Petru Daniel VĂCĂREANU: Când Basarabeanul cântă

Când Basarabeanul cântă

 

Dinspre Basarabia adie
Vântul cu izul tămâiat
De lacrimi ce au căzut
În Siberia cu smerenie

 

Sub cizmele demonice
În rugăciuni de sânge
Vărsat fără vreo cruce
Dorindu-și să apuce

 

Ziua aceea mult visată
De a mai săruta odată
Mâna mamei noastre sfânte
Ruptă întregită în lupte

 

Ca tot românul să asculte
Tricolorul șoptind tare
„România noastră Mare”
Fără seamăn măi javre

 

Ordinare in continuare
Ce urlă lingușitoare
Că Basarabeanul
Nu-mi este de aici din neamul

 

Care acum nu are lupul
Zimbrul Securea de la Alba Iulia
Să vă taie limba trădătoare
De să se sperie dușmanul

 

Când doina românul o cântă
„A României Marii și Sfântă”

–––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

15 aprilie, 2018

Ioan POPOIU: Marșul Centenarului – note şi impresii

Sâmbătă 24 martie dimineaţa, înainte de ora 7, în stradă, în drum spre gară, mă întâmpină o zi de iarnă veritabilă, cu multă zăpadă şi un uşor viscol. În sfârşit, sunt în tren, în acceleratul de Timişoara, atmosferă calmă, obişnuită, de wekeend, lume puţină, care nu are o destinaţie specială, nu are gândul la ceea ce se pregăteşte mâine.

Sunt obosit, febril, am dormit puţin, încerc să-mi fac ordine în gânduri, nerăbdător să ajung mai repede la Iaşi, unde mă aşteaptă o lungă călătorie. Cobor grăbit în gară, înainte de ora 11, şi mă îndrept în pas alert spre autogară, ajung la peronul unde se află microbuzul care face cursă regulată între Iaşi şi Chişinău. Intru rapid în vorbă cu şoferul, aveam să aflu mai târziucă îl chema Igor, îi pun un potop de întrebări, îmi spune că la 11, 15 plecăm prin Sculeni-Prut, spre Basarabia! Traversăm lent Iaşul, vremea se face frumoasă, se înseninează, apă peste tot. Ajungem la vama Sculeni abia pe la 12,30, urmează controlul actelor (unii au paşapoarte, alţii cărţi de identitate) şi bagajelor, apoi alt control al poliţiei de frontieră, normal (nu-i aşa ?), doar mergem într-o ţară străină, Republica Moldova! Şi eu care credeam că merg peste Prut, în Basarabia!

Dar, înainte de trecerea râului, aş vrea să spun câteva cuvinte despre cei cu care călătoresc în microbuz. Şoferul, Igor, care îmi spune că are dublă cetăţenie, la întrebarea mea dacă este român, îmi răspunde că nu, deduc însă că este moldovean sau moldo-rus, prenumele său evocă o posibilă simbioză. Poartă părul scurt, vorbeşte cu accent moldovenesc, zâmbeşte frecvent, se mişcă cu mare agilitate, discută amical cu tânăra de lângă el, pare prieten cu toată lumea, îmi dă cartea lui vizită, l-am sunat mai târziu pentru întoarcere şi-mi răspunde cu amabilitate. În faţa mea, aşezată lângă şofer, se află Cătălina, studentă la Bacău, se întoarce la Chişinău, este de-acolo înţeleg, o întreb dacă vine mâine la Adunare, îmi răspunde că nu, are alt program. Pe banca din spate, lateral, se află Victoria, o doamnă ca la 50 de ani, a fost la fiica ei din Timişoara, iar acum se întoarce acasă, dincolo de Prut. O întreb, mai întâi, despre locul unde mă duc, despre hotelul ,,Zarea”, unde voi fi cazat, despre staţia unde ar trebui să cobor. Oprindu-ne pe ndrum, ca să luăm câte ceva, deschid discuţia despre miting şi Basarabia, mişcarea unionistă, ea se arată sceptică, îl citează pe Lenin (cât de odios îmi sună acest nume!), conform căruia nu sunt întrunite toate condiţiile pentru o schimbare decisivă. Sunt dezamăgit să întâlnesc o asemenea mentalitate. La un alt popas, intru în vorbă cu un alt pasager, este tânăr, blond, îmi spune că a făcut ASE-ul, la Chişinău, are un serviciu, aflu de la el că-l cheamă Vasile, îl întreb dacă este român (de teamă să nu aflu că este moldovean!), îmi dă un răspuns care îmi încălzeşte sufletul: ,,suntem români”! Mă întreb însă câţi gândesc ca el. Îmi confirmă că va merge la mitingul de mâine.

Pe nesimţite, trecem Prutul şi suntem deja dincolo, aflu despre aceasta numai după ce-am trecut, râul practic nu l-am văzut din microbuz (nu l-am văzut nici la întoarcere, era noapte). Iată-mă, într-o zi frumoasă de primăvară, în ajun de Bunavestire, în Basarabia! Acest pământ al făgăduinţei, mi l-am imaginat în dorinţele mele în multe feluri, nu este nicio altă provincie românească care să-mi provoace un asemenea fior sufletesc, de emoţie, încântare şi uimire, precum Basarabia, cuvânt cu patru a, pământul cu picioarele muiate în mare! Numai ce-am trecut dincolo, devin febril, îmi întorc privirile în toate părţile, încercând să aflu, să surprind cât mai multe despre locuri, oameni şi stări de lucru. De la început, remarc, ca o surpriză plăcută, că mă întâmpină un ţinut cunoscut, un fel de ,,acasă” bine ştiut, imagini blânde, plăcute, care se lipesc de suflet, locuri care îmi amintesc de ,,Privelişti moldoveneşti”, a compozitorului Mihail Jora. Nu observ nimic strident, nimic străin, coline domoale, pajişti şi pădurici, liniile orizontului coboară blânde, ca şi când am călători între Siret şi Prut. Realizez, pe viu, că mă aflu înlăuntrul aceluiaşi pământ vechi românesc, între hotarele aceluiaşi neam! Numai graniţa silnică, artificială, de la Prut, îţi crează impresia unui ,,dincolo”, care de fapt nu există! Este foarte simplu: aşa cum, dacă treci Oltul, pătrunzi în Oltenia, dacă treci Prutul, ai pătruns în Basarabia. Această armonie primitoare, blândeţea, simplitatea, te întâmpină peste tot, chiar în oraşe, la Chişinău, şi toate acestea ţin de firesc. Observ aşezări, sate, orăşele, cu nume curat româneşti, Unteşti, Corneşti, Nisporeni, Străşeni, Călăraşi, alternativ, rar, localităţi ca Nicolaevka, Elisabetovka, Romanovka, care nu sunt altceva decât implanturi etnice ale stăpânirii ruse, de după 1812, colonişti aduşi din diferite părţi, care au dat numele localităţilor de unde proveneau.

Continue reading „Ioan POPOIU: Marșul Centenarului – note şi impresii”

Dumitru Puiu Popescu: Remember Mihai Stănescu

A plecat dintre noi , la 78 de ani,  Mihai Stănescu, unul dintre cei mai mari caricaturiști români, și poate  cel mai incomod artist plastic din anii regimului trecut.

 

Am fost onorați să-l cunoaștem, în vreme, pe Mihai Stănescu. O valoare a culturii românești, un om special, un prieten bun.

 

O parte din caricaturile lui Mihai Stănescu au fost lansate și  la întâlnirile grupului de la Observatorul,  vezi  ;

 

http://www.observatorul.com/events_main.asp

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Mihai Stanescu, îi vom păstra o minunată amintire !

–––––––

 Dumitru Puiu Popescu

Observatorul, Toronto

15 aprilie 2018

Cristina Maria NIȚĂ: Dac-aș putea

DAC-AŞ PUTEA

 

Dac-aş putea să smulg şi să arunc
Săgețile de patimă din gând,
Aş înflori ca visul unui prunc
În somnu-i,printre îngeri alergând.

Dac-aş putea,zâmbind să-mbrățişez
Pe cel ce nu prieten mi-e ci spin,
De m-ar răni încât să sângerez,
L-aş duce-n brațe pân’la Cel Divin.

Dac-aş putea ca-n fiecare zi,
Umil să rabd pe cei ce mă-ncolțesc,
Oricât de cruzi,de înrăiți ar fi
Aş vrea şi pe aceia să-i iubesc.

Dac-aş putea de vorbe care dor,
De scâncetul meschin, nu mi-ar păsa.
Ca lacrimile ploii,de-al său nor
M-aş despărţi şi-n urmă le-aş lăsa.

Despică-ți cer adâncul tăinuit
Şi plouă-mi sfânt,peste-nsetat deşert,
Din lutul reavăn,strigă-mi desluşit,
Să înțeleg,să vreau,să pot…să iert.

Din volumul ,,Dincolo de aripi”
editura Pim 2017, Iaşi.

–––––––––––

Cristina Maria NIȚĂ

15 aprilie 2018

Lavinia BUD: Să ne legăm

SĂ NE LEGĂM

 

Cine suntem noi, oamenii,

o clipă, un vis, o veșnicie,

o forță care vibrează

și creează mereu?…

Trupul nostru însuflețit

luptă cu neputința

de a se înălța

în lumina răspunsurilor

căutate cu mintea

și cu mâinile

prin miracolul născocirilor.

Pașii noștri de împletesc apăsat

și urmele neșterse de ploi

mărturisesc adevărul

rostit din inima neîntinată

a începutului de Cuvânt.

Să ne legăm tot mai mult

numele de ceva,

de dreptate și adevăr,

de iubire…

Să mergem,cu sufletul tânăr,

la izvoarele lumii!

Cu fire nevăzute să ne legăm

de apele pure,

pentru a merita darul lor:

„Tinerețe fără bătrânețe

Și viață fără de moarte.”

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

15 aprilie 2018

 

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea I-a)

REGIMUL TOTALITAR AL PROTOCOALELOR

(partea I-a)

 

„Capitalismul, bolşevismul şi banca politică sunt instrumentele

   prin care evreii năzuiesc să realizeze planul de dominaţie a lumii.”

           (CONSTANTIN FLOREA CIOROIANU/ ILARIU DOBRIDOR)

                     

   Directivele de bază ale NKVD pentru Ţările din orbita sovietică, sunt fiicele descendente din celebrele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului-Charta Celor 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia şi adaptate după cerinţele timpului, păstrându-se însă fondul lor eminamente sionist întru finalitatea împinirii supremaţiei ecumenice globale.

   În anul 1906, luna August apare la British Museum un fragment tradus dintr-o carte rusească: „Cel Mare în cel Mic şi Antihristul ca o posibilitate politică imediată.” (Notele unui ortodox; ediţia a II-a corectată şi adăugită. Tzarskoie-Selo, 1905)

   În Decembrie 1919, la „Eyre & Spottiswoode” traducerea respectivă apare sub titlul: „The Jewish Peril; Protocols of the Learned Elders of Sion.”

   În acelaşi timp cu traducerea engleză, apare şi traducerea germană a lui Gottfried zur Beek la Berlin (Charlottenberg): „Die Geheimnisse der Weissen von Zion”-<<Tainele înţelepţilor Sionului>>, care s-a răspândit rapid în Germania, Austria, Polonia-1920, Franţa-1921, traduse de Roger Lambelin şi în S.U.A., editate de Small, Maynard & C-ie, Boston, unde apare şi o altă traducere: „The Protocols and World Revolution”-<<Protocoalele şi Revoluţia mondială>>.

  Propriu-zis Cele 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia, nu sunt alceva decât Protocoalele Înţelepţilor Sionului, împărţite în 24 de Capitole, identice ca fond, astfel:

   Protocoalele

   Capitolul I: <<Cuvântul nostru de ordine e: puterea şi făţărnicia… Noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ne pot ele servi atingerea scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea.>>

 

   Iluminaţii iudeo-sionişti şi-au creat un aliat sau un vasal din Yahweh. Ei sunt bine intenţionaţi, dezinvolţi, tenaci, fideli doctrinelor rabinice, susţinând scopul propus urmărind totodată mijloacele folositoare pentru atingerea ţelului atât de măreţ.

   Călăuziţi de bogăţie şi politică, de prudenţă şi trufie, puterea lor nu are nici iertare, nici milă, nici hotare, ci numai conspiraţie  şi cămătărie.

   Mijloacele oculte, fariseice de orice fel privind distrugerea creştinismului întreţin o luptă permanent ascunsă, iar din zi în zi tot mai aprigă şi mai furibundă.

                         Directiva nr. 1

   „…Deviza noastră este: forţa şi ipocrizia…. Noi (evreii) nu trebuie să ne dăm în lături de  la corupţie, înşelătorie şi trădare ori de câte ori acestea ne sunt folositoare pentru a ne atinge scopul. Prin intermediul politicii trebuie să ştim să punem mâna pe proprietăţile celorlalţi, fără nici o teamă, atâta vreme cât prin intermediul acestei metode putem să obţinem supunerea lor şi puterea noastră.”

 

 Capitolul II: <<…Războiul fiind astfel transpus pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre, şi această situaţie va pune pe cei doi vrăjmaşi (Biserica şi Monarhia) la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri…Să-i lăsăm (pe creştini) să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi.>> Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea I-a)”

Nicu GAVRILOVICI: Manifest pentru sănătatea poporului meu

Manifest pentru sănătatea poporului meu

 

Poporul meu încă-și cerșește dreptul
La viață, la iubire și la pâine,
Sperând să fie-o zi mai bună mâine
Nu simte cum i se străpunge pieptul.

 

Poporul meu cel harnic n-are unde
Muncii, în țara unde-i dorm bunicii,
A renunțat la pofte și la vicii
Și sărăcia rușinat și-ascunde.

 

Poporul meu în țara lui e slugă
Când la străine porți nu rătăcește,
Impozite și TVA plătește
Chiar și pe cerul ce-l imploră-n rugă.

 

Trudind în alte zări, orfan de țară,
De stele și de lună și de soare
Neavând bani măcar de lumânare
Refuză, încăpățânat, să moară

 

Că nici sicriu nu are din ce-și face…
Pădurile i le-au tăiat străinii…
Amar în gură-i pare gustul pâinii
Muiată-n ciorba acră de potroace.

 

Sătui de umilințe și corvoade
E timpul ca să ne unim cu toții,
Să alungăm din fruntea țării hoții,
Cuvintele, să modelăm în spade.

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Manifest pentru sănătatea poporului meu”

Mugurel PUȘCAȘ: Autoportret

AUTOPORTRET
( reverie…)

 

Bard troienit clădind Cuvântul…
Fiu elegiac al Vechii Ere,
Aprig sau lin, valsez cu Gândul,
În pas de vers, născând himere.

 

Eu… Aspru ger sau cânt de lire,
Decor floral răsfrânt în şoapte,
Pastel de umbre, reverie,
La ceas târziu, în miez de noapte.

 

Eu… Inorogul fără splină,
Neostoit sub calde patimi,
Clepsidra vieţii mi-e lumină,
Lud amalgam de dor şi lacrimi.

 

Plutesc prin cer în legea firii,
Pe aripi largi de nemurire,
Gust din izvorul fericirii,
Stropi de divin, sorbind iubire.

 

Şlefuitor de vers şi minte,
Aed, rătăcitor ca vântul,
Păşesc vetust în Noua Eră,
Placid, împărăţind Cuvântul!

––––––––––

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

13 aprilie, 2018

Diana Ciugureanu-ZLATAN: Cum mă plâng Smărăndiță sărind cămașa de pe mine

Cum mă plâng Smărăndiță sărind cămașa de pe mine

 

Se vestea nașterea…
Dragostei
prin surparea de peste noapte,
a Mănăstirii
cu turla creionând
Constelații nebănuite…

 

Ce vis de jertfă
m-ar fi scuturat
în miez de necunoaștere,
să „concresc” cu piatra ascetă
o viață înghițită de hazard,
o ană-pilon
alăptând
copilul Românismului?

 

Voi zidi o dublă Mănăstire:
ici – un fir de nisip, colo – o scară ,
ici – un geam, colo – o poartă,
ici – un Altar, colo – o Clopotniță…

 

Oare va mai exista
o ană sau două
întru reazem al legendei
locașurilor gemene?

 

Opresc timpul făgăduitor
de arginții omuciderii
bătuți cu setea locului sub soare.

 

Opresc două lacrimi
aprinzând lumânarea spovedaiei,
îmi țes ca iță în războiul dorului,
pana însurită de atâta nescriere,
îmbrățișez o lume uimită
de legănarea în palmele Lui Dumnezeu,
deși mai caut în zare
nevenirea ta
la izvorul sihăstriei
prin tânguirea clopotelor
turnate de Sfânta Unire.

 

Au muțit profeții,
au prins grai necuvântătoarele
când sfârtecându-mi ruga,
șlefuiai infernul către Rai…

 

Ți-am adus un înger de bun venit…
au răsărit la loc, Mănăstirile-gemene,
cu tot cu aripi prinse în mortar.

 

Se vestea râstignirea
Dragostei prin șantiere
blestemate cu sclavi
lingând cizma șovină
la ceas de Centenar,
oprit de lege și de datini…

 

Adie a Viață
dinspre dealul cu Biserica monahului
ascunzând turla sub albastră…
țiglă metalică de acoperiș.

––––––––––-

Diana Ciugureanu-ZLATAN

Chișinău

14 aprilie, 2018