

 

Cerul se despică pe dată în două,
Cu laserul lui Dumnezeu.
Îngerii cad ca pietre, urcând,
Coboară, aleargă…dansând.
Copilul tăcut şi timid,
Spre mine aleargă.
„Ai grijă !” îi strig…
Se urcă copilul pe scară.
Nu urcă, parcă,coboară.
Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Paradoxuri poetice”

Anca-Maria DAVID: TU

TU

 

Tu eşti primăvara-n suflet,
Eşti foc şi eşti pământ,
Eşti ploaie şi cuvânt,
Eşti dor şi eşti vânt.

 

Mă prind de pământ,
Scormonesc după vânt,
Iau ploaia în gând
Şi te chem în cuvânt.

 

Iţi aud paşii în vânt,
Mă-ncolăcesc de pământ,
Mă cuprinde un dor
De pasul tău călător.

–––––––––––––

Anca-Maria DAVID

29 iunie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Versuri

Nu ne-a fost dat

 

Nu ne-a fost dat…
Să numărăm stelele-mpreună
Nu ne-a fost dat…
Să ne certăm, să ne-mpăcăm apoi,
Nu ne-a fost dat
Să facem scut iubirii împreună,
Să plângem și să râdem amândoi !
Nu ne-a fost dat
Să ne-ncălzim la flacăra iubirii
În iarnă când e gerul greu,
Nu ne-a fost dat…
Să trecem pragul timpului ce trece
Ca gândul peste noi !

                                          28 iunie, 2018

 

Să îmi trimiți

 

 

Să îmi trimiți pe un puf de păpădie,
Ce-l poartă vântul în văzduh haihui,
Un strop de bine de la tine
Pecetluit cu un sărut !

 

Continue reading „Mariana Zorița PURICE: Versuri”