Alexandru NEMOIANU: Icoana Nașterii

În Credința Ortodoxă, singura adevărată, icoanele și rămășițele pământești ale Sfinților, moaștele, au o importantă deosebită și ele sunt cinstite, nu închinate, cu evlavie. Atât icoanele cât și moaștele păstrează, prin har, legătura cu Sfântul reprezentat sau rămășițele lui. În privința icoanelor trebuie adăugat că Biserica ni se dezvăluie prin ele. În acest sens, în calitatea lor de izvoare ale Sfintei Tradiții; canoanele, scrierile patristice, textele liturgice, icoanele și moaștele au aceiași valoare.Toate acestea, nu luate separate ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfintele Scripturi, exprimă adevărul despre Biserica: Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea rugătorilor vii și morți. Între icoanele Ortodoxe poate cea mai complexă și încărcată de semnificație, învățătură și simbolică teologică, este Icoană Nașterii.

Icona Nașterii este concepută pe trei “registre”, pe trei planuri. În partea de sus sunt înfățișați Îngerii , slăvind pe Dumnezeu, în centru se vede raza, ”steaua”, care se desface în trei (simbolizând unitatea în esență a Sfintei Treimi), iar în partea dreaptă, din registrul de sus, sunt înfățișați Îngerii vestind păstorilor Întruparea Domnului.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Icoana Nașterii”

Magdalena ALBU: Țara Lui Lal Plânge…

 

„…Încă ne mai aşteaptă acolo satul de leagăn 

seara mai ales ne aşteaptă: lumini mărunte 

voci domoale, somnul ca o pasăre lină:

 legănătoare lumină.

Satul uitat, cu oameni săraci, dar frumoşi 

cu glas de clopot vestind naşterea 

începutul de nuntă şi ultimul drum: 

amintire şi fum…”

                                          Radu Cârneci

 

Nicio personalitate istorică sau culturală a lumii nu a reuşit, cel puţin în ultimul veac măsurabil al timpului pământean, să facă ceea ce, prin trecerea la cele sfinte, Regele Mihai I însuşi a reuşit, anume, să aducă, în ţara Lui, sub cupola luminoasei Ortodoxii cristice, Orientul şi Occidentul laolaltă, într-o respiraţie singulară şi benefică a spiritualităţii umane. Fără vreo fină urmă de tăgadă, putem afirma faptul că acest rarisim „dimpreună” al globalităţii contemporane se înscrie deja în larga panolplie de semne magice, pe care divinitatea le trimite, ca întotdeauna, de altfel, şi cu generozitate, întregii suflări a Ţării mioritice a lui Lal (parafrazându-l pe de curând plecat şi el la Domnul Poet român al Iubirii – Radu Cârneci), acolo unde acum, în preajma multimilenarei Naşteri betleemice a Continue reading „Magdalena ALBU: Țara Lui Lal Plânge…”

Alin RADU: Miresme (poeme)

MÂINILE ACESTEA

 

Mâinile acestea,

Mâinile acestea murdare

Aceste mâini

În care s-au strâns toate gunoaiele lumii;

Mâinile acestea

Cu care am spart toate clepsidrele lumii,

Aşezându-le apoi peste nisipul căzut

Aceste sensuri

Unul spre dreapta şi altul spre rău.

Acestor mâini,

Acestor fluturi,

Cu care am iubit toate femeile lumii;

Acestor mângâieri,

Acestor dezmierdări,

Să le spunem păcat.

 

Aceste prelungiri ale trecutului meu,

Mâinile acestea

Din linia vieţii cărora, odată a răsărit un arbore;

Aceste negaţii

Prăbuşite pe răni,

Aceste umbre, deschizându-se rar,

Mâinile acestea murdare

Aceste mâini…

Da, Domnilor, au început să scrie,

De acum

Aceste mâini

Au început să iubească.

 

 

DIN CÂTE VECHI PARFUMURI…

 

Din câte vechi parfumuri

Ce-am strâns la pieptul meu,

Al tău parfum

Ce parcă-i de tine-mbogăţit,

Mi s-a-ncuibat alene

În sufletul căznit…

 

Timid la-mbrăţişare,

Învăluind mereu,

Sălăşluind cu umbre,

Cu patimi şi-amintiri,

Prin crivăţul ce uscă

Şi florile de miri,

Umblând cu paşi uşori

Prin ce a fost umblat,

Înmiresmând pustiul,

Puţin, cât i s-a dat…

 

Înmugurit din zgura

Trecutelor iubiri,

Al tău parfum

Ce parcă-i de mine odrăslit,

Mi s-a lipit de suflet

Ca visul împlinit…

––––––––––-

Alin RADU

Cluj-Napoca

15 decembrie 2017

 

Daris BASARAB: Nihil sine Deo!

„Uite, ce am găsit în Deutsche Zeitung! Se organizează un concurs literar pe tema – Nihil sine Deo!” „Trebuie să fie legat, probabil, de rege, de monarhie. De scris, pot să încerc, dar de concurs, mai va! Tu nu te-ai lămurit ce-s concursurile astea? Trimiţi ca să te afli în treabă. Astea-s cu abonament, iar abonaţii îi găseşti printre organizatori.” „Crezi?!” „Sigur am dreptate!” Cu voie, sau fără voie, lăsă sămânţa să încolţească. Se pomenea, aşa, pe nepusă masă, răsfoind în memorii, zile trecute, de mult apuse, cu străjeri, cu rege, cu tricolor în culori vii, strălucitoare, cu franjuri aurii pe margini, cu o stemă în mijloc, poate cea mai frumoasă din câte văzuse. Cum era oare crezul străjerului?…Deviza străjerului, sau, crezul străjerului este, credinţă şi muncă pentru Ţară şi Rege! Oricum, era pe aproape. Astăzi aceste lucruri sunt îmbrăcate în ceaţa timpului. Peste cinci decenii, nu e o glumă! Nu apucase să ajungă cercetaş, visul ascuns al oricărui copil. Ce ştiu copiii?! Pentru ei timpul nu are valoare, vor să ajungă mari, şi cât mai repede! Anii ’44 – ’47 au fost ani de confuzie pentru adolescentul care simţea că se cască o prăpastie între ceea ce învăţase, trăise, şi ceea ce se anunţa la orizont. Mânat de buldozerul sovietic, se pomeni la Oradea, departe de locurile natale, de Dunăre, de Deltă, de Ismail. Învăţa la un liceu, încă, confesional, dirijat cu o mână de maestru, de directorul preot, sobrul Catană. Continue reading „Daris BASARAB: Nihil sine Deo!”

Patrizia VALDUGA: Ochii…

Zăbrele ale minții sunt ochii
închiși să-i ții mai bine e, cu grijă
când ziua nu se-abate, ci merge înainte…

Iar ale inimilor porți…. urechi;
le-nchidem și pe ele, la fel, din prevedere
să ne rugăm pentru cei morți și cei bătrâni,

să aibă și ei om ce să-i iubească…
un dram de dragoste, a vieții garanție,
fără nevoi de legi și fără ordonanțe. Continue reading „Patrizia VALDUGA: Ochii…”

La Chișinău a fost lansat Manifestul Mișcării Civice Europene

Obiectivele Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională, după obținerea unor drepturi  fundamentale și legitime ca dreptul la Limba Română, Alfabetul Latin, Suveranitatea și Independența, nu au devenit parte integrantă a programelor de guvernare care au urmat după anul 1994 și până în prezent. Cu mare întârziere și cu mari pierderi, se cere reînnodarea firului rupt, pentru a asigura continuitatea proceselor începute în anii 90, sabotate pe parcursul a zeci de ani, dar care sunt singurele ce ne garantează reîntoarcerea noastră în spațiul firesc, național și european.  Manifestul de față vine să construiască o punte între obiectivele clasei politice de atunci cu forțele politice de astăzi, cele care ar urma să asigure Republicii Moldova orientarea europeană și democratică după alegerile parlamentare din anul 2018.

    Continue reading „La Chișinău a fost lansat Manifestul Mișcării Civice Europene”

Alexandru NEMOIANU: Despre abominația #rezist

În acest articol voi căuta să prezint ceea ce, după cunoștința și conștiința mea, ar fi un număr de concluzii privind starea României și viitorul ei. Sunt absolut convins că nu este obligatoriu să am dreptate în tot ce voi spune, dar cu toată siguranță ceea ce spun este, din nou după cunoștința și conștiința mea, adevărul. Nu am nici un fel de afiliere politică în România și ca cetățean Român trăind în afară hotarelor României, nici nu particip la alegerile parlamentare. Direct implicat sunt doar în satul Borlovenii Vechi, satul unde străbunii mei de multe generații au fost fruntași și mari donatori, unde am în proprietate parte dintr-o casă și plătesc impozite. În altă ordine de idei sentimentele mele sunt Creștin Ortodoxe, Naționale și pentru dreptate socială. Deci cine va voi să dea acestui articol înțeles de atitudine partinică, fie nu ar înțelege nimica, fie o face din rea credință.
În România din Decembrie 1989 nu mai există comunism. Acel sistem bestial a fost terminat odată pentru totdeauna și doar oameni tulburați la minte îi pot duce dorul. Dar în același timp istoria nu a stat în loc. O nouă etapă istorică a început și ea este tulbure, contradictorie și încă în desfășurare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre abominația #rezist”

Teresa PASQUAL: Și de te vei întoarce

                                                  Joaquín Sorolla

***

Și de te vei întoarce într-o noapte
din mare și pescăruși
voi încerca să sărut
potecile ochilor tăi,
și dacă plângi, neantul
și îndoiala buzelor tale
îmi vor înseta gura
pe rătăcite plaje.

 

Teresa Pasqual, Spania

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din „Les hores”

***

I si em tornes un vespre / de mar i de gavines, / intentaré besar
els camins dels teus ulls, /i si plores, el trenc

i el dubte dels teus llavis / em secaran la boca

sobre platges perdudes.

 

Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi

Plin de semnificaţii, copleşitor în frumuseţe, pilduitor şi profund, generator al unui ambient spiritual superior, imposibil de ignorat, de pe verticala timpului atrage în mod plăcut atenţia şi va intra în ritmul sufletesc al literaturii contemporane volumul de interviuri „Azi… pentru mâine”, apărut la Editura „EIKON” – Bucureşti, sub semnătura psihologului Emilia Ţuţuianu, directorul revistei „Melidonium” din Roman, Neamţ. Cele trei sute patruzeci şi două de pagini, cu personalităţi pregătite să supravieţuiască în vreme prin renumele dobîndit, sînt o bunăvestire pentru autoare şi se bucură deja de un ecou neaşteptat printre cititori. Mica istorie a fiecărui intervievat şi în integralitate, compartimentările volumului, cu „jocul” intrinsec de perspective, ne oferă, sub acest unghi, prilejul unor bogate reflexii, purtătoare de insignii şi amprente ale unor năzuinţe morale, educative şi formative.

Creditul deosebit pe care îl reclamă volumul prin prezenţa unei pleiade de intelectuali, împreună cu lanţul conştiinţei şi gîndirii fiecăruia, face din autoare un martor pentru viitor despre trăirea unei vieţi culturale autentice, aşa cum binele unei societăţi o cere. Emilia Ţuţuianu este genul de regizor şi actor (în acelaşi timp) de pe scena conştiinţei contemporane, despre care trebuie să vorbim şi să scriem cu admiraţie şi respect. Prioritatea acordată cunoaşterii acestor personalităţi îi conferă volumului rolul public de suport al unor convingeri culturale ferme. Prezenţe pregnante, chipuri de creatori şi gînditori aşezaţi comunicativ în pagini, într-o frenetică aşteptare a cititorului, o aşteptare parcă vecină cu istoria: Rodica Anca, Petruş Andrei, Veronica Balaj, Iulia Roger Barcaroiu, Florin Vasile Bratu, Gheorghe A. M. Ciobanu, Ileana Costea, Boris David, Ştefan Dumitrescu, Tudor Ghideanu, Dimitrie Grama, Mariana Gurza, Sorin Ullea, Cecilia Bănică Pal, Vavila Popovici, Virgil Răzeşu, Dianu Sfrijan, Ben Todică, Tiberiu Tudor, Minodora Ursachi, pe care cartea îi angajează să se facă auziţi, căci urma lor rămîne consemnată în acest hronic de idei strălucitoare şi clipe de graţie, echivalent cu un tablou moral-cultural al valorilor româneşti, cu o supremă confirmare a armoniei dintre truditorii întru spirit şi societatea modernă, acreditată de personalităţile prezente în volum, care s-au arătat deschişi dialogului. Continue reading „Maria Diana POPESCU: Psihologul Emilia Ţutuianu, în spectacolul oamenilor culţi”

Alexandru NEMOIANU: Izvoarele istorice ale românismului

Viața românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos; de trădarea, conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugărnicie sau pur și simplu prostie s-au alăturat un număr mare de indeterminați intelectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul.
De mai multe veacuri și încă mai exact de când au început să fie trimiși la școli “străine”, prea mulți dintre intelectuali au revenit hotărâți să schimbe viață și înțelegerea vieții românești cu “modele” de import. Până la un punct este posibil ca acești indivizi să fi fost de bună credință dar fără îndoială că în majoritatea lor ei au fost de rea credință și dușmani românismului în înțelesul de model existențial românesc, înțelegere românească a diferenței dintre bine și rău. Cel mai adesea promotorii “modelelor” de import au ales să insulte violent tradiția românească, credința românească (și cu preferință Biserica Ortodoxă) și statornicia romanească.
Încă mai periculos, introducerea modelelor străine a fost calea sigură prin care subjugarea străină devenea nu numai posibilă ci direct necesară. Din fericire au continuat să persiste vocile adevărului, au continuat să răsune glasurile celor care auzeau autenticul românesc și voință lui nezdruncinată de a fi. A continuat să existe ceea ce, superb, Artur Silvestri a definit ca “România Tainica”. Acești oameni de bine s-au izbit însă de o piedică și până la un punct, s-au lăsat prinși într-o cursa; cea a “izvoarelor” istorice.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Izvoarele istorice ale românismului”