Victor COBZAC: Ce mândru răsună!

CE MÂNDRU RĂSUNĂ!

Motto:

,,…Suntem Eminescu doar cât putem fiecare,
Cât soare am strâns din poporul român…”
(din poezia „Eminescul din cer” de Ioan Nicolae Mușat)

Suntem Eminescu, țărâna ne spune,
Din care răsare… bobul de grâu,
Din care, la rându-i, se coace Pâinica,
La poale de munte cu lacrima râu.

Suntem Eminescu… la limbă și grai,
De-un sânge și-un neam, pe vecie,
Nepoți a lui Ștefan… cel Mare și Sfânt,
E mare rușinea la cel de nu știe.

Suntem Eminescu la umbră de tei,
Cu toții aceiași strămoși am avut,
Din apele Tisei și hăt până la Nistru,
Și pe-un mal și pe altul… de Prut.

Suntem Eminescu cu trup și cu suflet,
În jur la o masă… același cuvânt,
Cu-o Pâine hrănim și bătrâni și copii,
Din humă născuți, plecăm în Pământ.

Suntem Eminescu, ce mândru răsună,
Ca un dangăt de clopot… pe deal,
Cu-n Dumnezeu… de credință creștini,
Din Moldova… Hotin… și Ardeal.

Suntem Eminescu, la dânsul acasă,
Respirăm ca și el, cu aceleași plămâni ,
Cinstindu-i memoria la masa tăcerii,
Cum știe s-o facă un neam de români.

————————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

15 iunie, 2018

Victor COBZAC: Lacrima cerului în palmele ierbii

LACRIMA CERULUI ÎN PALMELE IERBII

Motto:

,,…Dacă ochii verzi ar vedea verde,

Dacă ochii albaștri ar vedea albastru…”

(Din poezia „Ochii mei” de Lili Lazar)

Dacă ochii mei

Ar vedea ca și ai tăi,

N-ar fi risipă de culoare?

Dacă ochii tăi

Ar vedea ca și ai mei,

S-ar produce o schimbare?

Nici tu verde,

Nici tu-albastru.

Eu i-ași culege pe ai tăi din cer,

Tu i-ai culege pe ai mei

Din iarbă.

Eu i-ași scutura pe ai tăi de stele,

Tu i-ai scutura pe ai mei de humă

Și ne-am lua de mâni,

Ca doi copii.

Unul cu ochii cruzi ca iarba

Și altul cu ochii albaștri,

Ca herghelia de cai

Cu stele în coame.

În galop n-ar atinge verdele

Cu copitele înfășurate

În vise.

Ce-ar fi dacă am avea ochii

De culoarea curcubeului?

S-ar auzi și prin somn

Cum pică lacrima cerului,

De la înălțimea unui gând,

În palmele ierbii.

——————————–

Victor COBZAC (VicCo)

12 iunie, 2018

Victor COBZAC: Dacă Ana-i un vis, se-împlinește

DACĂ ANA-I UN VIS, SE-ÎMPLINEȘTE

Motto: …

,,brațele tale/ chingi ce mă ard/ mă mistui odată cu tine…”
(Din poezia „suprarealism” de Ana PODARU)

Un Om
Cum e Ana,
Mai rar întâlnești,
Femeie iubită, Mamă,
Poetă… Jos pălăria!
Trecută…
Numai prin ce n-a trecut?
Nu mai știu:
Prin apă-a trecut
Și prin foc… a trecut
Prin lama cuțitului,
Zis bisturiu.
Doamne,
Secure nu alta.
Și-a știut să reziste
Și basta!
A știut să înfrunte durerea,
Cât firul de iarbă,
O mână de Om
A știut să asculte tăcerea,
A știut să pășească
Prin colbul… din drum
La fel și prin praful de stele,
A știut să coboare,
Mii de trepte,
Din cer.
A dorit să sărute țărâna,
Să cinstească izvorul,
Cu apă,
Ca lacrima ei
Netezind cu o palmă fântâna,
Apa, oglindă să-i fie,
Din care zilnic se-adapă.
A știut să nu doarmă,
Lumânări să aprindă
Și astăzi mai ard prin altare,
A știut să-și descânte
Rănile care
I-au rămas cicatrici,
Pe vecie.
A știut să adune cuvinte
Cu sens,
Să provoace discuții aprinse.
A știut să zâmbească,
Să plângă încet,
Pe nimeni din somn
Să trezească.
C-am ajuns să mă-întreb:
– Cam de ce,
– Și de ce?
Tot vorbim despre ea
La trecut.
Dacă Ana respiră, vorbește
Dacă Ana vorbește – trăiește,
Dacă Ana trăiește – iubește,
Dacă Ana iubește, ea scrie
Dacă Ana-i un vis,
Se-împlinește,
Pentru că Ana
E vie!
––––––––-
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 iunie, 2018

Victor COBZAC: Asociat fără voie

ASOCIAT FĂRĂ DE VOIE

Motto:

,,…Dau un rinichi pentru o pâine
Și brațele pentr-un călău…”
(Din poezia „Luați din mine tot ce vreți” de Violetta Petre)

Mă simt asociat, fără de voie,
La dat din ce mai am, cât piața cere,
Dau jumătate din averi, la o nevoie
Și-o bună jumătate din durere.

Dau visele ce nu-mi mai aparțin
Și-n loc pe malul unei ape curgătoare,
Dau stelele, ce mi-au picat pe umeri,
Iar pe de-asupra dau și o ninsoare.

Luați, cei de se uită printre gard,
De tot ce-aveți nevoi… din ogradă,
Lăsați-mi doar copacul de sub prispă,
Cum îl cuprind, Tăicuțul să mă vadă.

Năvală dați cu toții… azi e ceasul,
Luați-mi vaca…, caii… și căruța,
Luați-mi casa, dar lăsați-mi prispa,
Loc sfânt, unde se odihnea Măicuța.

Dau clipele rebele… de la mine
Și umbra care-aleargă pe perete,
Din patru anotimpuri, vi le dau toate,
Cu tot cu iarna cuibărită-n plete.

Luați-mi cerul, dar lăsați-mi norii,
Să aibă cine să mă plouă-n asfințit,
Luați-mi răsăritul, Soarele lăsați-mi,
De când mă știu cu el m-am învelit.

Lăsați-mi vântul , care șuieră aiurea,
Să-mi cânte… la vioară și caval,
Lăsându-mă s-admir în dricul nopții
Secera Lunii, care doarme după deal.

Am adunat poveri, nici umerii nu duc,
Luați din ce-am agonisit la bătrânețe,
Dar nici cu-n deget, dacă se mai poate,
Nu vă atingeți de singurătate și tristețe

Luați-mi tot… lăsați-mi… un chibrit,
Să pot și eu aprinde-o lumânare,
O foaie de hârtie, pană… și cerneală,
Să am cu ce vă scrie o scrisoare.
––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

12 iunie, 2018

Victor COBZAC: Chip de om îndrăgostit

CHIP DE OM ÎNDRĂGOSTIT

diminețile
dau buluc peste mine
ele intră în odaie
prin geamul vraiște deschis
odată cu primele raze de soare
care inundă pereții
spațiul rămas este umplut
până la refuz
cu triluri care mai de care,
un evantai de psalmi
dumnezeiești
în stare să ridice și coboare
orice suflare omenească
la rang de o trăire
sufletească
temperaturi neexistente
fac ravagii
care furnică trupul
ici și colo
lăsându-l electrocutat
mii de săgeți intrate-n carne
atât și atât de plăcut
convulsii
în care te zbați fără scăpare
ca cel mai fericit nenorocit
căruia ia picat norocul
din senin
la fel cum pică ploile stelare
apocaliptice senzații
divine ca un fir de iarbă
după ploaie
de sub umbrela cerului
cu un bob de rouă în frunte
în care îți vezi chipul
unui om
îndrăgostit
căruia îi fuge de sub tălpi
țărâna
el urcă-n ultimul vagon
care-a întârziat
c-o clipă
un roi de fluturi
spintecă văzduhul
de la răsărit la asfințit
turnând culoare pe traseul
ce unește
cerul cu pământul
amin

————————————-
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

9 iunie, 2018

Victor COBZAC: Dor de tăicuțu

DOR DE TĂICUȚU

Motto:

,,… Bătrân și trist, rămasei tată,
Doar ochii îți mai sunt atât de vii…”
Din poemul fără titlu de Dorina CODREANU (Veverița)

Bătrân și trist?
Incomparabil,
Al meu: și orb, și trist, și rece,
Și lipsă,
Cincisprezece ani,
Nu pot să cred… în nici un fel,
Că și-a dorit așa
Să plece.

Al tău
Cu ochii doi luceferi
Două izvoare …de lumină,
Al meu Tăicuț,
Cu doi ochi seci,
De lacrimi care nu mai curg,
Stejar tăiat
Din rădăcină.

Ne-am despărțit
Ca Tata de-un fecior,
Ce se mândrește că-i Cobzac,
Oricine nu m-ar întreba,
Privind de sus:
– Cine au fost părinții tăi?
Arăt cu ochii
La copac.

Un pom
Care-a îmbătrânit,
Sădit de-al meu Tăicuț și mine,
Stropit a fost
Cu mii de lacrimi
La gust ca mierea, rar de tot,
Mai des cu gust
De mărăcine.

Surcica
N-a sărit departe,
Îi seamăn întru tot la chip,
Dar și la fapte,
Sunt destule,
Plâng pe furiș, la fel ca dânsul,
Râuri ce intră
În nisip.

Mă invita
Să stăm pe prag
La un ulcior… cu vin din beci,
Ce multe-acum
Ași vrea să-i spun,
Palmele lui… în ale mele,
Le simt și-acum,
Atât de reci.

Țin minte,
Mă lua la vie,
Și pentru că eram de-o șchioapă,
Pe umeri mă urca, voinic,
Ca să ating cu capul cerul
La vârsta mea, muream să știu
De unde huma
Se adapă.

L-am plâns
Cu-n ocean de lacrimi
Or fi prea multe, prea puține
Mi-i capul nins,
Dar mai visez
Secunde lungi, în alb și negru,
Cum Tata vine-n vis
La mine.

De mâini luat,
Căci îmi lipsește,
Purtat prin curte… mă aprind,
De tot ce Tata-mi
Povestește,
Iar când ajungem la portiță,
Nu știu de unde
Să-l cuprind.

Nu-i rând
Ca să nu-l pomenesc,
Atunci când scriu vreo Poezie,
Alături de Măicuța mea,
Mă-închin la ambii
Și mă rog, ca amintirea
Despre ei, să rămână
Veșnic vie.

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

4 iunie, 2018

Victor COBZAC: Frânturi de timp

FRÂNTURI DE TIMP

Trăim…
Frânturi de timp
Şi cioburi… de iluzii,
Acutizăm tăcerea,
De ea…
Nici o scăpare,
Rămâne doar credinţa
În ziua cea de mâine,
Care mai zace-n stive,
Colacul de salvare.
Resuscităm durerea,
Ascunsă prin arhive,
Îmbătrânind devreme,
Murim copii,
De tineri,
Fără-a şti gustul vieţii
Murim de la născare,
Murim de disperare,
Nu ştim
Să ne oprim.
Murim, murim,
Murim?!

–––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

1 mai, 2017

Victor COBZAC: Cu aer românesc

CU AER ROMÂNESC

(versuri dedicate poetei și surioarei mele de peste Prut,

Mihaela CIUBOTARIU, în ospeție la care mă simt ca acasă)

De două ore și mai bine,
Pe cât se poate… de firesc,
De pe un mal de Prut pe altul,
Respir cu aer românesc.

Același grai, aceiași limbă,
Aceleași fețe… luminoase,
De pe un mal de Prut pe altul,
Nu știu balade mai frumoase.

Aceiași pomi cu frunza verde,
Aceleași păsări, cer cu Soare,
De pe un mal de Prut pe altul,
Avem și frați… și surioare.

Aceiași… Buna ziua, Frate!
Și-aceiași… Buna ziua, Soră!
De pe un mal de Prut pe altul,
Luați de mâini, dansăm o horă.

Același Dumnezeu din cer,
Aceleași rugi, aceiași cruce
De pe un mal de Prut pe altul,
Doina răsun-atât de dulce.

Aceiași sfinți, aceiași îngeri,
Și un urmaș, la fel se naște,
De pe un mal de Prut pe altul,
Crăciun la fel și Sfinte Paște

Același mândru tricolor,
Cu trei culori, le știți pe toate,
De pe un mal sau de pe altul,
Toți pot sări în Prut să-înoate.

Aceleași Pâine-n capul mesei,
Mâini ce frământă aluatul,
Povești la gura sobei spuse
De pe un mal de Prut pe altul.

Aceleași ape curg la vale,
Copacu-aceiași umbră ține,
De pe un mal de Prut pe altul,
Deschide poarta, vin la tine.

Același imn… cântat odată,
Nimeni să doară nu-l oprește,
De pe un mal de Prut pe altul,
Răsună drag și românește.

Aceleași vise colorate
Și-același vânt de primăvară,
De pe un mal de Prut pe altul,
Cu toți avem aceiași Țară!

––––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

29 mai, 2018

Victor COBZAC: Lacrimi crude

LACRIMI CRUDE

Eu plâng cu lacrimi,
Care nu se aud când pică,
Distanța de la ochi la humă,
Când plângi cu inima,
E mică.

Eu plâng cu sufletul,
Care-i bolnav de-atâta dor
Și n-are leac, nici ogoire,
Din humă urc, în ea
Cobor.

Eu plâng cu palmele
Crăpate și degetele împreună,
Cuibul din care zboară puii,
Rămâne leagăn pentru
Lună.

Eu plâng când nimeni
Nu mă vede…, nici mă aude,
Eu plâng cu roua dimineții,
Cu lacrimi care încă-s
Crude.

Eu plâng să-mi sece
Din izvoare, cum seacă norii,
Cu apa limpede ca zarea,
Ce-o tulbură din zbor
Cocorii.

Eu plâng de dragul cui?
Întreb. Ecoul are un răspuns,
Nu plâng de drag, de fericire
Și vârsta care,
Am ajuns.

–––––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

23 mai, 2018

Victor COBZAC: Cineva

CINEVA

( Versuri dedicate Poetului Traian Vasilcău,

cu ocazia lansării a nouă volume „INSCRIPȚII PE ETERN” )

Cineva… îl mai plânge,

Cineva… îl mai cântă,

Îi adună-n palme fața,

Pentru mulți,

Atât de sfântă.

Cineva-și întoarce capul,

Cineva… i se închină,

Cineva, din câte are,

Îi întinde

Caldă-o mână.

Cineva îi dă binețe,

I se scaldă-n ochii triști,

Risipindu-i din tristețe,

Ochi…

Atât de optimiști.

Cineva… îl mai invidie,

Cineva… îl mai bârfește,

Cineva… îl mai acuză,

Cineva… Îl mai iubește.

Numai bunul Dumnezeu,

Este drept ca-întotdeauna,

Cu o mână îl cuprinde,

Cu alta-i prinde-n păr

Cununa.

Din lauri, împletit-au sfinții,

Pentru Poet, nu-s puși pe glume

Și-n primul rând, pentru Părinții,

Care l-au adus

Pe lume.

A mai pus umărul natura

Din greu muncind la chipul lui,

Zile-n șir și nopți cu stele,

Că azi, ca dânsul,

Nimeni nu-i.

––––––––––––––-

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

22 mai, 2018