DAC-AŞ PUTEA
Dac-aş putea să smulg şi să arunc
Săgețile de patimă din gând,
Aş înflori ca visul unui prunc
În somnu-i,printre îngeri alergând.
Dac-aş putea,zâmbind să-mbrățişez
Pe cel ce nu prieten mi-e ci spin,
De m-ar răni încât să sângerez,
L-aş duce-n brațe pân’la Cel Divin.
Dac-aş putea ca-n fiecare zi,
Umil să rabd pe cei ce mă-ncolțesc,
Oricât de cruzi,de înrăiți ar fi
Aş vrea şi pe aceia să-i iubesc.
Dac-aş putea de vorbe care dor,
De scâncetul meschin, nu mi-ar păsa.
Ca lacrimile ploii,de-al său nor
M-aş despărţi şi-n urmă le-aş lăsa.
Despică-ți cer adâncul tăinuit
Şi plouă-mi sfânt,peste-nsetat deşert,
Din lutul reavăn,strigă-mi desluşit,
Să înțeleg,să vreau,să pot…să iert.
Din volumul ,,Dincolo de aripi”
editura Pim 2017, Iaşi.
–––––––––––
Cristina Maria NIȚĂ
15 aprilie 2018