Lavinia BUD: Să ne legăm

SĂ NE LEGĂM

 

Cine suntem noi, oamenii,

o clipă, un vis, o veșnicie,

o forță care vibrează

și creează mereu?…

Trupul nostru însuflețit

luptă cu neputința

de a se înălța

în lumina răspunsurilor

căutate cu mintea

și cu mâinile

prin miracolul născocirilor.

Pașii noștri de împletesc apăsat

și urmele neșterse de ploi

mărturisesc adevărul

rostit din inima neîntinată

a începutului de Cuvânt.

Să ne legăm tot mai mult

numele de ceva,

de dreptate și adevăr,

de iubire…

Să mergem,cu sufletul tânăr,

la izvoarele lumii!

Cu fire nevăzute să ne legăm

de apele pure,

pentru a merita darul lor:

„Tinerețe fără bătrânețe

Și viață fără de moarte.”

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

15 aprilie 2018

 

Lasă un răspuns