Marin BEȘCUCĂ Somnostihii – Scrisori către poetul Ioan Țepelea (51)

NU MAI POT DISTINGE NIMIC

… frunzele mi-au înverzit în retină,
nu mai pot distinge nimic,
dar simt cum curcubeul se frânge,
dau să prind bucăţile ce se dezmembrează,
ştiu cum miroase roşul,
cât de ud e albastrul,
mi-e frică de indigo (prea aduce a clonă!)
galbenul mi se-nfige în inimă,
şi … ce-a mai rămas,
un pic de violet, adică ceva din
movul acela atât de dorit la un
moment dat,
când nu te mai ştii în putere …
când nu te mai știi !
(… ce ne mai vorbeam despre asta, Poetule,
cum mă ademeneai să recunosc dinspre mine
cât de nedrept timpul,
dinspre tine parcă bănuiai, prietene Ioan Țepelea,
tăceai !
aud din mine pașii din parc
și mai tranvaiul că trecea prin noi,
să ne strivească-n hematii …!
tramvaiul ăsta nu mă mai sperie,
mi-a luat și asupra de măsură,
dar nu mă mai supăr de-acum
e și el istoria-n care mă voi îneca …
ce-ai să face de-am să te strig ?
atunci, era prin toamnă de 2004 !
nu bănuiam răspuns, acum l-am scris:
STRIGĂT CĂTRE IOAN ȚEPELEA )
… dar inima nu ţi se lasă, cere, cere, cere …
neruşinata !… parcă nu i-ar fi îndeajuns
cât mi-a smuls toată viaţa, parcă nu,
neruşinata !… parcă eu i-aş fi ei epavă,
tocmai ei, ca să vezi …!
frunze de cai verzi, şi ochii, ce mă sting,
într-o alveolă de frig …

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

4 mai, 2018

Camelia CRISTEA: Uneori…

Uneori…

 

Uneori îmi este teamă,
Că ce-i bun se cam destramă
Când prin straiele frumoase
Umblă vorbe mincinoase…

 

Drumuri lungi ne taie calea,
Prin decor se plimbă jalea
Măștile se strâmbă chiar
Lângă clipele cu har…

 

Mori de vânt cresc și-n cuvinte,
Dar știu pasul înainte…
Mă rănesc priviri ce sapă
În paharul plin cu apă!

 

Gârbova femeie trece
Peste valul tot mai rece
Și adună maci în floare,
Din Iubirea ce nu moare!

 

Urcă visul pe un steag
Chiar de știe că-i beteag
Și-i dă mir din tei în floare,
Ca să-i fie alinare…

 

Prin castele de nisip
A găsit în zori un plic
Nu-l deschide, cred, de teamă,
Că frumosul se destramă…

––––––––––-

Camelia CRISTEA

București

3 mai, 2018

Lavinia BUD: Cai dezlegați

CAI DEZLEGAȚI

 

Aleargă cu mine pe pajiști de vară,

Ni-s caii viselor sub cer dezlegați.

În crupa vânjoasă sărim fără scară,

Pe umeri nu mai purtăm nici o povară,

Nicicând în suflet n-am fost mai bogați.

 

N-avem nevoie de șei sau zăbale,

Se desprind din caiele potcoave de lut.

Calea-i tivită cu haine regale

Țesute în nopți de trăiri vegetale,

Când dorul curgea spre un mal neștiut.

 

Din coamele albe se-nalță lăstunii

Purtând pe aripi bucurie și dor.

Învăluiți cu brâul cald al lunii,

Cu inima-nfruntând vuietul furtunii

N-au rătăcit vreun drum spre cuibul din obor.

 

Vino, dă-mi mâna, zvâcnește-ntre noi

Stindardul de pace cu tot ce-am trăit.

Sub cerul acesta nu va mai fi vreun război,

Alergând pe pajiști spălate de ploi,

Iubirea ne poartă spre un mal însorit.

——————————

Lavinia BUD

Timișoara

5 mai 2018

Dumitru CONSTANTIN: Doina Cornea (n. 30 mai 1929 – 3 mai 2018)

“Eu nu sunt, n-am nimic deosebit. Sunt un om ca toţi oamenii. Şi atunci, făcând zi de zi un mic exerciţiu de rezistenţă, eu m-am îmbogăţit şi întărit spiritual. Eu citeam nişte cărţi şi cu gândul să găsesc argumente împotriva comunismului, a materialismului. M-am înarmat pentru asta şi exersam. Fiecare puteam face asta. Toţi am fost la fel de laşi, la fel de fricoşi. Eu am fost la fel ca şi ceilalţi, exact aşa de fricoasă, de laşă, poate mai mare. Dar, eu am încercat să fac exerciţii şi alţii nu. Au zis că e degeaba. Aşa spun românii la toate…”, D.C.

Publicistă, traducătoare, profesoară, Doina Cornea este simbolul luptei anticomuniste.
A fost în timpul regimului comunist vocea care a criticat dictatura. Şi, pentru că a avut o voce, a trecut prin anchete, a fost arestată, bătută, calomniată, denigrată. A ieşit în stradă în zilele lui decembrie 1989. Şi a continuat lupta anticomunistă şi după Revoluţie. A trăit “ca şi cum frica nu ar exista, ca şi cum Securitatea nu ar exista. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii”, mărturisea ea într-un interviu.

În 1982, Doina Cornea trimitea prima ei scrisoare postului de radio Europa Liberă. De atunci, profesoara de franceză de la Universitatea “Babeş Bolyai” a început bătălia împotriva regimului comunist.

A scris peste 30 de texte postului de radio, a publicat o carte în regim samizdat, urmată de alte patru traduceri din limba franceză. În 1983, a fost dată afară din universitate, iar la trei zile de la revolta muncitorilor din Braşov, 15 noiembrie 1987, Doina Cornea împărţea fluturaşe de susţinere împreună cu fiul ei. Pentru acest fapt, a fost arestată vreme de cinci săptămâni.

“Eu am această credinţă, că n-am luptat degeaba şi când am pornit lupta mea împotriva acestei distrugeri a oamenilor în comunism, mi-am zis aşa: dacă cinci oameni o să-i aduc să gândească corect, este un lucru câştigat. Pentru că binele, gândirea corectă, este minoritară în lumea noastră. Nu gândeşte majoritatea bine”, afirma Doina Cornea la TVR.

“Am instinctul conservării extrem de dezvoltat. Dârdâiam de frică că vor trage în noi. Dar, ca şi cu Europa Liberă, poţi să dai înapoi în astfel de situaţii? Nu se poate! Să fi ştiut că mor, că fac un infarct de frică şi tot m-aş fi dus. I-am mai domolit puţin, ne-am oprit la Teatru, apoi am trecut pe sub puştile soldaţilor care se aflau acolo unde era mai demult sediul partidului. Erau taburi şi soldaţi pe taburi cu puşti. Atunci am început să strigăm: “Armata a cu noi!”. “Am zis că sunt bătrână şi dacă se trage nu e mare pagubă.. Apoi s-a tras asupra mea”.

A fost asemuită de presa străină cu disidenţii polonezi şi ruşi Havel sau Yablokov.

Doina Cornea a fost asistentă universitară la Facultatea de Filologie a Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca.
Distribuirea clandestine a volumului “Încercarea labirintului”, de Mircea Eliade, a reprezentat începutul disidenţei, în 1980. Au urmat alte patru traduceri-samizdat, din limba franceză.

A fost destituită, în 1983, de la Universitatea din Cluj-Napoca şi anchetată.

A răspândit, în 1987, manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov. Au fost arestaţi timp de cinci săptămâni. Până în decembrie 1989, a avut domiciliu forţat, fiind în permanenţă supravegheată de fosta Securitate.

După 22 decembrie 1989, a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990.

A publicat: “Liberté? Entretiens avec Michel Combes” (1990), “Libertate?” (1992), “Scrisori deschise şi alte texte” (1991), “Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade” (1999), apărută în 2000 şi la Paris (“La face cachée des choses”), “Puterea fragilităţii” (2006).

Volumul “Jurnal. Ultimele caiete (1988-1989)”, apărut la editura Fundaţiei Academiei Civice, 2009, a fost lansat pe 31 iulie 2009.

La începutul anilor 1990, Doina Cornea a publicat volumul “Puterea fragilităţii”, reeditat în anul 2006 de editura Humanitas. Aici sunt adunate scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceausescu, dar şi cea adresata muncitorilor din Braşov, după revolta de la “Tractorul” din 1987.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989) şi a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze în anul 2000. Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce, a fost decoraţia oferită de preşedintele Emil Constantinescu în acelaşi an. Steaua de Merit a Ungariei i-a fost acordată de fostul preşedinte ungar Ferenc Madl.

Papa Ioan-Paul al II-lea a decis în 2003 ca Doina Cornea să devină Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru.
Regele Mihai I, despre care Doina Cornea spunea că “este singura iubire care i-a mai rămas”, i-a acordat Crucea Casei Regale a României în 2009. În acelaşi an, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a onorat-o cu “Legiunea de Onoare” în grad de comandor.

“Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci impotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.

În urma unui accident vascular suferit de Doina Cornea pe 10 septembrie 2008 s-a retras din viaţa publică.

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp. Doina Cornea va fi înmormântată luni la ora 15.00 în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Trupul neînsufleţit al acesteia urmează să fie depus anterior în foaierul Casei Universitarilor.

Dumnezeu să o odihnească în împărăția sa !

—————————————–
Dumitru CONSTANTIN
Toronto On / 4 Mai 2018

Sursa: http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=18396

Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele

Listen to songs from the deep

Translated from romanian by Simona Mihalca

 

Luţziafiru di dzuâ şhi’di noapti,
un primitu eshţzâ cu pirpirunji aroşhii,
şhi njirli, şhi limunii, şhi pirâ, tuti di anvârliga! *

 

Mind’s sleep has no purpose,

A flight over watery mirror of stars

A sea with waves

which break on the shores of our souls,

A fire overcame water

A stunning moment of love!

Where a star falls everyone

Comes out to feed

All the birds are singing in their language,

even if not all have musical ear.

They were not awakened yet; those who have

To feel the beauty of this time!

 

The moment particles impact,

colliding with each other,

the moment that will change their destiny

forever. One moment, only!

 

Letters make love to each other,

United in a silk thread.

To taste the water you must seek

Drought drops. It can be

With excitement, only for you to burn and live!

 

You, sun dancer, oscillate

like a compass needle between North and South,

between East and West! The key is in you

You just now realized

What the sacrifice

Started for the mirror in your soul means.

 

Seek the answer in the crystal ball,

We are reflected in the mirror inward!

It looked like a river that in no way

Could be swam across.

You were waiting for me on the bank with fire,

to dry my clothes. That’s you!

 

I have conquest your sight, many poppies there,

I miss freedom of expression so much.

As I have seen! I like what I found:

a good host with hot tea on the table

willing to stare into the eyes of her guest.

 

– Come, sit next to me, baby,

Listen to songs from the depths,

murmured with closed eyes!

My violin, violin vibrating with me

Otherwise, just a play without master!

Violin through which you have sung ballad pain,

A magical illusion is life!

 

If it had not been touched, it wouldn’t sing

as the lightning that touches the sea

would not make a pearl for a while.

It’s happiness touched with your fingertips,

an unmistakable smell and taste

 

Without seeking outside,

tomorrow will still come.

You penetrate deep into the smile’s light,

understanding yourself, increasing your own being,

That’s you, truly; otherwise,

everything changes!

Not every violin sings as

the soul feels, it happened to you

 

People differ

through the spoken words, just facts make us heroes.

If I draw the median I see excellence,

the sublime of feeling giving birth to life or gods.

Tu yilii nâ mutrimu t’as nâ videmu fârâ di câsuri…**

 

How far youare from yourself, when you forget

the seed light planted

which waits

to sprout, to brow, to bloom!

 

______________________________________

Morningstar and Eveningstar,

you are a story of red poppies

and blue, and yellow and the flame around*

 

In the mirror we look to see ourselves with no mistakes**

                     (Translated for Aromanian)

 

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele”

Costache NĂSTASE: Revenire

REVENIRE

Presimt c-ai să revii la mine,
Mi-o spune cerul şi pământul,
Şi sângele zvâcnind în vene
Şi norii, păsările, vântul.

 

Mi-o spune dorul ce te-ncearcă
Venind precum o adiere
Şi presimţirea mea de parcă
Se va produce-o revedere.

 

Cum se întoarce pasărea
La cuibul părăsit în toamnă
Vei reveni iubita mea
Că sufletul aşa te-ndeamnă.

 

Te va aduce înapoi
Miresma zilelor trăite
Când împărţeam totul la doi,
Şi dorul de- a fi regăsite.

 

Eu cu speranţă şi decenţă
Am să te-ntâmpin în pridvor
Şi mai bogaţi c-o exerienţă
Vom relua al nostru zbor.

————————

Costache NĂSTASE

5 mai, 2018

Valentina TECLICI: Taina scrisului – Fascinantul joc al cuvintelor

Dacă există o „taină a scrisului”, sigur este ascunsă în celulele sângelui meu. Când scriu, uit de trecut, de viitor, mă detaşez complet de tot ceea ce mă-nconjoară. Sunt parcă în transă, concentrată pe ideile care vin ca un izvor din vârful unui munte divin curgând sprinten în valea sufletului meu, primenindu-l, învigorându-mi mintea, binecuvântând inspiraţia.

Călătorind în timp, pe firul memoriei, pot mărturisi că am simtit taina scrisului, ca un fascinant joc al cuvintelor, de când eram copil, înainte de-a merge la şcoală. Găseam rime la orice cuvânt cât ai bate din palme şi mă exprimam metaforic, ceea ce pe mama mea, Domnul s-o odihnească, nu prea o încânta, fiindcă îmi spunea că „băteam câmpii”. În familie circulau nişte poveşti că unele rude din partea tatălui erau talentate la rime şi puteau compune poezii pe loc, pornind de la orice cuvânt. De fapt, tatăl meu, care a fost învăţător când eram mică, dar care şi-a schimbat mai târziu profesia, intra în jocul meu de-a rimele şi-l simţeam într-un fel complicele care mă încuraja să continui să mă joc în acest fel.

Într-un interviu acordat în urmă cu vreo zece ani prietenei mele de-o viată, Vasilica Grigoraş, mărturiseam că primele două poezii pe care le-am scris la începutul clasei a doua, le-am lăsat intenţionat într-un caiet pe care l-a luat învăţătoarea mea, d-na Liuba Matei, acasă, să verifice o temă. Învăţătoarea m-a întrebat a doua zi dacă am copiat poeziile dintr-o carte ori dacă m-a ajutat cineva şi din întrebările ei am înţeles că poeziile mele aveau un oarecare merit, dacă ea nu putea crede că mintea mea le concepuse. Probabil că atunci când am devenit conştientă că poeziile mele aveau valoare, am intuit că aveam talent la scris, o „taină” care mă oprea din joaca cu ceilalţi copii şi mă îndemna să iau tocul în mână, să înmoi peniţa în cearneala înspiraţiei şi să scriu.

În timpul adolescenţei, misterul scrisului meu a început să fie sesizat de profesorii care m-au luat sub aripa lor, călăuzindu-mă în arta scrisului cu dragoste, blândeţe şi profesionalism, devenind mentorii cărora le sunt recunoscătoare şi pe care-i elogiez ori de câte ori am ocazia. Tudor Opriş, care din păcate nu mai este printre noi, a fost una dintre figurile emblematice ale carierei mele de scriitor. Tudor mi-a devenit mentor în primul meu an de liceu. Am fost mereu uimită de puterea lui de creaţie, de ingeniozitatea şi diversitatea creaţiei sale. Uşa casei lui a fost mereu deschisă celor care aveau nevoie de încurajarea şi îndrumarea lui. M-am simţit binecuvântată să fiu unul dintre discipoli, prietena lui şi a familiei lui, timp de 50 de ani.

Tudor este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare şi al debutului şcolar al scriitorilor români, pe o perioadă de aproape 200 de ani. Sunt onorată că am fost inclusă în cartea lui „500  debuturi literare: Istoria debutului şcolar al scriitorilor români: (1820-1980)”, pe care am şi editat-o în 1991 când lucram la Editura Porto Franco din Galaţi.

Poetul şi profesorul huşean, Ion Alexandru Angheluş care s-a stins din viaţă în urmă cu 31 de ani, înfiinţase şi conducea la Casa de Cultură din Huşi un cenaclu literar cu şedinţe săptămânale, a avut de asemenea un rol însemnat în afirmarea talentului meu literar, în perioada adolescenţei. Îmi amintesc că în fiecare lună erau întâlniri cu membri ai cenaclurilor din Bârlad şi Vaslui; de asemenea, destul de frecvent erau învitaţi poeţi şi scriitori consacraţi din Iaşi. Alt mentor, de asemenea plecat dintre noi, care şi-a pus amprenta pe activitatea mea viitoare de redactor a fost Mihai Cărăuşu, profesorul meu de limba română din liceu, care m-a inclus în colectivul de redacţie al revistei Năzuinţe şi care, timp de trei ani, mi-a dat cu încredere teancuri de creaţii ale altor colegi liceeni să le citesc şi să selectez pentru revistă. În acei ani adolescentini, asta însemna o mare responsabilitate pentru mine, ceea ce mi-a ascuţit spiritul critic şi de analiză a textului scris.

În 1968, am debutat cu poezii în revista Zorile a Liceului „Cuza Vodă” din Huşi, unde am învăţat în primul an de liceu. Tot în perioada liceului am avut publicate poezii în antologiile „Treptele luminii” (Iaşi, 1970), „Confesiuni” (Vaslui, 1970), „Zboruri” (Iaşi, 1971), în ziarele locale şi în revista Amfiteatru din Bucuresti, unul dintre redactori ei, fiind poeta Ana Blandiana.

Doresc din toata inima să o menţionez pe Passionaria Stoicescu, redactorul de carte al primelor mele cărţi de versuri pentru copii „De la noi din gradiniţă”, carte care a obţinut în 1987, un premiu naţional şi „Mama mea e cea mai bună” pe care le-am publicat la Editura Ion Creangă în 1986, respectiv 1988. Am avut întotdeauna o adâncă admiraţie pentru talentul, usurinţa de-a lucra cu autorii, cu mine inclusiv, generozitatea cu care îşi împărţea ideile, sfaturile şi timpul lucrând cu fiecare pe text şi îmbunătăţind calitatea scriiturii. Mă consider binecuvântată să fiu prietena acestei profunde poete, scriitoare şi traducatoare, care a publicat până în prezent peste 60 de cărţi. Îmi amintesc că ne aflam la mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, cred că în 1987, şi discutând într-o seară despre familie, i-am spus că aveam un frate care a emigrat când era student şi locuia în Franţa. Îmi aduc aminte reacţia ei, îngrijorarea din ochi şi din voce, când mi-a spus: „Să nu spui asta niciodată lui Viniciu Gafiţa (care era atunci redactorul editurii), că nu mai vezi nici o carte publicată”. Apoi mi-a relatat povestea lui Mircea Sântimbreanu (pe care am avut onoarea să-l cunosc mai târziu, personal) care era ameninţat să-şi piardă poziţia de director al Editurii Albatros, deoarece soţia şi fiica lui plecaseră într-o vizită în străinătate şi tot amânau să se întoarcă în România. Continue reading „Valentina TECLICI: Taina scrisului – Fascinantul joc al cuvintelor”

Vasilica GRIGORAȘ: Verdele pierdut în contemplare

Verdele pierdut în contemplare

 

Spre poalele dealului,
printre mesteceni,
aer proaspăt, dulce, plăcut,
însă răvăşit şi înfierbântat
de o atingere sfioasă,
delicată şi neliniştită.

 

Sub cerul albastru
cu nori alb-cenuşii
dăinuia cu ochi languroşi
mireasma încântătoare a ploii,
frumuseţea abandonării.

 

Din spatele unui luminiş
un vânt firav
ispitea creştetul copacilor,
iar lumina soarelui
arginta undele râului
şi poleia cu mirarea
inocenţei regăsite
mugurii proaspeţi.

 

Simplitate rustică,
debordare instinctivă,
verdele, atât de umil,
atât de lacom,
atât de pierdut
în contemplare,
pe tronul
trandafiriu al zorilor
descoperea fără tăgadă
înţelesul candid
al bucuriei lăuntrice.
–––––––

Vasilica GRIGORAȘ

3 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

At First – The word …

 

First, there was the Word
and the Word was enlightened in the man,
in flower, in stars, in moon,
in stone fountains and in sea.
The man took the words,
mixed them,
composed them through snowflakes,
in the rain’s drops, in wind and in scent of leaves, in Edelweiss, in the North Star
in soulmates, in  forget-me-not,
in thoughts from dreams,
in a calligrame.
The words began to fly,
a dance to  sky and to sun.
Beacause of fear, man has snatched them.
He took them away,
Hid them in depths
creating new words,
always mutilated
psalms of longing and dreariness,
the word pain, wounds, illness and death,
mud, darkness,
words watered in tears of eternal fear.
Gradually the words have faded
in rail stations,in hospitals, on fronts, wars.
There are memories left
and their shadows
in the hearts, in chants,
in tales, in ballads,
Small lanterns
in flights of butterflies,
lotus petals, child’s glances
thoughts-poems
flower buds, in rays of sunshine…

 

La Început – Cuvântul…

 

La Început, Cuvântul a fost
şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
în floare, în stele, în lună,
în piatră, fântâni şi în mare.
Omul a luat cuvintele,
le-a amestecat,
le-a compus prin fulgii de nea,
în stropii de ploaie,
în vânt şi miresme de frunze,
în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
în suflet-pereche, în nu-mă-uita,
în gândul din vis,
într-o caligramă.
Cuvintele au început să zboare,
un dans
spre cer şi spre soare.
Din teamă, omul le-a smuls,
le-a îndepărtat,
le-a ascuns în adâncuri,
formând noi cuvinte,
mereu mutilate,
psalmi de dor şi de jale,
cuvântul durere, răni, boală şi moarte,
noroi, întuneric,
cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Marin BEȘCUCĂ: Îndrăgostitul din mereu

ÎNDRĂGOSTITUL DIN MEREU

(Ceva dintr-un suspin)

 

… sunt un îndrăgostit incurabil,
câteodată greu penetrabil în esențe
și esențe … slavă Domnului …
timpul este pe rol de factor prim,
dar constanta lui nu se intră în joc,
l-am trecut la variabile …
multiplul iubiriri nu este unic, deși IUBIREA
incumbă cam tot ce e de luat în calcul pământean
dar de unde vine, IUBIREA este nepermisivă …
te-ai atins, gata, scurtcircuit !
apoi,
habar nu am să explic,
știu cum te ia valul,
știu cum ți se pune pata,
știu cum e cu capul în nori …
chestiunile materiale nu țin de iubire,
IUBIREA nu este un aranjament,
este un dat spre care tinzi …
ecuațiile ei nu sunt sistemice, se lucrează individual,
nici măcar în pereche …
suntem dimpreună până la moarte !
da, când nu e IUBIRE …
dată la dus-întors ajungen la familia tradițională
care colcăie de reguli …
DUMNEZEU nu circumscrie, DUMNEZEU e tot ce e liber !
IUBIREA e dinspre DUMNEZEU,
DUMNEZEU ADEVĂRUL,
restul sunt mici resturi cu sclipire de diamant …
îndrăgostit din mereu !
așa mă știu, așa m-am știut de când mă știu …
îndrăgostitul este flacăra care nu se stinge,
când s-a stins nu mai e !
când o viață nu te mai primește caută alta,
legea până la moarte, cum spuneam, e tradiție,
tradiția înseamnă vechi,
învechibil !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Îndrăgostitul din mereu”